Cabinet avocat Dreptul muncii

(Număr în format vechi 845/2009)

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 3399R

Şedinţa publică de la 15 Mai 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE – (...) (...) (...)

JUDECĂTOR – (...) (...) (...)

JUDECĂTOR – (...) (...) B.

GREFIER – E. N.

Pe rol judecarea cauzei privind recursul formulat de recurenta E. B. N. împotriva sentinţei civile nr.6907/10.11.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr(...) în contradictoriu cu intimatul SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ C, având ca obiect-anulare act.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns recurenta prin avocat O. E. N. cu împuternicire avocaţială emisă în baza contractului de asistenţă juridică nr.(...)/2009, şi intimatul prin consilier juridic E. D. N. ce depune delegaţie la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,

Se învederează faptul că la dosar intimaţii au depus prin serviciul registratură la data de 07.05.2009 întâmpinare în 2 exemplare.

Se comunică recurentei un exemplar al întâmpinării.

Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată acordă cuvântul în susţinerea şi combaterea motivelor de recurs.

Recurenta, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi motivat susţinând oral motivele de recurs.

Intimatul, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului şi menţinerea sentinţei civile ca temeinică şi legală, pentru motivele arătate în întâmpinare pe care le susţine.

C U R T E A

Asupra recursului civil de faţă constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.6907/27.06.2007, pronunţată în dosarul nr(...), T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, a admis excepţia prescrierii dreptului la acţiune şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanta E. B. N., în contradictoriu cu Spitalul Judeţean de Urgenţă C. S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că între părţi s-a încheiat la data de 06.04.2000 contractul de muncă nr.22, completat cu un act adiţional semnat în aceeaşi zi, prin care reclamanta se obliga să funcţioneze ca specialist pe post pe o perioadă de minim 5 ani de la obţinerea specialităţii, iar în caz contrar era obligată să restituie pârâtului o sumă echivalentă cu 36 de salarii medii pe economie din perioada renunţării.

Prin cererile nr.16809 si nr.16811/11.07.2006, reclamanta a solicitat întreruperea concediului pentru creşterea si îngrijirea copilului in vârsta de pana la doi ani si imediat încetarea raporturilor de munca prin demisie.

La data de 17.07.2006 parata a emis dispoziţia nr.122, in baza căreia, incepand cu data de 27.07.2006, contractul de munca al reclamantei a incetat, conform art.79 din Codul muncii.

Potrivit dispoziţiilor art.283 alin.1 lit.d din c o d u l m u n c i i, cererile in vederea soluţionării unui conflict de munca pot fi formulate pe toata durata existentei contractului, in cazul in care se solicita constatarea nulităţii unui contract individual sau colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia.

Cum actul adiţional ce face obiectul cererii de chemare în judecată este parte componentă a contractului individual de muncă, iar la data chemării în judecată contractul de muncă dintre părţi nu mai era în fiinţă, se constată că s-a prescris dreptul salariatei de a pretinde nulitatea clauzei negociată cu pârâta, cu prilejul încheierii contractului individual de muncă.

Împotriva aceste sentinţe, în termenul legal a formulat recurs motivat reclamanta E. B. N. care a criticat sentinţa ca netemeinică şi nelegală.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta reclamantă susţine că hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală, instanţa pronunţând o hotărâre prin care:a interpretat greşit actul dedus judecăţii, a aplicat în mod greşit art. 283 alin. 1 lit.d Codul muncii ,nu s-a pronunţat asupra cererii completatoare depusă în data de 29.09/2008, pronunţându-se doar asupra prescripţiei dreptului la acţiune privind actul adiţional încheiat la contractul deja muncă nr.22/ 06.04.2000, dar nu şi privind angajamentul nr. 16929/13.07.2006.

Instanţa, în motivarea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, invocată din oficiu, a reţinut că, prin dispoziţia nr.122 din data de 17.07.2006 emisă de către intimat, contractul de muncă al subsemnatei a încetat, conform art.79 din Codul muncii. Cum la data chemării în judecată contractul de muncă dintre părţi nu mai era în fiinţă, iar actul adiţional a cărui nulitate s-a solicitat este parte componentă a contractului de muncă, instanţa a constatat că s-a prescris dreptul recurentei la acţiune.

Într-adevăr dispoziţiile art.283 alin.1 lit. d Codul muncii prevăd că cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate pe toată durata existenţei contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulităţii unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia,aceste dispoziţii aplicîndu-se la raporturile de muncă care nu mai sunt în fiinţă şi care, în mod implicit, nu îşi mai produc efectele faţă de angajator sau faţă de angajat.

Astfel, actul adiţional la contractul de muncă nr. 22/06.04.2000 completat cu actul juridic nr. 16929/ 13.07.2006 cuprinde o clauză potrivit căreia ewcurenta se obliga să funcţioneze pe post pe o perioadă de minim cinci ani de la obţinerea specialităţii, in caz contrar fiind obligată să restituie intimatului cheltuielile efectuate de către acesta în valoare de 39924 lei, echivalentul a 36 de salarii medii pe economie.

Această clauză conferă actului adiţional natura juridică a unui act juridic afectat de o condiţie suspensivă, acesta fiind acea condiţie de a cărei împlinire depinde însăşi naşterea actului juridic astfel format.

Astfel stingerea raporturilor juridice de muncă dintre părţi dă efect condiţiei suspensive, şi drept consecinţă clauzele actului adiţional încep să-şi producă efectele faţă de părţile semnatare.

În schimb instanţa de fond consideră că nu există nici un raport juridic între părţi la momentul introducerii acţiunii, şi potrivit art.283 alin.1 lit. d Codul muncii s-a prescris dreptul recurrentei la acţiune,deşi în speţă nu-şi găseşte aplicarea art.283 alin.1 lit. d Codul muncii, şi drept consecinţă instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii, schimbând în acelaşi timp şi natura juridică a actului dedus judecăţii.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate şi sub toate aspectele în raport de dispoz art. 304¹ Cod pr.civilă, Curtea apreciază ca nefondat recursul formulat pentru următoarele considerente:

Astfel, prin cererea introductivă de instanţă, modificată şi completată, recurenta reclamantă a solicitat ca în contradictoriu cu intimatul pârât Spitalul Judeţean de Urgenţă C ,prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a actului adiţional la contractul individual de muncă nr. 22/6.04.2000, să se constate că angajamentul nr. 16929/13.07.2006 este parte integrantă şi decurge din actul adiţional susmenţionat şi să se constate inclusiv nulitatea angajamentului.

Prin actul adiţional nr. 22 din 6.04.2008 recurenta reclamantă, în calitate de medic rezident în specialitate medicină de urgenţă se obliga faţă de angajator să funcţioneze pe o perioadă de 5 ani după încheierea perioadei rezidenţiatului, iar în caz contrar se obliga să restituie cheltuielile suportate de către intimat; prin angajamentul nr.16929/13.07.2006, recurenta reclamantă se obliga să restituie intimatului pârât echivalentul a 36 de salarii medii pe economie ca urmare a nerespectării contractului individual de muncă şi actului adiţional menţionat.

Curtea reţine că atât actul adiţional la contractul individual de muncă ce cuprinde o clauză penală cât şi angajamentul susmenţionat ce detaliază susmenţionata clauză penală şi face parte din actul adiţional conform propriilor susţineri ale recurentei reclamante din cererea modificatoare – şi constituie, prin urmare, din punct de vedere al naturii juridice tot un act adiţional la contractul individual de muncă – evaluează prin convenţia părţilor cuantumul despăgubirilor datorate de debitor ca urmare a încălcării obligaţiilor contractuale asumate de acesta şi au natura unor convenţii accesorii la contractul individual de muncă, astfel încât în raport de dispoziţiile imperative ale art. 283 al.1 lit.d din Codul muncii, cererea de constatare a nulităţii absolute a acestor acte juridice poate fi formulată doar pe durata în care raportul juridic de muncă dintre părţi este în fiinţă iar nu ulterior încetării acestuia.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 17 alin .4 din Codul muncii actul adiţional cuprinde modificări ale elementelor contractului individual de muncă, iar clauza penală concretizată în angajamentul susmenţionat constituie o convenţie accesorie contractului individual de muncă şi actului adiţional prin care părţile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligaţiei de către debitorul său.

Potrivit dispoz.art. 283 al.1 lit.d din Codul muncii cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate pe toată durata existenţei contractului în cazul în care se solicită constatarea nulităţii unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.

Prin urmare, susmenţionatele dispoziţii au fost corect interpretate şi aplicate în cauză de către instanţa fondului, fiind nefondate susţinerile recurentei referitoare la nepronunţarea de către prima instanţă asupra cererii completatoare în privinţa cererii de constatare a nulităţii absolute a angajamentului.

Mai mult, clauza penală inserată în cuprinsul actului adiţional şi angajamentului, potrivit căreia recurenta se obliga să funcţioneze 5 ani după rezidenţiat la intimată, sub sancţiunii plăţii de despăgubiri, are natura juridică a unei obligaţii E. şi simple iar nu după susţine recurenta a unei obligaţii sub condiţie suspensivă,după cum fără temei susţine recurenta, căci obligaţiile asumate prin contractul individual de muncă sunt E. şi simple, neputând fi de conceput ca acestea să poată fi afectate de modalităţi, precum termenul şi condiţia.

În acest sens, condiţia suspensivă este un eveniment viitor şi nesigur că se va produce, de îndeplinirea căruia depinde însăşi naşterea raportului juridic obligaţional; în cauză nu se poate susţine, după cum pretinde recurenta, că încetarea contractului individual de muncă reprezintă condiţia suspensivă ce determină naşterea obligaţiei de a despăgubi pe angajator ci este vorba despre o obligaţie asumată de recurentă sub sancţiunea plăţii unor daune interese angajatorului, deci de obligaţii alternative; folosind argumentul logic al reducerii la absurd ar însemna, în sensul propus de recurentă, că însăşi naşterea obligaţiei acesteia de a funcţiona 5 ani la angajator să se nască doar la stingerea raportului juridic dintre părţi, ceea ce nu este logic.

Vor fi respinse, prin urmare, şi susţinerile recurentei privind interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii şi aplicării greşite a dispoz.art.283 al.1 lit. din Codul muncii de către prima instanţă.

Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 Cod pr.civilă va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - reclamantă E. B. N., împotriva sentinţei civile nr. 6907/10.11.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimatul-pârât SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ C.

IREVOCABILĂ.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.05.2009.

PREŞEDINTE , JUDECĂTOR , JUDECĂTOR,

D. H. T. H. E. B.

D. J. T.

GREFIER,

N. E.

Red. S.B.A.

Tehnored. I.G.

2ex/09.06.2009

Jud.fond- C.D.

D. F.