Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C L U J

Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale

pentru minori şi familie

DECIZIA CIVILĂ NR. 976/R/2009

Şedinţa publică din 14 aprilie 2009

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE : (...) (...)

JUDECĂTORI : (...) (...) (...)

(...) E.

GREFIER : D. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S.C. COMPLET T. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 33 din 12 ianuarie 2009 a T r i b u n a l u l u i C l u j, pronunţată în dosar nr(...), privind şi pe reclamantul E. E., având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.

La apelul nominal făcut în cauză, la prima şi la a doua strigare a cauzei, se prezintă reclamantul intimat E. E., lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat şi motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat şi este scutit de taxa judiciară de timbru şi de timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 8 aprilie 2009, prin registratura instanţei, reclamantul intimat a depus la dosar un înscris.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepţii de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătoreşti şi acordă cuvântul asupra recursului.

Reclamantul intimat E. E. solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.

Curtea reţine cauza în pronunţare.

C U R T E A

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.33 din 12.01.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l C l u j în dosarul nr(...), a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul E. E. în contradictoriu cu pârâta S.C. COMPLET T. şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta să achite reclamantului suma de 170 lei cu titlu de drepturi salariale restante, actualizată potrivit ratei inflaţiei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin acţiunea din 25.08.2008, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale restante. Acesta a arătat că a fost angajat al pârâtei si i s-a acordat concediu de odihnă în perioada 15.06.2008-16.07.2008, fără însă a fi plătit.

Conform art. 139 din Codul muncii, salariaţii au dreptul la concediu de odihnă anual plătit, iar potrivit art. 141 alin.4, în cazul încetării contractului individual de muncă este permisă compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat. Potrivit înscrisurilor de la dosar, reclamantul avea dreptul la un concediu de 23 zile de concediu din care a efectuat 13 zile în anul 2008, iar în l august 2008 a intervenit încetarea contractului individual de muncă . Prin urmare, societatea pârâtă îi datorează acestuia 170 Ron.

Pentru acoperirea integrală a prejudiciului cauzat, potrivit art. 998-999 Cod Civil, această sumă a fost actualizată începând cu data scadentei si până la plata efectivă.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta S.C. Complet T. SRL a declarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, s-a susţinut, în esenţă că deşi reclamantul a fost angajatul pârâtei până la data de 01.08.2008, a beneficiat de concediu de odihnă cuvenit pentru întreg anul 2008, ceea ce contravine art.140 alin.2 Codul muncii, conform căruia durata efectivă a concediului de odihnă anual se acordă proporţional cu activitatea prestată într-un an calendaristic.

Reclamantul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va respinge recursul pentru următoarele considerente:

Art.140 alin.2 din Codul muncii pe care se întemeiază recursul pârâtei, instituie modalitatea de stabilire a duratei concediului de odihnă anual, respectiv proporţional cu activitatea prestată într-un an calendaristic fără însă a reglementa cuantumul indemnizaţiei de concediu, în privinţa căruia art.145 Codul muncii prevede că reflectă numărul de zile de concediu.

Prin urmare, în situaţia în care angajatul şi-a efectuat integral concediul de odihnă cuvenit pentru un an calendaristic, este îndreptăţit să beneficieze şi de indemnizaţia de concediu corespunzătoare perioadei concediului de odihnă, având în vedere că această indemnizaţie reprezintă un substitut al drepturilor salariale pe perioada concediului de odihnă, chiar dacă în cursul anului, raporturile juridice de muncă încetează ulterior efectuării concediului de odihnă.

Interpretarea pe care o dă recurenta art.140 alin.2 Codul muncii conduce la concluzia fie a imposibilităţii încetării raporturilor juridice de muncă până la sfârşitul anului calendaristic, inclusiv prin demisie, ceea ce contravine principiului interdicţiei renunţării salariatului la drepturile sale (art.38 Codul muncii), fie a neplăţii în totalitate a concediului de odihnă de care a beneficiat efectiv salariatul, ceea ce este sancţionat de art.139 alin.2 Codul muncii.

În realitate dreptul la concediul de odihnă este un drept pur şi simplu la fel ca şi obligaţia corelativă de plată a indemnizaţiei de concediu de odihnă.

Prevederile art.140 alin.2 C. muncii nu instituie o excepţie de la prevederile de drept comun ale art.1010 C.civ. în sensul că nu obligă salariatul să continue raporturile de muncă până la sfârşitul anului calendaristic, pe considerentul că numai astfel efectuarea integrală în natură a concediului de odihnă ar corespunde perioadei efective lucrate în anul calendaristic respectiv.

Dispoziţiile art.140 alin.2 Codul muncii se aplică în raport de data depunerii cererii de concediu de odihnă, respectiv în raport de data acordării concediului de odihnă, iar nu în raport de ultima zi a anului calendaristic ori de data încetării raporturilor de muncă dintre părţi.

Astfel, dacă la data depunerii cererii de concediu de odihnă integral se constată că pe perioada până la data depunerii cererii, contractul individual de muncă al salariatului a fost suspendat în cursul anului calendaristic pentru care se solicită concediu de odihnă, salariatul nu va putea beneficia de concediu de odihnă integral, ci doar de un număr de zile de concediu ce reprezintă diferenţa dintre numărul de zile de concediu de odihnă integral şi numărul de zile de concediu de odihnă aferent perioadei nelucrate efectiv.

Prin urmare, dacă după efectuarea în natură a concediului de odihnă integral intervine, în cursul aceluiaşi an calendaristic, o cauză de încetare a contractului individual de muncă angajatul nu are temei legal să reţină de la salariat o parte din indemnizaţia cuvenită pentru perioada în care i s-a acordat şi a efectuat concediul de odihnă sau să nu plătească o parte din perioada în care a şi-a efectuat concediul de odihnă.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. COMPLET T. SRL împotriva sentinţei civile nr. 33 din 12.01.2009 a T r i b u n a l u l u i C l u j pronunţată în dosar nr(...), pe care o menţine.

Decizia este irevocabilă.

Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 14.04.2009.

PREŞEDINTE JUDECĂTORI

(...) (...) (...) (...) (...) (...) E.

plecată în concediu de maternitate

semnează preşedintele instanţei

GREFIER

D. N.

Red.S.D./S.M.D.

2 ex./06.05.2009