Cabinet avocat Dreptul muncii

ROMANIA

CURTEA DE APEL TG-M

SECŢIA CIVILĂ DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ŞI FAMILIE

DOSAR NR(...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 191/R

Şedinţa publică din 13 februarie 2009

Preşedinte :H. P.

Judecător : G. E.

Judecător : H. H.

Grefier : N. U.

Pe rol pronunţarea asupra recursului declarat de pârâta Primăria comunei E., cu sediul în comuna E., nr. 726, judeţul M, împotriva sentinţei civile nr. 1664 din 6 octombrie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l M u r e ş, în dosarul nr(...).

In lipsa părţilor.

N. dezbaterilor şi susţinerile în fond ale părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din 11 februarie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie pronunţarea fiind amânată pentru data de 13 februarie 2009.

CURTEA DE APEL

Prin sentinţa civilă nr. 1664/6 octombrie 2008, T r i b u n a l u l M u r e ş a admis excepţia prematurităţii capătului de cerere având ca obiect plata unei despăgubiri egale cu indemnizaţia pentru concediul de odihnă neefectuat în anul 2008 şi la plata celui de-al 13–lea salariu pentru anul 2008, a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul F. D. în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei E. şi, drept consecinţă:

- a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a unei despăgubiri egale cu indemnizaţiile pentru concediul de odihnă neefectuat în perioada 2005 – 2007, precum şi la plata celui de-al 13–lea salariu pentru perioada 2005 – 2007;

- a respins pretenţiile reclamantului aferente anului 2008, ca premature.

În adoptarea acestei soluţii, prima instanţă a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 36 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 448/2006, modificată, asistentul personal al persoanei cu handicap are dreptul la concediu anual de odihnă, iar pentru perioada cât nu i se poate asigura un înlocuitor ( în timpul concediului de odihnă), beneficiază de acordarea unei indemnizaţii echivalente cu salariul net.

Prin urmare, având în vedere şi data înregistrării acţiunii – 29 iulie 2008, tribunalul a admis excepţia prematurităţii capătului de cerere având ca obiect plata unei despăgubiri pentru concediul de odihnă neefectuat în anul 2008, reţinând sub acest aspect prevederile art. 141 din Codul muncii.

Împotriva hotărârii menţionate a declarat recurs pârâta Primăria comunei E., criticând-o pentru nelegalitate, cu referire la plata retroactivă a concediului de odihnă pentru perioada 2005 – 2006, pe considerentul că O.U.G. nr. 102/1999 şi Legea nr. 519/2002, în prezent abrogate, nu cuprind dispoziţii privitoare la plata concediului de odihnă neefectuat, aşa cum prevede art. 36 alin.3 din Legea nr. 448/2006. În acest context, s-a apreciat că prima instanţă a interpretat greşit prevederile H.G. nr. 427/2005 ( art. 3 alin. 3), deoarece O.G. nr. 9/2005 – art. 19 alin. 5, O.G. nr. 3/2006 – art. 22 alin. 5 şi O.G. nr. 10/2007 prevăd compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat doar în cazul încetării raporturilor juridice de muncă.

Pentru aceste considerente, pârâta s-a declarat de acord cu plata retroactivă a concediului de odihnă doar pentru anul 2007.

În ceea ce priveşte pretenţiile având ca obiect plata celui de-al 13-lea salariu, pârâta a invocat admiterea acestora de către prima instanţă fără o bază legală, deoarece din interpretarea actelor normative enunţate ( O.G. nr. 9/2005, O.G. nr. 3/2006 şi O.G. nr. 10/2008), rezultă că acesta este privit ca un premiu anual, care se acordă în funcţie de performanţele obţinute şi de raportul de evaluare din anul anterior, astfel că acordarea sau neacordarea celui de-al 13-lea salariu rămâne la latitudinea conducătorului unităţii administrativ-teritoriale (a primarului).

Prin întâmpinarea formulată, reclamantul a solicitat respingerea recursului, susţinând legalitatea hotărârii primei instanţe.

Examinând calea de atac dedusă judecăţii, prin raportare la motivele invocate, precum şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 304¹ şi 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată că aceasta este nefondată, astfel că va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

Este adevărat că prevederile O.G. nr. 9/2005 ( art. 19 alin. 7), ale O.G. nr. 3/2006 ( art. 22 alin. 5) şi ale O.G. nr. 10/2007 ( art. 23 alin. 5), invocate de pârâta - recurentă, permit compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat numai în cazul încetării raporturilor juridice de muncă, însă aceleaşi acte normative prevăd ( în cuprinsul alin.6 al actului menţionat ) că celelalte prevederi din H.G. nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, republicată, rămân în vigoare.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 8 alin.1 şi 2 din acest ultim act normativ, conducerea unităţii are obligaţia să ia măsurile necesare pentru ca salariaţii să efectueze, în fiecare an calendaristic, concediile de odihnă la care au dreptul, iar persoanele care nu au efectuat integral sau parţial, concediul de odihnă în anul calendaristic respectiv, vor primi o despăgubire egală cu indemnizaţia de concediu, calculată în raport cu numărul de zile de concediu neefectuate.

În acest context, criticile pârâtei – vizând nelegalitatea soluţiei de acordare în favoarea reclamantului a unei despăgubiri echivalente concediului de odihnă neefectuat în perioada 2005 – 2007 sunt nefondate, cu atât mai mult cu cât, potrivit chiar actelor normative invocate în susţinerea recursului, angajatorul era obligat să ia măsuri pentru acordarea concediului de odihnă până la sfârşitul anului următor celui în care acesta nu a fost efectuat. (O.G. nr. 9/2005 – art. 19 alin. 4, O.G. nr. 3/2006 – art. 22 alin. 4, O.G. nr. 10/2007 – art. 23 alin. 4 ). Or, în speţă nu s-a făcut dovada unui astfel de demers.

În acelaşi context, Curtea reţine ca fiind lipsită de relevanţă, sub aspectul supus examinării, împrejurarea, de asemenea invocată de către pârâta-recurentă, conform căreia soluţia primei instanţe este nelegală deoarece O.U.G. nr. 102/1999 şi Legea nr. 519/2002, în prezent abrogate, nu cuprindeau prevederi referitoare la plata concediului de odihnă, aşa cum prevede art. 36 alin. 3 din Legea nr. 448/2006. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. 3 din Normele metodologice privind condiţiile de încadrare, drepturile şi obligaţiile asistentului personal al persoanei cu handicap, aprobate prin H.G. nr. 427/2001, acesta beneficiază de concediu anual de odihnă plătit, potrivit dispoziţiilor legale aplicabile personalului încadrat cu contract individual de muncă. Prin urmare, sunt incidente şi prevederile art. 141 din Codul muncii, care instituie în sarcina angajatorului obligaţia de a acorda tuturor salariaţilor concediul de odihnă până la sfârşitul anului următor. Cum pârâta nu şi-a îndeplinit această obligaţie, este legală soluţia acordării despăgubirilor echivalente cu indemnizaţia pentru concediul de odihnă neefectuat.

În ceea ce priveşte pretenţiile având ca obiect plata celui de-al 13-lea salariu, Curtea apreciază criticile pârâtei ca fiind lipsite de fundament legal, în contextul în care se invocă dreptul absolut al conducătorului unităţii administrativ-teritoriale (al primarului) de a decide în privinţa acordării sau neacordării acestuia. Or, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. 1 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 427/2001, asistentul personal are dreptul, pentru activitatea desfăşurată pe baza contractului individual de muncă, la un salariu lunar, stabilit potrivit dispoziţiilor legale privind salarizarea asistentului social debutant cu studii medii din unităţile de asistenţă socială din sectorul bugetar, altele decât cele clinice, iar prin contractul colectiv de muncă la nivelul unităţilor de asistenţă socială s-a stabilit că drepturile salariale cuprind, printre altele, şi premiul anual ( al 13-lea salariu), care va fi plătit în primul trimestru al anului pentru anul anterior.

Pentru considerentele expuse, neidentificând în cauză motive de nelegalitate, Curtea constată că recursul dedus judecăţii este nefondat, astfel că va fi respins ca atare, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă.

De asemenea, în temeiul prevederilor art. 274 Cod procedură civilă, pârâta va fi obligată la cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului ( onorariu avocaţial ).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta Primăria comunei E., prin primar, cu sediul în comuna E., nr. 726, judeţul M, împotriva sentinţei civile nr. 1664 din 6 octombrie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l M u r e ş.

Obligă pârâta la plata sumei de 250 lei în favoarea reclamantului, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 13 februarie 2009.

Preşedinte Judecător Judecător

H. P. G. E. H. H.

Grefier

N. U.

Red. G.O.

Tehnored.M.L.

2 exp./25.03.2009

Jud.fond. Dr. E. M.; S. C.

Asist.jud. F.-V. C.; B. A.