Cabinet avocat Dreptul muncii

(Număr în format vechi 1865/2009)

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA Nr. 4857/R

Şedinţa publică de la 29 iunie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE – (...) (...) A

JUDECĂTOR – (...) (...) (...)

JUDECĂTOR – (...) (...) H.

GREFIER – N. J. S.

Pe rol fiind, soluţionarea recursului formulat de către recurent MINISTERUL JUSTIŢIEI ŞI LIBERTĂŢILOR D. împotriva sentinţei civile nr.56 din data de 26.01.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l C ă l ă r a ş i, în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimaţii T. F., T R I B U N A L U L C Ă L Ă R A Ş I, CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I, având ca obiect „obligaţie de a face acordarea a 3 zile în plus la concediul de odihnă”.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, nu au răspuns părţile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei că, prin cererea de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă. Curtea având în vedere faptul că prin cererile de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată şi o reţine în pronunţare.

C U R T E A

Asupra recursului civil de faţă constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.56 din data de 26.01.2009 T r i b u n a l u l C ă l ă r a ş i Sectia civila, în dosarul nr(...), a admis acţiunea formulată de reclamantul T. F. împotriva pârâţilor T r i b u n a l u l C ă l ă r a ş i, Curtea de A P E L B U C U R E Ş T I şi Ministerul Justiţiei si a obligat pârâţii sa acorde reclamantului cate 3 zile de concediu de odihnă în plus faţă de cele acordat până în prezent conform art. 79 din Legea nr. 303/2004 pentru anul 2008 şi pentru viitor.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţa a reţinut, pe fondul cauzei, ca, potrivit dispoziţiilor art. 79 din Legea nr. 303/2004 si art. 2 din Regulamentul privind concediul de odihna si alte concedii ale asistenţilor judiciari, aprobat prin Ordinul nr. 2430/C din 27 octombrie 2006 al Ministerului Justiţiei, asistenţii judiciari beneficiază de 35 zile de concediu de odihna anual.

Prin Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 910/C/30.03.2007 si Anexa nr. 1 la acesta s-a stabilit ca asistenţii judiciari care lucrează in birourile din cadrul instanţelor judecătoreşti îşi desfăşoară activitatea in condiţii de munca grele, vătămătoare sau periculoase si beneficiază, astfel, de un spor de 15% din salariul de baza, proporţional cu timpul efectiv lucrat in aceste condiţii.

Urmare a acestui ordin, Curtea de A P E L B U C U R E Ş T I a emis la data de 31.05.2007 Decizia nr. 262 prin care s-a stabilit ca asistentii judiciari din cadrul T r i b u n a l u l u i C ă l ă r a ş i îşi desfăşoară activitatea in locurile de munca si condiţiile prevăzute in Anexa nr. 1 a Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 910/C/30.03.2007.

Dispoziţiile art. 140 alin. 1 din Codul muncii prevăd, in mod general, durata minima a concediului de odihna de care trebuie sa beneficieze salariatul – 20 de zile lucrătoare.

Ulterior, durata efectiva a concediului de odihna se stabileşte pentru fiecare categorie profesionala in parte prin contractul colectiv de munca sau legi speciale, cum este cazul magistraţilor (Legea nr. 303/2004), personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti (Legea nr. 567/2004 ), asistenţilor judiciari (Legea nr. 303/2004, Ordin nr. 2430/C/27.10.2006 al Ministerului Justiţiei), personalului cu statut special din cadrul Ministerului Justiţiei ( Legea nr. 303/2004) funcţionarului public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare (Legea nr. 293/2004), personalul din administraţia publica si regiile autonome, poliţiştii Legea 360/2002). Durata efectiva a concediului de odihna se stabileşte având in vedere timpul necesar salariatului pentru odihna, ţinând cont de specificul fiecărei munci in parte.

Suplimentar G. de concediul de odihna acordat pentru condiţii de lucru normale, dispoziţiile art. 142 din Codul muncii prevăd pentru salariaţii care lucrează in condiţii vătămătoare ca beneficiază de un concediu de odihna suplimentar de cel puţin 3 zile lucrătoare.

Acordarea acestui concediu suplimentar se impune pentru asistenţii judiciari din cadrul instanţelor judecătoreşti întrucât aceştia lucrează in condiţii vătămătoare stabilite prin ordin al Ministrului Justiţiei.

In cauza de G. nu este vorba de principiul de drept conform căruia « specialul deroga de la general » întrucât, faptul ca legea speciala – Legea nr. 303/2004 – nu prevede si dreptul la un concediu suplimentar pentru salariaţii care lucrează in condiţii vătămătoare, nu înseamnă ca legea speciala a avut in vedere sa nu acorde acest drept acestei categorii de personal. Aşa cum Codul muncii statuează in art. 1 alin. 2 si art. 295, această dispoziţie specială se completează cu prevederile din norma generală - Codul muncii.

Tribunalul constată că statutul asistenţilor judiciari din cadrul instanţelor judecătoreşti nu este complet, nefiind reglementat în cadrul sau şi dreptul acestei categorii de personal de a beneficia de concediu suplimentar pentru că îşi desfăşoară activitatea in condiţii vătămătoare, motiv pentru care trebuie completată cu dispoziţiile din Codul muncii.

Prevederile art. 295 din Codul muncii sunt in acest sens: astfel, «prevederile prezentului cod se aplica cu titlu de drept comun şi acelor raporturi juridice de munca neîntemeiate pe un contract individual de muncă (aşa cum este cazul asistentilor judiciari din cadrul instanţelor judecătoreşti) în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete si aplicarea lor nu este incompatibila cu specificul raporturilor de muncă respective ».

Mergând cu raţionamentul mai departe, nu se poate trage concluzia că legiuitorul a intenţionat să includă in cele 35 de zile de concediu de odihna si zilele corespunzătoare pentru activitatea desfăşurata in condiţii vătămătoare. Din lecturarea Legii nr. 303/2004 si Ordinului nr. 2430/C/27.10.2006 al Ministerului Justiţiei nu se poate desprinde o asemenea idee.

Verificând modalitatea în care este reglementată aceeaşi situaţie pentru alte categorii de personal pentru care exista legi speciale ce stabilesc numărul zilelor de concediu de odihnă acordate pentru activitatea desfăşurata in condiţii normale ca şi numărul de concediu de odihnă suplimentar de care beneficiază salariaţii ce lucrează in condiţii vătămătoare, tribunalul constată că pentru situaţii asemănătoare sunt prevăzute drepturi diferite.

Astfel, prin Hotărârea Guvernului nr. 1845 din 28.10.2004 (nepublicata) sunt stabilite pentru funcţionarii publici cu statut special din administraţia penitenciara, atât zilele de concediu de odihnă pentru activitatea desfăşurată in condiţii normale care sunt în număr diferit în funcţie de vechimea fiecărui angajat – 32, respectiv 35 de zile calendaristice- , precum şi concediu suplimentar de odihnă, cu o durată cuprinsa intre 3 si 14 zile calendaristice.

Prevederile acestei hotărâri se aplică si funcţionarilor publici cu statut special din Ministerul Justiţiei care au atribuţii de coordonare si control ale activităţii din sistemul administraţiei penitenciare si alte atribuţii în legătura cu activitatea penitenciară. In continuare se stabileşte că concediile de odihna suplimentare se cumulează cu concediile obişnuite.

Hotărârea Guvernului nr. 250/08.1992 republicata la 13 iunie 1995 in Monitorul Oficial nr. 118 reglementează in art. 1 concediul de odihnă al salariaţilor din administraţia publica şi regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare pentru munca desfăşurata în condiţii normale cuprins între 20 si 28 zile , precum si in art. 18 concediul de odihnă suplimentar pentru salariaţii care prestează munci grele, periculoase sau vătămătoare, ori lucrează în locuri de muncă în care există astfel de condiţii, cu o durată cuprinsă între 3 si 10 zile.

La alineatul 3 al aceluiaşi articol se arată că concediile de odihnă acordate potrivit art. 1 din această hotărâre se cumulează cu cele stabilite pentru munca prestată in condiţiile vătămătoare.

Un alt exemplu care susţine argumentaţia tribunalului este si Hotărârea Guvernului nr. 1578 din 18.12.2002 privind condiţiile în baza cărora poliţistul are dreptul la concedii de odihna.

Modalitatea de reglementare a concediului de odihnă normal şi a concediului suplimentar de odihnă este aceeaşi.

Mai întâi se reglementează concediul de odihnă pentru activitatea desfăşurată în condiţii normale, respectiv 32,38 zile de calendaristice in art. 1 şi ulterior în art. 13 se stabileşte concediul de odihnă suplimentar pentru poliţiştii care lucrează în condiţii deosebite- vătămătoare, grele sau periculoase, având o durată intre 3 si 14 zile calendaristice.

Prin acordarea concediului de odihnă ca drept esenţial recunoscut de dreptul muncii fiecărei persoane salariate, trebuie să se înţeleagă ansamblul principiilor şi al elementelor necesare care determina corecta stabilire a zilelor de concediu de odihnă, operaţie ce trebuie guvernată de principiul egalităţii de tratament şi cel al diferenţierii concediului de odihnă numai în condiţii expres prevăzute de lege şi având la baza criterii strict determinate.

Nu există si nu poate fi reţinuta nici o justificare obiectivă şi rezonabilă, orice apreciere contrara fiind lipsită de temei şi suport juridic, în sensul excluderii pentru asistenţii judiciari din cadrul instanţelor judecătoreşti pentru care s-a stabilit că îşi desfăşoară activitatea în condiţii vătămătoare, a concediului suplimentar de odihnă prevăzut ca regula generala in art. 142 din Codul muncii.

Pactul internaţional cu privire la drepturile civile si economice, stabileşte in art. 19 pct. 3 ca exerciţiul acestor drepturi poate fi supus unor limitări strict prevăzute de lege, in cauza de faţă, neregasindu-ne în situaţia posibila a uzitării de restricţii, privind beneficiul dreptului la odihnă al salariaţilor.

G. de considerentele expuse anterior, având in vedere textele de lege invocate, Tribunalul C a admis cererea formulată de reclamant şi a obligat pârâţii către reclamant la acordarea a 3 zile de concediu de odihnă in plus faţă de cel acordat până în prezent începând cu anul 2008 si pe viitor.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, motivat în termenul legal, pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor D., susţinând că hotărârea pronunţată de Tribunal este criticabilă, întrucât neluarea in considerare a tuturor elementelor ce caracterizează situaţia care a determinat acest conflict conduce la o greşită aplicare a dispoziţiilor legale, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul procedură civilă.

Instanta de fond, in baza art. 142 din Codul muncii, in mod gresit, a admis actiunea reclamantului, acordandu-i acestuia un concediu suplimentar de 3 zile, in afara concediului de odihna anual prevazut de art.111 din Legea nr. 304/2004.

Astfel, art.111 din Legea nr. 304/2004 prevede ca „(3) Dispozitiile referitoare la concediul de odihna, asistenta medicala gratuita si gratuitatea transportului, prevazute de lege pentru judecatori si procurori, se aplica si asistentilor judiciari."

Potrivit art. 79 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si al procurorilor: „judecatorii si procurorii beneficiaza anual de un concediu de odihna platit de 35 de zile lucratoare".

Avand in vedere ca textele de lege enuntate mai sus sunt dispozitii cu caracter special, potrivit principiului „specialia generalibus derogant", acestea au prioritate G. de dispozitiile din Codul muncii.

Reclamantii nu pot invoca regulile generale prevazute de legislatia muncii, din moment ce actele normative speciale nu reglementeaza zilele de concediu suplimentare pentru conditii grele, periculoase sau vatamatoare.

De altfel, in acest sens se invoca art. 1 alin, (2) din Codul muncii si art. 295 din acelasi act normativ, care sunt edificatoare si in cazul solicitarii eclamantilor de a li se acorda 3 zile in plus la concediul de odihna anual.

Astfel, acordarea unui numar de 3 zile la concediul de odihna nu are temei legal, atat timp cat si durata concediului de odihna a fost fixata de legiuitor, instanta de fond neavand dreptul de a modifica actele normative respective si de a legifera in mod indirect, intrucat ar intra in competenta altei puteri constituita in stat, respectiv puterea legislativa.

Mai mult Curtea Constitutionala, ale carei decizii sunt general obligatorii a retinut ca beneficiul unor sporuri intemeiate pe discriminare, nu constituie un drept constitutional fundamental sj, prin urmare doar legiuitorul este in drept sa le acorde, sa Ie modifice ori sa inceteze acordarea lor, precum si sa stabileasca perioada si categoria de salariati carora le acorda.

Instanta de fond si-a motivat solutia invocand mai multe dispozitii legale prin care s-a reglementat dreptul la un concediu de odihna suplimentar unor categorii profesionale ca functionarii publici cu statut special din administratia penitenciara sau politistii care lucreaza in conditii deosebite. Insa, din aceasta motivare se desprinde insasi principiul invocat in apararile formulate si anume ca atunci cand legiuitorul a dorit ca o anumita categorie profesionala sa beneficieze si de alte drepturi decat cele prevazute in actele normative speciale de salarizare a stabilit expres modalitatea in care se recunosteau aceste drepturi. Astfel, prin HG nr. 250/1992 si HG nr. 1578/2002 s-a reglementat expres concediul de odihna al categoriilor profesionale mentionate de instanta de fond. Insa, pentru asistentii judiciari legiuitorul a stabilit durata concediului de odihna platit de 35 de zile lucratoare anual, fara a reglementa posibilitatea acordarii unui concediu de odihna suplimentar.

Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea reţine următoarele:

Potrivit art. 79 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si al procurorilor, judecatorii si procurorii beneficiaza anual de un concediu de odihna platit de 35 de zile lucratoare.

Art. 111 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 prevede ca dispozitiile referitoare la concediul de odihna, asistenta medicala gratuita si gratuitatea transportului, prevazute de lege pentru judecatori si procurori, se aplica si asistentilor judiciari.

Textele de lege enuntate mai sus sunt dispozitii cu caracter special in raport de dispozitiile generale din Codul muncii, iar „specialia generalibus derogant". Ca atare, reclamantul nu poate invoca regulile generale prevazute de legislatia muncii.

Curtea reţine că, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 818/2008, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a art.1 şi 2 din OG nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Având în vedere menţionata decizie, precum şi decizia nr. 1325/2008 a instanţei de contencios constituţional, Curtea constată că modul de stabilire prin lege sau ordonanţă a guvernului – cum este cazul în speţă – a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit faţă de alte categorii profesionale ori nereglementarea de către legiuitor a anumitor aspecte privind statutul profesional al unor categorii de personal nu este o problemă care poate fi apreciată prin prisma dispoziţiilor O.G. nr. 137/2000, câtă vreme, prin examinarea soluţiei alese de legiuitor, se tinde la modificarea, completarea sau abrogarea de către instanţa judecătorească a unor dispoziţii legale cuprinse în legi sau ordonanţe.

Reglementarea cuantumului indemnizaţiilor sau al salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, inclusiv al sporurilor şi al adaosurilor, precum si a concediilor de odihna, constituie un atribut exclusiv al legiuitorului.

În ultimii ani, puterea judecătorească şi-a extins treptat atribuţiile în detrimentul puterii legislative, fapt ce reiese din soluţiile constante ale Curţii Constituţionale.

Instanţa de contencios constituţional a stabilit că instanţele judecătoreşti nu pot crea norme juridice. Astfel, referitor la sporurile salariale sau la alte drepturi de aceeaşi natură, având ca temei juridic principiul nediscriminării, reglementat pe larg în Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile acesteia sunt neconstituţionale în măsura în care din ele se desprinde înţelesul că, în atribuţiile instanţelor judecătoreşti intră crearea unor norme juridice, care să prevadă alte drepturi decât cele avute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii, instituindu-se astfel, pe cale judiciară, sisteme de salarizare paralele celor stabilite prin acte normative.

Nu orice diferenţă de tratament reprezintă o situaţie de discriminare, ci numai acea diferenţă constatată între persoane aflate în situaţii analoge sau comparabile, ceea ce nu este cazul în speţă.

Astfel, acordarea unui numar de 3 zile la concediul de odihna nu are temei legal, atat timp cat si durata concediului de odihna a fost fixata de legiuitor, instanta de fond neavand dreptul de a modifica actele normative respective si de a legifera in mod indirect, intrucat ar intra in competenta altei puteri constituita in stat, respectiv puterea legislativa.

Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312, cu referire la art. 304 pct. 4 si 9 din C o d u l d e procedura civilă, va admite recursul, va modifica, în tot, sentinţa recurată, în sensul că va respinge acţiunea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul MINISTERUL JUSTIŢIEI ŞI LIBERTĂŢILOR D. împotriva sentinţei civile nr.56 din data de 26.01.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l C ă l ă r a ş i, în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimaţii T. F., T R I B U N A L U L C Ă L Ă R A Ş I, CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I.

Modifică în tot sentinţa recurată, în sensul că respinge acţiunea, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 29.06.2009.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

D. E. A F. E. H. J. T. H.

GREFIER,

N. J. S.

Red.D.

tehnored.l.G

2.ex./09.07.2009

Jud. fond: dr. U. F.

G T.