Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L O R A D E A

SECŢIA COMERCIALĂ ŞI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

SENTINŢA NR. 80/CA/2008 – P.I.

Şedinţa publică din 19 mai 2008

PREŞEDINTE : (...) (...) (...) – Judecător

GREFIER: (...) (...)

Pe rol fiind soluţionarea acţiunii de contencios administrativ în primă instanţă, formulată de reclamantul E. J. domiciliat în localitatea S M,(...) F , judeţul S M în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR, cu sediul în B, sector 2,(...) B, având ca obiect obligaţia de a face.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică de azi se prezintă reclamantul E. J. şi reprezentanta sa avocat D. N. în baza împuternicirii avocaţiale din 16.04.2008 emisă de B a r o u l B i h o r şi martorul reclamantului T. D., lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanţei că acţiunea este legal timbrată cu suma de 4 lei achitată prin chitanţa seria (...) nr.(...) din 26.09.2007 plus timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, , după care:

Instanţa procedează la ascultarea martorului reclamantului T. D., sub prestare de jurământ, declaraţia sa fiind consemnată în procesul verbal separat ataşat la dosar.

Reprezentanta reclamantului arată că nu mai are alte probe.

Nefiind alte probe, instanţa consideră cauza lămurită, închide faza probatorie şi acordă cuvântul în fond.

Reprezentanta reclamantului solicită respingerea excepţiei invocate prin întâmpinare ca neîntemeiată întrucât potrivit art.7 alin.5 combinat cu art.5 din legea contenciosului administrativ în aceste cauze cum este şi cea a reclamantului nu este obligatorie plângerea prealabilă. Pe fond solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, obligarea pârâtei să acorde reclamantului concediul legal de odihnă pe anii 2006-2007 cu plata daunelor morale în sumă de 10.000 lei şi cu cheltuieli de judecată reprezentând redactare şi susţinere acţiune –onorariu avocaţial. Arată că, incidente în cauză sunt dispoziţiile art.35 din Legea 188/1999 coroborat cu OG 2/2006 prin care instituţia este obligată să acorde concediul de odihnă iar dacă nu se poate în anul în curs este obligată să-l acorde în anul următor. Reclamantului nici în 2006 şi nici în 2007 nu i s-a acordat concediul legal de odihnă, cu motivarea lipsei de personal în condiţiile în care în anul 2006 unitatea avea angajaţi 5 medici veterinari iar ulterior sunt 6 sau 7. Cât timp mai există şi alţi medici veterinari angajaţi ai pârâtei, solicită a fi înlăturată apărarea acesteia că reclamantului nu i s-a putut acorda concediul de odihnă din lipsă de personal.

În ce priveşte daunele morale solicitate, arată că s-a demonstrat că reclamantul a suferit în viaţa de familie datorită acestor tracasări de la locul de muncă fiindu-i afectată şi capacitatea de concentrare impunându-se admiterea cererii aceasta fiind cea mai bună reparare a suferinţelor cauzate de pârât.

CURTEA DE APEL

D E L I B E R Â N D :

Constată că prin acţiunea înregistrată la T r i b u n a l u l S a t u M a r e reclamantul E. J. a chemat în judecată pe pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR B solicitând să fie obligat să-i acorde concediul legal de odihnă la care este îndreptăţit, aferent anilor 2006-2007 până la sfârşitul anului în curs şi să fie obligat să-i plătească daune morale în sumă de 10.000 lei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii arată că este angajatul pârâtei în funcţia de medic veterinar în cadrul E. I..

În legătură cu acordarea concediului de odihnă există disensiuni între reclamant şi pârâtă de o perioadă mai îndelungată de timp deoarece mai multe cereri de acordare a concediului legal de odihnă au fost respinse de conducerea pârâtei.

Astfel, cererile pentru efectuarea concediilor în anii 2006 şi 2007 au fost respinse pentru reclamant, iar pentru celelalte persoane s-a aprobat.

Pentru acordarea concediului de odihnă aferent anului 2006 în perioada 30.07.2007- 17.08.2007 a depus cerere anexând şi o adeverinţă din care rezultă că şi soţia urma să efectueze concediul de odihnă în cursul lunii august 2007, dar cererea a fost respinsă cu motivarea de „lipsă de personal”.

Toţi colegii au concedii aprobate pentru perioada de vară, numai reclamantului nu i s-a acordat şi astfel are un număr de 6 zile neefectuat din anul 2005 şi totalul concediilor aferente anilor 2006 şi 2007.

Datorită acestui fapt reclamantul a ajuns într-o stare de epuizare totală, fiind supus unui surmenaj psihic şi fizic, a ajuns să fie în permanenţă stresat şi nervos, aspecte remarcate de persoanele apropiate şi mai mult de familie.

Neputând pleca cu familia în concediu au apărut certuri şi discuţii în familie.

În drept invocă dispoziţiile Legii 188/1999 şi art. 139- 147 Codul muncii.

Prin întâmpinare pârâta a invocat necompetenţa T r i b u n a l u l u i S a t u M a r e şi excepţia lipsei plângerii prealabile prevăzute în art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004.

În fond arată că cererea reclamantului 588/ 17.09.2006 pentru acordarea concediului legal de odihnă de 15 zile s-a soluţionat prin punerea rezoluţiei de a fi reprogramat pentru o dată ulterioară pentru lipsă de personal.

După această perioadă reclamantul nu a mai înregistrat o nouă cerere pentru acordarea concediului de odihnă pe anul 2006, pentru care angajatorul nu are nici o culpă deoarece concediul se efectuează în fiecare an, nefiind permisă compensarea în bani a concediului neefectuat.

Pentru anul 2007 cererea lui s-a rezolvat prin respingerea cererii tot pentru lipsă de personal, iar cu ocazia şedinţei de lucru din 13.09.2007 s-a consemnat că reclamantul nu ştie când va pleca în concediu, deşi i s-a oferit să plece din 10.09.2007.

Întrucât reclamantul nu a comunicat acordul pentru efectuarea concediului de odihnă, nu se poate reţine culpa angajatorului întrucât nu a formulat nici o cerere de concediu după data de 10.09.2007.

În drept invocă dispoziţiile art. 141 alin. 3 Codul muncii.

Prin Sentinţa civilă nr.9/CA/16.01.2008 a T r i b u n a l u l u i S a t u M a r e s-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de A p e l O r a d e a.

Judecând cauza instanţa reţine că pârâta a făcut planificarea individuală a concediilor pentru anul 2006, reclamantul fiind planificat în perioada 24.07.2006- 11.08.2006 şi 25.09.2006-9.10.2006.

Pentru anul 2007 s-a făcut tot planificare individuală, reclamantul fiind planificat în perioada 30.07.2007- 17.08.2007.

În perioada planificată reclamantul nu a putut efectua concediul de odihnă, acesta trebuind să fie reprogramat, ceea ce nu s-a făcut. Neefectuarea concediului de odihnă în perioada planificată s-a datorat lipsei de personal.

Excepţia lipsei procedurii prealabile este nefondată deoarece art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004 reglementează această procedură numai împotriva actelor administrative emise de autorităţile publice emitente.

Cum obiectul prezentei cauze este raportul de serviciu ale funcţionarului public şi nu există vre-un act administrativ atacat, plângerea prealabilă nu se efectuează.

Problema juridică dedusă judecăţii este aceea de a stabili dacă dreptul la concediul de odihnă trebuie să fie solicitat de salariat, dacă acest drept se pierde prin nesolicitare sau refuzul de a se acorda în anul în curs sau în anul imediat ulterior, potrivit art. 141 alin. 3 Codul muncii în situaţia în care angajatorul nu a acordat concediul nici în anul în curs şi nici în anul următor.

Art. 35 din Legea 188/1999 prevede dreptul funcţionarului public la concediu anual de odihnă plătit şi aceste prevederi se coroborează cu dispoziţiile c o d u l u i m u n c i i conform art. 93 din Legea 188/1999.

La rândul lui c o d u l m u n c i i prevede în art. 39 ca fiind un drept al salariatului repausul zilnic şi săptămânal, precum şi concediul de odihnă anual.

Art. 39 alin.1 Codul muncii enumeră printre principalele drepturi ale salariatului dreptul la concediul de odihnă anual, iar potrivit art. 38 din acelaşi cod salariaţii „nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte remunerarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate”.

Art. 139 alin. 1 şi 2 din Codul muncii prevede că „dreptul la concediul de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaţilor. Dreptul la concediul de odihnă anual nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunţări sau limitări”.

Art. 141 din Codul muncii prevede că:

„(1) Concediul de odihnă se efectuează în fiecare an.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), efectuarea concediului în anul următor este permisă numai în cazurile expres prevăzute de lege sau în cazurile prevăzute în contractul colectiv de muncă aplicabil.

(3) Angajatorul este obligat să acorde concediu, până la sfârşitul anului următor, tuturor salariaţilor care într-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihnă la care aveau dreptul.”

Art. 143 reglementează obligaţia angajatorului pentru a face programarea concediilor, care poate să fie colectivă sau individuală şi prevede că, programarea individuală se face cu consultarea salariatului.

În alin.3 şi 4 al acestui articol se prevede că, prin programare individuală se poate stabili data efectuării concediului sau, după caz, perioada în care salariatul are dreptul de a efectua concediul, perioadă care nu poate fi mai M de 3 luni. În cadrul perioadelor de concediu salariatul poate solicita efectuarea concediului cu cel puţin 60 de zile anterioare efectuării acestuia.

În consecinţă, efectuarea concediului este un drept recunoscut de lege în favoarea angajatului, la care nu poate renunţa, nu poate să facă obiectul tranzacţiei, iar limitarea acestui drept de către angajator prin diferite motive invocate este lovită de nulitate, pentru care primul capăt de cerere se va admite.

Se reţine că acest drept nu se pierde prin neefectuare, chiar dacă nu a fost efectuat în anul în curs sau în anul următor deoarece obligaţia de a acorda concediul cel mai târziu în anul următor este impusă de legiuitor în sarcina angajatorului, care nu poate limita acest drept invocând propria culpă de neacordare a concediului.

Pe de altă parte legea nu reglementează acordul angajatului pentru acordarea concediului, este prevăzut doar consultarea acestuia în vederea planificării.

Acordarea concediului nu este condiţionată de cererea angajatului şi nici nu se pierde în lipsa acestei cereri.

Se reţine că pârâta a făcut o programare individuală stabilind concret zilele de concediu ale reclamantului atât pentru anul 2006, cât şi pentru anul 2007, efectuarea acestui concediu în perioada planificată nu este condiţionată de depunerea unei cereri.

Cererea este prevăzută numai în situaţia în care se face o programare colectivă sau se prevede doar perioada în care angajatul ar putea efectua concediul de odihnă, perioadă care se stabileşte fără de a depăşi un interval de 3 luni.

În ceea ce priveşte despăgubirile solicitate se reţine că art. 146 alin. 2 prevede dreptul angajatorului de a rechema pe angajat din concediul de odihnă în caz de forţă majoră sau pentru interese urgente, care impun prezenţa salariatului la locul de muncă, dar în acest caz angajatorul are obligaţia de a suporta eventualele prejudicii suferite.

În consecinţă atunci când angajatul nu poate efectua concediul în perioada planificată i se cuvine despăgubiri pentru prejudiciul suferit, angajatorul nefiind absolvit de răspundere materială prin invocarea forţei majore.

Nu poate invoca nici faptul că reclamantul, după ce nu a putut efectua concediul în perioada planificată, nu a mai solicitat efectuarea concediului, deoarece acordarea concediului nu este condiţionată de depunerea unei cereri, obligaţia de replanificare şi comunicarea acesteia revine angajatorului.

Se constată că după ce reclamantul nu a putut efectua concediul pe anul 2006 şi 2007 în perioada programată nu a mai fost replanificat, iar concediile celor doi ani nu s-au acordat deloc. Din actele dosarului rezultă că nici în anul 2005 nu s-a acordat concediul integral, aceste zile nefăcând obiectul primului capăt de cerere, dar sub aspectul acumulării surmenajului, al epuizării psihice şi fizice, precum şi al umilinţei suferite prezintă relevanţă asupra afecţiunii suferite în anii 2006 şi 2007.

Se reţine că dreptul la concediul de odihnă nu a fost doar amânat, chiar peste termenul prevăzut de c o d u l m u n c i i, dar i s-a refuzat în mod efectiv şi pentru totdeauna, aşa cum rezultă şi din poziţia pârâtei din întâmpinare, care invocă faptul că dreptul la concediul de odihnă restant ar fi fost pierdut pentru totdeauna prin nesolicitarea de către angajat a acestui drept. Este o sfidare a drepturilor legale reglementate amplu şi clar în favoarea angajatului.

Prin concediile periodice plătite se asigură dreptul fiecărui angajat de a se bucura de condiţii de muncă juste şi prielnice, care „asigură recunoaşterea demnităţii inerente tuturor membrilor familiei umane şi a drepturilor lor egale şi inalienabile”, aşa cum el este prevăzut în PACTUL INTERNAŢIONAL din 16 decembrie 1966 la care România este parte şi publicat în Monitorul Oficial 146/1974.

La stabilirea prejudiciului se mai reţine că reclamantul are o familie sudată şi o viaţă de familie demnă, care obişnuia să petreacă timpul liber în prezenţa familiei, iar neacordarea concediului în mod consecutiv timp de 2 ani a adus la certuri şi neplăceri în familie accentuând vătămarea cauzată prin neacordarea drepturilor legale, aşa cum s-a dovedit prin actele de stare civilă depuse la dosar şi proba testimonială administrată.

Tot din probele administrate în cauză, rezultă că în luna octombrie 2006 când a fost programat în concediu , familia reclamantului a avut probleme de sănătate cu soacra, neputând să acorde ajutor familiei, nefiind lăsat în concediu .

Instanţa evaluează prejudiciul moral suferit în anul 2006 la suma de 4.000 lei, iar pentru anul 2007, reţinând că pe o vătămare morală s-a suprapus o altă vătămare prejudiciul urmează să fie evaluat pentru suma de 6.000 lei, care se vor acorda cu titlu de daune morale.

În baza art.274 Cod procedură civilă pârâta va plăti reclamantului 1.250 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorarii de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E :

Admite acţiunea reclamantului E. J., domiciliat în S M,(...)/F împotriva pârâtei AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR, cu sediul în B, sector 2,(...) B şi în consecinţă:

Obligă pe pârâtă să acorde reclamantului concediul legal de odihnă aferent anilor 1006 şi 2007 până la sfârşitul anului în curs şi să-i plătească 10.000 lei daune morale , precum şi 1.250 lei cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 19 mai 2008.

PREŞEDINTE, GREFIER, (...) (...) (...) (...) (...)

Red.sent.(...) V.A.

Dact.A.B.4 ex.în 22.05.2008

2 com.

S..- E. J. S M,(...) F

pârâta -AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR, B, sector 2,(...) B