• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Litigiu de munca. Actiune in raspundere patrimoniala. Recurs

Hotararea nr. 2134/R/2008 din data 2008-11-04
Pronuntata de Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C L U J

Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale

pentru Minori şi Familie

 

 

 

DECIZIA CIVILĂ NR. 2134/R/2008

Şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2008

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: (...) (...)

JUDECĂTOR : (...) (...) (...)

JUDECĂTOR : (...) E.

GREFIER : N. TARŢA

 

S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta (...) N. E. SRL, şi respectiv de pârâtul G. G. împotriva sentinţei civile nr. 1035 din 5 iunie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l C l u j în dosarul nr(...), având ca obiect litigiu de muncă – acţiune în răspundere patrimonială.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă reprezentanta reclamantei recurentei (...) N. Distribution SRL, avocat B. M., şi reprezentanta pârâtului recurent G. G., avocat D. E..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursurile au fost declarate în termenul legal, s-au comunicat părţilor şi sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta reclamantei recurente arată că în opinia sa recursul pârâtului este declarat în termen legal, având în vedere că sentinţa instanţei de fond i-a fost comunicată acasa şi nu la domiciliul procesual ales la cabientul d-nei avocat E. D..

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepţii de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie şi acordă cuvântul asupra recursurilor.

Reprezentanta reclamantei recurente susţine recursul aşa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecare a fondului.

Reprezentanta pârâtului recurent solicită admiterea propriului reccurs, schimbarea în parte a sentinţei atacate în sensul admiterii cererii reconvenţionale formulată de pârât cu consecinţa constatării nulităţii absolute a clauzei de neconcurenţă impusă de angajatorul (...) N. Distribution SRL şi cuprinsă în actul adiţional la contractul individual de muncă nr. 45022/11.10.2006, fără cheltuieli de judecată. Cu privire la recursul declarat de reclamantă pune concluzii în sensul respingerii acestuia ca fiind vădit nefondat.

Reprezentanta reclamantei recurente pune concluzii în sensul respingerii recursului declarat de pârât, fără cheltuieli de judecată.

C U R T E A

 

Prin sentinţa civilă nr.1035 din 5 iunie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l C l u j, s-a respins acţiunea formulată şi precizată de către reclamanta (...) N. E. SRL în contradictoriu cu pârâtul G. G., având ca obiect pretenţii.

S-a respins cererea reconvenţională formulată de către pârâtul-reclamant reconvenţional G. G. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvenţională (...) N. Distribution SRL, având ca obiect constatarea clauzei de neconcurenţă din actul adiţional la contractul individual de muncă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că reclamanta (...) N. E. SRL C-N a chemat în judecată pe pârâtul G. G. şi a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 USD cu titlu de penalitate fixă cauzat societăţii prin nerespectarea clauzei de neconcurenţă stabilită în actul adiţional înregistrat la I.T.M. sub nr.45024/11.10.2006 la contractul individual de muncă.

Prin cererea reconvenţională pârâtul-reclamant reconvenţional a chemat în judecată pe reclamanta-pârâtă reconvenţională (...) N. Distribution SRL şi a solicitat constatarea nulităţii absolute a clauzei de neconcurenţă cuprinsă în actul adiţional la contractul individual de muncă înregistrat la I.T.M.C sub nr.45024/11.10.2006, motivând că respectiva clauză nu prevede concret activităţile care îi sunt interzise salariatului, este abuzivă, deoarece are ca finalitate efectele unei veritabile clauze de exclusivitate şi că pârâta reconvenţională nu şi-a asumat în mod efectiv obligaţia de plată a indemnizaţiei de neconcurenţă pe toată perioada activării acesteia, cu doar pe perioada ulterioară încetării raporturilor de muncă.

Analizând actele existente la dosar, tribunalul a reţinut că reclamanta şi pârâtul au încheiat contractul individual de muncă înregistrat la I.T.M. sub nr.897/18.04.2003 prin care pârâtul a fost angajat în funcţia de agent vânzări, pe o perioadă nedeterminată.

La acest contract individual de muncă părţile au încheiat actul adiţional nr.299/30.09.2006 prin care au stabilit o clauză de neconcurenţă care cuprinde următoarele:

Părţile convin să completeze contractul individual de muncă şi cu o clauză de neconcurenţă prin care angajatul se obligă să nu desfăşoare direct sau indirect activităţi concurenţiale cu ale angajatorului pe întreaga perioadă a derulării raporturilor de muncă precum şi pe o perioadă de 2 ani (doi ani) de la data încetării (indiferent de motiv) a contractului individual de muncă, în schimbul unei indemnizaţii de neconcurenţă lunare pe care angajatorul se obligă să o plătească pe toată perioada de neconcurenţă.

Indemnizaţia de neconcurenţă este de 50% din media veniturilor salariale brute ale salariatului din ultimele 6 luni anterioare datei încetării contractului individual de muncă, sau în cazul în care durata contractului individual de muncă a fost mai mică de 6 luni, din media veniturilor salariale lunare brute cuvenite acestuia pe durata contractului.

Indemnizaţia lunară va putea fi încasată numai personal de către angajat în numerar prin casieria (...) N. Distribution SRL sau conform înştiinţărilor comunicate în scris angajatului de către angajator.

Angajatul se obligă de a informa în scris lunar (nu mai târziu de data ridicării indemnizaţiei lunare de la casieria angajatorului) angajatorul despre activitatea sa în cadrul locului de muncă respectiv funcţia unde îşi desfăşoară activitatea.

S-a stabilit că nerespectarea clauzei de neconcurenţă poate duce la desfacerea imediată a contractului individual de muncă al angajatului conform art.61 lit.a Codul muncii (în cazul în care acesta mai este angajat al societăţii) precum şi la angajarea răspunderii materiale a angajatului în vederea recuperării prejudiciului suferit de către societate dacă prejudiciul este stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă din care să rezulte că au fost încălcate prevederile prezentului act adiţional.

Angajatul, indiferent dacă contractul de muncă cu angajatorul a încetat sau nu, este obligat la plata unei penalităţi fixe de 10.000 USD (zecemii USD, plătibilă în lei la cursul BNR din ziua plăţii) în favoarea angajatorului dacă prejudiciul, este stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă din care să rezulte că au fost încălcate prevederile actului adiţional.

La această sumă se adaugă prejudiciul suferit de către angajator, dacă prejudiciul este stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă din care să rezulte că au fost încălcate prevederile prezentului act adiţional.

Raporturile de muncă au durat până la data de 05.07.2007, când contractul de muncă a încetat prin desfacere disciplinară.

În prezent, pârâtul este angajatul (...) P. România, societate despre care reclamanta susţine că este în concurenţă.

Potrivit prevederilor art.21 alin.2 din Legea nr.53/2003, clauza de neconcurenţă îşi produce efectele numai dacă în cuprinsul contractului individual de muncă sunt prevăzute în mod concret activităţile ce sunt interzise salariatului la data încetării raporturilor de muncă, cuantumul indemnizaţiei de neconcurenţă lunară, perioada pentru care îşi produce efectele clauza de neconcurenţă, terţii în favoarea cărora se interzice prestarea activităţii, precum şi aria geografică unde salariatul poate fi în reală competiţie cu angajatorul.

În cazul de faţă, clauza de neconcurenţă stabileşte terţii şi aria geografică şi nu stabileşte concret activităţile interzise, situaţie în care nu este valabilă, deoarece lezează principiul libertăţii muncii.

De asemenea, clauza de neconcurenţă stabilită în actul adiţional este lipsită de eficacitate, deoarece scopul acesteia este reparator şi nu preventiv.

Pentru a fi valabilă, aşa cum prevede textul art.21 din Legea nr.53/2003, clauza de neconcurenţă trebuie să cuprindă cuantumul indemnizaţiei de neconcurenţă lunară, dar în speţă, clauza nu cuprinde acest cuantum.

Având în vedere cele expuse, tribunalul a respins ca nefondată cererea reclamantei.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanta (...) N. E. SRL C precum şi pârâtul G. G..

Reclamanta solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată şi precizată.

În motivarea recursului arată că instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii, schimbând natura ori înţelesul vădit neîndoielnic al acestuia, hotărârea fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.

Arată că prin cererea introductivă de instanţă a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 USD cu titlu de penalităţi fixe, conform, actului adiţional la contractul de muncă înregistrat la ITM C, prin care s-au înserat două clauze: una de confidenţialitate şi alta de neconcurenţă.

În acest act adiţional s-a prevăzut că angajatul este obligat la plata unei penalităţi fixe de 10.000 USD în favoarea angajatorului în situaţia nerespectării clauzei de neconcurenţă.

Consideră că având în vedere existenţa clauzei penale înserată în actul adiţional, nu mai era obligat să facă dovada existenţei vreunui prejudiciu şi a întinderii lui.

Arată că pârâtul a încălcat clauza de neconcurenţă oferind serviciile unei alte societăţi (...) U. D. SRL, efectuând prin această societate aceleaşi activităţi cu cele desfăşurate în cadrul societăţii reclamante, folosindu-se de întreaga bază de date privind clientela firmei, deturnând această clientelă în folosul firmei U. D. SRL.

Consideră că soluţia instanţei de fond de respingere a acţiunii fără a da posibilitatea formulării apărării, motivarea soluţiei pe considerente preluate dintr-o altă sentinţă care nu are legătură cu pricina de faţă este nelegală, astfel că se impune admiterea recursului.

Pârâtul G. G., prin recursul său solicită modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii reconvenţionale şi constatării nulităţii absolute a clauzei de neconcurenţă impusă de către (...) N. E. SRL şi cuprinsă în actul adiţional la contractul de muncă.

În motivare arată că deşi a indicat domiciliul procesual ales ca fiind la sediul avocatului, hotărârea nu s-a comunicat la persoana indicată, deci comunicarea s-a făcut cu nerespectarea formelor de procedură civilă.

Pe fond arată că prin actul adiţional semnat la data de 01.10.2006 se impunea obligarea pârâtului în calitate de salariat de a nu desfăşura direct sau indirect activităţi concurenţiale cu ale angajatorului pe toată perioada derulării raporturilor de muncă şi pe o perioadă de 2 ani de la încetarea acestora în schimbul unei indemnizaţii de neconcurenţă lunare pe care angajatorul se obliga să o plătească pe toată perioada de neconcurenţă.

Această clauză încalcă în mod flagrant principiul libertăţii muncii recunoscut ca un drept constituţional şi exprimat ca un principiu guvernator al raporturilor de muncă dintre salariat şi angajator prin art.3 din C.muncii, întrucât aceasta nu prevede în mod concret activităţile care îi sunt interzise salariatului, condiţie esenţială prevăzută de art.21 C.muncii.

Mai arată că clauza de neconcurenţă este abuzivă, deoarece aceasta ar urma să-şi producă efectele pe tot teritoriul României şi la toate societăţile comerciale de pe teritoriul României care activează în domeniul în care activează pârâta ca şi activitate comercială, iar sub aspectul dreptului la opţiune conferit de libertatea muncii încalcă limitele legale ale clauzei de neconcurenţă permise de lege.

Consideră că reclamanta nu şi-a asumat în mod efectiv obligaţia de plată a indemnizaţiei de neconcurenţă pe toată perioada activării acesteia, ci doar pe perioada ulterioară încetării raporturilor de muncă, încălcând astfel atât prevederile art.21 C.muncii care prevede explicit faptul că indemnizaţia de neconcurenţă este lunară şi se suportă de către angajator pe toată perioada de neconcurenţă cât şi obligaţiile asumate unilateral prin actul adiţional.

Cu toate acestea, la determinarea cuantumului acestei indemnizaţii reclamanta a avut în vedere doar perioada ulterioară încetării raporturilor de muncă, aceasta fiind stabilită procentual, respectiv 50% din media veniturilor salariale brute pe ultimele 6 luni anterioare datei încetării contractului de muncă.

Analizând sentinţa prin prisma motivelor de recurs invocate de părţi, Curtea reţine următoarele:

Aşa cum rezultă din cererea reconvenţională formulată de pârâtul G. G., la instanţa de fond, (fila 16-23) înregistrată la data de 35 oct.2007, acesta a solicitat constatarea nulităţii absolute a clauzei de neconcurenţă, inserată în actul adiţional la contractul individual de muncă nr.45024/11.10.2006, în baza art.38 C.muncii.

Potrivit dispoziţiilor art.283 alin.1 lit.”d” C.muncii, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate pe toată durata existenţei contractului, în cazul în care se solicită constarea nulităţii unui contract individual sau colectiv de muncă, ori a unor clauze ale acestuia, inclusiv aşa cum este în cazul din speţă a unui act adiţional la contractul de muncă, ori a unei clauze ale acestui act adiţional.

Dar aşa cum rezultă din actele şi susţinerile părţilor făcute în dosar, la data când pârâtul a formulat cererea reconvenţională pentru constatarea nulităţii, nu mai era încadrat în muncă la societatea reclamantă, astfel că faţă şi de dispoziţiile legale mai sus arătate, se constată că în nod corect tribunalul a respins cererea reconvenţională.

Nici recursul reclamantei nu poate fi privit cu succes, pentru următoarele considerente:

Potrivit art.20(1) li (2) lit.b C.muncii, în afara clauzelor generale prevăzute la art.17 C.muncii, între părţi pot fi negociate şi cuprinse în contractul individual de muncă şi alte clauze specifice, cum ar fi clauza de neconcurenţă.

Art.21 alin.1 C.muncii, prevede că, clauza de neconcurenţă îl obligă pe salariat să nu presteze în interesul său propriu sau al unui terţ, o activitate care se află în concurenţă cu cea prestată la angajatorul său ori să nu presteze o activitate în favoarea unui terţ, o activitate care se află în concurenţă cu cea prestată la angajatorul său ori să nu presteze o activitate în favoarea unui terţ care se află în relaţii de concurenţă cu angajatorul său şi îl obligă pe angajator să-i plătească salariatului o indemnizaţie lunară. Clauza de neconcurenţă îi produce efectele numai dacă în cuprinsul actului individual de muncă sunt prevăzute în mod concret activităţile ce sunt interzise salariatului pe durata contractului.

În cazul din speţă, aşa cum corect a reţinut şi tribunalul această ultimă condiţie pentru a putea avea eficienţă clauza de neconcurenţă nu a fost respectată de către reclamantă, în sensul că actul adiţional nu stabileşte concret activităţile interzise.

Este adevărat că în cuprinsul actului adiţional se face referire la activităţi concurenţiale prin care s-ar înţelege „activităţi comerciale desfăşurate direct sau prin interpuşi sau în afara orelor de program de către angajat şi care sunt de aceeaşi natură cu activităţile comerciale desfăşurate de către angajator”, dar această descriere în nici un caz nu dă satisfacţie cerinţelor imperative ale dispoziţiilor art.21 alin.1 C.muncii, care cer o descriere concretă ale activităţilor interzise.

De altfel, este de observat că, trecând în revistă toate activităţile comerciale pe care pârâtul le desfăşura la angajator, potrivit fişei postului (fila 43-46) se va constata că sunt o serie de activităţi de specific comercial care nu pot constitui în nici o împrejurare activităţi concurente, fiind activităţi comune oricăror domenii de activitate, chiar neconcurentă, astfel că dacă s-ar accepta cererea reclamantei, în mod clar s-ar aduce atingere principiului libertăţii muncii.,

Aşadar, simpla trimitere în actul adiţional la activităţile comerciale desfăşurate de pârât, potrivit fişei postului, nu suplinesc cerinţa descrierii activităţilor interzise pentru a fi eficientă clauza de concurenţă, astfel că recursul reclamantei trebuie privit ca nefondat sub aspectul tuturor criticilor ce au fost aduse sentinţei.

Aşa fiind, faţă de cele mai sus reţinute văzând şi dispoziţiile art.299 şi 312 C.proc.civ., Curtea va respinge ca nefondate recursurile ambelor părţi.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

 

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta S.C. N. E. S.R.L. C şi pârâtul G. G. împotriva sentinţei civile nr.1035 din 5 iunie 2008 a T r i b u n a l u l u i C l u j pronunţată în dosar nr(...), pe care o menţine.

Decizia este irevocabilă.

Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 4 noiembrie 2008.

 

 

 

PREŞEDINTE JUDECĂTORI

(...) (...) (...) (...) (...) (...) E.

 

 

 

 

GREFIER

N. TARŢA

 

 

 

 

 

 

Red.AR

Dact.T./2ex.

22.12.2008

Toate spetele


Sus ↑