Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A II-A CIVILĂ ŞI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 5152

Şedinţa publică de la 01 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...)

Judecător (...) (...) (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier N. E. B.

********************************

Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamantul E. G, împotriva sentinţei nr. 2018 din 26 martie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimatele SC N. SERV SA S., D. E., având ca obiect contestaţie decizie de concediere.

La apelul nominal, făcut în şedinţa publică, au răspuns recurentul reclamant E. G, asistat de avocat H. N., intimatele D. E. şi SC N. SERV SA S., reprezentată de consilier juridic N. N..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care;

Consilier juridic N. N. pentru intimata SC N. SERV SA S., a depus întâmpinare. S-a comunicat copia recurentului reclamant E. G.

Avocat H. N. pentru recurent nu a solicitat amânarea cauzei pentru observarea întâmpinării.

Instanţa, constatând cauza în stare de soluţionare a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat H. N. pentru recurent, a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Consilier juridic N. N. pentru intimate, a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat.

C U R T E A

Asupra recursului de faţă :

Prin sentinţa civilă nr.2018 din 26 martie 2009, T r i b u n a l u l G o r j a admis în parte acţiunea formulată de contestatorul E. G, împotriva intimatei S.C. N. SERV S.A. S., SC „N. SERV”SA – Secţia D. K..

A constatat nulă decizia nr.600/18.12.2008 şi a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior concedierii.

A obligat pârâta să achite reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data concedierii şi până la reintegrarea efectivă şi să efectueze cuvenitele menţiuni în carnetul de muncă.

S-a respins ca tardivă contestaţia la decizia nr. 490/12.09.2009, precum şi celelalte capete de cerere.

A obligat pârâtele 400 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, contestatorul a fost angajatul pârâtei şi prin decizia nr.600/18.12.2008, i-a încetat contractul de muncă conform art. 61 lit. a din c o d u l m u n c i i, raportat la art. 198 alin.3 lit. h din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.

S-a reţinut prin decizie că, contestatorul a absentat în perioada 01.10.2008-06.10.2008, nemotivat, explicând absenţa sa de la serviciu prin faptul că era plecat din ţară, precum şi că a mai fost sancţionat disciplinar.

Unitatea a fost sesizată cu absentarea nemotivată de la serviciu a contestatorului prin referatul înregistrat sub nr.9533/06.11.2008, depus în copie la fila nr.61 din dosar, a procedat la cercetarea prealabilă, prelungind perioada de cercetare peste termenul de 30 de zile, reglementat de art. 268 c o d u l m u n c i i, dar cu respectarea termenului de 6 luni prevăzut de acelaşi text de lege, aplicând sancţiunea la data de 18.12.2008.

La această dată, aşa cum rezultă din certificatul de concediu medical depus în copie la fila nr.33 din dosar, contestatorul se afla în incapacitate temporară de muncă, concediul medical vizând perioada 17.12.2008-31.12.2008.

Conform art.60 lit.a c o d u l m u n c i i, concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă pe durata incapacităţii temporare de muncă stabilită prin certificat medical.

Întrucât desfacerea contractului de muncă dispusă prin decizia nr.600/2008, s-a făcut în perioada în care contestatorul era în incapacitate de muncă, decizia este lovită de nulitate absolută, astfel că, s-a admis acest capăt de cerere, s-a constatat nulitatea deciziei şi s-a dispus reintegrarea contestatorului pe funcţia avută.

Ca urmare a reintegrării sale, pârâta are obligaţia de a-i achita drepturile salariale cuvenite, majorările de care ar fi beneficiat în situaţia în care astfel de majorări i s-ar fi cuvenit, precum şi contravaloarea bonurilor de masă cuvenite pe perioada desfacerii nelegale a contractului de muncă.

Aceste drepturi vor fi indexate cu indicele de inflaţie de la data desfacerii contractului de muncă, până la data reintegrării efective.

Tot ca urmare a nulităţii deciziei se impune şi efectuarea cuvenitelor menţiuni în carnetul de muncă al contestatorului.

În ce priveşte decizia nr.490/12.09.2009, contestatorul arată la punctul 3 lit. a din cererea de chemare în judecată că a primit-o la data de 03.10.2008, iar contestaţia este formulată la data de 16.01.2009, cu nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 283 lit. b c o d u l m u n c i i, astfel că, s-a respins ca tardiv formulată contestaţia privind această decizie.

Referitor la capătul de cerere privind plata contravalorii concediilor de odihnă pe anii 2006-2009, această cerere este nefondată, fapt ce rezultă din tabelul de la fila nr.118 din dosar, conform căruia contestatorul a fost plătit în toată perioada lucrată, a primit şi prime de vacanţă în anul 2007 şi 2008, astfel că, nu se mai impune plata separată a concediului de odihnă.

Pentru anul 2009, contestatorul nu a lucrat, astfel că, nu se pune problema plăţii concediului de odihnă neefectuat.

Este nefondat şi capătul de cerere privind daunele morale, deoarece contestatorul nu a făcut dovada în ce constau aceste daune şi cum a fost afectat moral prin actele contestate în cauza de faţă.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs contestatorul E. G criticând soluţia instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât în mod greşit a fost respins capătul de cerere privind plata contravalorii concediilor de odihnă pe anii 2006-2009.

Celelalte motive de recurs vizează cauzele de nulitate absolută a deciziei nr.490 din 12 septembrie 2009, precum şi acordarea daunelor morale, care în mod greşit au fost respinse la instanţa de fond.

Recursul conţine critici parţial întemeiate şi va fi admis în baza următoarelor considerente:

Potrivit art. 141 alin.1 c o d u l m u n c i i – concediul de odihnă se efectuează în fiecare an, iar potrivit alin.3 al art. 141, angajatorul este obligat să acorde concediul până la sfârşitul anului următor, tuturor salariaţilor care într-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihnă la care aveau dreptul.

Criticile formulate de recurent cu privire la plata c.valorii concediului de odihnă sunt parţial întemeiate în sensul că în ceea ce priveşte anul 2007 recurentul este îndreptăţit la compensarea în bani pentru concediul de odihnă, potrivit art.141 alin.4 c o d u l m u n c i i, având în vedere faptul că intimata nu face dovada achitării drepturilor băneşti aferente concediului de odihnă pentru acest an.

În ceea ce priveşte anul 2008, devin aplicabile prevederile art. 141 alin.3 c o d u l m u n c i i în sensul că intimata angajatoare este obligată să acorde concediul recurentului până la sfârşitul anului următor, adică până la sfârşitul anului 2009. Prin urmare, recurentul are posibilitatea de a solicita efectuarea în natură a concediului de odihnă pentru anul 2008 până la sfârşitul anului 2009, în condiţiile în care subzistă raporturile de muncă dintre părţi ca urmare a constatării nulităţii deciziei 600 din 18 decembrie 2008 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Referitor la concediul de odihnă pentru anul 2009, situaţia este identică, criticile fiind neîntemeiate întrucât recurentul are posibilitatea efectuării în natură şi a acestui concediu, conform prevederilor art. 141 alin.3 c o d u l m u n c i i, până la finele anului 2010.

Apărările intimatei în sensul că recurentul a beneficiat pentru fiecare lună de contravaloarea primelor de vacanţă sunt neîntemeiate, întrucât drepturile băneşti pentru concediul de odihnă sunt distincte de plata primelor de vacanţă, astfel că şi în situaţia în care recurentul ar fi primit prime de vacanţă dar fără a primi drepturile băneşti corespunzătoare concediului de odihnă, este îndreptăţit la plata acestora din urmă.

Cu privire la daunele morale solicitate de recurentul – contestator, Curtea apreciază criticile formulate ca neîntemeiate.

Într-adevăr, prin Legea 317/2007 a fost modificat art. 269 c o d u l m u n c i i în sensul că în cadrul litigiilor de dreptul muncii pot fi acordate şi daune morale pentru prejudiciul adus salariatului de către angajator.

În această situaţie avem însă o derogare de la regula generală instituită în dreptul muncii în sensul că în cazul daunelor morale sarcina probei şi dovada prejudiciului moral suferit de salariat nu mai revine angajatorului, ci revine salariatului reclamant. Astfel, în temeiul art. 1169 Cod civil salariatului îi revine sarcina probării condiţiilor necesare pentru antrenarea răspunderii delictuale: existenţa unui prejudiciu moral; existenţa unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii; existenţa raportului de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi vinovăţia angajatorului. Pentru ca instanţa să poată aplica numite criterii apare necesar ca cel ce pretinde daune morale să producă un minim de argumente, indicii şi dovezi din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale ocrotite prin Constituţie i-au fost afectate.

În mod corect instanţa de fond a respins acest capăt de cerere, întrucât recurentul – contestator nu a dovedit în nici un mod existenţa prejudiciului moral, fapta angajatorului de natură a produce pretinsa vătămare şi legătura de cauzalitate între acesta.

Cu privire la criticile privind tichetele de masă, criticile sunt de asemenea neîntemeiate, întrucât au fost acordate, instanţa de fond a obligat intimata să-i achite recurentului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data concedierii şi până la reintegrarea efectivă, între aceste drepturi menţionându-se şi contravaloarea bonurilor de masă cuvenite pe perioada desfacerii nelegale a contractului de muncă.

Faţă de aceste considerente şi de prevederile art. 312 Cod pr.civilă se va admite recursul, va fi modificată sentinţa în sensul că va fi admis în parte şi capătul de cerere privind plata contravalorii concediului de odihnă aferent anului 2007 şi va fi obligată pârâta către reclamant la plata contravalorii concediului de odihnă pe anul 2007. Vor fi menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.

În baza art. 274 Cod pr.civilă va fi obligată intimata SC N. SERV SA S. către recurent la 1.600 lei cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul E. G, împotriva sentinţei nr. 2018 din 26 martie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr(...), în contradictoriu cu pârâtele SC N. SERV SA S., D. E..

Modifică sentinţa în sensul că admite in parte capătul de cerere privind plata contravalorii concediului de odihnă aferent anului 2007 si obligă pârâta către reclamant la plata contravalorii concediului odihnă pe anul 2007.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Obligă intimata SC N. SERV SA S. către recurent la 1600 lei cheltuieli de judecată.

Decizie irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Octombrie 2009

06.10.2009

Red.jud.C.(...)

3 ex/AS.

j.f. T.O.

S.V.V.