R O M Â N I A CURTEA DE A P E L C R A I O V A SECŢIA A II-A CIVILĂ ŞI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE DECIZIE Nr. 6527 Şedinţa publică de la 05 O. 2009 Completul compus din: PREŞEDINTE (...) (...) Judecător (...) (...) Judecător (...) (...) Grefier (...) (...) B. *************************** Pe rol, rezultatul dezbaterilor din şedinţa publică din data de 5 O. 2009, privind recursul formulat de reclamanta (...) M. T. COM SRL, împotriva sentinţei nr. 265 din 20 ianuarie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr(...), în contradictoriu cu pârâta N. ( E. ) H. M., având ca obiect acţiune în răspundere patrimonială. La apelul nominal, au lipsit părţile. Dezbaterile din şedinţa publică din data de 5 O. 2009, au fost consemnate într-o încheiere separată care face parte integrantă din prezenta decizie. CU R T E A Asupra recursului de faţă; Prin sentinţa civilă nr.1778/11.10.2007 a T r i b u n a l u l u i G o r j a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantă şi obligată pârâta la plata sumei de 2955, 46 lei reprezentând cheltuieli de şcolarizare şi salariu acordat necuvenit, cu cheltuieli de judecată. Împotriva aceste sentinţe a declarat recurs pârâta, iar prin decizia nr.3341/21.05.2008 pronunţată de Curtea de A P E L C R A I O V A a fost admis recursul, casată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare la instanţa de fond . Instanţa de control judiciar a reţinut că nu au fost analizate raporturile litigioase dintre părţi prin prisma raportului juridic reglementat de disp. art.195 Codul muncii, nu a fost analizat dacă iniţierea cursului de pregătire şi formare profesională a intimatei s-a făcut cu respectarea preved. art 190 şi art.194 Codul muncii. În concret, s-a reţinut, prin decizia de casare, că instanţa de fond a pronunţat o soluţie fără a cerceta cauza sub toate aspectele, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului, fapt ce atrage incidenţa preved. art 312 alin3 CPC. Cauza a fost înregistrată pe rolul T r i b u n a l u l u i G o r j sub nr(...). Cu ocazia rejudecării şi în urma probatoriului administrat, instanţa a reţinut şi constatat următoarele: Pârâta N.(E.) H. M. a fost încadrată la societatea petentă în funcţia de lucrător comercial, desfăşurând activitate de vânzări auto. La solicitarea reclamantei, în perioada 13.03.2006-05.05.2006, pârâta a urmat un curs de specializare organizat la B de (...) B. E. SA pentru care societatea a achitat cheltuielile aferente. Prin acest contract de şcolarizare, pârâta s-a obligat să lucreze la societatea reclamantă o perioadă de cel puţin 3 ani, iar în cazul nerespectării acestei obligaţii din culpa sa, părţile au stabilit, potrivit disp.art.1087 C. Civ. Ca intimata să plătească cu titlu de daune interese, suma de 7000 Euro, reprezentând totalul cheltuielilor de pregătire profesională. Lecturând contractul de şcolarizare nr.143/07.03.2006 (act adiţional la contractul individual de muncă nr.(...)/30.03.2005), instanţa a constatat că acesta nu a fost înregistrat la Inspectoratul T e r i t o r i a l d e Muncă G în sensul că acesta nu poartă ştampila ITM care certifică data înregistrării, dată de la care orice contract individual de muncă şi orice act adiţional la acest produce efecte juridice. Mai mult, instanţa a avut în vedere şi faptul că, deşi contractul de şcolarizare este înregistrat la societatea reclamantă sub nr.143 din 07.03.2006, pârâtei i-a fost înmânat un exemplar la data de 10.02.2007, dată la care, pe exemplarul primit, pârâta trece menţiunea „ am primit un exemplar”(pag 7 din dosar). Prin urmare, pârâta a executat un contract ale cărui clauze i-au fost aduse la cunoştinţă la un interval de un an după executarea lui, contract în care se observă completarea rubricilor cu două scrisuri diferite, existând suspiciunea că suma de 7000 euro a fost trecută ulterior efectuării cursurilor de specializare. Pe fondul cauzei, s-a reţinut, din dispoziţiile art. 194 alin.1 Codul muncii, că „în cazul în care participarea la cursurile sau stagiile de formare profesională este iniţiată de angajator, toate cheltuielile ocazionate de această participare sunt suportate de către acesta”. Potrivit art. 195 alin.1 Codul muncii, „salariaţii care au beneficiat de un curs sau de un stagiu de formare profesională mai mare de 60 de zile, în condiţiile art. 194 Codul muncii, nu pot avea iniţiativa încetării contractului individual de muncă, pe o perioadă de cel puţin 3 ani, de la data absolvirii cursurilor, sau a stagiului de formare profesională”. T r i b u n a l u l G o r j prin sentinţa nr.265 de la 20 ianuarie 2009 a admis excepţia nulităţii absolute a actului adiţional la contractul individual de muncă reprezentat de contractul de şcolarizare nr.143/07.03.2006. A constatat nul absolut actul adiţional la contractul individual de muncă. A respins acţiunea formulată de reclamanta (...) M. T. COM SRL TG-J, în contradictoriu cu pârâta N.( E.) H. M., şi a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 100 lei cheltuieli de judecată. Din contractul de şcolarizare şi actele depuse de reclamantă rezultă că pârâta a desfăşurat cursuri de formare profesională, cu o durată totală de 52 de zile lucrătoare, în perioada 13.03.2006-05.05.2006, stagiul de formare profesională a intimatei nefiind mai mare de 60 de zile aşa cum prevăd disp. art. 195 alin.1 din Codul muncii. Pentru desfăşurarea acestor cursuri, reclamanta a făcut dovada cheltuielilor cu diurna, transportul şi cazarea pârâtei, dar nu a putut face dovada cheltuielilor de şcolarizare propriu-zise. În situaţia de faţă nu sunt aplicabile disp.art.195 alin.1, 3 şi 4 din CM, acest din urmă alineat făcând referire la alineatele 1 şi 3 în sensul că, dacă formarea profesională avea o durată mai mare de 60 de zile, salariatul avea iniţiativa încetării contractului de muncă în condiţiile alin 1 şi ulterior nu respecta dispoziţiile acestui alineat cu consecinţa suportării tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, iar acel salariat era concediat în perioada stabilită prin contractul de şcolarizare pentru motive disciplinare, numai în aceste condiţii putea fi antrenată răspunderea patrimonială a intimatei. Instanţa a considerat că în cauză sunt aplicabile disp. art. 194 Codul muncii în sensul că, în cazul în care participarea la cursurile sau stagiile de formare profesională este iniţiată de angajator, toate cheltuielile ocazionate de această participare sunt suportate de către acesta. Faţă de dispoziţiile legale invocate mai sus contractul de şcolarizare nr. 143 din 07.03.2006, este nul absolut, întrucât conţine prevederi contrare dispoziţiilor art. 194 şi 195 Codul muncii, clauze prohibite de art. 11 Codul muncii, şi, mai mult, nu a fost înregistrat la ITM G. În consecinţă, instanţa a admis cererea , privind constatarea nulităţii actului adiţional la contractul individual de muncă şi drept urmare să respingă acţiunea reclamantei, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă, reprezentând onorariu avocat. Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta (...) M. T. COM SRL Tg.J, criticând soluţia instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât în mod greşit a fost respinsă acţiunea formulată. Se arată că instanţa de fond a constatat nulitatea actului adiţional la contractul individual de muncă în condiţiile în care nu arată în nici un mod care dispoziţii legale de ordine publică au fost încălcate prin omisiunea înregistrării la ITM G a contractului de şcolarizare. De asemenea, se arată că în mod greşit s-a reţinut că există în contractul de şcolarizare prevederi contrare dispoziţiilor art. 194 şi art.195 Codul muncii şi s-a dispus nulitatea acestuia în totalitate fără a fi repuse părţile în situaţia anterioară şi restituirea prestaţiilor. Recurenta precizează că în cauză instanţa de fond a ignorat dispoziţiile art. 195 alin.4 Codul muncii care sunt aplicabile în cauză. Recursul este nefondat. Potrivit art. 195 alin.3 Codul muncii salariaţii care au iniţiativa încetării contractului individual de muncă într-o perioadă de cel puţin 3 ani de la data absolvirii cursurilor de formare profesională suportă toate cheltuielile ocazionate de pregătire a lor profesională, proporţional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adiţional la contractul individual de muncă. Potrivit art. 195 alin.4 Codul muncii, obligaţia prevăzută la aret. 195 alin.3 revine şi salariaţilor care au fost concediaţi în perioada stabilită prin actul adiţional pentru motive disciplinare. În mod greşit recurenta susţine că intimata s-ar afla în situaţia prevăzută la art. 195 alin.4 Codul muncii, întrucât acest text face precizarea că se aplică salariaţilor concediaţi disciplinar în perioada stabilită prin actul adiţional Or, observând contractul de şcolarizare încheiat între recurentă şi intimată şi decizia de concediere disciplinară emisă se constată că nu sunt aplicabile prevederile art. 195 alin.4 Codul muncii. Intimatei i s-a încheiat contractul de şcolarizare pentru perioada 13 martie 2006 – 05 mai 2006. Aceasta este perioada menţionată în cuprinsul art. 195 alin.4 Codul muncii şi în interiorul căreia dacă avea loc o concediere disciplinară, salariatul ar putea fi obligat la plata cheltuielilor de şcolarizare. Observând decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă se constată că aceasta a fost emisă la 5 martie 2007, la un an de zile de la perioada 13 martie 2006 – 05 mai 2006 menţionată în contractul de şcolarizare. Prin urmare, critica este neîntemeiată. Nici criticile vizând nulitatea actului adiţional nu sunt întemeiate, întrucât recurenta, nu a depus dovezi pentru a combate cele susţinute de intimată în sensul că i-a fost înmânat un exemplar necompletat pe care l-a semnat, exemplarul completat fiind semnat la data de 10 februarie 2007, după aproape un an de zile de la încheierea contractului, această menţiune a primirii contractului la 10 februarie 2007 fiind făcută chiar pe contract (fila 7 dosar fond). Existând un indiciu al vicierii consimţământului intimatei cu privire la clauzele inserate în cuprinsul acestui act adiţional şi nefiind făcute dovezi în contra acestor susţineri de către recurentă, s-a constatat nulitatea acestui act adiţional. Văzând şi dispoziţiile art. 38 alin.-1 teza a J. Codul muncii potrivit cărora orice tranzacţie prin care se urmăreşte limitarea drepturilor salariaţilor este lovită de nulitate, se constată neîntemeiate criticile formulate. Faţă de aceste considerente şi de prevederile art. 312 Cod pr.civilă va fi respins recursul ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE, D E C I D E Respinge recursul formulat de reclamanta (...) M. T. COM SRL, împotriva sentinţei nr. 265 din 20 ianuarie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata - pârâtă N. ( E. ) H. M.. Decizie irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 O. 2009 Preşedinte, (...) (...) Judecător, (...) (...) Judecător, (...) (...) Grefier, (...) (...) B. 15.12.2009 Red.jud.C.(...) 2 ex/AS j.f. E.E. E.M.T.
Litigiu de munca. Actiune in raspundere patrimoniala. Recurs
Hotararea nr. 6527 din data 2009-11-19
Pronuntata de Curtea de Apel Craiova
ÎN NUMELE LEGII