Cabinet avocat Dreptul muncii

(Număr în format vechi 1866/2009)

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 4578R

Şedinţa publică de la 19 Iunie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE – (...) (...) (...)

JUDECĂTOR – (...) (...) (...)

JUDECĂTOR –(...) (...) I

GREFIER – E. N.

Pe rol judecarea cauzei privind recursul formulat de recurentul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor D., împotriva sentinţei civile nr.58 din 26.01.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l C ă l ă r a ş i – Secţia Civilă, în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimaţii B. N., H. N., E. B., N. E., T. M., E. M., T. B., M. E., Ş. E., E. N., E. P., J. G., U. N., H. O., B. F., Ş. F., J. J., E. J., E. O., E. H., E. J. S., E. N., E. G., E. T., O. D., E. J., G J., T r i b u n a l u l C ă l ă r a ş i, Curtea de A P E L B U C U R E Ş T I, având ca obiect-obligaţie de a face acordarea a 3 zile în plus la concediul de odihnă

La apelul nominal făcut în şedinţa publică nu au răspuns părţile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care

Curtea constatând cauza în stare de judecată o reţine spre soluţionare, având în vedere că s-a solicitat judecarea pricinii în lipsa părţilor.

C U R T E A,

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.58 din 26.01.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l C ă l ă r a ş i – Secţia Civilă, în dosarul nr(...), a fost respinsă excepţia necompetenţei materiale a T r i b u n a l u l u i C ă l ă r a ş i invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei, a fost admisă acţiunea reclamanţilor B. N., H. N., E. B., N. E., T. M., E. M., T. B., M. E., T. E., E. N., E. P., J. G., U. N., H. O., B. F., T. F., J. J., E. J., E. O., E. H., E. J. S., E. N., E. G., E. T., E. J., O. D., G J., împotriva pârâţilor T r i b u n a l u l C ă l ă r a ş i, Curtea de A P E L B U C U R E Ş T I şi Ministerul Justiţiei, şi au fost obligaţi pârâţii să acorde reclamanţilor câte 3 zile de concediu de odihnă, în plus, faţă de cele acordate până în prezent conform art.65 alin.1 din Legea nr.567/2004, pentru anul 2008 şi pentru viitor.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 65 alin. 1 din Legea 567/2004 personalul auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti beneficiază de 30 zile de concediu de odihna.

Prin Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 910/C/30.03.2007 si Anexa nr. 1 la acesta s-a stabilit ca personalul auxiliar de specialitate care lucrează in birourile din cadrul instanţelor judecătoreşti îşi desfăşoară activitatea in condiţii de munca grele, vătămătoare sau periculoase si beneficiază, astfel, de un spor de 15% din salariul de baza, proporţional cu timpul efectiv lucrat in aceste condiţii.

Urmare a acestui Ordin, Curtea de A P E L B U C U R E Ş T I a emis la data de 31.05.2007 Decizia nr. 262 prin care s-a stabilit ca personalul auxiliar de specialitate din cadrul T r i b u n a l u l u i C ă l ă r a ş i îşi desfăşoară activitatea in locurile de munca si condiţiile prevăzute in Anexa nr. 1 a Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 910/C/30.03.2007.

Dispoziţiile art. 140 alin. 1 din Codul muncii prevăd, in mod general, durata minima a concediului de odihna de care trebuie sa beneficieze salariatul, - 20 de zile lucrătoare.

Ulterior durata efectiva a concediului de odihna se stabileşte pentru fiecare categorie profesionala in parte prin contractul colectiv de munca sau legi speciale, cum este cazul magistraţilor (Legea nr. 03/2004), personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti (Legea nr. 67/2004), personalului cu statut special din cadrul Ministerului Justiţiei (Legea nr.303/2004) funcţionarului public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare (Legea nr.293/2004), personalul din administraţia publica si regiile autonome, poliţiştii Legea 360/2002). Durata efectiva a concediului de odihna se stabileşte având in vedere timpul necesar salariatului pentru odihna, ţinând cont de specificul fiecărei munci in parte.

Suplimentar fata de concediul de odihna acordat pentru condiţii de lucru normale, dispoziţiile art. 142 din Codul muncii prevăd pentru salariaţii care lucrează in condiţii vătămătoare ca beneficiază de un concediu de odihna suplimentar de cel puţin 3 zile lucrătoare.

Acordarea acestui concediu suplimentar se impune pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti întrucât acesta lucrează in condiţii vătămătoare stabilite prin Ordin al M i n i s t e r u l u i d e Justiţie.

In cauza de fata nu este vorba de principiul de drept conform căruia specialul deroga de la general » întrucât, faptul ca legea speciala - Legea nr. 567/2004 - nu prevede si dreptul la un concediu suplimentar pentru salariaţii care lucrează in condiţii vătămătoare, nu înseamnă ca legea speciala a avut in vedere sa nu acorde acest drept acestei categorii de personal. Aşa cum Codul muncii statuează in art. 1 alin. 2 si art. 295, această dispoziţie specială se completează cu prevederile din norma generală- Codul muncii.

Tribunalul constată că Statutul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti si parchetelor de pe lângă acestea nu este complet, nefiind reglementat în cadrul sau şi dreptul acestei categorii de personal de a beneficia de concediu suplimentar pentru că îşi desfăşoară activitatea in condiţii vătămătoare, motiv pentru care trebuie completată cu dispoziţiile din Codul muncii.

Prevederile art. 295 din Codul muncii sunt in acest sens : astfel, « prevederile prezentului cod se aplica cu titlu de drept comun şi acelor raporturi juridice de munca neîntemeiate pe un contract individual de muncă (aşa cum este cazul personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti) în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete si aplicarea lor nu este incompatibila cu specificul raporturilor de muncă respective.

Mergând cu raţionamentul mai departe, nu se poate trage concluzia că legiuitorul a intenţionat să includă in cele 30 de zile de concediu de odihna si zilele corespunzătoare pentru activitatea desfăşurata in condiţii vătămătoare. Din lecturarea Legii nr. 567/2004 nu se poate desprinde o asemenea idee.

Verificând modalitatea în care este reglementată aceeaşi situaţie pentru alte categorii de personal pentru care exista legi speciale ce stabilesc numărul zilelor de concediu de odihnă acordate pentru activitatea desfăşurata in condiţii normale ca şi numărul de concediu de odihnă suplimentar de care beneficiază salariaţii ce lucrează in condiţii vătămătoare, tribunalul constată că pentru situaţii asemănătoare sunt prevăzute drepturi diferite.

Astfel, prin Hotărârea Guvernului nr. 1845 din 28.10.2004 (nepublicata) sunt stabilite pentru funcţionarii publici cu statut special din administraţia penitenciara, atât zilele de concediu de odihnă pentru activitatea desfăşurată in condiţii normale care sunt în număr diferit în funcţie de vechimea fiecărui angajat - 32, respectiv 35 de zile calendaristice-, precum şi concediu suplimentar de odihnă, cu o durată cuprinsa intre 3 si 14 zile calendaristice.

Prevederile acestei hotărâri se aplică si funcţionarilor publici cu statut special din Ministerul Justiţiei care au atribuţii de coordonare si control ale activităţii din sistemul administraţiei penitenciare si alte atribuţii în legătura cu activitatea penitenciară. In continuare se stabileşte că concediile de odihna suplimentare se cumulează cu concediile obişnuite.

Hotărârea Guvernului nr. 250/08.1992 republicata la 13 iunie 1995 in Monitorul Oficial nr. 118 reglementează in art. 1 concediul de odihnă al salariaţilor din administraţia publica şi regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare pentru munca desfăşurata în condiţii normale cuprins între 20 si 28 zile , precum si in art. 18 concediul de odihnă suplimentar pentru salariaţii care prestează munci grele, periculoase sau vătămătoare, ori lucrează în locuri de muncă în care există astfel de condiţii, cu o durată cuprinsă între 3 si 10 zile.

La aliniatul 3 al aceluiaşi articol se arată că concediile de odihnă acordate potrivit art. 1 din această hotărâre se cumulează cu cele stabilite pentru munca prestată in condiţiile vătămătoare.

Un alt exemplu care susţine argumentaţia tribunalului este si Hotărârea Guvernului nr. 1578 din 18.12.2002 privind condiţiile în baza cărora poliţistul are dreptul la concedii de odihna.

Modalitatea de reglementare a concediului de odihnă normal şi a concediului suplimentar de odihnă este aceeaşi.

Mai întâi se reglementează concediul de odihnă pentru activitatea desfăşurată în condiţii normale, respectiv 32,38 zile de calendaristice in art. 1 şi ulterior în art. 13 se stabileşte concediul de odihnă suplimentar pentru poliţiştii care lucrează în condiţii deosebite- vătămătoare, grele sau periculoase, având o durată intre 3 si 14 zile calendaristice.

Prin acordarea concediului de odihnă ca drept esenţial recunoscut de dreptul muncii fiecărei persoane salariate, trebuie să se înţeleagă ansamblul principiilor şi al elementelor necesare care determina corecta stabilire a zilelor de concediu de odihnă, operaţie ce trebuie guvernată de principiul egalităţii de tratament şi cel al diferenţierii concediului de odihnă numai în condiţii expres prevăzute de lege şi având la baza criterii strict determinate.

Nu există si nu poate fi reţinuta nici o justificare obiectivă şi rezonabilă, orice apreciere contrara fiind lipsită de temei şi suport juridic, în sensul excluderii pentru personalul auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti pentru care s-a stabilit că îşi desfăşoară activitatea în condiţii vătămătoare, a concediului suplimentar 'de odihnă prevăzut ca regula generala in art. 142 din Codul muncii.

Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile si economice, stabileşte in art. 19 pct. 3 ca exerciţiul acestor drepturi poate fi supus unor limitări strict prevăzute de lege, in cauza de faţă, neregăsindu-ne în situaţia posibila a uzitării de restricţii, privind beneficiul dreptului la odihnă al salariaţilor.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor D., criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Invocând dispoziţiile art.304 pct. 9 C.pr.civ., recurentul a arătat că acţiunea nu este întemeiată, deoarece durata concediului de odihnă de care beneficiază personalul din sistemul autorităţii judecătoreşti este reglementată de legislaţia specifică acestor categorii profesionale, iar acordarea unui număr de 3 zile la concediu de odihnă nu are temei legal atât timp cât şi durata concediului de odihnă a fost fixată de legiuitor, instanţa de fond neavând dreptul de a modifica actele normative respective şi a legifera în mod direct întrucât ar intra în competenţa altei puteri constituită în stat, respectiv puterea legislativă.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate, cât şi din oficiu, conform art.304¹ C.pr.civ., Curtea reţine următoarele:

Este fondat, motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ.,deoarece reclamanţii beneficiază de un concediu de odihnă plătit de 30 de zile lucrătoare anual, în condiţiile Legii speciale nr.567/2004, care a avut în vedere stabilirea unui număr mai mare de zile de concediu de odihnă decât cel prevăzut în art.140 alin.1 din Codul muncii (20 de zile lucrătoare), tocmai în considerarea condiţiilor grele relevate de reclamanţi.

Legea nr.567/2004, are prioritate faţă de dispoziţiile din Codul muncii, deoarece acesta se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, doar în măsura în care acesta nu conţin dispoziţii specifice derogatorii. Atunci când legiuitorul a dorit ca personalul din organele autorităţii judecătoreşti să beneficieze şi de alte drepturi decât cele prevăzute în actele normative de salarizare, a reglementat expres modalitatea în care aceşti pot beneficia de aceste drepturi suplimentare.

Se are în vedere şi faptul că dispoziţiile art.1, art.2 al.3 şi art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, au fost declarate neconstituţionale. astfel cum rezultă din Decizia nr. 818/2008 a Curţii Constituţionale, pronunţată la 3 iulie 2008, publicată în MO nr.537/16.07.2008.

Curtea Constituţională a reţinut că art.1 din OG nr.137/2000 "nu instituie privilegii sau discriminării între cetăţeni, nu încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi a cetăţenilor, tratamentul egal impunându-se doar pentru cetăţeni aflaţi în situaţii identice."

Totodată, "Curtea Constituţională constată că unele dispoziţii ale OG nr.137/2000 şi anume prevederile art.1, art.2 alin.3 şi art.27 alin.1, lasă posibilitatea desprinderii unui înţeles neconstituţional, în virtutea căruia, aşa cum s-a întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepţiile, instanţele judecătoreşti au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii şi le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative implicabile în cauzele deduse judecăţii".

În consecinţă, Curtea Constituţională, admiţând excepţia de neconstituţionalitate, a constatat că prevederile art.1, art. alin.3 şi art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituţionale în măsura în care din ele se deprinde înţelesul instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.

Deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii.

Cum potrivit deciziei mai sus menţionate rezultă că instanţa de judecată nu are dreptul de a modifica actele normative respectiv de a legifera în mod direct întrucât ar intra în competenţa altei puteri constituită în stat, respectiv puterea legislativă, drept consecinţă, văzând şi dispoziţiile art.312 C.pr.civ., Curtea va admite recursul, va modifica, în tot, sentinţa recurată, în sensul că, va respinge în totalitate, acţiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor D., împotriva sentinţei civile nr.58 din 26.01.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l C ă l ă r a ş i – Secţia Civilă, în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimaţii B. N., H. N., E. B., N. E., T. M., E. M., T. B., M. E., Ş. E., E. N., E. P., J. G., U. N., H. O., B. F., Ş. F., J. J., E. J., E. O., E. H., E. J. S., E. N., E. G., E. T., O. D., E. J., G J., T r i b u n a l u l C ă l ă r a ş i, Curtea de A P E L B U C U R E Ş T I.

Modifică, în tot, sentinţa atacată, în sensul că:

Respinge, în totalitate, acţiunea ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 19.06.2009.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

E. B. D. H. E. I

T. D. O.

GREFIER

N. E.

Red. C.G.C

Dact. A.C./2ex

08.07.2009

Jud. fond.: U. F.; G T.