Cabinet avocat Dreptul muncii

- acţiune în răspundere patrimonială -

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L S U C E A V A

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 531

Şedinţa publică din 5 mai 2009

Preşedinte (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul E. O., cu domiciliul în municipiul S,(...), (...) . A, . 13, împotriva sentinţei nr. 265 din 10 februarie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l S u c e a v a – secţia civilă – în dosarul nr(...).

La apelul nominal s-a prezentat avocat Ş. P. E., pentru pârâtul-recurent şi avocat D. H., pentru reclamanta-intimată S.C. E. AUTO SRL S prin adm. D. B., lipsă fiind pârâtul-recurent.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, avocat H. D., pentru reclamantul-intimat a depus întâmpinare, precizând că un exemplar de pe aceasta i-a înmânat avocatului T. P. E..

Instanţa constatând recursul în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.

Avocat Ş. P. E. pentru pârâtul-recurent, reiterând pe larg motivele de recurs a cerut admiterea recursului, casarea sentinţei şi respingerea acţiunii, fără cheltuieli de judecată. A arătat că instanţa de fond nu a aplicat dispoziţiile art. 195 al. 1 din Codul muncii în soluţionarea cauzei. De asemenea, cursurile nu au fost mai mari de 60 zile, în speţă cursul a durat 4 zile, prin urmare, nu puteau intra în sfera de reglementare a convenţiei semnate cu angajatorul şi nici în sfera de aplicare a dispoziţiilor care prevăd dreptul angajatorului de a pretinde ca daune contravaloarea cheltuielilor cu cursurile.

Avocat H. D., pentru reclamanta-intimată, a cerut respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată. A arătat că aceasta fiind dealer S. O., personalul angajat al acesteia nu putea trece peste anumite operaţiuni înainte ca oamenii să fie instruiţi. De asemenea, a invocat dispoziţiile art. 193 al. 2 din Codul muncii şi a precizat că pârâtul şi-a încetat activitatea prin demisie. Totodată, a mai arătat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 195 din Codul muncii, întrucât prin actul adiţional încheiat între părţi pârâtul s-a obligat la frecventarea unui curs, absolvirea lui şi la restituirea cheltuielilor de şcolarizare dacă părăseşte societatea înainte de expirarea termenului de 3 ani de la data absolvirii lui.

Declarându-se dezbaterile închise, după deliberare,

C U R T E A

Asupra recursului de faţă, constată:

Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul J u d e c ă t o r i e i S u c e a v a sub nr(...) din 30.09.2008, reclamanta S.C. „E. AUTO” S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul E. O., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 5257,07 lei, reprezentând prejudiciul pe care l-a adus unităţii prin neexecutarea obligaţiilor asumate prin actul adiţional la contractul de muncă nr. (...) încheiat la data de 04.04.2008, sumă calculată proporţional cu perioada din contract neefectuată şi a cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 04.04.2008 a încheiat cu pârâtul actul adiţional la contractul de muncă nr. (...) prin care s-a obligat să urmeze un curs de specializare pe cheltuiala sa, iar în cazul în care, din motive imputabile cursantului, acesta pleacă din societate înainte de expirarea termenului de trei ani de la data absolvirii cursului, să restituie imediat cheltuielile de şcolarizare, proporţional cu perioada din contract neefectuată.

A mai arătat reclamanta că, la data de 18.08.2008, pârâtul a solicitat desfacerea contractului de muncă, potrivit art. 79 din Codul muncii, ignorând actul adiţional încheiat. Desfacerea contractului individual de muncă al pârâtului a avut loc la data de 22.08.2008, ocazie cu care acestuia i s-a pus în vedere să restituie suma, însă a refuzat.

Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1073 şi următoarele Cod civil, art. 193 coroborat cu art. 195 alin. 1 şi 3 din Codul muncii, art. 270 din Codul muncii.

Legal citat, pârâtul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca inadmisibilă, excepţie asupra căreia instanţa s-a pronunţat în şedinţa publică din data de 05.02.2009, în sensul respingerii acestei excepţii pentru motivele arătate în acea încheiere.

Cu privire la fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii, arătând că, deşi a efectuat două stagii de pregătire de câte patru zile, totuşi nu poate fi obligat la plata contravalorii acestor cursuri, întrucât durata acestora a fost sub 60 de zile, potrivit art. 195 din Codul muncii.

A mai arătat că, întrucât cursul în cauză nu totalizează decât nouă zile, organizarea acestor cursuri nu reprezintă altceva decât respectarea de către angajator a obligaţiei legale prevăzute de art. 190 alin. 1 şi 2 din Codul muncii de a asigura, o dată la doi sau trei ani, pe cheltuiala sa, programe de pregătire profesională a angajaţilor.

Prin sentinţa civilă nr. 4714/04.11.2008, pronunţată de J u d e c ă t o r i a S u c e a v a în dosarul nr(...), a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a J u d e c ă t o r i e i S u c e a v a, invocată din oficiu de instanţă, cauza fiind declinată în favoarea T r i b u n a l u l u i S u c e a v a – secţia civilă.

Dosarul a fost înregistrat sub nr(...) din 30.12.2008 pe rolul T r i b u n a l u l u i S u c e a v a – secţia civilă care, prin sentinţa nr. 265 din 10 februarie 2009, a admis în parte cererea formulată de reclamanta S.C. „E. Auto” S.R.L. S, în contradictoriu cu pârâtul E. O. şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2321,85 lei cu titlu de despăgubiri.

Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut următoarele:

Potrivit actului adiţional la contractul individual de muncă nr. (...), denumit „contract de şcolarizare”, încheiat între reclamantă şi pârât, acesta din urmă s-a obligat să urmeze un curs de specializare pe cheltuiala unităţii reclamante, iar în cazul în care, din motive imputabile cursantului, acesta pleacă din societate înainte de expirarea termenului de trei ani de la data absolvirii cursului, s-a obligat să restituie imediat cheltuielile de şcolarizare, proporţional cu perioada din contract neefectuată.

Potrivit dispoziţiilor art. 193 din Codul muncii, participarea la formare profesională poate avea loc la iniţiativa angajatorului sau la iniţiativa salariatului. Modalitatea concretă de formare profesională, drepturile şi obligaţiile părţilor, durata formării profesionale, precum şi orice alte aspecte legate de formarea profesională, inclusiv obligaţiile contractuale ale salariatului, în raport cu angajatorul, care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională, se stabilesc prin acordul părţilor şi fac obiectul unor acte adiţionale la contractele individuale de muncă.

Prin urmare, faţă de conţinutul acestui text de lege, instanţa a apreciat că restituirea de către salariat a cheltuielilor de şcolarizare suportate de angajator poate fi întemeiată pe contractul individual de muncă, respectiv pe actul adiţional la contractul individual de muncă încheiat între părţi, Codul muncii sau contractul colectiv de muncă neinterzicând această convenţie.

Pe de altă parte, instanţa a reţinut că, deşi pârâtul a participat la două stagii de pregătire, în perioada 19.05.2008 – 22.05.2008, respectiv 30.06.2008 -04.07.2008, totuşi actul adiţional încheiat de părţi şi în baza căruia se poate angaja răspunderea pârâtului priveşte doar prima perioadă.

Prin urmare, în baza art. 193 alin. 2 din Codul muncii şi a actului adiţional la contractul individual de muncă nr. (...), denumit „contract de şcolarizare” încheiat între reclamantă şi pârât, tribunalul a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2321,85 lei cu titlu de despăgubiri, corespunzătoare perioadei de pregătire 19.05.2008 – 22,05.2008 şi proporţional cu perioada din contract neefectuată.

Privitor la cheltuielile de pregătire pentru perioada 30.06.2008 -04.07.2008, în lipsa unui act adiţional la contractul individual de muncă, instanţa a apreciat că acestea sunt în sarcina angajatorului, potrivit art. 195 alin. 1 din Codul muncii.

Împotriva sentinţei, pârâtul a declarat recurs, susţinând că instanţa a ignorat dispoziţiile art. 195 alin. 1 din Codul muncii, care prevăd că „Salariaţii care au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesională mai mare de 60 de zile, în condiţiile art. 194 alin. (2) lit. b) şi alin. (3), nu pot avea iniţiativa încetării contractului individual de muncă o perioadă de cel puţin 3 ani de la data absolvirii cursurilor sau stagiului de formare profesională”.

În speţă, aşa-zisele cursuri, nu au fost mai mari de 60 de zile şi, prin urmare, nu puteau intra în sfera de reglementare a convenţiei semnate cu angajatorul şi nici în sfera de aplicare a dispoziţiilor care prevăd dreptul angajatorului de a pretinde ca daune contravaloarea cheltuielilor cu cursurile.

A mai susţinut că a participat la formarea profesională la iniţiativa angajatorului, fiind obligat să urmeze cursurile, dar cum acestea nu au avut nici o influenţă asupra calificării sale şi nici a drepturilor salariale, consideră că nu se înscriu în categoria celor care pot face obiectul unor convenţii prevăzute de Codul muncii.

Mai mult, reclamanta nu a dovedit că, în realitate, suma solicitată reprezintă costurile suportate cu pregătirea sa.

Invocând prevederile art. 55 şi 74 din Codul muncii, pârâtul a mai susţinut că i-a încetat în mod legal contractul de muncă, reclamanta fiind cea care trebuia să facă dovada că motivele care au dus la demisia sa îi sunt imputabile, pentru a pretinde contravaloarea cursurilor.

De asemenea, instanţa a dat mai mult decât s-a cerut, respectiv reclamanta a solicitat emiterea unei somaţii de plată în temeiul O.G. 5/2001, iar tribunalul a pronunţat o soluţie pe dispoziţiile legale neinvocate de reclamantă.

Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate, în raport de actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că este nefondat.

În mod întemeiat, instanţa de fond a apreciat că litigiul dintre părţi este un conflict de muncă reglementat de dispoziţiile din Codul muncii şi anume cele prev. de art. 193, dispoziţii pe care, de altfel, se întemeiază şi acţiunea reclamantei , astfel cum se indică în finalul cererii de chemare în judecată, nefiind vorba de o depăşire a cadrului procesual de către instanţă.

Între reclamantă şi pârât existau raporturi de muncă în temeiul contractului nr. (...) din 4.04.2007, prin actul adiţional la acest contract pârâtul obligându-se să urmeze un curs de specializare pe cheltuiala unităţii reclamante, având cunoştinţă de clauza, conform căreia, în cazul în care, din motive imputabile, pleacă din societate înainte de termenul de 3 ani de la absolvirea cursului, va restitui cheltuielile de şcolarizare, proporţional cu perioada din contract neefectuată. Această condiţie pusă de angajator nu contravine dispoziţiilor din Codul muncii sau Contractului colectiv de muncă.

Prin semnarea actului adiţional, pârâtul a convenit să respecte clauza, dar cum acest lucru nu s-a realizat, justificat a fost obligat la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea unuia dintre stagiile de pregătire, faţă de împrejurarea că pentru celălalt stagiu, unitatea a omis să încheie un act adiţional.

Recurentul a fost cel care a solicitat desfacerea contractului de muncă, demisia fiind, conform art. 79 Codul muncii, actul unilateral de voinţă al angajatului, aşa încât nu poate fi vorba de o concediere din iniţiativa unităţii, motivul părăsirii acesteia şi implicit încetarea activităţii având la bază exclusiv voinţa pârâtului.

Apărările recurentului potrivit cărora a fost obligat să urmeze cursurile şi că acestea nu a avut nici o influenţă asupra calificării sale şi nici asupra drepturilor salariale nu pot fi primite, cât timp a semnat actul adiţionat în baza căruia a participat la acele cursuri, act care nu cuprinde nici o condiţie în ce priveşte pe intimată cu privire la aspectele menţionate.

Contrar susţinerilor recurentului la dosarul cauzei intimata a depus factura care face dovada contravalorii cursurilor urmate de acesta corespunzătoare perioadei 19.05.- 22.05.2008 (f. 7 dosar fond).

Faţă de aceste motive, Curtea, apreciind criticile sentinţei ca nefondate, va respinge recursul ca atare, în temeiul art. 312 C. pr. civ.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

D E C I D E :

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul E. O., împotriva sentinţei nr. 265 din 10 februarie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l S u c e a v a – secţia civilă – în dosarul nr(...).

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 5 mai 2009.

Preşedinte, Judecători, Grefier,

Red. M.A.

Tehnored.B.D.

Ex.2

Jud.fond:O. M.;N. M.C.

22.05.2009