ROMÂNIA CURTEA DE A P E L O R A D E A Secţia Civilă mixtă
DECIZIA CIVILĂ NR. 585/2009-R Şedinţa publică din 02.04.2009 Preşedinte : (...) (...) Judecător : (...) (...) Judecător : (...) (...) Grefier : (...) (...) Pe rol fiind soluţionarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă (...) T. SRL ALEŞD, cu sediul în Aleşd,(...), judeţul B, în contradictoriu cu intimatul reclamant E. Ş. O. E. domiciliat în M. de K., nr. 417, judeţul B, împotriva sentinţei civile nr. 540/LM din data de 11.06.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l B i h o r, în dosar nr(...), prin care s-a admis acţiunea, având ca obiect litigiu de muncă. La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentantul recurentei pârâte, avocat D. N. B., în baza împuternicirii avocaţiale nr. 38 din data de 02.04.2009, emisă de B a r o u l A r a d – Cabinet Avocat, şi reprezentanta intimatului reclamant, avocat E. B., în baza împuternicirii avocaţiale nr. 22 din data de 02.04.2009, emisă de B a r o u l B i h o r – Cabinet Individual, lipsă fiind restul părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanţei că procedura de citare a părţilor este completă, prezentul recurs este scutit de la plata taxei de timbru, după care: Reprezentanţii părţilor arată că nu au alte probe de propus sau cereri de formulat în cauză. Instanţa, nemaifiind de administrat alte probe în cauză, închide faza probatorie şi acordă cuvântul asupra recursului. Reprezentantul recurentei intimate solicită admiterea recursului conform petitului, fără cheltuieli de judecată. Apreciază că hotărârea recurată este netemeinică şi nelegală. Reprezentanta intimatului reclamant solicită respingerea recursului, menţinerea hotărârii recurate, cu cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei. Apreciază că, criticile recurentei sunt nejustificate, în mod corect, instanţa de fond admiţând acţiunea reclamantului şi respingând acţiunea prin care s-a solicitat obligarea intimatului reclamant la plata unor prejudicii. Nu s-a făcut dovada efectuării cercetării prealabile. CURTEA DE APEL D E L I B E R Â N D, Asupra recursului civil de faţă, instanţa constată următoarele: Prin sentinţa civilă nr. 540/LM din data de 11.06.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l B i h o r, în dosar nr(...), s-a admis acţiunea precizată formulată de reclamantul E. Ş. O. E. domiciliat în M. de K., nr. 7, jud. B în contradictoriu cu pârâta (...) T. SRL cu sediul în Aleşd,(...), jud. B. S-a respins acţiunea formulată de reclamanta (...) T. SRL în contradictoriu cu pârâtul E. Ş. O. E. în dosar conexat nr(...) al T r i b u n a l u l u i B i h o r. S-a admis acţiunea reconvenţională formulată de pârâtul reclamant reconvenţional E. Ş. O. E. în contradictoriu cu reclamantă pârâtă reconvenţională (...) T. SRL în dosar conexat nr(...). S-a constatat nulitatea deciziei de încetare a contractului de muncă nr. 522/01.08.2007 emisă pe seam,a reclamantului E. Ş. O. E.. A fost obligată pârâta (...) T. SRL să-l reîncadreze pe reclamant pe postul avut anterior şi să îi plătească toate drepturile salariale începând cu data de 01.06.2007 până la data reîncadrării efective. A fost obligată pârâta (...) T. SRL să plătească în favoarea reclamantuluiu E. Š. O. E. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente: În ce priveşte acţiunea formulată de reclamantul E. Ş. O. E. în dosar nr(...) aceasta a fost admisă pentru următoarele considerente: Reclamantul a fost angajat al unităţii intimate în funcţia de muncitor necalificat in baza contractului individual de muncă pe perioadă nedeterminata înregistrat la ITM B sub nr.(...)/20.06.2007 cu data începerii activităţii 05.06.2004. Aşa cum rezulta din adresa ITM B înregistrata sub nr.75939/26.07.2007 ( fila 2) reclamantului nu i-au fost achitate drepturile băneşti cuvenite perioadei lucrate in lunile iunie 2007-05.07.2007 . Astfel in temeiul art.154 si urm. din Codul muncii instanţa a obligat unitatea pârâtă la plata drepturilor salariale aferente acestei perioade. Cu privire la perioada ulterioara datei de 06.07.2007 instanţa a obligat pârâta la plata de despăgubiri egale cu drepturile salariale cuvenite până la data de 30.07.2007 dată la care i-a fost desfăcut contractul individual de muncă al reclamantului prin decizia nr.522/01.08.2007, întrucât pârâta in calitate de angajator raportat la art. 40 si art. 287 din Codul muncii nu a făcut dovada asigurării condiţiilor corespunzătoare de muncă pentru reclamant ce implică inclusiv acordarea accesului liber la locul de muncă . In ce priveşte acţiunea formulată de reclamanta S.C.T. S.R.L. in dosar conex nr(...) instanţa a respins-o întrucât pentru a putea fi antrenată răspunderea patrimonială în spiritul art.270 din Codul muncii sunt necesare întrunirea cumulativă a mai multor condiţii de fond respectiv:calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui care a produs paguba, fapta ilicită şi personală a salariatului săvârşită în legătura cu munca sa , prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului , raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia salariatului. Neîndeplinirea uneia dintre acestea înlătură posibilitatea antrenării răspunderii salariatului pentru paguba produsă în patrimoniul unităţii angajatoare. Ori reclamanta S.C.T. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtului E. Ş. O. E. la plata sumei de 895 de lei reprezentând contravaloarea reparaţiilor efectuate conform facturii seria (...) nr.(...)/30.07.2007, 106,9 euro adică 361,32 lei reprezentând contravaloarea pieselor comandate din Italia conform facturii nr.87/10.07.2007, plata sumei de 2000 de euro adică 6.760 de lei cu titlu de prejudiciu, depunând la dosar doar nişte facturi care nu sunt în măsură a dovedi nici culpa salariatului în producerea prejudiciului suferit şi nici raportul de cauzalitatea între aşa zisa faptă prejudiciabilă a acestuia şi paguba produsă,motivaţie pentru care acţiunea va fi respinsă ca neîntemeiată. În ce priveşte cererea reconvenţională prin care pârâtul reclamant reconvenţional a solicitat constatarea nulităţii absolute a deciziei de concediere nr.522/01.08.2007,obligarea unităţii la plata drepturilor salariale începând cu luna iunie 2007 la zi, reîncadrarea pe postul avut anterior instanţa a admis-o pentru următoarele considerente. Prin decizia nr.522/01.08.2007 pârâtului reclamant reconvenţional i-a încetat contractul individual de muncă în temeiul art.61 litera „a” şi art.264 litera „F” din Codul muncii. Potrivit art. 267 alin.1 din Codul muncii” sub sancţiunea nulităţii absolute, nici o măsura, cu excepţia celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusa mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile”. De asemenea art.268 alin.2 din Codul munci stipulează că sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinara; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca aplicabil, care au fost incalcate de salariat; c) motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat în timpul cercetarii disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în conditiile prevazute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuata cercetarea; d) temeiul de drept în baza caruia sanctiunea disciplinara se aplica; e) termenul în care sanctiunea poate fi contestata; f) instanta competenta la care sanctiunea poate fi contestata. Instanţa analizând decizia de concediere contestată a reţinut că pe de o parte unitatea angajatoare nu face dovada efectuării cercetării prealabile a salariatului , iar pe de altă parte nu este descrisă fapta care constituie abatere disciplinară , nu au fost precizate prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca aplicabil, care au fost incalcate de salariat şi nici motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat în timpul cercetarii disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în conditiile prevazute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuata cercetarea. În lumina acestor considerente raportat la art.76 şi art. 267 alin.1 coroborat cu art.268 alin.2 din Codul muncii instanţa a constatat nulitatea absolută a deciziei de concediere nr.522/01.08.2007 în ce îl priveşte pe E. Ş. O. E., iar în temeiul art.78 din Codul muncii a obligat unitatea angajatoare la reîncadrarea pe postul avut anterior şi la plata drepturilor salariale cuvenite începând cu 01.08.2007 până la reîncadrarea pe postul avut anterior. S.C. T. S.R.L. aflându-se în culpă procesuală instanţa in temeiul art.274 Cod procedura civilă a obligat-o la plata sumei de 500 de lei în favoarea lui E. Ş. O. E. cu titlu de cheltuieli de judecată raportat la complexitatea litigiului dedus judecăţii. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata (...) T. SRL Aleşd solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond. În motivarea recursului se arată că în mod greşit instanţa a reţinut că nu i s-au plătit contestatorului drepturile salariale pe perioada iunie – iulie 2007, când existau dovezi la dosar despre acest lucru. În ceea ce priveşte perioada 6 iulie – 30 iulie 2007, despre care se susţine că nu s-ar fi acordat contestatorului accesul liber la locul de muncă şi nici nu i s-au asigurat condiţiile de muncă corespunzătoare, realitatea este că reclamantul a părăsit locul de muncă şi nu s-a mai prezentat la serviciu după ce a fost surprins că distruge cu intenţie maşina pe care lucra. Sub aspectul răspunderii patrimoniale, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că societatea nu ar fi făcut nici dovada culpei salariatului şi nici raportul de cauzalitate între aşa zisa faptă şi prejudiciu, întrucât s-a solicitat încuviinţarea administrării probei cu martori, dar i-a fost refuzată solicitarea. În privinţa lipsei cercetării prealabile care ar atrage nulitatea deciziei de desfacere a contractului de muncă, instanţa de fond n-a ţinut seama de convocarea făcută reclamantului de a se prezenta la sediul societăţii pentru a-şi clarifica lipsa nejustificată de la locul de muncă, convocare la care acesta nu s-a prezentat şi ca atare nu s-a putut realiza cercetarea prealabilă, astfel că, societatea a făcut aplicarea prevederilor art. 267 alin. 3 din Codul muncii, situaţie faţă de care soluţia instanţei de fond este nelegală şi temeinică. În drept au fost invocate dispoziţiile art. 299 şi 304 pct. 9 Cod procedură civilă. Intimatul nu şi-a precizat prin întâmpinare poziţia în recurs, dar la cuvântul în fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu, instanţa constată că recursul este nefondat şi-l va respinge în baza prevederilor art. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente: Criticile recurentei referitoare la modul în care a soluţionat cauza prima instanţă în privinţa obligării la plata drepturilor salariale ale contestatorului şi la anularea deciziei de concediere pentru lipsa cercetării prealabile, sunt nefondate întrucât nu există nici o dovadă la dosarul cauzei că i s-ar fi achitat respectivele drepturi băneşti, ori că i s-ar fi pus efectiv la dispoziţie acei bani prin procedura ofertei reale de plată; de asemenea nu există nici dovada vreunei convocări prealabile desfacerii contractului de muncă a contestatorului, căreia acesta din urmă să nu-i fi dat curs, fapt ce ar fi putut atrage aplicarea prevederilor art. 267 alin. 3 Codul muncii. De altfel, aşa după cum a reţinut şi instanţa de fond, în decizia de concediere nu s-a menţionat ce faptă sau abatere disciplinară a săvârşit contestatorul, nici în ce perioadă, ba mai mult, i s-a desfăcut contractul de muncă retroactiv din 30 iulie 2007 printr-o decizie emisă la 1 august 2007. Era obligaţia societăţii să facă dovada faptului că sancţionarea sau atragerea răspunderii materiale a contestatorului a fost determinată de conduita culpabilă a acestuia, neprezentarea nejustificat la locul de muncă, încercarea sau distrugerea intenţionată a maşinii pe care lucra şi în concret fapta prin care ar fi urmărit şi reuşit distrugerea maşinii. Cum nici una din aceste dovezi n-au fost făcute şi cum de altfel nici nu s-a solicitat nici un fel de probe în acest sens, pe care instanţa de fond să le fi respins, în mod corect s-a respins angajarea răspunderii materiale a contestatorului, nefiind dovedită nici fapta, nici raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciul creat şi nici conduita culpabilă a contestatorului faţă de societate. Aşa fiind, nu se impune casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, nefiind respinse nici un fel de probe, acestea nefiind solicitate de recurentă în faţa instanţei de fond. Cum nici în cazul deciziei de concediere şi a drepturilor băneşti ce decurg din constatarea nelegalităţii măsurii dispuse de societate nu s-a făcut dovada caracterului legal şi justificat al măsurii luate, hotărârea instanţei de fond este temeinic justificată şi în acord cu dispoziţiile legale menţionate în cuprinsul ei, astfel încât recursul va fi respins în întregime ca nefondat. Ca urmare a respingerii recursului şi reţinând culpa procesuală a recurentei, instanţa o va obliga în baza prevederilor art. 274 Cod procedură civilă în favoarea contestatorului la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocaţial. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurenta pârâtă (...) T. SRL ALEŞD, cu sediul în Aleşd,(...), judeţul B, în contradictoriu cu intimatul reclamant E. Ş. O. E. domiciliat în M. de K., nr. 417, judeţul B, împotriva sentinţei civile nr. 540/LM din data de 11.06.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l B i h o r, pe care o menţine în întregime. Obligă partea recurentă să plătească părţii intimate suma de 500 lei cheltuieli de judecată. IREVOCABILĂ. Pronunţată în şedinţa publică din 02.04.2009. Preşedinte Judecător Judecător Grefier (...) (...) (...) (...) (...) (...) (...) (...) redactat hotărâre în concept – judecător (...) (...) – 13.04.2009 judecător fond – E. O., T. N. dact. gref. (...) (...) – 13.04.2009 – 2 ex.
Toate spetele
Drepturi banesti. Recurs
Hotararea nr. 585/2009-R din data 2009-04-02
Pronuntata de Curtea de Apel Oradea