Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M A N I A

Curtea de A p e l G a l a ţ i

Secţia pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale

Decizia civilă nr.52/R

Şedinţa publică din 20 ianuarie 2010

Preşedinte - (...) (...)

Judecător - (...) (...) (...)

Judecător - (...) D.

Grefier - B. D.

La ordine fiind judecarea recursului declarat de pârâta S.C. L. U. SRL G, cu sediul în G str. R (...) K. (...)/1 .20, împotriva sentinţei civile nr.1254 din 14 august 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l G a l a ţ i.

La apelul nominal a răspuns pentru intimata B. G., avocat B. N., cu împuternicire avocaţială de substituire a apărătorului ales , avocat E. H., lipsă fiind recurenta.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că recurenta nu a depus cauţiunea de 4901 lei , stabilită de instanţă, pentru cererea de suspendare a executării hotărârii recurate, cerere formulată prin motivele scrise existente la dosar.

Curtea, având în vedere faptul că nu a fost achitată cauţiunea în sumă de 4901 lei stabilită pentru cererea de suspendare a executării hotărârii recurate, respinge cererea privind suspendarea executării susmenţionatei hotărâri.

Apărătorul intimatei, solicită respingerea recursului formulat ca nefondat, precizând că recurenta nu a avut în vedere dispoziţiile art.33 din OUG nr.158/2005, unde se stabileşte că îndemnizaţiile de asigurări sociale se calculează potrivit fiecărui angajator, dacă solicitantul lucrează la mai mulţi angajatori, la fiecare dintre angajatori fiind asigurat conform susmenţionatei ordonanţe de urgenţă. Sub acest aspect consideră că instanţa a apreciat corect când a pronunţat sentinţa de fond. In ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, interdicţiile încetării contractului de muncă, reprezintă o restrângerea a contractului de muncă şi se solicită potrivit unor stricte interpretări şi aplicare a unor legi speciale. Si din acest punct de vedere instanţa a pronunţat corect sentinţa de fond, astfel că motivele invocate de recurentă apar ca nefondate şi urmează a fi respinse ca atare. Nu solicită cheltuieli de judecată.

C U R T E A

Asupra recursului civil de faţă;

Prin cererea înregistrată sub numărul (...) pe rolul T r i b u n a l u l u i G a l a ţ i reclamanta B. G. a chemat în judecată pe pârâta S.C. L. U. S.R.L. G solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să o oblige pe pârâtă la plata drepturilor salariale cuvenite pentru perioada 1.10.2008 – 28.02.2009 actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective.

În motivarea în fapt a cererii reclamanta a arătat că a fost angajata societăţii pârâte începând cu data de 21.04.2008 iar la data de 25.07.2008 a fost diagnosticată cu tuberculoză pulmonară astfel că până la data de 28.02.2009 a beneficiat de concediu medical şi , deşi a prezentat pârâtei certificatele medicale în aceste sens, nu i-au fost acordate drepturile băneşti cuvenite.

În drept reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile articolelor 281 – 282 din Codul muncii .

În dovedirea acţiunii reclamanta s-a folosit de proba cu acte depunând la dosar copii ale certificatelor de concediu medical acordate pentru perioada la care se referă drepturile salariale solicitate.

Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea acţiunii formulate de către reclamantă arătând că a virat sumele datorate drept asigurări sociale de sănătate.

Prin cererea reconvenţională depusă pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 6260 euro la cursul oficial al BNR din ziua pronunţării hotărârii , sumă reprezentând contravaloare cheltuieli de formare profesională datorate conform actului adiţional la contractul individual de muncă .

În dovedirea cererii reconvenţionale a depus în copie contractul individual de muncă încheiat cu reclamanta , actul adiţional numărul 16957/8.05.2008, state de salarii, foaie colectivă de prezenţă.

Prin sentinţa civilă nr.1254 din 14 august 2009 a T r i b u n a l u l u i G a l a ţ i, s-a admis acţiunea principală şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale cuvenite pentru perioada 1 octombrie 2008 - 28 februarie 2009 actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective.

S-a admis în parte cererea reconvenţională şi a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei contravaloarea a 211, 25 Euro la cursul oficial al Băncii Naţionale din ziua plăţii.

S-au respins celelalte capete de cerere din cererea reconvenţională.

Pentru a se pronunţa această sentinţă s-au reţinut următoarele;

Reclamanta a dovedit că a fost angajata pârâtei iar pârâta nu a dovedit conform art. 287 din Codul muncii plata îndemnizaţiei cuvenite reclamantei pe perioada cât a fost în incapacitate de muncă dovedită prin certificatele de concediu medical depuse la dosar .

Nu are relevanţă faptul că unitatea angajatoare a virat contribuţia cuvenită bugetului asigurărilor de sănătate şi acest fapt nu o scuteşte de obligaţia plăţii îndemnizaţiei de concediu medical către reclamantă care era angajata sa .

Cu privire la cererea reconvenţională formulată de către pârâtă se constată că aceasta este fondată numai în parte.

Pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 6260 euro exprimată în lei, din care 260 reprezentând contravaloarea cursului desfăşurat în perioada 12-13 mai 2008 iar 6000 euro paguba prezumată a fi produsă angajatorului prin nerespectarea de către angajat a obligaţiei de a nu iniţia încetarea contractul individual de muncă .Această obligaţie potrivit clauzelor din actul adiţional numărul 16957/8.05.2008, în cazul reclamantei B. G. acţiona numai pentru o perioada de 2 ani întrucât perioada stagiului de formare profesională nu a depăşit 60 de zile .

Instanţa a apreciat că reclamanta - pârâtă B. G. nu poate fi obligată la plata sumei de 6000 euro cu titlu de despăgubiri evaluate anticipat la momentul semnării actului adiţional la contractul individual de muncă deoarece clauza stipulată în acest sens contravine dispoziţiilor art. 195 Codul muncii care prevede numai în cazul cursurilor care au durat mai mult de 60 de zile obligaţia salariatului de a nu iniţia încetarea contractului individual de muncă .

Reclamanta – pârâtă poate fi obligată cel mult la plata contravalorii cursului de formare profesională , respectiv suma de 260 euro proporţional cu perioada pentru care nu a respectat obligaţia de a nu înceta raportul de muncă timp de 2 ani de la data absolvirii cursului respectiv de la data de 13 mai 2008. Cum raporturile de muncă au încetat la data de 26.02.2008 prin demisia reclamantei - pârâte rezultă că timp de 15 luni aceasta ar fi trebuit să respecte obligaţia asumată prin contract.

Impotriva sentinţei civile nr.1254 din 14 august 2009 a T r i b u n a l u l u i G a l a ţ i a declarat recurs pârâta - reclamantă S. C. L. U. S.R.L. G, considerând-o netemeinică pentru că la dosar există înscrisuri din care rezultă că reclamanta a fost angajată la o altă societate în perioada în care era în incapacitate temporară de muncă (motivul 1 de recurs).

De asemenea, a făcut dovada că a virat în totalitate contribuţia cuvenită bugetului asigurărilor de sănătate.

Cu toate acestea , C. A.S. G , i-a informat că trebuia să plătească doar 50% pentru că restul intră în sarcina celuilalt angajator - S.C. N. T. SRL G (motivul 2 de recurs).

Consideră că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a art.195 Codul muncii.

Conform art.195 alin.2 Codul muncii „ durata obligaţiei salariatului de a presta muncă în favoarea angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională... se stabilesc prin act adiţional la contractul individual de muncă”.

In aceste condiţii este perfect legal şi valabil Actul Adiţional la contractul individual de muncă al reclamantului.

Iar art.195 alin.1 Codul muncii, trebuie interpretat în sensul că salariaţii care au urmat un curs de formare profesională mai mic de 60 de zile pot avea iniţiativa încetării contractului individual de muncă într-un interval mai mic de 3 ani de la data absolvirii cursurilor, iar alte obligaţii pot fi stabilite pentru părţi prin act adiţional - ca în speţă (motivul 3 de recurs).

Examinând actele şi lucrările dosarului se constată că recursul nu este f o n d a t.

Potrivit înscrisurilor de la filele 54 - 55 din dosarul de fond , rezultă că intimata a fost angajată la S.C. N. T. SRL G în perioada 1 aprilie 2008 - 31 octombrie 2008.

Din adeverinţa nr.34972 din 4 noiembrie 2008 eliberată de ITM G rezultă clar că la 31 octombrie 2008 a încetat calitatea de angajat a intimatei la aceasta a doua societate.

De menţionat că programul la acest al doilea angajator era doar de 4 h/zi.

Contractul de muncă dintre recurentă şi intimată s-a încheiat în 21 aprilie 2008.

Conform certificatelor medicale de la dosar intimata a fost în incapacitate temporară de muncă începând cu 28 iulie 2008 până în 28 februarie 2009.

In drept, conform art.35 alin.1 din Codul muncii „ orice salariat are dreptul de a cumula mai multe funcţii, în baza unor contracte individuale de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare din acestea”.

Deci faptul că intimata s-a angajat în aprilie 2008 la două societăţi este perfect legal.

Faptul că ulterior s-a îmbolnăvit nu absolvă pe nici una din acestea de achitare a obligaţiilor pe care le are faţă de intimată.

Spre deosebire de reglementarea anterioară (Legea nr.2/1991) Codul muncii, actual nu face nicio distincţie între angajatorul unde se află funcţia de bază şi ceilalţi angajatori unde salariatul îşi desfăşoară activitatea prin cumul.

Coroborând dispoziţiile Codul muncii (art.35 alin.3) cu cele ale Legii nr.19/2000, cu ale Legii nr.76/2002 şi cele ale Legii nr.95/2006 înseamnă că toţi angajatorii vor reţine şi vira contribuţiile de asigurări sociale, reglementate de cele trei acte normative.

Conform art.33 din O.U.G. nr.158/2005 privind concediile şi îndemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate pentru persoana asigurată care desfăşoară activitatea la mai mulţi angajatori, la fiecare fiind asigurată , îndemnizaţiile se calculează şi se plătesc de fiecare angajator.

Ca atare , primele două motive de recurs sunt nefondate.

In ceea ce priveşte cel de-al III - lea motiv de recurs - nici acesta nu poate fi primit pentru că potrivit art.195 alin.2 Codul muncii, prin act adiţional se stabileşte durata obligaţiei salariatului de a presta munca în favoarea angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională, precum şi orice alte aspecte în legătură cu obligaţiile salariatului, ulterioare pregătirii sale.

In speţă, pregătirea profesională a intimatei a constat într-un curs de 2 zile (12 - 13 mai 2008) a cărui cost a fost de 260 Euro.

Prin act adiţional s-a prevăzut o clauză penală de 6000 Euro în cazul în care încetează raporturile dintre părţi mai devreme de 2 ani.

Se constată cu uşurinţă disproporţia dintre suma prevăzută prin clauză penală şi cea suportată de angajator prin formarea profesională de 2 zile de cursuri.

Această disproporţie se explică doar prin poziţia privilegiată pe care o are angajatorul faţă de angajat la data încheierii acestor acte.

Această disproporţie determină caracterul abuziv al clauzei şi implicit nulitatea ei.

Ca atare, soluţia instanţei, de despăgubire în funcţie de perioada efectiv lucrată este corectă şi legală.

Faţă de considerentele de mai sus , prin prisma dispoziţiilor art.312 alin.1 teza II cod pr. civilă, urmează a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. L. U. SRL G, cu sediul în G str. R (...) K. (...)/1 .20, împotriva sentinţei civile nr.1254 din 14 august 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l G a l a ţ i.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 20 ianuarie 2010.

Preşedinte Judecător Judecător

(...) (...) (...) (...) (...) (...) D.

Grefier

B. D.

Red. L.C./19.02.2010

Tehn. A.C.

4 ex./1.03.2010

fond - M. N. - V. E. + asistenţi judiciari V. O. şi C. E. N.