Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C L U J

Secţia Civilă, de Muncă şi Asigurări Sociale

pentru Minori şi Familie

DECIZIA CIVILĂ NR. 114/R/2008

Şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2008

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: (...) (...)

JUDECĂTORI: (...) (...)

(...) (...)

GREFIER: (...) (...)

S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamantul R E. împotriva sentinţei civile nr. 1035 pronunţată de T r i b u n a l u l M a r a m u r e ş la data de 01.10.2007 în dosarul nr(...) privind şi pe pârâta SC U. – FARM SRL, având ca obiect calcul drepturi salariale.

N. dezbaterilor şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 15 ianuarie 2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

Asupra recursului declarat reţine:

Prin sentinţa civilă nr. 1035/01.10.2007 a T r i b u n a l u l u i M a r a m u r e ş, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul R E. împotriva pârâtei SC U. – Farm SRL E., fiind obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1.409 lei reprezentând salariul aferent perioadei aprilie – august 2006 şi să compenseze în bani concediul de odihnă cuvenit pentru anul 2006 şi neefectuat.

Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut că între reclamant şi pârâtă s-a încheiat contractul individual de muncă, înregistrat la I.T.M. M sub nr. 5043/B/10.01.2005. Contractul a fost încheiat pe durată nedeterminată, reclamantul urmând să presteze munca în calitate de şofer, durata programului de lucru fiind stabilită la 8 ore pe zi, iar aceea a concediului anual de odihnă la 20 de zile.

Cu privire la salariul negociat, instanţa a reţinut că în copia contractului individual de muncă depus de reclamant este menţionat salariul de bază brut lunar, 4.500.000 lei, iar în copia contractului individual de muncă comunicată instanţei de I.T.M. M la aceeaşi rubrică s-a tăiat peste 4.500.000 lei şi s-a înscris 3.100.000 lei, în dreptul acestei înscrieri aplicându-se ştampila societăţii pârâte şi semnătura angajatorului.

Din statele de plată s-a constatat că plata salariului lunar s-a făcut la nivelul sumelor înscrise în contractul depus la I.T.M. M, iar prin semnarea statelor de plată şi încasarea efectivă a salariului, la nivelul arătat, reclamantul şi-a dat consimţământul cu privire la această clauză contractuală.

S-a apreciat că solicitare a reclamantului de a obliga pârâta să-i plătească drepturile salariale la nivelul sumei de 4.500.000 lei lunar este nefondată.

Pârâta nedovedind că ar fi achitat salariul reclamantului pentru perioada aprilie-august 2006, a fost obligată la plata sumei de 1.409 lei, cu titlu de salariu.

Raportul de muncă dintre părţi a încetat la 01.09.2006, în temeiul art. 61 lit. b Codul muncii, încetarea raportului de muncă nefiind contestată în termenul legal de reclamant.

Pentru perioada 01.09.2006 – 31.08.2007, neexistând raporturi de muncă, reclamantul nu poate pretinde că a realizat vechime în muncă, aferentă acestei perioade.

Din depoziţiilor martorilor audiaţi în cauză, instanţa a concluzionat că nu se poate reţine existenţa unui contract de muncă pe perioada 01.10.2004 – 31.12.2004.

În privinţa concediului de odihnă s-a stabilit că, raportat la data încetării contractului individual de muncă, reclamantul este îndreptăţit la compensarea zilelor de concediu de odihnă, corespunzător perioadei 1 ianuarie – 1 septembrie 2006.

Cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata de daune morale s-a apreciat a fi neîntemeiată, întrucât art. 269 Codul muncii face trimitere la regulile răspunderii contractuale, iar prin prisma dispoziţiile art. 998 şi art. 999 C. civ., prejudiciul moral poate fi valorificat doar pe tărâm delictual, reclamantul nefăcând nici o probaţiune în dovedirea prejudiciului.

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul, considerând-o nelegală.

În motivarea recursului se arată că anterior încheierii contractului de muncă nr. 5043/B/10.01.2005, reclamantul a semnat cu pârâta un alt contract de muncă, cu începere din 01.09.2004.

La data încheierii contractului de muncă salariul negociat a fost de 4.500.000 lei, iar menţiunea privind salariul de 3.100.000 lei este una făcută de administratorul societăţii pârâte, în luna septembrie 2007, fiind deci falsă.

La data desfacerii contractului de muncă societatea era obligată să acorde reclamantului un preaviz şi de asemenea să procedeze la o evaluare profesională. În mod greşit prima instanţă nu a obligat pârâta la plata sumelor cuvenite pentru concediul de odihnă aferent anului 2005, şi de asemenea la plata cheltuielilor de judecată.

Recursul este întemeiat.

Contractul individual de muncă încheiat de părţi a stipulat un salariu de 4.500.000 lei lunar. Legat de această clauză a contractului se poate aprecia că în privinţa acestui salariu părţile şi-au dat consimţământul, avându-se în vedere că la finele contractului, acesta poartă semnăturile angajatorului şi a salariatului (f. 3-4).

Prima instanţă a apreciat greşit că reclamantul ar fi consimţit la modificarea salariului prin semnarea statelor de plată şi încasarea efectivă a unui salariu mai mic, respectiv corespunzător celui de 3.100.000 lei lunar, care apare în contractul individual de muncă, înregistrat la I.T.M. M (f. 39-40).

Şi copia contractului depusă de reclamant în susţinerea acţiunii poartă menţiunea înregistrării acestuia la I.T.M. M sub nr. 5043/B/10.01.2005, însă în aceasta nu apare nici o modificare referitoare la cuantumul salariului.

Dacă între părţi ar fi intervenit un acord privind modificarea salariului, atunci menţiunea privitoare la cuantumul acestuia, şi anume nu de 4.500.000 lei, ci de 3.100.000 lei lunar, ar fi trebuit să poarte şi semnătura reclamantului, pentru că în caz contrar se poate vorbi de o modificare unilaterală a contractului de muncă ce nu-i este opozabilă acestuia.

Nu s-ar putea susţine că prin încasarea unui salar mai mic decât cel la care avea dreptul conform contractului individual de muncă, reclamantul ar fi renunţat la drepturile sale. În termenul de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 166 Codul muncii, reclamantul este îndreptăţit a solicita obligarea pârâtei la plata diferenţei dintre sumele reprezentând salariul derivând din contractul individual de muncă şi cel efectiv încasat.

Reclamantul a mai invocat şi faptul că nu ar fi efectuat concediul de odihnă aferent anului 2005 şi nici nu i-ar fi fost compensate bănesc drepturile cuvenite.

Pârâta nu a dovedit că reclamantul a efectuat concediul de odihnă sau că i-ar fi compensat neefectuarea acestuia prin plata unei indemnizaţii. Obligaţia acestei dovezi revenea pârâtei în sensul dispoziţiilor art. 287 Codul muncii.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 141 Codul muncii, reclamantul este legal îndreptăţit şi la compensarea concediului de odihnă aferent anului 2005.

Criticile vizând neefectuarea evaluării profesionale a reclamantului anterior desfacerii contractului de muncă, precum şi al neacordării preavizului, exced obiectului pricinii, câtă vreme reclamantul nu a atacat în termenul legal decizia prin care i-a fost desfăcut contractul de muncă.

Pretenţiile reclamantului referitoare la plata cheltuielilor de judecată sunt justificate câtă vreme acesta s-a prezentat la 5 termene de judecată, iar deplasarea sa din localitatea E. la B M a însemnat în mod evident suportarea unor cheltuieli cu transportul, sens în care, acţiunea reclamantului fiind admisă în parte, conform art. 274 alin. 1 C.pr.civ., pârâta are obligaţia la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantului.

În temeiul art. 312 alin. 1-3 C.pr.civ. urmează a se admite recursul declarat de reclamant şi a fi modificată în parte sentinţa, obligând pârâta să plătească reclamantului diferenţele salariale neachitate, aferente perioadei 03.01.2005 – 31.03.2006, corespunzătoare salariului de bază brut de 450 lei, precum şi salariul aferent perioadei 01.04.2006 – 31.08.2006, corespunzătoare aceluiaşi salariu lunar brut de 450 lei.

De asemenea, pârâta va fi obligată să plătească reclamantului suma de bani reprezentând compensarea concediului de odihnă neefectuat pe anul 2005 şi 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de reclamantul R E. împotriva sentinţei civile nr. 1035 din 01.10.2007 a T r i b u n a l u l u i M a r a m u r e ş, pronunţată în dosarul nr(...), pe care o modifică în parte, în sensul că obligă pe pârâtă să plătească reclamantului diferenţele salariale neachitate aferente perioadei 03.01.2005 – 31.03.2006 - corespunzătoare salariului de bază lunar brut de 450 lei, precum şi salariul aferent perioadei 01.04.2006 - 31.08.2006 corespunzător salariului de bază lunar brut de 450 lei.

Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de bani reprezentând compensarea concediului de odihnă neefectuat pe anul 2005.

Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 17 ianuarie 2008.

PREŞEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

(...) (...) (...) Ş. (...) (...) (...) (...)

Red.SL/dact.D.

3 ex./30.01.2008

Jud.primă instanţă: E. N./E. D.