Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L O R A D E A

-Secţia Comercială, de Contencios

Administrativ şi Fiscal-

DOSAR NR.(...)

DECIZIA NR.496/CA/2009 – R

Şedinţa publică din 15 octombrie 2009

PREŞEDINTE: (...) (...) - judecător

(...) (...) - judecător

(...) (...) - judecător

(...) (...) - grefier

*******

Pe rol fiind pronunţarea recursului în contencios administrativ şi fiscal formulat de reclamanta (...)”G. D.”SRL – O,(...), .1A, cam.3, jud. B în contradictoriu cu intimatul pârât INSPECTORATUL T E R I T O R I A L D E MUNCĂ AL JUDEŢULUI B – O, str. T. (...), nr.2, jud. B împotriva sentinţei nr.488/CA din 17 iunie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B i h o r, în dosar nr(...), având ca obiect – anulare act administrativ -.

Se constată că, dezbaterea cauzei în fond a avut loc la data de 8 octombrie 2009, când părţile prezente au pus concluzii consemnate în încheierea de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie şi când s-a amânat pronunţarea hotărârii pentru data de 15 octombrie 2009.

CURTEA DE APEL

Deliberând:

Asupra recursului în contencios de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa nr.488/CA din 17 iunie 2009, T r i b u n a l u l B i h o r a respins cererea formulată de reclamanta (...) G. D. SRL, cu sediul în loc.O, (...) nr.49, .1A, cam.3, jud.B, împotriva pârâtei INSPECTORATUL T E R I T O R I A L D E MUNCĂ AL JUDEŢULUI B, cu sediul în loc.O,(...), jud.B, ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că, societatea reclamantă a făcut obiectul unui control din partea inspectorilor din cadrul ITM B, prilej cu care a fost întocmit procesul-verbal de control nr. 668/18.08.2008 şi anexa 3 la acesta prin care s-au dispus în sarcina sa măsuri printre care şi cea contestată.

Cu privire la aceste măsuri, instanţa a constatat că reclamanta a infirmat cele reţinute în sarcina sa de către inspectorii de muncă în actele de control, arătând că acestea contravin stării de fapt şi că salariaţii au beneficiat de drepturile cuvenite inclusiv de concediul de odihnă aferent perioadei lucrate. Însă, aceasta nu a facut o dovadă în acest sens, arătând numai că evidenţele nu au fost corect ţinute şi că angajaţii deşi erau în concediu apăreau pontaţi ca fiind la serviciu şi invers, recunoscând implicit cele reţinute de organele de control.

Susţinerea potrivit căreia obligaţia de a ţine evidenţele cu zilele de concediu şi de prezenţă revenea tocmai angajatului J. G., persoană care a formulat împotriva sa plângere la ITM, nu absolvă pe reclamantă de obligaţia de a respecta obligaţiile legale şi de a verifica prin organele sale interne abilitate modul de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu ale angajaţilor, în cazul contrar fiind în situaţia de a-şi invoca propria culpă.

Prin urmare, văzând că reclamanta nu a făcut dovada cu înscrisuri în sens contrar celor reţinute de inspectorii de muncă, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanţa a respins în întregime cererea de anulare a procesului-verbal de control contestat, luând act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta (...)”G.R D.”SRL, solicitând admiterea recursului , schimbarea în totalitate a sentinţei recurate, iar pe fond admiterea cererii, fără cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs arată recurenta că, numiţii J. G. şi T. D. N., inspectorii ITM au reţinut că aceste persoane nu ar fi beneficiat în totalitate de concediile de odihnă, drept pentru care au întocmit procesul verbal contestat, obligând societatea reclamantă ca până la data de 15.09.2008 să facă dovada achitării indemnizaţiei pentru concediul de odihnă neefectuat aferent perioadei lucrate.

A arătat că, printre atribuţiile de serviciu ale numitului J. G., stabilite prin contractul individual de muncă şi fişa postului, acesta avea obligaţia de a completa zilnic pontajul, de a supraveghea corectitudinea datelor din statele de plată şi de a primi şi înregistra cererile de concediu de odihnă ale salariaţilor reclamantei, putându-se observa că acesta şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile, neîngrijindu-se de completarea zilnică a pontajului, iar când acesta era completat conţinea în mare parte greşeli. Astfel, abuzând de calitatea şi autoritatea care i-a fost conferită în cadrul societăţii reclamante, acesta ponta zilnic angajaţii indiferent dacă erau prezenţi sau nu, chiar dacă erau în concediu de odihnă. De asemenea nu solicita şi nu înregistra cererile de concediu de odihnă ale angajaţilor şi nici el la rândul său nu depunerea astfel de cereri pentru zilele de concediu efectuate.

A mai susţinut că, procesul verbal de control atacat, este netemeinic, întrucât persoanele mai sus arătate, şi-au efectuat în totalitate concediul de odihnă, chiar mai mult având în vedere că în cadrul reclamantei activitatea se desfăşoară într-un mod mai mult decât colegial, fiecare angajat a beneficiat de zile de odihnă sau zile libere, atât cât avea dreptul conform legislaţiei în vigoare.

În aceste condiţii, consideră că măsura obligării reclamantei la plata indemnizaţiilor de concediu către angajaţi nu se justifică, angajaţii şi-au efectuat concediile de odihnă şi au primit şi indemnizaţiile aferente, însă din vina angajatului J. G., în foile de prezenţă figurează toţi angajaţii prezenţi tot anul, iar în statele de plată figurează că au primit pentru fiecare lună salariul, inclusiv în perioada concediului de odihnă, când în realitate sumele primite pentru aceste perioade erau indemnizaţii pentru concediu.

În drept au fost invocate prevederile art.299 alin.1 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul ITM B, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea în totalitate a sentinţei atacate, precum şi a procesului verbal atacat.

În motivarea poziţiei sale, a arătat că, la data de 18.08.2008, inspectorii de muncă au efectuat un control la societatea reclamantă privind verificarea modului de respectare a prevederilor legislaţiei muncii în vigoare, constatându-se faptul că, reclamanta nu a compensat în bani concediul de odihnă neefectuat de salariaţii G. J. şi D. N. T. care au încetat raporturile de muncă cu reclamanta.

În conformitate cu prev.art.144 din Legea nr.53/2003 – Codul muncii ,, Salariatul este obligat să efectueze în natură concediul de odihnă în perioada în care a fost programat cu excepţia situaţiilor expres prevăzute de lege sau atunci când din motive obiective, concediul nu poate fi efectuat,,. Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de ,, o indemnizaţie de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă.,,

A mai menţionat că potrivit art.141 din L 53/2003- Codul muncii, ,, angajatorul este obligat să acorde concediul, până la sfârşitul anului următor, tuturor salariaţilor, care într-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihnă la care aveau dreptul. Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă”.

În drept au fost invocate prevederile Legii 53/2003, Codul muncii, Legea nr.554/2004 şi Legea nr.108/1999.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, având în vedere actele şi lucrările dosarului, se constată că recursul este nefondat.

Prin procesul verbal de control nr.668/18.08.2008, întocmit de intimata Inspectoratul T e r i t o r i a l d e Muncă B, s-a reţinut că J. G. şi T. D. N., angajaşi ai recurentei nu ar fi beneficiat în totalitate de concediile de odihnă, obligând-o pe recurentă, ca până la data de 15.09.2008 să facă dovada achitării indemnizaţiilor pentru concediul de odihnă neefectuat, aferent perioadei lucrate, în condiţiile art.141 din Legea nr.33/2003.

Aşa cum a arătat şi instanţa de fond, susţinerea recurentei potrivit căreia concediile de odihnă ale angajaţilor au fost efectuate, însă evidenţele nu au fost corect ţinute, nu poate fi primită, deoarece nu există nici o probă în acest sens.

De asemenea, recurentei îi revenea obligaţia de a verifica modul în care angajaţii săi îşi îndeplinesc atribuţiile de serviciu şi să ia măsurile corespunzătoare în cazul unor abateri, astfel că nu poate să-şi invoce propria culpă.

Faţă de cele de mai sus, întrucât reclamanta nu a făcut dovada celor susţinute, în condiţiile art.1169 Cod procedură civilă, curtea în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurenta (...)”G. D.”SRL O împotriva sentinţei nr.488/CA din 17 iunie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B i h o r, pe care o menţine în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

I R E V O C A B I L Ă.

Pronunţată în şedinţa publică, azi 15 octombrie 2009.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.

E. P. U. J. T. E. T. N.

Red.dec. – jud. S.D.-

- în concept, 26.10.2009

Jud. fond H. I.

Tehnoredact.-S.M.-

4 ex./ 30.10.2009

2com.______

1. (...)”G. D.”SRL – O,(...), .1A, cam.3, jud. B

2. INSPECTORATUL T E R I T O R I A L D E MUNCĂ AL JUDEŢULUI B – O, str. T. (...), nr.2, jud. B