Cabinet avocat Dreptul muncii

ROMÂNIA

CURTEA DE A P E L T I M I Ş O A R A Operator 2928

Secţia litigii de muncă

şi asigurări sociale

DOSAR NR(...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 960

Şedinţa publică din 06 mai 2008

PREŞEDINTE: (...) (...)

JUDECĂTOR: Dr. (...) (...)

JUDECĂTOR: (...) (...)

GREFIER: (...) (...)

Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâţii-recurenţi MINISTERUL JUSTIŢIEI, T R I B U N A L U L A R A D şi MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR prin D.G.F.P. A, împotriva sentinţei civile nr. 43/22.01.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l A r a d în dosar nr(...), în contradictoriu cu reclamanţii-intimaţi B. N., B. N., E. E., E. D., E. N., E. E., E. T., E. F., D. N., D. T., D. B., D. (...), E. M., E. N., H. S., L. H., J. N., E. I, E. M., E. S., N. N., N. F., N. S., N. D., O. (...), O. U., E. B., E. M., E. D., E. S. (...), S. D., T. F., T. E., T. N., T. E., U. M., U. B., U. G, U. N., Ţ. N., E. U., E. E., D. B., H. N., O. B., E. E., T. H., U. M. şi pârâţii intimaţi CURTEA DE A P E L T I M I Ş O A R A şi CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică lipsesc părţile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, constatându-se că s-a solicitat judecarea în lipsă, cauza a fost lăsată în pronunţare.

CU R T E A,

În deliberare, constată că:

Prin sentinţa civilă nr. 43/22.01.2008 a T r i b u n a l u l u i A r a d s-au respins excepţiile necompetenţei materiale a acestei instanţe, şi a lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor, admiţându-se excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Pe fond, s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamanţii B. N., B. N., E. E., E. D., E. N., E. E., E. T., E. F., D. N., D. T., D. B., D. (...), E. M., E. N., H. S., L. H., J. N., E. I, E. M., E. S., N. N., N. F., N. S., N. D., O. (...), O. U., E. B., E. M., E. D., E. S. (...), S. D., T. F., T. E., T. N., T. E., U. M., U. B., U. G, U. N., Ţ. N., E. U., E. E., D. B., H. N., O. B., E. E., T. H., U. M. în contradictoriu cu MINISTERUL JUSTIŢIEI, CURTEA DE A P E L T I M I Ş O A R A, T R I B U N A L U L A R A D, MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE ŞI CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, pârâţii fiind obligaţi să calculeze şi să plătească către reclamanţi drepturile reprezentând diferenţa de spor de fidelitate, începând cu octombrie 2004 şi până la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti, precum şi pe viitor, drepturile urmând a fi actualizat cu indicele de inflaţie, drept consecinţă a devalorizării monedei naţionale, începând cu data naşterii drepturilor şi până la data executării hotărârii judecătoreşti (plata efectivă), cu efectuarea menţiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanţilor. De asemenea, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a fost obligat să aloce fondurile necesare plăţii sumelor neîncasate.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că reclamanţii fac parte din personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul T r i b u n a l u l u i A r a d, iar prin diferenţierea sporului de fidelitate, între magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate, această din urmă categorie profesională a fost plasată într-o situaţie discriminatorie faţă de alte categorii profesionale şi ca atare s-a constatat o încălcare a prevederilor art. 6 din Codul Munci şi a art. 1 alin. 2 lit. e pct. 1 din OG nr. 137/2000, încălcare care a produs reclamanţilor un prejudiciu cert.

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor a fost respinsă, cu motivarea că statul este persoană juridică în raporturile în care participă, în nume propriu ca subiect de drepturi şi obligaţii. În aceste raporturi el participă prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, aşa încât, diferenţele de spor de fidelitate pretinse de reclamante nu pot fi plătite din alte surse decât din cele ale bugetului statului, titular al bugetului de stat pe anul 2007 fiind Statul Român.

În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, a fost admisă, având în vedere dispoziţiile art. 16-20 din OG nr. 137/2000R, fiind instituţia abilitată şi învestită prin lege să aplice dispoziţiile legislaţiei în materie de nediscriminare pe teritoriul României, să constate şi să sancţioneze contravenţiile prevăzute de OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, având competenţa materială de a se pronunţa cu privire la săvârşirea tuturor faptelor de discriminare prin orice metodă şi în orice domeniu de activitate.

În termen legal, sentinţa a fost recurată de T r i b u n a l u l A r a d, Ministerul Justiţiei şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice A, în reprezentarea Ministerului Economiei şi Finanţelor.

T r i b u n a l u l A r a d a criticat sentinţa pentru nelegalitate, arătând că interpretarea dată de instanţă dispoziţiilor legale incidente în cauză este greşită, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei şi, pe fond, respingerea acţiunii.

Astfel, a arătat recurenta, că în privinţa drepturilor salariale pentru care se poartă litigiul, derivate din diferenţa de spor de fidelitate acordat judecătorilor şi personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor, nu există vreo discriminare prin modul în care este reglementat prin cele două acte normative privind salarizarea, deoarece cele două categorii socio-profesionale nu se află în situaţii similare, ci diferite.

Sporul de fidelitate nu constituie un drept fundamental al omului în nici o reglementare naţională sau internaţională şi nu trebuie confundat cu dreptul la o remuneraţie rezonabilă în raport de valoarea muncii depuse, iar magistraţii şi personalul auxiliar nu se află în aceeaşi situaţie, corpul magistraţilor exercitând în cadrul instanţelor puterea judecătorească în stat, beneficiind de un statut propriu şi lege de salarizare distinctă, în timp ce personalul auxiliar de specialitate constituie o categorie profesională aparte, având de asemenea nu statut propriu şi un sistem de salarizare distinct.

Prin urmare, discriminarea poate opera numai în cazul în care apar diferenţe între aceeaşi categorie socio-profesională.

Ministerul Justiţiei a criticat sentinţa pentru nelegalitate, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 din Cod procedură civilă , şi a celui de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din Cod procedură civilă, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei şi respingerea acţiunii.

Astfel, a arătat recurenta că, întrucât drepturile solicitate de reclamanţi nu sunt prevăzute de legislaţia în vigoare, instanţa şi-a depăşit limitele puterii judecătoreşti, arogându-şi atribuţii de legiferare.

În ce priveşte nelegalitatea sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, a arătat că în afara legii, nu se poate vorbi de discriminare, în sensul OG nr. 137/2000 cu modificările şi completările ulterioare, aflându-ne în prezenţa unor categorii profesionale diferite care, deşi îşi desfăşoară activitatea în domeniul justiţiei, au atribuţii şi responsabilităţi deosebite, existând acte normative diferite în domeniul salarizării: OG nr.8/2007, respectiv OG nr. 27/2006 care reglementează în mod distinct particularităţile ce intervin în stabilirea drepturilor pentru cele două categorii profesionale, drepturi ce nu pot fi identice, iar diferenţa de tratament între cele două categorii de persoane este obiectiv justificată de atribuţiile diferite pe care le exercită în munca lor, neexistând o situaţie echivalentă între aceştia, cum greşit a reţinut instanţa de fond.

A mai arătat recurenta că nu are incidenţă în cauză hotărârea nr. 232 din 29.08.2007 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, deoarece nu se referă la sporul de fidelitate acordat personalului auxiliar de specialitate.

Recurenta D.G.F.P.-A, în reprezentarea Ministerului Economiei şi Finanţelor a criticat sentinţa, solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii în principal ca urmare a reţinerii excepţiei necompetenţei materiale a T r i b u n a l u l u i A r a d, iar în subsidiar, ca urmare a lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor.

Pe fond a solicitat de asemenea respingerea acţiunii.

S-a reiterat excepţia necompetenţei materiale a T r i b u n a l u l u i A r a d, în conformitate cu prevederile art. 137 şi 158 din Cod procedură civilă, motivat de faptul că, potrivit art. 36 din O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte categorii de personal din sistemul justiţiei, competenţa de soluţionare a cererilor magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate revine Curţii de A p e l B u c u r e ş t i.

De asemenea, s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor, motivând că nu trebuie confundat cu bugetul de stat, rolul acestui minister fiind acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestuia, precum şi a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată de art. 19 – 47 din Legea nr. 500/2002.

Ministerul Economiei şi Finanţelor este ordonator principal de credite şi nu poate fi obligat la plata pentru salariaţii altor instituţii, între acest minister şi reclamanţi neexistând nici un raport de muncă, şi ca atare, nici o obligaţie de despăgubire de natură salarială, fiind evident că acest minister nu poate aloca sume de bani care nu sunt legate de activitatea instituţiei.

Pe fond, a apreciat sentinţa ca fiind neîntemeiată şi nelegală, arătând că din analiza şi interpretarea în mod sistematic a dispoziţiilor finale prevăzute de art. 40 şi 41 din O.U.G. nr. 92/2004, reiese că reclamanţii intimaţi nu pot beneficia de drepturi salariale specifice magistraţilor, ci doar de cele prevăzute pentru funcţionarii publici, iar drepturile salariale ale personalului auxiliar din cadrul autorităţilor judecătoreşti care sunt prevăzute numai pentru aceştia, nu se pot acorda prin extindere şi altor categorii de personal.

Examinând sentinţa pronunţată în raport de motivele de recurs invocate precum şi cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 304¹ Cod procedură civilă, Curtea constată recursurile neîntemeiate.

În speţă, reclamanţii, care fac parte din personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul T r i b u n a l u l u i A r a d, au solicitat eliminarea diferenţei de spor de fidelitate prevăzut de cele două acte normative privind salarizarea magistraţilor şi respectiv a personalului auxiliar, considerând că deşi aceste categorii se află în situaţii similare, există discriminare între ele, în ce priveşte modul în care sporul de fidelitate este reglementat prin cele două acte normative privind salarizarea.

Discriminarea presupune tratament inegal pentru persoane aflate în aceeaşi situaţie, în baza oricăruia dintre criteriile enumerate în art. 2 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

Din această perspectivă, practica C.E.D.O. a fost constantă în a aprecia că a distinge nu înseamnă a discrimina şi că diferenţa de tratament devine discriminatorie numai între situaţii similare şi comparabile, fără ca aceasta să se bazeze pe o „justificare rezonabilă şi obiectivă”.

Ori, magistraţii şi personalul auxiliar nu se află în aceeaşi situaţie. Corpul magistraţilor exercită în cadrul instanţelor puterea judecătorească în stat, beneficiind de un statut propriu şi de o lege de salarizare distinctă, în timp ce personalul auxiliar de specialitate constituie o categorie profesională aparte, având de asemenea un statut propriu şi un sistem de salarizare distinct, prin acte normative diferite, O.G. nr. 8/2007, respectiv O.U.G. nr. 27/2006.

Legiuitorul, căruia îi revine sarcina de a stabili sistemul de salarizare pentru sectorul bugetare, a reglementat diferenţiat modul de fidelizare a diverselor categorii profesionale din sistemul justiţiei, în funcţie de natura şi importanţa funcţiei ocupate, complexitatea atribuţiilor specifice acesteia, nivelul studiilor, răspunderea funcţiei, elemente care determină o salarizare diferită a celor două categorii de personal, dar fără a se aduce atingere astfel principiului egalităţii în faţa legii.

În concret, prin O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei a fost stabilit un cuantum al sporului de fidelitate pentru magistraţi, după cum urmează:

- de la 3 la 5 ani – 10%

- de la 5 la 10 ani –15%

- de la 10 la 15 ani – 20%

- de la 15 la 20 ani – 20%

- peste 20 de ani – 30%

Potrivit O.G. nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar al instanţelor şi parchetelor, personalul auxiliar beneficiază de următorii coeficienţi ai sporului de fidelitate:

- de la 5 la 10 ani – 5%

- de la 10 la 15 ani –10%

- de la 15 la 20 ani – 15%

- peste 20 de ani – 20%

Arată reclamanţii că, întrucât sporul de fidelitate se acordă pentru magistraţi începând de la 3 ani vechime, iar pentru personalul auxiliar de la 5 ani vechime în instituţie, apare o discriminare între aceste două categorii profesionale, deşi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii în cadrul unităţilor judecătoreşti, aşa cum s-a recunoscut şi de către Ministerul Justiţiei prin adresa nr. 59955/01.05.2007.

Aşa cum s-a arătat în considerentele expuse anterior, prin modul de fidelizare diferenţiat al magistraţilor faţă de cel al personalului auxiliar, legiuitorul a dorit să evidenţieze importanţa acestei funcţii într-un stat de drept, rolul complex pe care îl are magistratul în înfăptuirea actului de justiţie dar, nu în ultimul rând, răspunderea acestuia.

În consecinţă, greşit a considerat tribunalul că sporul de fidelitate acordat categoriilor profesionale din sistemul justiţiei trebuie să fie egal, indiferent de funcţia ocupată, nivelul de pregătire etc., ci numai în considerarea faptului că celelalte sporuri au fost acordate în procente egale atât magistraţilor, cât şi personalului auxiliar, întrucât, altfel s-ar crea o discriminare între cele două categorii.

Ori, diferenţa de tratament între cele două categorii de personal este obiectiv justificată de atribuţiile diferite pe care le exercită în legătură cu munca lor, neexistând o situaţie echivalentă între aceştia, neexistând, în consecinţă, o situaţie comparabilă între aceste două categorii, cum eronat a reţinut tribunalul.

Faţă de toate aceste considerente, pretenţia reclamanţilor de a li se acorda sporul de fidelitate în procentul prevăzut pentru magistraţi, pe motiv că legea este discriminatorie, este neîntemeiată, iar prin neacordarea acestuia nu s-a încălcat principiul salarizării egale pentru o muncă de valoare egală, consacrat de art. 23 pct. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, aşa încât, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursurile declarate vor fi admise.

Se va modifica în parte sentinţa civilă atacată, în sensul respingerii în totalitate a acţiunii reclamanţilor, cu menţiunea dispoziţiilor referitoare la modul de soluţionare a excepţiilor invocate de pârâţi, şi pentru considerentele arătate în hotărârea pronunţată de tribunal.

În ceea ce priveşte excepţia necompetenţei materiale a tribunalului, se va observa că litigiul pendinte are natura juridică a unui conflict de drepturi, ce excede competenţei speciale prevăzute de art. 42 din O.U.G. nr. 177/2002, respectiv art. 36 din O.U.G. nr. 27/2006, deoarece, în speţă, nu se pune problema stabilirii unui drept salarial, ci a plăţii unui drept salarial, iar litigiile privind plata drepturilor salariale sunt de competenţa instanţei de drept comun în materia conflictelor de muncă, astfel încât nu se va impune reţinerea motivului de recurs invocat de Ministerul Justiţiei, în sensul casării hotărârii recurate cu trimitere spre rejudecare Curţii de A p e l B u c u r e ş t i.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de pârâţii T r i b u n a l u l A r a d, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, reprezentat prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice A, împotriva sentinţei civile nr. 43/22.01.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l A r a d în dosar nr(...).

Modifică în parte sentinţa civilă sus-menţionată.

Respinge ca nefondată acţiunea reclamanţilor B. N., B. N., E. E., E. D., E. N., E. E., E. T., E. F., D. N., D. T., D. B., D. (...), E. M., E. N., H. S., L. H., J. N., E. I, E. M., E. S., N. N., N. F., N. S., N. D., O. (...), O. U., E. B., E. M., E. D., E. S. (...), S. D., T. F., T. E., T. N., T. E., U. M., U. B., U. G, U. N., Ţ. N., E. U., E. E., D. B., H. N., O. B., E. E., T. H., U. M., având ca obiect obligarea pârâţilor la plata diferenţei de spor de fidelitate, actualizat cu indicele de inflaţie.

Menţine dispoziţia referitoare la respingerea excepţiilor necompetenţei materiale a T r i b u n a l u l u i A r a d şi a lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 6 mai 2006.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

(...) (...) DR. (...) (...) (...) (...)

GREFIER, (...) (...)

Red.V.T. 26.05.2008

Tehnored.A.S. 2 ex./ 29.05.2008

Primă instanţă:E. E. şi M. K.