R O M Â N I A CURTEA DE A P E L C R A I O V A SECŢIA A II-A CIVILĂ ŞI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE DECIZIA Nr. 10104 Şedinţa publică de la 21 O. 2008 Completul constituit din: Preşedinte: (...) (...) Judecător: (...) (...) Judecător: (...) (...) Grefier: (...) (...) Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta H. D. (...) împotriva sentinţei civile nr. 3360/12.05.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata-pârâtă Compania Naţională de D. Ferate „CFR” SA – Sucursala Regională de D. Ferate C, având ca obiect contestaţie decizie de modificare unilaterală contract de muncă. La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns pentru recurenta-reclamantă avocat ales D. N., cu împuternicire la dosar, şi pentru intimata-pârâtă consilier juridic U. J., cu delegaţie la dosar, lipsă fiind părţile. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează că pricina este la al II-lea termen de judecată acordat pentru angajare avocat şi comunicare întâmpinare. Nemaifiind cereri de formulat şi excepţii de invocat se acordă cuvântul pe fondul recursului. Avocat D. N. pentru recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi motivat, modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii contestaţiei şi aducerea părţilor în situaţia anterioară deciziei de modificare, cu plata drepturilor băneşti cuvenite. Nu cere cheltuieli de judecată. Consilier juridic U. J. pentru intimata-pârâtă solicită respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate drept temeinică şi legală potrivit întâmpinării. CURTEA Asupra recursului de faţă; Din examinarea lucrarilor dosarului, constata urmatoarele : La data de 04.12.2007 s-a inregistrat pe rolul T r i b u n a l u l u i D o l j – Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale contestatia formulata de petenta H. D. (...) impotriva deciziei nr(...)/2007, emisa de intimata la 12.11.2007, prin care a solicitat anularea deciziei atacate, repunerea partilor in situatia anterioara urmand ca drepturile salariale pierdute sa fie achitate la zi, suma ce va fi actualizata cu indicele de devalorizare a leului pana la momentul platii efective. In motivarea cererii a aratat ca, in fapt, prin aceasta decizie contestatoarea a fost eliberata din functia de sef E. I din cadrul Biroului Fond Locativ E. Patrimoniu, fiind trecuta pe functia de inginer I la Serviciul J. Patrimoniu din cadrul Diviziei Patrimoniu. Contestatoarea a sustinut ca astfel i-a fost modificat unilateral felul muncii fara acordul sau, fiind incalcate dispozitiile art. 41 alin. 1 Codul muncii si ca decizia nu este intemeiata in fapt si nici in drept. La dosar s-au depus: Decizia nr(...)/2007 emisa de intimata la 12.11.2007, extras din condica de prezenta a Diviziei Patrimoniu pe lunile O. 2007, ianuarie 2008, extras din Dispozitia Directorului General al CNCF CFR C SA cu nr. 153/20.12.2006, contractul individual de munca al contestatoarei, fisa postului reclamantei inainte si dupa semnarea actului aditional, La 07.02.2008 intimata a depus la dosar intampinare solicitand respingerea contestatiei formulate. In motivare, s-a aratat ca modificarea contractului individual de munca al contestatoarei s-a facut cu respectarea dispozitiilor art. 17 din Codul muncii, contestatoarea luand cunostinta despre actul aditional la contractul individual de munca si exprimandu-si acordul prin semnarea acestuia. Intimata a mai aratat ca Decizia nr(...)/2007 din 12.11.2007 reprezinta un act administrativ prin care a materializat din punct de vedere organizatoric acordul de vointa manifestat cu ocazia incheierii actului aditional, astfel ca nu se impunea motivarea in fapt si in drept a acesteia. A mai aratat ca reclamanta a acceptat tacit noua functie prezentandu-se la serviciu si semnand condica de serviciu la Serviciul J. Patrimoniu. La 10.04.2008 contestatoarea a depus la dosar raspuns la intampinare prin care a aratat ca intimata nu a instiintat-o potrivit art. 17 alin. 2 C N. cu privire la modificarile contractului individual de munca, nefiind astfel indeplinite dispoz art. 17 alin. 4 C. N. si ca, faptul ca s-a formulat aceasta contestatie reprezinta o dovada in sensul ca nu a fost de acord cu modificarea locului muncii. Prin sentinta nr. 3360 din 12 mai 2008 T r i b u n a l u l D o l j – Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale a respins contestatia formulata de petenta H. D. (...) împotriva deciziei nr(...)/2007 emisa de intimata pârâta Compania Naţională de D. Ferate „CFR” SA – Sucursala Regională de D. Ferate C. Pentru a se pronunta astfel, tribunalul a retinut ca petenta a fost angajata intimatei in functia de Sef E. I din cadrul Biroului Fond Locativ-E. Patrimoniu pana la data de 13.11.2007 cand, conform Deciziei nr(...)/2007 emisa de intimata la 12.11.2007 si actului aditional la contractul individual de munca inregistrat sub nr(...)/2007 la data de 12.11.2007 a fost trecuta ca inginer I la Serviciul J. Patrimoniu din cadrul Diviziei Patrimoniu. Potrivit art. 41 alin. 1 din Codul muncii Contractul individual de munca poate fi modificat numai prin acordul partilor. (2) Cu titlu de exceptie, modificarea unilaterala a contractului individual de munca este posibila numai in cazurile si conditiile prevazute de prezentul cod. Art. 17 alin. 1 din Codul muncii prevede ca anterior incheierii sau modificarii contractului individual de munca, angajatorul are obligatia de a informa persoana selectata in vederea angajarii, ori dupa caz, salariatul cu privire la clauzele generale pe care intentioneaza sa le inscrie in contract sau sa le modifice. Alineatul 1 indice 1 al aceluiasi articol precizeaza ca obligatia de informare se considera indeplinita de catre angajator la momentul semnarii contractului individual de munca sau a actului aditional, dupa caz iar alineatul 4 prevede ca orice modificare a unuia dintre elementele contractului individual de munca impune incheierea unui act aditional la contract, intr-un termen de 15 zile de la data incunostiintarii in scris a salariatului. Legiuitorul R a preluat obligarea de informare din dreptul comunitar -Directiva 91/533/CEE- insa, G. de aceasta directiva, a simplificat modalitatea de realizare a informarii, astfel ca informarea nu mai este prealabila negocierii contractului, nu mai are legatura cu oferta, ci aceasta este ulterioara intelegerii partilor si ea se realizeaza la momentul semnarii formularului (de contract sau act aditional) formular care consfinteste invoiala partilor. Din aceste dispozitii legale rezulta ca numai modificarea contractului individual de munca fara incheierea unui act aditional semnifica o modificare unilaterala, si deci nelegala, a acestuia. In speta, contestatoarea a semnat actul aditional la contractul individual de munca inregistrat sub nr(...)/2007 la data de 12.11.2007, astfel ca nu poate fi vorba de o modificare unilaterala a contractului, obligatia de informare fiind indeplinita potrivit art. 17 alin. 2 C. N. . Impotriva acestei sentinte a formulat recurs contestatoare, criticand-o pentru nelegalitate, in temeiul art. 304 pct. 9 C.p.civ. Dezvoltand in fapt motivele de recurs, contestatoarea a sustinut ca tribunalul a aplicat gresit legea prin aprecierea ca modificarea contractului de munca s-a facut ca urmare a acordului partilor, acord exprimat de aceasta prin aplicarea semnaturii pe actul aditional la contractul de munca, intimata indeplinindu-si obligatia de informare prevazuta de art. 17 alin. 2 si 4 din Codul muncii. In opinia recurentei, instanta de fond a apreciat, de asemenea, in mod gresit ca legiuitorul R a simplificat modalitatea de realizare a informarii, prevazuta expres in directiva 91/533/CEE intrucat legea nationala nu are intaietate in aplicare, ci dreptul comunitar, respectiv directiva 91/533/CEE. Directiva mentionata statueaza clar si fara echivoc obligatia intimatei de informare, textul fiind preluat si de dreptul national prin art. 17 alin. 4 din Codul muncii. A mai aratat recurenta ca instanta de fond s-a aflat in eroare si atunci cand a considerat ca modificarea contractului de munca a intervenit prin actul aditional semnat de contestatoare, in realitate, modificarea felului muncii realizandu-se prin decizia nr(...)/2007, fiind dovedita fara echivoc din insasi succesiunea emiterii actelor de catre intimata. Prin intampinarea formulata la data de 28.10.2008, intimata Compania Nationala de D. Ferate – CFR SA Sucursala Regionala C a solicitat respingerea recursului ca nefondat, in cauza fiind respectate dispozitiile art. 17 din Codul muncii. Examinand sentinta atacata prin prisma criticilor formulate si a probatoriului administrat in cauza, luand in considerare caracterul devolutiv al caii de atac declarate impotriva unei hotarari nesusceptibile de apel, in conditiile art. 304/1 , Curtea urmeaza sa retina urmatoarele: Litigiul de G. are ca obiect contestatia formulata de petenta H. D. (...) impotriva deciziei nr(...)/2007 emisa de intimata la data de 12.11.2007, prin care s-a dispus eliberarea contestatoarei din functia de sef E. I la Biroul Fond Locativ – E. Patrimoniu si trecerea acesteia pe functia de inginer I la Serviciul J. Patrimoniu din cadrul Diviziei Patrimoniu. Avand in vedere criticile formulate de petenta la judecata in fond si in G. instantei de recurs, Curtea urmeaza sa analizeze respectarea de catre intimata a prevederilor art. 17 din Codul muncii vizand obligatia de informare cu privire la modificarea contractului individual de munca si cele ale alineatului 4 al aceluiasi articol, care impun incheierea unui act aditional la contract. Este real ca dispozitiile art. 17 alin. 1 din Codul muncii stabilesc in sarcina angajatorului o obligatie de informare, atat anterior momentului angajarii, cat si ulterior, pe toata durata de derulare a contractului individual de munca, atunci cand angajatorul intentioneaza sa modifice in vreun fel clauzele contractului individual de munca. In ceea ce priveste momentul la care se considera indeplinita obligatia de informare de catre angajator, acesta rezulta din textul articolului 17 alin. (1/1) C.muncii, introdus prin OUG nr. 65/2005 ( M.Of. nr. 576 din 5 iulie 2005) –„obligatia de informare a persoanei selectate in vederea angajarii sau a salariatului se considera indeplinite de catre angajator la momentul comunicarii ofertei sale privind continutul contractului individual de munca sau al actului aditional, dupa caz”. G. de modul de redactare a textului, se poate considera ca art. 17 alin. (1/1) instituie o prezumtie de informare care functioneaza in favoarea angajatorului. Astfel, in masura in care contractul individual de munca s-a incheiat, se prezuma ca, anterior, angajatorul si-a indeplinit si obligatia de a informa persoana selectata cu privire la elementele acelui contract de munca, in conditiile art. 17 C. muncii. Prezumtia functioneaza identic si in cazul modificarii contractului. Astfel, daca actul aditional a fost incheiat in conditiile legii, se prezuma ca angajatorul si-a indeplinit obligatia legala de a informa salariatul cu privire la modificarea contractului sau individual de munca. Din moment ce legea instituie o astfel de prezumtie, in masura in care persoana selectata sau, dupa caz, salariatul invoca neindeplinirea obligatiei de informare cu privire la elementele contractului de munca sau ale actului aditional la acesta, el este si cel chemat sa faca dovada in acest sens in cadrul conflictului de drepturi dedus judecatii, dispozitiile art. 287 din Codul muncii nefiind incidente. Tot astfel, in art. 17 alin. 4, legiuitorul face referire la forma scrisa numai in cazul modificarii contractului individual de munca, ceea ce nu implica insa ca si obligatia de informare sa fie realizata in forma scrisa, actul unilateral de informare realizat de angajator fiind valid chiar daca nu indeplineste aceasta conditie de forma, singurul aspect imperativ dispus de legiuitor fiind legat de executarea efectiva a obligatiei de informare. De altfel, legea nu impune forma scrisa a actului aditional ca o conditie ad validitatem, fiind necesar sa se regaseasca numai acordul expres al partilor contractante cu privire la incheierea contractului, problema care se pune fiind ca acest acord de vointa, ca act aditional la contractul de munca, sa poata fi probat in ceea ce priveste existenta si continutul sau, dovada fiind posibila prin orice mijloc de proba. O astfel de solutie este cu atat mai mult justificata cu cat nici contractul individual de munca in sine nu presupune forma scrisa ca o conditie de validitate, ci numai ca o conditie de proba. Revenind la speta de G., Curtea constata ca intimata a emis la data de 12.11.2007 atat Decizia nr(...)/2007, cat si actul aditional nr(...)/2007, ambele fiind semnate de contestatoare la data de 13.11.207, iar ulterior efectuarii concediului de odihna, si-a inceput activitatea la noul loc de munca, realizand acte de executare. Actul aditional fiind incheiat in conditiile legii si semnat de contestatoare, chiar daca la data emiterii lui aceasta se afla in delegatie, se prezuma ca intimata si-a indeplinit obligatia legala de informare cu privire la modificarea contractului individual de munca. Directiva UE nr. 91/533/CEE, de care se prevaleaza recurenta, prevede, intr-adevar, obligatia angajatorului de informare a salariatului, insa aceste dispozitii nu o favorizeaza de vreme ce in dreptul comunitar obligatia de informare trebuie indeplinita in termen de cel mult doua luni de la data la care a inceput prestarea muncii ( art. 3 pct. 1 din Directiva UE nr. 91/533/CEE) sau, in cazul modificarii unor elemente ale contractului sau raportului de munca, „cat mai curand posibil, dar nu mai tarziu de o luna de la data modificarii” (art.5 alin.1) solutia legii romane fiind mai restrictiva, in sensul ca nu exista posibilitatea informarii ulterior incheierii contractului de munca. G. de considerentele expuse, Curtea va inlatura criticile relative la aplicarea gresita a legii de catre instanta de fond, apreciind ca nu subzista cazul de modificare prevazut de art. 304 pct. 9 C.p.civ., drept pentru care Curtea va respinge recursul ca nefondat, facand si aplicarea dispozitiilor art. 312 C.p.civ. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE Respinge recursul declarat de reclamanta H. D. (...) împotriva sentinţei civile nr. 3360/12.05.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata-pârâtă Compania Naţională de D. Ferate „CFR” SA – Sucursala Regională de D. Ferate C, având ca obiect contestaţie decizie de modificare unilaterală contract de muncă. Decizie irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21 O. 2008. Presedinte, Judecator, Judecator, (...) N. (...) (...) (...) (...) Grefier, (...) (...) Red.Jud.D.(...) Ex.2/15.12.2008 Jud.fond M.H. R.G.
Toate spetele
Litigiu de munca. Contestatie decizie modificare unilaterala contract de munca. Recurs
Hotararea nr. 10104 din data 2008-11-21
Pronuntata de Curtea de Apel Craiova