Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L G A L A Ţ I

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 84/R

Şedinţa publică de la 11 Februarie 2008

Completul compus din:

PREŞEDINTE N. D.

JUDECĂTOR E. G.

JUDECĂTOR E. G.

GREFIER E. E. M.

.-.-.-.-.-.-.-.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata S.C. D. B. S.A. S, cu sediul în S,(...), jud. S, împotriva sentinţei civile nr. 622/30.10.2007 pronunţată de T r i b u n a l u l V r a n c e a în dosarul nr(...), în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu, contestatorul U. F., domiciliat în comuna Vânători, sat E., jud. V, având ca obiect „CONTESTAŢIE DECIZIE DE SANCŢIONARE”.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns: pentru recurenta intimată S.C. D. B. S.A. S avocat E. J. şi intimatul contestator U. F. personal şi asistat de avocat Ţ. B..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: recursul este la al doilea termen de judecată, legal motivat şi este scutit de taxă judiciară de timbru, după care:

Apărătorul recurentei învederează instanţei că nu mai are cereri de formulat şi solicită cuvântul în susţinerea motivelor de recurs.

Apărătorul intimatului contestator învederează instanţei că nu mai are cereri de formulat şi solicită cuvântul în combaterea motivelor de recurs.

Curtea constatată cauza în stare de judecată şi, nemaifiind cereri de formulat, acordă părţilor cuvântul în dezbateri.

Apărătorul recurentei-intimate solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, pentru motivele invocate în cererea de recurs, fără cheltuieli de judecată.

Apărătorul intimatului-contestator solicită respingerea recursului ca nefondat, menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii pronunţată de prima instanţă care în mod just a constatat că reţinerea aplicată cu caracter sancţionatoriu contestatorului a fost nelegală motivat de faptul că nu i-a comunicat acestuia vreun act din care să rezulte nerealizarea planului. Solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 400 lei conform chitanţei onorariu avocat depusă la fila 15 dosar.

C U R T E A

Asupra recursului înregistrat la Curtea de A P E L G A L A Ţ I, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr(...);

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 622/30.10.2007 a T r i b u n a l u l u i V r a n c e a, s-a admis acţiunea formulată de contestatorul U. F. în contradictoriu cu intimata S.C. D. B.. SA S - Sucursala V.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 118 lei diferenţă drepturi salariale pe luna mai 2007 şi 200 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr(...) reclamantul Ţ. F. a chemat în judecată pe pârâta SC D. B.. SA S - Sucursala V pentru ca aceasta să fie obligată să-i restituie suma de 118 lei drepturi băneşti pe luna mai 2007.

A arătat reclamantul că este angajatorul pârâtei, iar la 20 iunie 2007 când a încasat salariul pe luna mai a primit o penalizare în sumă de 118 lei deşi nu avea cunoştinţă despre aplicarea vreunei sancţiuni. Deşi a solicitat explicaţii în acest sens de la pârâtă nu le-a primit.

A solicitat ca potrivit art. 267 al. 1 Codul muncii să se constate nulitatea absolută a aplicării sancţiunii disciplinare a reducerii din salariu deoarece a fost aplicată fără efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. S-au încălcat şi disp. art. 268 al. 1 şi 2 Codul muncii.

A mai solicitat şi 300 lei daune morale.

Pârâta, prin întâmpinare, a arătat că diminuarea salariului s-a produs conform actului adiţional la contractul individual de muncă întrucât Sucursala Focşani şi-a realizat planul în procent de 52,5 % salariaţii au primit o penalizare la salariu de 16,67 %.

Acţiunea a fost apreciată ca întemeiată pentru următoarele motive:

Potrivit actului adiţional la contractul individual de muncă nr. 3550/19.01.2007 reclamantul a cunoscut că salarizarea se face în raport de indicatorii cantitativi şi calitativi.

Dar salariatului trebuia să i se aducă la cunoştinţă, prin intermediul compartimentelor, în timp util nivelul indicatorilor planificaţi (art. 2 lit. b).

Ori pârâta nu a făcut această dovadă pentru a se stabili dacă reducerea salariului cu suma de 118 lei pe luna mai 2007 este corectă sau nu.

Chiar pârâta nu şi-a executat obligaţia contractuală pentru a putea pretinde acelaşi lucru de la reclamant.

Ori contractul este legea părţilor şi nu a fost respectat de către pârâtă astfel că reţinerea sumei este nelegală.

Pentru aceste motive şi în temeiul art. 969 şi urm. Cod civil şi art. 39 din Codul muncii s-a admis acţiunea şi s-a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantului suma reţinută ca diferenţă drepturi salariale pe luna mai 2007.

În baza art. 274 şi urm. cod procedură civilă pârâta a fost obligată către reclamant la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorar apărător.

Împotriva acestei sentinţe civile a declarat recurs pârâta S.C. D. B. SA S, pentru următoarele motive:

Instanţa nu a ţinut cont de faptul că salariatul are obligaţia de a-şi însuşi nivelul indicatorilor de plan ce trebuie realizaţi conform actului adiţional la contractul individual de muncă nr. 3550/19.01.2007.

Deşi nu există o înştiinţare personală a fiecărui salariat despre nivelul indicatorilor ce trebuie realizaţi lunar, fiecare sucursală primeşte bugetul de venituri şi cheltuieli în care este menţionat şi planul la încasări în luna respectivă. Datele nu sunt confidenţiale şi sunt trimise sucursalelor pentru a le aduce la cunoştinţa salariaţilor, acestora revenindu-le sarcina de a şi le însuşi.

În drept, a întemeiat recursul pe disp. art. 299 - 316 C. pr. civilă.

Intimatul nu a formulat întâmpinare însă, în faţa instanţei, prin apărător, a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică.

Analizând sentinţa civilă recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurentă, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în baza disp. art. 304 indice 1 C.p.c, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Corect a reţinut prima instanţă că, potrivit actului adiţional la contractul individual de muncă nr. 3550/19.01.2007, salarizarea se face în raport de indicatorii cantitativi şi calitativi, începând cu data de 01.01.2004.

S-a stipulat că salariul se diminuează proporţional cu realizarea indicatorilor de plan stabiliţi.

Însă, potrivit art. 2 litera b din acelaşi act adiţional, societatea comercială se obligă să aducă la cunoştinţă, prin intermediul compartimentelor, fiecărui salariat, în timp util, nivelul indicatorilor planificaţi.

În acest caz, recurenta pârâtă îşi invocă propria culpă, prin faptul că nu a făcut dovada comunicării nivelului indicatorilor pe care salariatul trebuie să îl realizeze.

Ori, sarcina probei revine angajatorului conform art. 287 din Codul muncii.

Instanţa de fond a manifestat şi rol activ, punându-i în vedere unităţii pârâte să facă dovada comunicării către contestator a indicatorilor de plan pe care trebuia să-i realizeze în luna în care a fost sancţionat. Pârâta nu a depus la dosar nici un înscris din care să rezulte cele afirmate.

Susţinerea recurentei în sensul că salariatului îi revine sarcina de a-şi însuţi planul de încasări este precedată de către afirmaţiile aceleiaşi recurente care precizează că „datele nu sunt confidenţiale şi sunt trimise sucursalelor pentru a fi aduse la cunoştinţa salariaţilor…”. Deci, chiar şi recurenta recunoaşte faptul că datele trebuie aduse la cunoştinţa salariaţilor cărora le revine obligaţia ulterioară de şi le însuşi. Ori, nu se poate sancţiona un salariat pentru neîndeplinirea unor indicatori de care nu avea cunoştinţă chiar din culpa recurentei care nu a respectat clauza contractuală prin care se obliga să aducă la cunoştinţa acestuia planul lunar.

În aceste condiţii, întrucât contractul legal încheiat este legea părţilor, potrivit disp. art. 969 Cod civil, sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică din toate punctele de vedere şi motivele de recurs sunt neîntemeiate urmând ca, în baza disp. art. 312 alin. 1 C.pr. civilă, să se respingă ca nefundat recursul.

Ca parte căzută în pretenţii, conform art. 274 C.pr. civilă, se va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimat, constând în onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

R E S P I N G E ca n e f o n d a t recursul declarat de intimata S.C. D. B. S.A. S, cu sediul în S,(...), jud. S, împotriva sentinţei civile nr. 622/30.10.2007 pronunţată de T r i b u n a l u l V r a n c e a în dosarul nr(...).

O b l i g ă recurenta să plătească intimatului-contestator U. F., domiciliat în comuna Vânători, sat E., jud. V, suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

I R E V O C A B I L Ă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Februarie 2008.

S.: (...) (...)

U.: 2 ex./V.L./07 Martie 2008

Fond: C.D./A.T.O.

Asistenţi juiciari: L.D./G.A.E.