Cabinet avocat Dreptul muncii

ROMÂNIA

CURTEA DE A P E L C L U J

Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale,

pentru minori şi familie

S-a luat în examinare, în vederea pronunţării, recursul declarat de reclamantul S. E. prin mandatar G. (...) împotriva sentinţei civile nr.2041 din 18 octombrie 2007 pronunţată de T r i b u n a l u l C l u j în dosar nr(...), privind şi pe pârâta S.C. O. COM S.R.L. reprezentată prin asociat unic E. N. având ca obiect calcul drepturi salariale.

Se constată că mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea şedinţei publice din 06 martie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie.

C U R T E A

Deliberând reţine că prin Sentinţa civilă nr.2041 din 18 octombrie 2007 pronunţată de T r i b u n a l u l C l u j în dosarul nr(...), a fost admisă excepţia prescripţiei parţiale a dreptului material la acţiune invocată din oficiu de către instanţă pentru perioada 16.12.2002 – 02.05.2004.

A fost admisă acţiunea formulată de reclamantul S. E. prin mandatar G. J. în contradictoriu cu pârâta S.C. O. Com SRL şi în consecinţă a fost obligată pârâta să achite reclamantului indemnizaţia de concediu aferentă perioadei 03.05.2004 – 17.05.2004, actualizată cu rata inflaţiei.

Totodată a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 24,8 lei reprezentând diferenţa de impozit de restituit către angajat, actualizată cu rata inflaţiei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în perioada 16.12.2002 – 17.05.2004, reclamantul a fost angajatul pârâtei în funcţia de director executiv şi nu a beneficiat de concediu legal de odihnă.

Pentru anul 2004, pârâta a reţinut în plus suma de 24800 ROL, reprezentând impozit pe salariu.

Potrivit prevederilor art.141 alin.4 din Legea nr.53/2003, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.

Deoarece pârâta nu a făcut dovada că reclamantul a efectuat concediul de odihnă şi contractul individual de muncă al acestuia a încetat, în lumina prevederilor legale arătate, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului indemnizaţia pentru concediul de odihnă pentru perioada 03.05 – 17.05.2004.

Pentru perioada 16.012.2002 – 02.05.2004 s-a constatat că dreptul la acţiune este prescris.

Întrucât suma de 24800 ROL a fost reţinută fără temei legal, a fost obligată pârâta să o restituie reclamantului în temeiul art.164 alin.1 din Legea nr.53/2003.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S. E. solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei, şi rejudecarea cauzei sub toate aspectele, cu cheltuieli de judecată.

În memoriul de recurs s-a arătat că hotărârea recurata nu cuprinde motivele, argumentele si textele legii speciale pe care se sprijină constatarea că dreptul la acţiune invocat din oficiu s-a prescris ( art.304 pct.7 Cod procedură civilă ).

S-a mai invocat că instanţa, interpretând greşit cererea din acţiunea dedusa judecăţii, a schimbat natura şi înţelesul lămurit si vădit neîndoielnic al pretenţiei la compensarea in bani a concediului de odihna neefectuat , care este permisa numai in cazul încetării contractului individual de munca (art.304 pct.8 Cod procedură civilă si art. 141 alin. (4) din Codul muncii).

Hotărârea recurată este lipsită de temei legal si a fost data cu încălcarea si aplicarea greşită a legii (art.304 pct. 9 Cod procedură, civila si art.141 pct.4 şi art. 283 lit. c si art. 283 alin. 2 din Codul muncii) ;

Instanţa nu s-a pronunţat în privinţa cererii reclamantului împotriva administratoarei E. N., care cu rea-credintă nu a efectuat in termen plata compensaţiei concediului legal de odihna neefectuat pe mai mulţi ani in urma, deşi plata acestei compensaţii este permisa si obligatorie din momentul încetării contractului individual de munca (art. 304 pct. 10 Cod procedură civilă).

S-a mai arătat că instanţa, invocând din oficiu prescripţia dreptului la acţiune pentru plata compensaţiei concediului neefectuat, nu a pus in discuţia parţilor aceasta problema fundamentala si a ignorat celelalte dispoziţiuni imperative prevăzute de Codul muncii (art. 141 alin. 4 , art. 166 , art. 283 alin.1 lit.c, art.283 alin.2, art.286 , 287 , 291 Codul muncii).

Instanţa a soluţionat cauza fără a tine cont de dispoziţiunile imperative ale Uniunii Europene, de recomandările OIM si de Normele dreptului internaţional al muncii, de vreme ce România este membru al U.E. , iar legislaţia interna este completata si armonizata cu legislaţia internaţionala menţionata ( art.292 Codul muncii).

S-a mai arătat că şi partea din sentinţa recurata prin care pirita este obligata sa plătească reclamantului suma de 24, 8 lei reprezentând diferenţe de impozite de restituit actualizat cu rata inflaţiei, nu este corect motivata in considerentele hotărârii, cu toate ca in fond dispozitivul acesteia apare corect. Deci se releva contradicţia intre cele doua parţi ale sentinţei.

Nu s-a asigurat un proces echitabil, intr-un termen rezonabil, deşi principial litigiile de munca trebuie soluţionate după o procedura simplificata si cu urgenta reglementata de Codul muncii ( 15 zile ).

Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea constată următoarele:

Referitor la prescripţia dreptului la acţiune pentru compensarea concediului de odihnă aferent perioadei 16.12.2002-02.05.2004 se reţine că excepţia a fost invocată din oficiu în şedinţa publică din 18.10.2007 pentru care părţile au fost legal citate, dar nu s-au prezentat. Drept urmare, s-a respectat principiul contradictorialităţii şi dreptul al apărare astfel încât în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.5 Cod procedură civilă.

În conformitate cu art. 141 alin. (1) din Codul muncii concediul de odihnă se efectuează în fiecare an. A. (2) al aceluiaşi articol prevede excepţia de la regula menţionată anterior conform căreia conform căreia efectuarea concediului de odihnă în anul următor este permisă numai în cazurile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil.

În consecinţă, recurentul-reclamant avea posibilitatea legală să-şi efectueze concediul aferent anului 2003 până la sfârşitul anului 2004.

Însă, prin Decizia nr. 9/17.05.2004 recurentului i s-a desfăcut contractul individual de muncă conform art. 61 litera a) din Codul muncii. Prin Sentinţa civilă nr. 1811/23.09.2004 pronunţată de T r i b u n a l u l C l u j în dosar nr. 5536/2004, irevocabilă prin Decizia nr. 85/R/2005 a Curţii de A p e l C l u j, s-a admis în parte acţiunea formulată de S. E. împotriva SC O. COM SRL şi, în consecinţă: s-a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 9/17.05.2004, s-a dispus reintegrarea contestatorului în postul avut anterior, s-a obligat intimata să plătească contestatorului drepturile salariale cuvenite acestuia, aferente perioadei cuprinse între data desfacerii contractului individual de muncă şi până la data reintegrării efective, s-a obligat intimata să efectueze toate viramentele legale către bugetul statului în ceea ce-l priveşte pe contestator şi s-a respins capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată (filele 11-12 dosar fond).

Drept urmare, în 17.05.2004 (data la care i s-a desfăcut contractul individual de muncă), deci înainte de împlinirea termenului legal în care recurentul avea posibilitatea să-şi efectueze concediul de odihnă pe anii 2003 şi 2004, a intervenit o împrejurare de natură obiectivă care l-a împiedicat să-şi exercite acest drept. Prin sentinţa civilă menţionată anterior s-a dispus reintegrarea recurentului pe postul deţinut anterior, însă în fapt intimata SC O. COM SRL nu a realizat această reintegrare.

În conformitate cu art. 141 alin.(4) din Codul muncii compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.

Art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 şi 283 alin. (2) din Codul muncii prevăd că prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune.

Având în vedere considerentele expuse anterior, şi reţinând că dreptul la acţiune s-a născut la data pronunţării Sentinţei civile nr. 1811/23.09.2004 a T r i b u n a l u l u i C l u j (definitivă şi executorie de drept conform art. 289 din Codul muncii)prin care s-a dispus reintegrarea recurentului pe postul avut anterior, Curtea apreciază că în mod nelegal prima instanţă a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru compensarea concediului de odihnă aferent perioadei 16.12.2002-02.05.2004, termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (2) din Codul muncii nefiind împlinit la data promovării acţiunii.

De asemenea, deşi a fost încadrat greşit în drept, art. 304 pct.10 Cod procedură civilă fiind abrogat prin Legea 219/2005, se reţine că este întemeiat şi motivul de recurs referitor la nepronunţarea primei instanţe asupra cererii formulate împotriva pârâtei E. N., deşi acţiunea a fost formulată în contradictoriu şi cu aceasta.

Având în vedere dispoziţiile art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, care prevăd că în cazul în care instanţa a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanţa de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea casată, Curtea va constata că prima instanţă a soluţionat o parte a pretenţiilor reclamantului în mod greşit pe cale de excepţie şi nu s-a pronunţat asupra cererii pe care acesta a formulat-o împotriva pârâtei E. N..

Drept urmare, în temeiul dispoziţiilor legale menţionate anterior se va admite în parte recursul declarat de reclamantul S. E. prin mandatar G. J., împotriva sentinţei civile nr. 2041 din 18.10.2007 a T r i b u n a l u l u i C l u j pronunţată în dosar nr(...), care va fi casată în parte şi va fi trimisă cauza spre rejudecare în ce priveşte acţiunea reclamantului împotriva pârâtei E. N. precum şi acţiunea reclamantului împotriva pârâtei S.C. O. COM S.R.L. având ca obiect compensarea concediului de odihnă pentru perioada 16.12.2002- 02.05.2004.

Deşi s-a solicitat casarea în întregime a sentinţei atacate, arătându-se că nu s-a motivat corespunzător obligarea intimatei S.C. O. COM la plata indemnizaţiei de concediu aferentă concediului de odihnă pentru perioada 03.05.2004- 17.05.2004 şi plata sumei de 24,8 lei, dar că soluţia este corectă, ceea ce reprezintă un recurs împotriva considerentelor hotărârii, recurentul nu a justificat un interes în promovarea unui astfel de recurs, motiv pentru care vor menţine dispoziţiile sentinţei în ce priveşte indemnizaţia de concediu aferentă concediului de odihnă pentru perioada 03.05.2004- 17.05.2004 şi plata sumei de 24,8 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite în parte recursul declarat de reclamantul S. E. prin mandatar G. (...), împotriva sentinţei civile nr. 2041 din 18.10.2007 a T r i b u n a l u l u i C l u j pronunţată în dosar nr(...), pe care o casează în parte şi trimite cauza spre rejudecare în ce priveşte acţiunea reclamantului împotriva pârâtei E. N. precum şi acţiunea reclamantului împotriva pârâtei S.C. O. COM S.R.L. având ca obiect compensarea concediului de odihnă pentru perioada 16.12.2002- 02.05.2004.

Menţine dispoziţiile sentinţei în ce priveşte indemnizaţia de concediu aferentă concediului de odihnă pentru perioada 03.05.2004- 17.05.2004 şi plata sumei de 24,8 lei.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din data 10.03.2008.

PREŞEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

(...) (...) (...) (...) (...)-(...) D. A.B. N.

Red.L.D./S.M.

3 ex./08.04.2008

Jud.Fond. E.E., P.V.