Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L P L O I E Ş T I SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR(...) ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

D E C I Z I A N R . 1858

Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2008

Preşedinte – (...) (...) (...)

Judecători - (...) (...)

- (...) E.

Grefier - B. Ţ.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta (...) E. SA, cu sediul în B, Calea E. nr.239, sector 1, împotriva sentinţei civile nr.1066 din 1 aprilie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l P r a h o v a în contradictoriu cu intimatul-reclamant E. G, domiciliat în P,(...), .67Bis, .D, .156, jud.P.

Dezbaterile şi susţinerile părţilor au avut loc în şedinţa publică din data de 26 septembrie 2008, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanţa, având nevoie de timp pentru studierea actelor şi lucrărilor dosarului, a amânat pronunţarea cauzei la 30 septembrie 2008, când a pronunţat următoarea decizie.

C U R T E A

Reclamantul E. G a chemat în judecată civilă, prin acţiunea înregistrată la T r i b u n a l u l P r a h o v a sub nr(...), pe pârâta (...) E. SA B, prin reprezentanţii săi legali, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa aceasta să fie obligată la plata drepturilor salariale restante pe anii 2004-2005, în sumă totală de 3539 lei reprezentând prime de Paşte şi C şi cota de participare la profitul anual pe aceeaşi perioadă-sume actualizate cu indicele inflaţiei-la zi şi cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că a avut calitatea de salariat al societăţii pârâte şi că nu a primit suplimentările salariale reprezentând prime de Paşte şi de C prevăzute de art. 168 din contractul colectiv de muncă, pentru perioada 2004 - 2005.

Reclamantul a solicitat şi cota de participare la profitul anual cuvenit în temeiul art.139 din contractul colectiv de muncă şi care i-a fost plătită numai în anii 2002 şi 2003.

În conformitate cu art.115 Cod pr.civilă, pârâta (...) E. SA B a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat în principal respingerea acţiunii ca prescrise arătând că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii, termenul de prescripţie aplicabil acţiunilor rezultate din neexecutarea obligaţiilor prevăzute în contractul colectiv de muncă este de 6 luni iar în subsidiar, ca neîntemeiate cu motivarea că drepturile suplimentare salariale solicitate în acţiune au fost incluse în

salariul de bază al fiecărui angajat începând cu anul 2003, fiind efectiv încasate de toţi salariaţii, astfel că aceste drepturi fiind plătite nu mai pot fi solicitate a doua oară.

În cauză s-a dispus şi efectuat o expertiză de specialitate contabilă de către expert D. B..

După administrarea probatoriilor, T r i b u n a l u l P r a h o v a prin sentinţa civilă nr.1066 din 1 aprilie 2008 a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă constatând că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 283 alin. 1 lit.c Codul muncii, fiind vorba de drepturi salariale al căror termen de prescripţie este de 3 ani şi nu art. 283 alin.1 lit. e din acelaşi cod şi a admis în fond acţiunea , obligând pârâta să plătească reclamantului suma de 2544 lei reprezentând drepturile salariale ca prime de Paşte 2005 şi C 2004 şi 995 lei - cota de participare la profitul anual precum şi 1400 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că reclamantul a fost angajat în cadrul societăţii pârâte şi că, potrivit art. 168 din D. avea dreptul cu ocazia sărbătorilor de Paşte şi de C la câte o primă echivalentă cu un salariu de bază mediu pe unitate.

Cuantumul acestor drepturi salariale a fost stabilit prin expertiza contabilă salarizare din care a rezultat că primele în litigiu nu au fost plătite, contrar susţinerilor făcute de pârâtă prin întâmpinare, la fel ca şi cota de participare la profitul anual al societăţii.

Prima instanţă a reţinut că lipsa negocierilor dintre sindicat şi patronat nu afectează existenţa dreptului la plata cotei de participare la profitul anual al societăţii-cuvenit în conformitate cu prevederile art.139 din contractul colectiv de muncă.

Împotriva acestei sentinţe pârâta a declarat recurs pe care ulterior l-a dezvoltat criticând soluţia ca netemeinică şi nelegală.

Sub aspectul capătului de cerere referitor la suplimentările salariale pentru primele de Paşte şi C, recurenta a susţinut că acestea au fost incluse în salariul lunar de bază al fiecărui angajat fără a fi individualizate distinct, astfel că reclamanta şi-a primit drepturile băneşti care i-au fost în mod injust acordate din nou de instanţa fondului, deşi aceasta le-a încasat anual, începând cu anul 2004.

Prima instanţă a pronunţat deci o hotărâre greşită sub acest aspect, interpretând eronat dispoziţiile art.168 din contractul colectiv de muncă.

În subsidiar, s-a mai arătat că expertiza de specialitate a calculat drepturile reclamantei numai teoretic, fără o deplasare la sediul societăţii pentru a consulta evidenţele contabile şi a stabilit valoarea salariului mediu practicat la nivel de societate, iar nu cea a salariului efectiv încasat de reclamantă.

Pentru capătul de cerere privind acordarea sumelor reprezentând cota din profitul societăţii, recurenta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, excepţia prematurităţii, excepţia prescripţiei şi respectiv a inadmisibilităţii acţiunii.

S-a arătat în susţinerea acestor excepţii că reclamantul nu are calitate procesuală activă fiindcă părţi în contractul colectiv de muncă sunt patronatul pe de o parte şi salariaţii pe de alta, care la nivel de unitate sunt reprezentaţi de sindicatul legal constituit.

Invocând dreptul prevăzut în art.139 din contractul colectiv de muncă, salariaţii nu pot să acţioneze individual deoarece nu sunt titularii dreptului subiectiv în cadrul raportului juridic dedus judecăţii.

Recurenta a criticat sentinţa şi prin prisma excepţiei prematurităţii cererii de chemare în judecată, cu motivarea că atât cota de participare la profit cât şi modalitatea concretă de acordare şi condiţiile de diferenţiere a acesteia între salariaţi trebuiau negociate ori neîndeplinirea acestei cerinţe atrage sancţiunea respingerii acţiunii ca prematur formulate.

Sub aspectul celei de a treia excepţii-a prescripţiei dreptului material la acţiune-recurenta a arătat că în cauză erau incidente prevederile art.283 lit.e din Codul muncii, termenul în care reclamanta avea dreptul la acţiune fiind de 6 luni, iar nu de 3 ani-aşa cum greşit s-a argumentat de instanţa de fond care a respins greşit această excepţie.

În fine, recurenta a mai susţinut şi inadmisibilitatea acţiunii cu argumentul că art.139 din contractul colectiv de muncă ca şi art.42 alin.3 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional nu creează un drept ci doar o vocaţie, o posibilitate a salariaţilor S.C. E. S.A. de a beneficia de cota de participare la profitul anual al societăţii.

Chiar şi în situaţia în care dreptul salariaţilor de a primi o cotă parte din beneficiul realizat anual de societate ar fi considerat că există, el este afectat de modalităţi, respectiv de o dublă condiţie suspensivă mixtă privind existenţa unui profit la finele fiecărui an şi obligativitatea negocierii cu organizaţia sindicală reprezentativă a salariaţilor-ambele nefiind îndeplinite în cauză.

Intimatul a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat, atât în privinţa excepţiilor invocate cât şi referitor la criticile de fond.

Examinând soluţia prin prisma actelor şi lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, dar şi sub toate aspectele conform art.304¹ cod.pr.civ. Curtea constată că este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, pentru următoarele considerente:

Referitor la excepţiile invocate de recurentă în calea de atac, se constată că niciuna dintre acestea nu este întemeiată şi drept urmare vor fi respinse, astfel:

Calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care ar fi titular al dreptului afirmat(calitate procesuală activă) şi între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii (calitate procesuală pasivă).

Reclamantul, fiind cel care porneşte acţiunea, trebuie să justifice atât calitatea sa procesuală cât şi pe cea a pârâtului chemat în judecată, prin indicarea obiectului cererii şi a motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază pretenţia sa.

În cauză de faţă, reclamantul a indicat cu claritate în cererea sa atât obiectul pretenţiilor cât şi motivele de fapt şi de drept pentru care a chemat în judecată societatea pârâtă, astfel că are calitatea procesuală de a sta în judecată în raportul juridic cu pârâta pentru drepturile băneşti pe care le-a cerut în nume propriu, afirmând că acestea decurg din relaţiile sale de muncă cu unitatea angajatoare.

Prin invocarea excepţiei de prematuritate recurenta-pârâtă îşi invocă de fapt propria sa culpă, deoarece atât iniţiativa negocierilor cât şi obligaţia organizării lor aparţin patronatului, conform Legii 130/1996 republicată.

Chiar recurenta a susţinut prin motivele de recurs că „art.139 din CCM dă naştere în patrimoniul salariaţilor la un drept al cărui conţinut constă strict în posibilitatea acestora de a solicita E. demararea negocierilor cu privire la stabilirea dreptului de participare la cota din profitul anual”.

În egală măsură însă, pretinsa prematuritate a acţiunii aşa cum a fost susţinută de recurentă se referă la inexistenţa dreptului însuşi al salariaţilor la profitul anual al societăţii.

S-a arătat că în termenii art.139 din D. şi art.42 alin.3 din D., participarea salariaţilor la profitul anual al societăţii este enunţată o vocaţie, o posibilitate care nu naşte în sarcina recurentei vreo obligaţie de executat corelativă dreptului pretins de reclamantă.

În plus, s-a mai argumentat tot în sprijinul aceleiaşi excepţii că existenţa unui eventual drept la profitul anual al societăţii este condiţionată suspensiv de realizarea unui profit la finele anului de referinţă şi respectiv negocierea cu G. E. SA.- niciuna dintre aceste cerinţe nefiind îndeplinită până la data introducerii acţiunii.

Curtea constată că sub aspectele relevate de recurentă, excepţia de prematuritate nu se justifică.

Pentru ca o cerere de chemare în judecată să fie prematur introdusă, este decisiv ca o procedură prealabilă, reglementată expres ori un termen prevăzut în condiţii de accesibilitate şi previzibilitate să fie parcurse cu necesitate de cel care se adresează instanţelor judecătoreşti, înainte de înregistrarea acţiunii.

În cauză, acţiunea de a pretinde în calitate de salariat, anumite categorii de drepturi băneşti de la societatea angajatoare, nu este condiţionată de parcurgerea vreunei proceduri prealabile ori împlinirea vreunui termen sau condiţii, aşa încât cererea formulată să fie considerată prematur introdusă la prima instanţă.

Excepţia inadmisibilităţii astfel cum a fost argumentată de recurentă priveşte în realitate fondul dreptului reclamat de intimată şi contestat de pârâtă.

Aspectele invocate de recurentă sunt veritabile apărări de fond având drept efect împiedicarea judecăţii fiindcă noţiunea de inadmisibilitate vizează nu excepţia ci efectul spre care aceasta tinde.

În cauza de faţă, recurenta opunând excepţia inadmisibilităţii, a susţinut în realitate că dreptul la acţiune nu există câtă vreme norma art.139 din D. nu reglementează acest drept, ceea ce constituie o apărare de fond cu consecinţa împiedicării judecăţii realelor raporturi juridice dintre părţi.

De aceea, Curtea va respinge excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeiată faţă de motivele sub care a fost argumentată, urmând ca acestea să fie cercetate în cadrul analizei legalităţii şi temeiniciei hotărârii declanşate ca efect al recursului.

Nici excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de recurentă în apărare la instanţa de fond şi apoi drept critică în recurs, nu este întemeiată.

Curtea constată că tribunalul a respins în mod corect excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, întrucât potrivit art. 283 alin.1 lit.c Codul

muncii în situaţia în care obiectul litigiului constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat termenul de prescripţie este de 3 ani indiferent de izvorul acestor drepturi salariale, fiind de neconceput ca pentru aceleaşi drepturi să existe termene de prescripţie diferite în funcţie de izvorul acestora şi în plus dispoziţiile art. 283 alin.1 lit.c Codul muncii au caracter de normă specială în raport cu disp. art. 283 B..1 lit.e Codul muncii care se referă la toate drepturile, respectiv obligaţiile prevăzute într-un contract colectiv de muncă între care şi drepturile salariale.

Referitor la fondul recursului exercitat de recurenta (...) E. SA B, în ceea ce priveşte primul capăt de cerere, Curtea constată că prima instanţă în mod corect a hotărât că nu există nicio dovadă a faptului că suplimentările salariale reprezentând prime de Paşte şi C, ar fi fost efectiv plătite, statele de plată nefiind depuse la dosar de către recurenta pârâtă, aşa cum obligă prevederile art. 163 din Codul muncii.

Din înscrisurile aflate în dosar rezultă că începând cu anul 2003, anual s-a negociat acordarea acestor drepturi, conform art.168 alin.1 din contractele colective de muncă, disputa juridică a părţilor nefiind legată de sintagma includerii lor în salariu ci a efectivităţii plăţii lor.

Este adevărat că începând cu anul 2003 s-a negociat ca primele de sărbători să fie incluse în salariul de bază, numai că începând cu anul 2004 acest lucru nu s-a produs, fapt dovedit cu expertiza contabilă efectuată în cauză şi necontrazis de recurentă cu înscrisurile depuse la dosar .

În aceste condiţii se constată că susţinerile recurentei sunt lipsite de fundament, Curtea reţinând că, potrivit art.287 din Codul muncii, sarcina probei revine în conflictele de muncă angajatorului, care avea obligaţia de a proba susţinerile privind plata drepturilor suplimentare cu destinaţie de prime de C şi respectiv de Paşte în perioada de referinţă, prin includerea lor în salariile de bază ale angajaţilor, aşa cum a susţinut.

Sub acest aspect, criticile aduse sentinţei nu sunt justificate si drept consecinţă nu pot fi primite, obligaţia plăţii respectivelor drepturi către reclamant fiind legal si temeinic stabilită de instanţa fondului pe baza expertizei contabile salarizare care a calculat echivalentul sumelor cuvenite la valoarea totală netă de 2544 lei.

În privinţa capătului de cerere privind plata cotei de participare la profitul anual al societăţii Curtea constată că prima instanţă, interpretând greşit dispoziţiile art.139 din D. a admis acest capăt de cerere acordând, cu acest titlu, drepturi băneşti evaluate de acelaşi raport de expertiză la suma totală de 995 lei.

În formularea din D., art.139 stabileşte că atât cota de participare la profitul anual cât şi modalitatea concretă de acordare precum şi condiţiile de diferenţiere între salariaţii E. SA vor fi stabilite prin negociere cu G. E..

Această clauză contractuală nu generează prin ea însăşi dreptul la acordarea cotei de participare la profitul societăţii, existenţa acestui drept fiind într-adevăr dublu condiţionată, aşa cum în mod corect a susţinut recurenta, de: înregistrarea de profit la finele fiecărui an din perioada de referinţă ce face obiectul

litigiului şi negocierea modalităţilor concrete de acordare şi a criteriilor de diferenţiere între salariaţi, cu G. E..

În mod greşit, expertiza efectuată în cauză şi însuşită de instanţa fondului a stabilit că temeiul legal pentru acordarea cotei de participare la profitul societăţii îl constituie P. 64/2001( modificată prin P. nr.61/2004) aprobată prin Legea nr.769/2001, căci acest act normativ priveşte exclusiv repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat şi la regiile autonome dacă acestea s-au angajat şi au stabilit prin bugetele de venituri şi cheltuieli obligaţia de participare la profit ca urmare a serviciilor angajaţilor lor în relaţie cu acestea.

Cum în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de însăşi clauza contractuală pentru valabila existenţă a dreptului la cota de participare la profit, pe de o parte, iar pe de alta, cum în legislaţia română actuală nu este reglementată obligaţia adunării generale a acţionarilor unei societăţi pe acţiuni (societatea recurentă (...) E. SA fiind constituită ca societate pe acţiuni sub regimul instituit de Legea nr.31/1990 modif. prin Legea nr.161/2003) să acorde salariaţilor săi dreptul de participare la beneficii-conform art.178 şi art.183 din aceste acte normative - rezultă că art.139 din D. conferă salariaţilor doar premisele negocierii unui eventual drept de a participa la profitul net al societăţii, cu respectarea cerinţelor impuse de actul constitutiv al societăţii angajatoare şi a condiţiilor prealabile stabilite prin această clauză contractuală, astfel cum au fost enumerate mai sus şi numai dacă nu s-a decis reinvestirea profitului societăţii iar nu distribuirea lui.

Aşa fiind, pentru considerentele de mai sus Curtea va respinge ca neîntemeiate excepţiile invocate şi constatând că în cauză este incident cazul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 cod pr.civ, în temeiul art.312 din acelaşi cod, va admite recursul cu consecinţa modificării în parte a sentinţei recurate în sensul înlăturării obligării pârâtei la plata sumei de 995 lei ce reprezintă cota de participare la profitul anual al societăţii, menţinându-se celelalte dispoziţii ale hotărârii recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta (...) E. SA cu sediul în B, sector 1, Calea E. nr. 239, împotriva sentinţei civile nr.1066 din 1 aprilie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l P r a h o v a în contradictoriu cu intimatul-reclamant E. G, domiciliat în P,(...), .67Bis, .D, .156, jud.P, şi în consecinţă;

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, excepţia prematurităţii, excepţia prescripţiei şi a inadmisibilităţii acţiunii invocate de recurentă.

Modifică în parte sentinţa în sensul că înlătură obligarea recurentei - pârâte la plata sumei de 995 lei reprezentând cota de participare la profitul anual.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 septembrie 2008.

Preşedinte, Judecători,

(...) (...) (...) (...) (...) (...) E.

Grefier,

B. Ţ.

Red.D./AŢ

3 ex./24.10.2008

d.f(...) – T r i b u n a l u l P r a h o v a

j.f. D. O.

R (...)

Operator de date cu caracter personal

Nr. Notificare 3120