Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L P I T E Ş T I

SECŢIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE

DOSAR NR(...) DECIZIE NR. 207/R-CM

Şedinţa publică din 10 Februarie 2009

Curtea compusă din:

Preşedinte: (...) (...), judecător

Judecător (...) (...)

Judecător (...) G-T.

Grefier E. D.

S-a luat în examinare pentru soluţionare recursul declarat de pârâta DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI V împotriva sentinţei civile nr.1087 din 4 decembrie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l V â l c e a în dosarul nr(...).

La apelul nominal, făcut în şedinţa publică, au lipsit recurenta-pârâtă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului V şi intimatul-reclamant Sindicatul Drepturile Copilului în numele membrilor de sindicat.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursul în stare de judecată şi trece la soluţionarea lui.

C U R T E A

Constată că prin acţiunea înregistrată sub nr(...) pe rolul T r i b u n a l u l u i V â l c e a, reclamantul Sindicatul Drepturile Copilului, în numele şi pe seama membrilor săi care îndeplinesc funcţia de asistenţi maternali, respectiv B. E., B. F., B. H., E. E., E. F., E. J., E. E., E. J., E. H., E. H., E. H., E. N. D., E. F. S., E. N. Selia, E. N., E. F., E. J., D., D. N. M., D. N. N., D. H., D. N., D. N., D. N., D. N. E., D. N., D. S., D. D., D. J., D. G., D. H., D. N., D. F., D. J., D. T., D. N., D. B., C O., D. E. N., E. E., E. M., E. N., E. N., E. N. J., E. F., E. H.- H., E. J. B., E. J., E. J., E. F. B., F. E., F. I, F. J., G. U. – O., G. N., H. B., H. B., H. F., H. M., G I, H. F., H. J., H. B.- D., H. H., H. B., H. F., H. U., H. N., H. E., H. G., H.scu M., H. O., H. N. N., I. J. E., J. N., J. U. O., J. O., J. N., J. F., J. N., K. O., M. F., M. F., M. H., M. J., M. H. N., M. N., M. E., M. B. D., N. E., N. S., N. N., N. J., N. F., N. F., N. B. D., N. F., N. M., N. E. N., N. Poliana, N. F., N. B., N. N., N. D., N. F., O. N., O. N., O. N., O. S., O.scu E., O. F., O. M., O. N., O. E., O. P. N., O. B., O. F., P. J., P. (...), P. F., P. D., P. O., E. F., E. G., E. N. – E.a, E. T. N., E. J., E. F., E. F., E. C. N., E. G., E. G., E. N. (J.), E. E., E. F. E., E. N., E. D. N., E. I. N., E. N., E. T., E. (...) L., E. F., S. E., S. F., S. N., S. E., S. F., S. B., S. F., T. D., T. H., Ş. G., Ş. J., T. N., T. N., T. J. N., E. D. O., T. B., T. N. E., T. E., T. M., T. F. – D., T. H., T. N. E., U. F., U. M. B., U. G. D., U. F. B., U. H., U. M., U. (...), U. J. U., U. T., U. N. G., U. B., U. O., U. E., U. N., U. N., U. N., U. N., U. O., U. F. H., U. F., U. G. M., U. D., E. E. D., E. N., E. J., E. V. N., E. V. S., E. E.a, E. T., E. D. T., E. N., E. N., E. N., E. D., E. J., D. F., N. M. şi D. M. au chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului V, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să o oblige pe pârâtă să la plătească despăgubiri reprezentând compensarea în bani, calculată conform prevederilor legale, corespunzătoare numărului de zile de concediu de odihnă neefectuat de reclamanţi în perioada 2004-2006, sume reactualizate la data plăţii, precum şi să constate nulitatea absolută a acordurilor exprimate de asistenţii maternali profesionişti prin care dreptul lor la efectuarea concediului de odihnă a fost limitat sau chiar anulat, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, s-a arătat că reclamanţii, care îndeplinesc funcţia de asistenţi maternali, îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă încheiat pe perioadă determinată. Mai arată că în perioada 2004-2006 concediile de odihnă nu au fost acordate în cuantumul şi condiţiile stabilite de prevederile legale şi contractuale. În toată această perioadă au avut copii în plasament/încredinţare conform hotărârilor Comisiei Judeţene pentru Protecţia Copilului V, respectându-şi astfel obligaţiile cuprinse în contractul individual de muncă şi în fişa postului şi asigurând funcţionarea normală a activităţii instituţiei.

S-a mai arătat că dreptul la concediul de odihnă este un drept constituţional, fiind garantat şi de Codul muncii, iar negarea acestuia constituie o discriminare a reclamanţilor în raport cu alte categorii de salariaţi. Angajatorul are un drept de opţiune cu privire la continuitatea activităţii asistentului maternal, iar exercitarea acestui drept, în sensul că poate sau nu să întrerupă activitatea asistentului maternal pe perioada concediului de odihnă, conduce la naşterea unei obligaţii corelative, în sensul că angajatorul care nu întrerupe activitatea va trebui să despăgubească pe asistentul maternal în cauză.

La termenul de judecată din data de 19 noiembrie 2008, reclamanţii şi-au restrâns pretenţiile la drepturile băneşti cuvenite pentru anul 2004.

Prin sentinţa civilă nr.1087/4.12.2008 a fost admisă acţiunea şi a fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor despăgubiri reprezentând compensarea în bani a numărului de zile de concediu de odihnă neefectuat în anul 2004, sume reactualizate până la data plăţii efective.

A fost constatată nulitatea absolută a acordurilor date de reclamanţi cu privire la dreptul de a efectua concediul de odihnă

A fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că asistenţii maternali profesionişti, membri ai sindicatului reclamant, sunt salariaţi ai unităţii pârâte, fiind angajaţi pe bază de contract individual de muncă.

Dreptul la concediul de odihnă plătit este un drept constituţional (art.41 alin.2 din Constituţie), garantat şi prin art.39 alin.1 lit.c şi art.139 şi art.145 din Codul muncii tuturor salariaţilor, acest drept neputând forma obiectul vreunei limitări.

În plus, fiind un drept constituţional, acesta nu poate fi restrâns decât prin lege şi numai în cazuri expres şi limitativ prevăzute de art.53 din Constituţie. Conform art.1 alin.1 din Codul muncii raportat la art.1 alin.5 şi la art.73 alin.3 din Constituţie, orice derogare de la prevederile C o d u l u i m u n c i i se poate face numai prin lege specială organică, iar de la supremaţia dispoziţiilor constituţionale, ce instituie caracterul excepţional şi strict determinant al limitărilor dreptului la concediul de odihnă, nu se poate deroga nici măcar prin lege organică.

De asemenea, art.16 alin.1 din Constituţie, art.5 şi 6 Codul muncii şi art.1 alin.2 din O.G. nr.137/2000 interzic orice discriminare a asistenţilor maternali în sensul încălcării dreptului lor constituţional la concediul de odihnă.

Întrucât nu s-a efectuat în natură concediul de odihnă datorită faptului că angajatorul nu a autorizat suspendarea obligaţiilor de serviciu, instanţa a apreciat că se impune despăgubirea asistenţilor maternali cu o sumă egală cu indemnizaţia de concediu de odihnă neefectuat în natură, prevăzut de art.145 din Codul muncii.

A constatat tribunalul că, potrivit art.143 din Codul muncii, pârâta are obligaţia programării asistenţilor maternali în concediul anual de odihnă astfel încât să se asigure continuitatea activităţii desfăşurate şi în perioada efectuării concediului legal de odihnă. Dacă angajatorul pârât optează pentru a nu suspenda obligaţiile de serviciu ale asistenţilor maternali pe durata în care i-a programat în concediul de odihnă, asistenţii maternali trebuie despăgubiţi fie prin echivalent bănesc, fie în natură, conform art.141 alin.3 Codul muncii.

În caz contrar, s-ar încălca dreptul constituţional al asistenţilor maternali la concediul de odihnă plătit, ceea ce nu ar putea fi acceptat. Aceasta, cu atât mai mult cu cât angajatorul are un drept de opţiune, între a suspenda sau nu obligaţiile de serviciu pe durata în care a programat concediile de odihnă, drept de opţiune recunoscut tocmai pentru a asigura continuitatea activităţii, iar nu pentru a limita un drept constituţional.

Exercitarea dreptului de opţiune implică şi asumarea automată a obligaţiilor corelative acestui drept, precum şi asumarea obligaţiei de dezdăunare rezultată şi din prevederile art.40 alin.2 lit.c Codul muncii.

În consecinţă, asistenţilor maternali, ca orice alţi salariaţi din România, le este garantată, în mod nediscriminatoriu, prin forţa dispoziţiilor constituţionale, dreptul la un repaus anual pe parcursul a cel puţin 20 de zile lucrătoare, repaus plătit. Opţiunea angajatorului de a nu asigura acest repaus atrage dreptul la despăgubiri pentru asistenţii maternali.

Ca atare, tribunalul a admis acţiunea restrânsă, conform celor de mai sus.

În baza dispoziţiilor art.161 alin.4 din Codul muncii, instanţa a apreciat că se impune reactualizarea sumelor la data plăţii efective.

A constatat instanţa că, în raport de dispoziţiile art.139 alin.2 Cod procedură civilă, dreptul la concediul de odihnă anual nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunţări sau limitări, în consecinţă instanţa a constatat nulitatea absolută a acordurilor date de reclamanţii titulari cu privire la dreptul de a efectua concediul de odihnă.

În ceea ce priveşte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, aceasta a fost respinsă pe considerentul că nu s-au produs dovezi în susţinerea acesteia.

În termen legal pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului V a declarat recurs împotriva acestei sentinţe, pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art.304 punct 9 cod procedură civilă, după cum urmează:

În mod greşit a fost admisă acţiunea, instanţa de fond neţinând cont de prevederile legale cuprinse în Codul muncii, în H.G. nr.679/2003 şi în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.

Astfel, H.G. nr.679/2003 prevede că asistentul maternal are obligaţia de a asigura continuitatea activităţii desfăşurate şi în perioada efectuării concediului de odihnă, iar potrivit art.141 alin.4 din Codul muncii, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.

De asemenea, contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate nu cuprinde prevederi referitoare la compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat.

Concediul de odihnă neefectuat trebuie să fie acordat până la sfârşitul anului următor, în conformitate cu dispoziţiile O.G. nr.10/2007.

Analizând sentinţa recurată în raport de critica formulată, curtea reţine următoarele:

Conform art.144 din Codul muncii, salariatul este obligat să efectueze în natură concediul de odihnă, cu excepţia situaţiilor expres prevăzute de lege sau atunci când din motive obiective concediul nu poate fi efectuat. Potrivit art.141 alin.3 Codul muncii, pentru salariaţii care într-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihnă la care aveau dreptul, angajatorul este obligat să acorde concediu până la sfârşitul anului următor. În acest sens sunt şi dispoziţiile art.23 alin.4 din O.G. nr.10/2007, potrivit cărora concediul de odihnă se efectuează în fiecare an, iar în cazul în care, din motive justificate, personalul contractual din sectorul bugetar nu a putut efectua concediul de odihnă la care avea dreptul într-un an calendaristic, cu acordul persoanei în cauză, angajatorul este obligat să acorde concediul până la sfârşitul anului următor.

Curtea constată că reclamanţii reprezintă o categorie profesională aparte, respectiv aceea a asistenţilor maternali, iar conform art.10 alin.1 lit.f din H.G. nr.679/2003, asistenţii maternali au obligaţia de a asigura continuitatea activităţii desfăşurate şi în perioada efectuării concediului de odihnă, cu excepţia cazului în care separarea de copiii plasaţi sau încredinţaţi pentru această perioadă este autorizată de angajator.

Rezultă deci că, din cauza specificului pe care-l presupune profesia de asistent maternal, acela de a exercita practic rolul de părinte al copilului încredinţat sau dat în plasament, asistentul trebuie să asigure continuitatea activităţii şi în timpul concediului de odihnă, în situaţia în care angajatorul nu autorizează separarea asistentului de copil.

Din nici una dintre dispoziţiile legale arătate mai sus nu rezultă posibilitatea compensării cu o sumă de bani a concediului neefectuat în natură.

De asemenea, în speţă nu s-a dovedit că în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate ar fi fost prevăzută o astfel de posibilitate.

Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării raporturilor de muncă, în conformitate cu dispoziţiile art.141 alin.4 Codul muncii şi art.23 alin.5 din O.G. nr.10/2007.

Faţă de toate aceste considerente, curtea în temeiul art.291 Codul muncii şi art.312 cod procedură civilă, va admite recursul şi va modifica în parte sentinţa în sensul că va respinge capătul de cerere privind compensarea în bani a concediului de odihnă. Va menţine sentinţa în ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt al acţiunii – constatarea nulităţii absolute a acordurilor referitoare la dreptul de a efectua concediul de odihnă -, având în vedere că recurentul nu a criticat soluţia dată acestui capăt de cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de declarat de pârâta DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI V împotriva sentinţei civile nr.1087 din 4 decembrie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l V â l c e a în dosarul nr(...).

Modifică în parte sentinţa în sensul că respinge capătul de cerere privind compensarea în bani a concediului de odihnă.

Menţine în rest sentinţa.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 februarie 2009, la Curtea de A P E L P I T E Ş T I, Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Preşedinte, Judecător, Judecător,

(...) (...) (...) (...) (...) G T.

Grefier,

E. D.

Red.L.I./16.02.2009

GM/VS/4 ex.

Jud. fond: D. E.

C. A. N.