Cabinet avocat Dreptul muncii

ROMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE A P E L T I M I Ş O A R A

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

DOSAR NR(...) – 17.01.2008

DECIZIA CIVILĂ NR. 122

Şedinţa publică din 6 februarie 2008

PREŞEDINTE : (...) (...)

JUDECĂTOR : (...) (...)

JUDECĂTOR : (...) (...)

GREFIER : (...) (...)

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta D.G.F.P. A împotriva sentinţei civile nr. 2746/21.XI.2007 pronunţată de T r i b u n a l u l A r a d în dosarul nr(...), în contradictoriu cu reclamantul intimat B. G, având ca obiect litigiu privind funcţionarii publici.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, se prezintă pentru reclamantul intimat avocat N. D., lipsă celelalte părţi.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care avocat N. D. depune la dosar împuternicire avocaţială pentru reprezentarea în cauză a reclamantului intimat şi arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri şi nici excepţii, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Avocatul reclamantului intimat solicită respingerea recursului, menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei atacate, cu cheltuieli de judecată, depune la dosar concluzii scrise şi chitanţa privind achitarea de către reclamantul intimat a sumei de 300 lei reprezentând onorariu avocaţial.

C U R T E A

Deliberând asupra recursului constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2746/21.11.2007 pronunţată în dosarul nr(...), t r i b u n a l u l A r a d a admis acţiune a reclamantului B. G împotriva pârâtei Direcţia Generală a Finanţelor Publice A; a obligat pârâta să-i plătească suma de 2650 lei, actualizată până la data de 31 august 2007, ce se va actualiza în continuare până la data plăţii efective, reprezentând prima de concediu pe perioada 2004-2005; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

Potrivit art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 495/2007, modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 1171/2007, Direcţiile Generale ale Finanţelor Publice Judeţene, sunt instituţii publice cu personalitate juridică. Reclamantul este în raporturi de serviciu, fiind încadrat în calitate de funcţionar public la instituţia pârâtă de la care acesta primeşte lunar salariul. În consecinţă, toate drepturile de salarizare, inclusiv primele de concediu, de care reclamantul beneficiază, sunt acordate de către instituţia pârâtă. Aceasta urmează să facă aceleaşi demersuri, în situaţia reclamantului, pentru acordarea primelor de concediu ca şi în cazul în care îi plăteşte salariile şi celelalte drepturi aferente, primind sumele necesare efectuării acestor cheltuieli bugetare de la ordonatorul principal de credite – Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin intermediul ordonatorului secundar de credite.

Prin art. 33 al.2 din Statutul funcţionarilor publici s-a stabilit că funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.

După republicarea Legii nr.188/1999 în Monitorul Oficial nr. 365/29.05.2007, acesta a devenit art. 35, fiind în vigoare, în accesaşi formă şi la această dată.

După intrarea în vigoare a Statutului funcţionarilor publici dreptul la plata primei de concediu a fost suspendat prin legi ordinare, în mod succesiv până la data de 31.12.2006.

Instanţa de fond a constatat că dispoziţiile art. 64 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care prevăd că în cazuri speciale, aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ, cu obligativitatea de a se prevedea, data de la care se produc suspendarea precum şi durata ei determinată.

A. 2 al art. 64 prevede în mod imperativ, că la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziţia afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.

Dreptul patrimonial reglementat de Statutul funcţionarilor publici, lege organică, potrivit art. 73 lit. j din Constituţia revizuită, a fost suspendat prin legile ordinare menţionate, în mod succesiv, de la intrarea sa în vigoare până la 31.12.2006, iar efectul a fost golirea de conţinut a însuţi dreptului funcţionarilor publici la plata anuală a primei de concediu, situaţie ce echivalează cu recunoaşterea unui drept patrimonial, dar vidarea acestuia de însăşi substanţa sa, lipsindu-l practic de orice valoare. În acest mod, funcţionari publici, titulari ai dreptului reglementat în favoarea lor de statutul propriu, au fost obstaculaţi de a s bucura efectiv de acesta pe întreaga perioadă de suspendare succesivă.

Instanţa de fond a constatat că dreptul nu a fost afectat în însăşi fiinţa lui, cât timp prin nici o dispoziţie legală nu i-a fost înlăturată existenţa, de la instituire, până azi.

Astfel, deşi dreptul există, exerciţiul său a fost împiedecat, contravenindu-se astfel art. 53 din Constituţia revizuită, împrejurarea în care, instanţa de fond a restabilit principiul constituţional încălcat prin legile de suspendare, cât şi principiul că un drept legal prevăzut are un conţinut real, efectiv, neputând fi redus la nudum jus.

În argumentarea acestei soluţii, instanţa de fond a avut în vedere şi dispoziţiile art. 38 din actualul Cod al muncii, în sensul că salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege.

Dispoziţiile constituţionale şi cele cuprinse în statutul funcţionarilor publici şi c o d u l m u n c i i, amintite, sunt într-un perfect acord cu reglementările date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aplicabil şi în dreptul nostru intern.

Pe lângă sumele băneşti ce s-au acordat reclamantului pentru neplata primelor de concediu pentru perioada 2004-2005, acestuia i se cuvin daune interese compensatorii, în scopul acoperiri prejudiciului suferit ca urmare a devalorizării monedei naţionale pentru perioada respectivă, calculate potrivit coeficienţilor de inflaţie în condiţiile prevăzute de art. 161 al.4 şi art. 295 al.2 din Legea nr. 53/2002, aplicabile şi funcţionarilor publici, în virtutea dispoziţiilor art. 117 din Statutul funcţionarilor publici. Potrivit acestora, Codul munci se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, dacă acestea nu sunt complete şi este compatibilă completarea lor cu dreptul comun, respectiv cu Codul muncii. Acesta prevede în art. 161 al.4, că întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea‚ la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului, prin neexecutarea la termen a obligaţiei.

La acţiune, reclamantul a anexat o notă de calcul pentru primele de concediu, în sume brute, pe perioada 2004-2005, notă de calcul ce nu a fost contestată şi care poartă sigiliul pârâtei.

Reclamantul a anexat copii ale carnetului de muncă din care rezultă că din data de 15 decembrie 2000 a devenit funcţionar public, gradul I, categoria A, iar în perioada 1 octombrie 2003 a fost numit în funcţia publică de consilier superior, clasa I la Direcţia Generală a Finanţelor Publice A, unde activează şi în prezent.

În cauză a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice A solicitând modificarea sentinţei şi respingerea acţiunii.

În esenţă, recurenta critică prima instanţă pentru că a respins excepţia lipsei sale de calitate procesuală pasivă, motivat de faptul că potrivit art.2 din hotărârea Guvernului nr.495/23.05.2007 „În subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală se organizează şi funcţionează garda Financiară, Agenţia Naţională a Vămilor, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene. Direcţia generală a Finanţelor Publice a Municipiului B şi Direcţia Generală de Administrare a N. Contribuabili”.

Mai mult, conform art.4 alin.2 pct.44 din acelaşi act normativ: „ Agenţia Naţională de Administrare Fiscală reprezintă statul în faţa instanţelor şi a organelor de urmărire penală, ca subiect de drepturi şi obligaţii şi pentru că recurenta este numai ordonator terţiar de credite nu dispune de bani pretinşi de reclamantă.

Pe fondul cauzei, recurenta a invocat faptul că plata indemnizaţiei de concediu a fost suspendată printr-o serie de acte normative succesive până la data de 31 decembrie 2006. Astfel, prevederile art.3 alin.1 din OUG nr.33/2001 ale art.32 din Legea nr.744/2001 şi ale art.12 din Legea nr.743/2001 au suspendat acordarea acestui drept până la data de 31.12.2002, cele ale art.10 alin.3 din Legea nr.631/2002 au suspendat acordarea dreptului până la data de 31.12.2003, cele ale art.9 alin 7 din Legea nr.507/2003 au suspendat acordarea dreptului până la data de 31.12.2004, cele art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004 au suspendat acordarea dreptului până la data de 31.12.2005.

Astfel, avându-se în vedere faptul că acordarea primelor de concediu a fost suspendată pentru anii 2001-2005, acţiunea reclamantului intimat este netemeinică şi nelegală.

Una dintre condiţiile pentru exercitarea acţiunii şi dobândirea calităţii de parte în proces este dreptul. Pentru a putea fi valorificat pe cale de acţiune, dreptul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele cerinţe: să fie recunoscut şi ocrotit de lege, să fie exercitat potrivit scopului pentru care a fost recunoscut de lege, să fie exercitat cu bună-credinţă şi să fie actual. Astfel cum este recunoscut în doctrină, pentru a fi actual, dreptul nu trebuie să fie supus unui termen sau unei condiţii suspensive.

Prin urmare, atât timp cât, astfel cum a arătat mai sus, acordarea dreptului la prima de concediu a fost suspendată pentru anii 2001-2005 prin acte normative succesive-legi, dreptul reclamantei intimate nu este actual, aceasta neputând solicita acordarea unui drept care a fost suspendat.

Această suspendare nu constituie o lipsire de drepturi, subiectivă, arbitrară şi abuzivă, deoarece însăşi legea prevede posibilitatea suspendării unui act normativ sau articol din acesta pentru o anumită perioadă de timp-în speţă anii 2004-2005.

Se mai arată ă este nelegală şi obligarea recurentei la plata actualizată a sumei din litigiu pentru lipsă de culpă, conform art.1082 Cod civil care dispune că: „Debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de adune-interese sau pentru neexecutarea obligaţiei, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credinţă din parte-i, afară numai dacă nu va justifica ca neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată şi de asemenea acţiunea este fără obiect faţă de OUG nr.146/2007.

Examinând recursul în raport cu motivele invocate şi cu cele din oficiu prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, se constată că este nefondat şi se respinge pentru că:

Privitor la excepţia invocată, instanţa o consideră nefondată, pentru că obligarea pârâtei la plata drepturilor din litigiu s-a făcut în calitatea sa de angajator, astfel că are calitate de pârâtă şi are obligaţia acordării drepturilor ce decurg din Legea nr.188/1999 raportat la dispoziţiile C o d u l u i m u n c i i.

Privitor la suspendarea dreptului în discuţie, prin legi bugetare, instanţa constată că dreptul la prima pentru concediu de odihnă al funcţionarilor publici a fost introdus prin art.34 alin.2 din Legea nr.188/199.

Faptul că exerciţiul dreptului în discuţie, a fost suspendat printr-o serie de acte normative ulterioare, nu echivalează cu o înlăturare a existenţei lui, cât timp prin nicio dispoziţie legală nu s-a prevăzut acest lucru, iar prin nerecunoaşterea sa s-ar contraveni atât art.53 din Constituţie cât şi reglementărilor date prin art.1 din Protocolul nr.1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Drept urmare dreptul la acţiune al reclamantei s-a născut la data la care a încetat orice cauză de suspendare, care a întrerupt cursul prescripţiei dreptului la acţiune beneficiarii prevederilor legale susmenţionate şi a cărei aplicare a fost suspendată sau amânată, prin acte normative temporare, până la data de 1 ianuarie 2007.

Că aşa este, rezultă cu echivoc şi din prevederile art.64 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, conform cărora la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziţia afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.

Invocarea imposibilităţii alocării sumelor din litigiu, nu este de natură să ducă la respingerea cererii reclamantei, atâta timp cât drepturile sale decurg din lege, motiv pentru care, recursul se respinge ca nefondat sub toate aspectele.

Este nefondată critica legată de lipsa culpei în plata primei de concediu, pentru că aceasta există atâta timp cât dreptul prevăzut prin Legea nr.188/1999 nu a fost acordat astfel că în mod justificat s-a actualizat suma cuvenită reclamantei.

În consecinţă, pentru motivele expuse recursul pârâtei se respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge recursul formulat de pârâta D.G.F.P. A împotriva sentinţei civile nr. 2746/21.XI.2007 pronunţată de T r i b u n a l u l A r a d în dosarul nr(...).

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 6.II.2008.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

(...) (...) (...) (...) (...) (...)

GREFIER

(...) (...)

Red.B.I./15.04.2008

Tehnored./G.R.I./22.04.2008

Primă instanţă: T r i b u n a l u l A r a d

Judecători: M. P., B. D.