R O M Â N I A CURTEA DE A P E L C L U J Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie
DECIZIA CIVILĂ Nr.872/R/2008 Şedinţa publică din data de 15 aprilie 2008 Instanţa constituită din: PREŞEDINTE: (...) (...) – vicepreşedinte Curtea de Apel JUDECĂTOR : (...) (...) (...) JUDECĂTOR : (...) S. GREFIER : O. O. S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă S.C. E. S.A. – MEMBRU P. GRUP împotriva sentinţei civile nr. 65 din 25.01.2008 pronunţată în dosarul T r i b u n a l u l u i C l u j cu nr(...), privind şi pe reclamanta intimată D. N., având ca obiect litigiu de muncă – despăgubire. La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă reprezentantul recurentei – avocat H. E. O. care depune delegaţie la dosar, lipsind reclamanta intimată. Procedura de citare este realizată. Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar. S-a făcut referatul cauzei, după care se constată depusă la dosar întâmpinare, înregistrată de intimată prin avocatul său, la data de 14 aprilie 2008. I se comunică reprezentantului recurentei un exemplar al întâmpinării, punându-se în discuţie faptul că aceasta este formulată de reclamanta D. N. N. şi nu D. N., aşa cum figurează numele reclamantei atât în dosarul instanţei de recurs cât şi în cel al instanţei de fond. Reprezentantul recurentei solicită lăsarea cauzei la o strigare ulterioară pentru a putea depune la dosar o copie de be buletinul reclamantei. La reluarea cauzei reprezentantul recurentei depune la dosar o copie de pe cartea de identitate a reclamantei din care reiese că numele acesteia este D. N. N., sens în care instanţa dispune îndreptarea erorii, precum şi o copie de pe actul adiţional la Contractul individual de muncă nr. (...) din 24.10.1997. Arată că nu mai are alte cereri de formulat în probaţiune sau de altă natură. La solicitarea instanţei mai precizează reprezentantul recurentei că perioada la care se referă art. 2 alin.2, punctele a,b,c,d, din actul adiţional aflat la fila 6 din dosarul instanţei de fond este perioada efectivă de mobilizare şi nu perioada de vechime în muncă. Mai precizează că acordarea a trei salarii pentru perioada următoare de mobilizare este condiţionată de încetarea raporturilor de muncă la iniţiativa angajatorului. Persoanele al căror contract de muncă înceta la sfârşitul perioadei cuprinse în actul adiţional denumit „perioada de mobilizare” aveau drept la bonusul prevăzut în actul adiţional dar nu beneficiau de celelalte drepturi prevăzute pentru încetarea raporturilor de muncă din iniţiativa angajatorului. Cu toate acestea, angajatorul, conform actului adiţional, putea să aibă iniţiativa încetării raporturilor de muncă înaintea expirării perioadei de mobilizare, situaţie în care bonusul se acorda proporţional, iar în cazul în care angajatul avea iniţiativa încetării raporturilor de muncă, în perioada de mobilizare, acesta nu avea dreptul la bonus. În situaţia în care angajatul continua activitatea după perioada de mobilizare nu avea dreptul la bonus iar dacă raporturile de muncă încetau din iniţiativa angajatorului, la un interval oarecare după încetarea perioadei de mobilizare, angajatul are dreptul la alte compensaţii prevăzute în contractul colectiv de muncă. Pentru perioada cât persoana angajată a fost detaşată la B i-au fost acoperite toate cheltuielile legate de deplasare, cazare la hotel şi diurna pentru acoperirea cheltuielilor zilnice. Nefiind formulate alte cereri prealabile sau invocate excepţii, instanţa apreciază că se află cauza în stare de judecată, declară închisă cercetarea judecătorească şi acordă cuvântul asupra recursului. Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului pentru motivele arătate în scris, modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii reclamantei care a optat să continue raporturile de muncă cu SC E. SA, dar lucrând la B, iar conform actului adiţional arătat, bonusul de mobilizare era condiţionat de încetarea raporturilor de muncă la iniţiativa angajatorului, neputând cumula bonusul cu celelalte compensaţii. Nu solicită cheltuieli de judecată. Curtea reţine cauza în pronunţare. C U R T E A Asupra recursului declarat: Prin sentinţa civilă 65/25 ianuarie 2008, T r i b u n a l u l M a r a m u r e ş a admis acţiunea formulată de reclamanta D. N., împotriva pârâtei SC E. SA B, aceasta fiind obligată să plătească reclamantei 9171 lei cu titlu de despăgubiri şi 1000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunţa această hotărâre, s-au reţinut următoarele: În conformitate cu actele de la dosar, respectiv contractul individual de muncă şi cele două acte adiţionale, reclamanta este îndreptăţită la un bonus de mobilizare reprezentând echivalentul a 9 salarii de bază în sumă de 9171 lei. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acţiunii. În motivele aflate la f.2-4, s-a arătat în esenţă, că, prima instanţă a pronunţat o hotărâre ce nu cuprinde motivele ce au fost luate în considerare pentru soluţia adoptată. S-a mai arătat că, nici expunerea stării de fapt nu corespunde celei reale, sentinţa nefiind temeinică nici sub acest aspect. În realitate, reclamanta a fost angajata SC E. SA Zona E. M până la 28 mai 2007, când i-a încetat calitatea de angajat, conform art.65 şi 66 din C.muncii. Anterior acestei date, prin Decizia 164/16 iunie 2006 societatea pârâtă a delegat-o pe reclamantă, pe 60 de zile cu începere din 19 iunie 2006, la Centrul de Servicii E. – T. din B, apoi a mai fost mobilizată pe alte două perioade – 7 aug. – 31 decembrie 2006 şi respectiv 1 ian. – 28 februarie 2007. Prin actele adiţionale la contractul de muncă nr.(...)/24 oct.1997 s-a prevăzut posibilitatea acordării unui bonus de mobilizare, numai pentru situaţia în care, la sfârşitul perioadei de mobilizare, încetează raporturile de muncă din iniţiativa angajatorului, cuantumul bonusului fiind în raport de întinderea perioadei de mobilizare. În adevăr, reclamanta a fost mobilizată două perioade, însă, desfacerea contractului individual de muncă s-a dispus numai începând cu 27 iulie 2007, deci cu 5 luni mai târziu decât data încetării mobilizării, situaţie în care, nu sunt îndeplinite cerinţele actului adiţional la contractul de muncă. Recursul este întemeiat. Aşa cum rezultă din actul adiţional la contractul individual de muncă aflat la f.6, între părţile contractului a intervenit acordul ca, pentru perioada de mobilizare, intervenit între 7 aug. 2006 şi 31 dec. 2006, angajatorul să acorde reclamantei un bonus, în condiţiile în care, la sfârşitul perioadei respective contractul de muncă încetează din iniţiativa angajatorului. E. a fost stabilit în raport de salariile de bază plătite de angajator. Ulterior, perioada de mobilizare a reclamantei s-a prelungit până la 28 februarie 2007, în aceleaşi condiţii. La 27 februarie 2007 (anterior expirării perioadei prevăzute) reclamanta a intrat în incapacitate temporară de muncă, astfel că, raporturile juridice de muncă dintre părţi au fost suspendate, iar prin Decizia nr.53/28 mai 2007 reclamanta a fost concediată în temeiul art.65 şi 66 din Codul muncii. Din acţiunea reclamantei rezultă că a beneficiat de drepturile aferente modalităţii de desfacere a contractului de muncă (din iniţiativa angajatorului) decizia de încetare a contractului de muncă şi temeiul juridic al măsurii nefiind puse în discuţie în această cauză. Prin acţiunea sa, reclamanta a solicitat ca pârâta să fie obligată şi la plata bonusului de mobilizare, deşi, aşa cum rezultă din dosar, condiţia acordării acelui drept nu a fost îndeplinită. Că este aşa rezultă din cuprinsul actului adiţional unde se arată că angajatorul se obligă să acorde un bonus în condiţiile în care la sfârşitul perioadei de mobilizare raporturile de muncă încetează din iniţiativa angajatorului. Or, aşa cum s-a arătat mai sus, raportul de muncă dintre părţi nu a încetat la sfârşitul perioadei de mobilizare, ci mai târziu, în condiţiile c o d u l u i m u n c i i şi a Contractului colectiv de muncă şi prin urmare, reclamanta nu este îndreptăţită la primirea bonusului prevăzut. De altfel, este de precizat faptul esenţial în această cauză, că bonusul la plata căruia s-a angajat unitatea nu are în vedere „mobilizarea” angajatului, deci nu este o indemnizaţie pentru perioada în care s-a prestat activitate în altă localitate decât cea de la sediul unităţii ci s-a avut în vedere încetarea raporturilor de muncă la sfârşitul perioadei de mobilizare, condiţie ce nu s-a îndeplinit. Aşadar, acţiunea reclamantei pentru obligarea pârâtei să-i remită o sumă reprezentând „bonus de mobilizare” nu este întemeiată, şi întrucât această acţiune a fost admisă, se constată că sentinţa este netemeinică, privită prin prisma dispoziţiilor art.304 pct.7 C.proc.civ. Recursul fiind, în consecinţă, întemeiat, va fi admis şi în temeiul art.312 alin.1 şi 3 C.proc.civ., sentinţa va fi modificată, în sensul respingerii ca nefondate a acţiunii. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Admite recursul declarat de pârâta SC E. SA B împotriva sentinţei civile nr. 65 din 25.01.2008 a T r i b u n a l u l u i M a r a m u r e ş pronunţată în dosar nr(...), pe care o modifică în sensul că respinge ca nefondată acţiunea promovată de reclamanta D. N.. Decizia este irevocabilă. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 15 aprilie 2008. PREŞEDINTE JUDECĂTORI (...) (...) (...)-(...) (...) (...) S. GREFIER, O. O. Red.GP Dact.T./3ex. 2.06.2008
Litigiu de munca. Despagubire. Recurs
Hotararea nr. 872/R/2008 din data 2008-04-15
Pronuntata de Curtea de Apel Cluj