Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L P I T E Ş T I

SECŢIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE

DOSAR NR(...) DECIZIE NR. 1/R-CM

Şedinţa publică din 15 Ianuarie 2008

Curtea compusă din:

Preşedinte: (...) (...), judecător

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

S-a luat în examinare, pentru soluţionare, recursul declarat de reclamanta REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR-ROMSILVA PRIN DIRECŢIA SILVICĂ RM. V, împotriva sentinţei civile nr.764 din 26 septembrie 2007, pronunţată de T r i b u n a l u l V â l c e a, în dosarul nr(...).

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, au răspuns consilier juridic E. S. pentru recurenta-reclamantă, în baza delegaţiei nr.9032/2007, avocat E. Ţ. pentru intimatul-pârât S. G, în baza împuternicirii avocaţiale nr.145/2007, emisă de Cabinet individual-Baroul V, avocat N. S. pentru intimatul-pârât H. N., în baza împuternicirii avocaţiale nr.74/2007, emisă de Cabinet individual-Baroul V, intimatul-pârât E. O. şi avocat E. J. pentru intimatul-pârât D. D., în baza delegaţiei de substituire a doamnei avocat M. T..

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Apărătorul intimatului-pârât S. G depune la dosar note de şedinţă.

Apărătorii părţilor, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri de formulat.

Curtea constată recursul în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra lui.

Reprezentanta recurentei-reclamante, având cuvântul, susţine oral recursul aşa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării probelor.

Arată că nu a intervenit prescripţia dreptului la acţiune întrucât, la data constatării prejudiciului s-a încercat recuperarea acestuia pe calea acţiunii principale, nefiind posibile două titluri executorii pentru recuperarea aceleiaşi sume, cu atât mai mult cu cât răspunderea nu este solidară, ci subsidiară.

Apărătorul intimatului-pârât S. G, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele invocate în notele scrise depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată ocazionate de proces.

Susţine că ceea ce a solicitat recurenta, respectiv, casarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare este inadmisibil.

Solicită a se reţine că fapta apreciată de recurentă ca fiind producătoare de prejudicii este săvârşită în cursul anului 2000, astfel că acestei fapte îi este aplicabil fostul Cod al muncii.

Consideră că prescripţia a început să curgă de la data când unitatea a luat cunoştinţă de prejudiciu.

Apărătoarea intimatului-pârât H. N., având cuvântul, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat pentru motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei pronunţată de instanţa de fond, cu cheltuieli de judecată ocazionate de proces.

Susţine că, instanţa de fond corect a stabilit că dreptul la acţiune s-a prescris.

Apărătoarea intimatului-pârât D. D., având cuvântul, solicită respingerea recursului pentru motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei pronunţată de instanţa de fond, cu cheltuieli de judecată ocazionate de proces.

Arată că instanţa de fond în mod corect a stabilit că s-a prescris dreptul la acţiune.

C U R T E A

Asupra recursului civil de faţă:

Prin acţiunea civilă înregistrată la data de 23 mai 2007, reclamanta REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR – ROMSILVA - PRIN DIRECŢIA SILVICĂ RÂMNICU V a chemat în judecată pe pârâţii S. G, H. N., E. O. şi D.F. D., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi la plata sumelor după cum urmează: S. G – 47.624,2 lei; H. N. – 14.703 lei; E. O. – 33.833,8 lei şi D. D. – 19.920 lei.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că, în anul 1999 au fost încheiate contracte de vânzare-cumpărare masă lemnoasă pe picior, între reclamantă şi S.C.„E.”S.R.L. Râmnicu V, ce au fost transmise spre executare la Ocolul Silvic Romani.

În urma controalelor efectuate s-a constat că exploatarea masei lemnoase nu s-a derulat corespunzător atribuţiilor de serviciu şi prevederilor contractuale, astfel încât s-a constat paguba de 116.089 lei.

Societatea S.C.„E.”S.R.L. a fost acţionată în judecată, iar prin sentinţa nr.844/06 iunie 2002 pronunţată de T r i b u n a l u l V â l c e a, a fost obligată la plata sumei de 119.078,004 lei. S-a încercat recuperarea pagubei pe calea executării silite a societăţii prin punerea în executare a titlului executoriu, însă nu s-a putut recupera nimic până în prezent.

Prin dosarul comercial nr.2463/COM/2003 al T r i b u n a l u l u i V â l c e a s-a derulat procedura de faliment a societăţii, trecerea la faliment dispunându-se prin sentinţa nr.358/21 mai 2004.

Având în vedere că, deşi s-au făcut demersuri de recuperarea pagubei, însă nu s-a putut recupera, reclamanta a pornit prezenta acţiune împotriva pârâţilor, salariaţi ai Direcţiei Silvice Râmnicu V, care se fac vinovaţi de producerea prejudiciului.

În urma controlului efectuat, s-a constat că vinovaţi de producerea prejudiciului sunt pârâţii, care nu au respectat prevederile contractuale şi atribuţiile stabilite prin fişa postului. De asemenea, pădurarul, în calitate de gestionar al masei lemnoase, nu a respectat prevederile legii privind gestiunea.

Pârâtul H. N. a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, arătând că nu îi poate fi imputată lui sau celorlalţi pârâţi situaţia financiară actuală a S.C.„E.”S.R.L., care a intrat în faliment şi nu mai este în măsură să îşi achite datoria către reclamantă.

Pârâtul a fost angajat la Ocolul Silvic Romani în anul 1998 ca inginer silvic, iar în data de 20.10.1999 a fost numit şef district silvic prin decizia nr.299. Acesta nu a participat în nici un fel la semnarea contractului prin care S.C.„E.”S.R.L. a adjudecat în data de 22.11.1999 masa lemnoasă pe care a exploatat-o în perioada noiembrie 1999 – noiembrie 2000 din partida 64 – H. a Ocolului Silvic Romani. Nu a semnat niciun document de gestiune a materialului lemnos recepţionat şi vândut către S.C.„E.”S.R.L., nu a reprezentat pe reclamantă la verificările făcute de către reprezentanţii beneficiarului contractului şi ai reclamantei la momentul exploatării masei lemnoase. La data de 18 octombrie 2000 s-a transferat de la ocolul Silvic Romani la S.C.„V. J.”S.R.L., iar la momentul plecării contractul cu S.C.„E.”S.R.L. era încă în desfăşurare.

Mai susţine că la dosar nu există dovezi cum a fost constatat prejudiciul, cum au fost identificaţi angajaţii care ar fi responsabili de producerea lui, cum au fost calculate sumele imputate.

Pârâtul E. O. a invocat excepţia prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune formulată de reclamantă, solicitând respingerea acţiunii ca prescrisă.

Reclamanta a avut cunoştinţă de existenţa pagubei şi implicit şi despre cei răspunzători de producerea ei, încă de la data de 15 decembrie 2000, aşa cum rezultă chiar din actele ce emană de la aceasta. În mod concret, prejudiciul consemnat în sarcina societăţii S.C.„E.”S.R.L., rezultă din sentinţa civilă nr.844/C / 6 iunie 2002.

S-a apreciat că acţiunea ce face obiectul prezentului dosar este prescrisă, având în vedere că dreptul la acţiune al reclamantei s-a născut la momentul la care reclamanta-păgubită a cunoscut paguba şi pe cel care răspunde de ea. În aceste condiţii, termenul de 3 ani impus de art.283 pct. c din Legea nr.53/2003, dar şi a Decretului nr.167/1958, este de mult depăşit.

Pârâtul D. D. a depus întâmpinare şi a solicitat respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată, întrucât prejudiciul nu a fost cauzat de pârâţi, ci de societatea S.C.„E.”S.R.L., cu care reclamanta a avut încheiat contract comercial şi nu provine din vreo faptă imputabilă acestora, ci din nerespectarea obligaţiilor contractuale de către S.C.„E.”S.R.L. cu care reclamanta a avut relaţii contractuale.

În şedinţa publică din 24 septembrie 2007, apărătorul pârâtului S. G a invocat excepţiile inadmisibilităţii, pe considerentul că recuperarea pagubei produsă în anul 2000 trebuia făcută printr-o decizie de imputare, conform dispoziţiilor art.107 din Codul muncii anterior şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, motivată de faptul că de la data de 15 decembrie 2000, când s-a luat la cunoştinţă de existenţa pagubei, acţiunea trebuia introdusă în termen de 3 ani.

În urma probelor administrate în cauză, T r i b u n a l u l V â l c e a, prin sentinţa civilă nr.764 din 26 septembrie 2007, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâţii S. G, H. N., E. O. şi D. D. şi a respins excepţiile inadmisibilităţii şi a lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţii S. G şi H. N..

S-a respins acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii, pentru existenţa prescripţiei dreptului material la acţiune.

A fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către pârâtul E. O. în cuantum de 500 lei şi către pârâtul H. N. în cuantum de 400 lei.

S-a reţinut de instanţa de fond, la pronunţarea acestei sentinţe, referitor la excepţia inadmisibilităţii promovării prezentei acţiuni întemeiată pe răspunderea patrimonială a salariatului faţă de angajatorul său, că în anul 1999, între reclamantă şi S.C.„E.”S.R.L. s-au încheiat mai multe contracte de vânzare-cumpărare de masă lemnoasă pe picior, contracte ce au fost transmise spre executare către Ocolul Silvic Romani.

Prin sentinţa civilă nr.884/06.06.2002 a T r i b u n a l u l u i V â l c e a s-a admis acţiunea formulată de Regia Naţională a Pădurilor - Direcţia Silvică V în contradictoriu cu pârâta S.C.„E.”S.R.L. şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei sumele de: 701.097.370 lei, contravaloarea masei lemnoase şi 679.181.704 lei penalităţi.

Prin încheierea nr.358/21 mai 2004 pronunţă de T r i b u n a l u l V â l c e a s-a dispus trecerea la faliment a debitoarei S.C.„E.”S.R.L. şi dizolvarea societăţii debitoare. În consecinţă, reclamanta şi-a îndreptat acţiunea de recuperare a pagubei suferite împotriva salariaţilor pretins a fi vinovaţi de prejudiciu pe considerentul că nu ar fi respectat prevederile contractului de vânzare-cumpărare şi atribuţiile stabilite prin fişa postului.

S-a apreciat astfel că, potrivit art.271 alin.1 din Codul muncii, acţiunea promovată de reclamantă împotriva angajatorilor săi urmăreşte dovedirea existenţei unui raport juridic de muncă dintre părţi, producerea pagubei de către salariaţi din vina şi în legătură cu munca lui şi întinderea prejudiciului.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului H. N., s-a constatat că acest pârât a avut calitatea de salariat al angajatorului reclamant, fiind inginer silvic la Ocolul Silvic Romani şi deşi nu a fost parte contractantă între angajatorul său şi S.C.„E.”S.R.L., totuşi a avut atribuţii în supravegherea exploatării şi transferului de masă lemnoasă pe picior, conform fişei postului, până la data de 18.10.2000, când a fost transferat la S.C.„V. J.”S.R.L., iar la plata plecării sale contractul de exploatare de masă lemnoasă era încă în desfăşurare, situaţie în care are această calitate.

Referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, s-a constatat că, în baza art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, cererea în vederea soluţionării unui conflict de muncă poate fi formulată în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator.

Codul muncii anterior prevedea că răspunderea materială pentru paguba cauzată unităţii poate fi stabilită numai în cazurile care aceasta a fost constatată în cel mult 3 ani de la data producerii ei (art.108 alin.1). Tot la producerea pagubei face referire şi Legea nr.168/1998 privind soluţionarea conflictelor de muncă (art.73 lit.d).

De aceea, s-a considerat că acest termen (de 3 ani) este unul limită, de decădere, căruia nu-i sunt aplicabile dispoziţiile Decretului nr.167/1958 privitoare la suspendarea şi întreruperea prescripţiei. Totodată, el este obiectiv, curgând de la data producerii pagubei, relevantă este această dată şi nu alta, fie ea cea a săvârşirii faptei ilicite.

În cazul acţiunii în răspundere pentru pagubele cauzate prin fapte ilicite, însă, devine aplicabil art.8 din Decretul nr.167/1958, care prevede că „prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel ce răspunde de ea”.

S-a apreciat astfel că, în speţa dedusă judecăţii, reclamanta a luat la cunoştinţă de comiterea pagubei şi de persoanele responsabile la data de 15.12.2000, aşa cum rezultă din nota de constatare încheiată în data de 20.12.2000 şi prin care s-a propus sancţionarea pârâţilor E. O., D. D.. În sprijinul acestei afirmaţii sunt şi notele explicative ce au fost solicitate pârâţilor S. G, E. O., D. D. şi H. N..

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, prin Direcţia Silvică Râmnicu V.

Se arată, în motivarea recursului formulat, că sentinţa instanţei de fond este nelegală faţă de motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Instanţa nu a avut în vedere că răspunderea pârâţilor este subsidiară şi s-a angajat după ce recuperarea prejudiciului pe calea acţiunii principale nu mai este posibilă. În această situaţie, dreptul la acţiune se naşte la data când nu se mai poate recupera prejudiciul pe calea acţiunii principale, răspunderea subsidiară intervenind astfel ulterior răspunderii principale şi numai în măsura în care aceasta nu a produs efecte integral sau parţial.

Astfel, reclamanta, în virtutea relaţiilor contractuale pe care le-a avut cu S.C.„E.”S.R.L., a acţionat-o pe aceasta în instanţă, litigiu ce s-a soluţionat prin emiterea unui titlu executoriu, situaţie în care nu putea acţiona în acelaşi timp şi salariaţii săi care s-au făcut vinovaţi de prejudicierea unităţii.

Întrucât procedura de faliment a S.C.„E.”S.R.L. a fost închisă prin dosarul nr(...) al T r i b u n a l u l u i V â l c e a, atunci s-a născut dreptul reclamantei la acţiune împotriva salariaţilor care se fac vinovaţi de producerea prejudiciului.

Se arată, de asemenea, că reclamanta avea cunoştinţă de persoanele care au creat paguba, însă prejudiciul a devenit cert în cadrul răspunderii subsidiare numai după ce s-a pronunţat închiderea procedurii de faliment şi dreptul la acţiune al reclamantei s-a născut la acest moment de la care nu au trecut 3 ani de zile până la formularea acestei acţiuni.

Faţă de motivul arătat se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei instanţei de fond, în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.

Recursul declarat de reclamantă este nefondat.

În mod corect instanţa de fond a apreciat că acţiunea formulată de reclamantă împotriva pârâţilor, pentru plata despăgubirilor cauzate prin fapta acestora este prescrisă.

Într-adevăr, în urma controalelor efectuate în sectoarele unde lucrează pârâţii, privind modul de derulare a contractelor cu firmele S.C. „ O.” SRL şi S.C. „ E.” SRL s-a constata că la partida 64, unde există contract încheiat cu firma S.C. „ E.” SRL există probleme, în sensul că s-a exploatat în perioada fără controale de la 30.06.2000 – la 31.08.2000, cantitatea de 2230 mc, din care 1967 mc fără predare şi fără încasare, vinovaţi fiind tehnicianul E. O. şi pădurarul D. D..

Prin aceeaşi notă de constatare încheiată la 20.12.2000 de către Directorul economic al Direcţiei Silvice V, care s-a deplasat la Ocolul Silvic Romani şi a verificat modul de derulare a contractelor cu cele două firme sus arătate, s-a stabilit de asemenea că, la aceeaşi partidă 64 cuprinsă în contractul cu S.C. „ E.” SRL, la 21.08.2000 pădurarul D. D. a încheiat un proces verbal cu maistrul de exploatare, prin care s-a constat de comun acord că s-au exploatat 1600 mc, deşi plătiţi şi predaţi erau mai puţini, iar la 31.08.2000 ing. T. G a stabilit printr-un proces verbal de control, volumul exploatat şi nepredat, nefacturat şi neâncasat cu o valoare de 596.584.350 lei rămasă neîncasată.

Prin aceeaşi notă de constatare din 15.12.2000 şi înregistrată la societatea reclamantă sub nr.10.383 din 20.12.2000 s-a dispus sancţionarea celor doi pârâţi E. O. şi D. D. cu diminuarea salariului cu 10% pe o lună.

Rezultă astfel că reclamanta a luat cunoştinţă de producerea pagubei şi de persoanele responsabile la data de 15.12.2000. Este drept că aceasta a chemat în judecată ulterior pe S.C. „ E.” SRL care, prin sentinţa civilă nr.844/C din 6.06.2002 a fost obligată să plătească reclamantei Direcţia Silvică V, sumele de: 701.097.370 lei contravaloare masă lemnoasă şi 689.181.704 lei penalităţi şi că ulterior aceasta a fost declarată în faliment, însă nu se poate pretinde că în cauză se angajează răspunderea subsidiară a pârâţilor, aşa cum arată reclamanta în recurs.

Codul munci nu mai reglementează răspunderea subsidiară, care de fapt este o formă specifică a răspunderii pentru fapta proprie, însă această răspundere este posibilă în mai multe situaţii, reglementate prin art.19 din OG nr.121/1998.

În speţă însă, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, reclamanta recurentă a luat cunoştinţă de producerea pagubei şi persoanele responsabile, încă din anul 2000.

Potrivit art.283 al.1 lit.c din Codul muncii, cererea în vederea soluţionării unui conflict de muncă poate fi f9ormulată în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator.

Pe de altă parte potrivit art.7 din decretul 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune, iar potrivit art.8 din acest decret „ prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât şi pe cel ce răspunde de ea.

Cum în speţă dreptul la acţiune începe să curgă de la data când reprezentantul legal al angajatorului a luat cunoştinţă că s-a produs prejudiciul şi acest fapt s-a realizat la data de 20.12.2000, când au fost şi sancţionaţi pârâţii pentru prejudiciul cauzat, în mod corect instanţa de fond a apreciat ca prescrisă acţiunea reclamantei şi a respins-o ca atare.

Sentinţa instanţei de fond fiind astfel legală şi temeinică în baza art.312 al.1 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă.

La cererea pârâţilor-intimaţi va fi obligată reclamanta-recurentă la plata către aceştia a cheltuielilor de judecată în sumă de 250 lei către E. O., 400 lei către S. G şi 500 lei către H. N., ce reprezintă onorariul de avocat în recurs şi se acordă în baza art.274 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA prin DIRECŢIA SILVICĂ RÂMNICU V, împotriva sentinţei civile nr.764 din 26 septembrie 2007, pronunţată de T r i b u n a l u l V â l c e a, în dosarul nr(...).

Obligă pe recurenta-reclamantă să plătească cheltuieli de judecată pârâţilor, astfel: 250 lei către E. O., 400 lei către S. G şi 500 lei către H. N..

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 ianuarie 2008, la Curtea de A P E L P I T E Ş T I - Secţia Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale şi pentru cauze cu Minori şi de Familie.

C.D. P.G. L.I.

Grefier,

Red.P.G.

Tehnored.S.C.F..

2 ex./.30.01.2008

Jud.fond: A.N.

S.E.