Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L A L B A I U L I A

SECŢIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 252/2008

Şedinţa publică din data de 20 Martie 2008

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...) - judecător

(...) (...) – vicepreşedinte Curtea de Apel

(...) (...) - judecător

(...) (...) (...) - grefier

Pe rol se află soluţionarea recursului declarat de pârâta SC E. SA – membru P. Grup B împotriva sentinţei civile nr. 1482/2007 pronunţată de T r i b u n a l u l S i b i u în dosar nr(...), având ca obiect calcul drepturi salariale.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă reprezentantul recurentului pârât, avocat H. E. O. care depune delegaţie de substituire şi reprezentanta intimatei, avocat E. P. lipsind intimata E. N. (...).

      Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care reprezentantul recurentului pârât depune la dosar un raport de expertiză judiciară din dosarul (...) aflat pe rolul T r i b u n a l u l u i D â m b o v i ţ a, un raport de expertiză contabilă extrajudiciară, un raport conţinând punctul de vedere al expertului contabil autorizat T. D., adresa nr. 54199/15.11.1993, adresa nr. 53948/12.08.1992 şi o notă de cheltuieli. Arată că nu mai are cereri de formulat în probaţiune.

Reprezentanta intimatei depune întâmpinare, delegaţie şi chitanţă reprezentând onorariu avocaţial. Arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nefiind formulate cereri prealabile, instanţa declară închisă cercetarea judecătorească şi acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentului pârât susţine recursul solicitând admiterea acestuia astfel cum a fost formulat în scris şi respingerea cererii de chemare în judecată. Cu cheltuieli de judecată.

Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei instanţei de fond. Cu cheltuieli de judecată.

Curtea reţine cauza în pronunţare.

CURTEA DE APEL

Prin acţiunea înregistrată la T r i b u n a l u l S i b i u sub nr.3826/1.11.2007 reclamantul E. N. O. a chemat în judecată pe pârâta SC „E. „ SA ,solicitând :

1. Obligarea pârâtei la plata sumei de 5630 lei, la valoare actualizată, la data plăţii, sumă ce reprezintă drepturi salariale suplimentare bianuale de Paşti şi de C, începând cu luna decembrie 2004 şi până în iunie 2006.

2. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Din motivarea acţiunii reclamantul a susţinut în esenţă că a fost angajatul pârâtei. Prevederile art.168(1) din Contractul colectiv de muncă stipulează , în mod expres, că salariaţii „E.” ,cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi de C ,beneficiază de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe „E. „ SA.

Întrucât pârâta a nesocotit clauzele Contractului colectiv de muncă şi implicit prevederile art.30 din Legea nr. 130/1996 modificată şi completată, s-a promovat prezenta acţiune.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art.37, 155 şi 156 din legea nr. 53 /2003 ,art.30 şi 31 din Legea nr.130/96 şi art.168 din Contractul colectiv de muncă şi art.274 C.p.c.

Pârâta, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea acţiunii atât pe cale de excepţie cât şi pe fond.

În principal, se invocă excepţia prescripţiei în condiţiile dispoziţiilor art.283 (1) lit.e Codul muncii, raportat la drepturile pretinse de reclamanta şi data promovării acţiunii.

Pe fondul cauzei, se solicită de asemenea ,respingerea acţiunii, întrucât primele solicitate au fost introduse în salariul de bază al reclamantului, atât în anul 2003 cât şi în anii următori, respectiv 2004-2007, fiind astfel executată obligaţia prevăzută de art.168 din Contractul colectiv de muncă cum de altfel s-a pronunţat şi Comisia Paritară,prin decizia nr. 5140/2007, adoptată cu prilejul interpretării clauzelor neclare a contractului colectiv de muncă al „E. „ SA .

În fine, pârâta precizează că în situaţia în care va fi admisă acţiunea,se impune recalcularea sumelor solicitate în raport cu salariul de bază mediu pe S.N.P. „E.” S.A.

Ulterior, reclamantul şi-a micşorat câtimea pretenţiilor, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 3623 lei, actualizată la data plăţii, precum şi a cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr.1482/2007 T r i b u n a l u l S i b i u a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâta SC „ E. „ S.A. a admis acţiunea formulată şi precizată de reclamantul E. N. O. împotriva pârâtei SC E. SA , cu sediul în B D. E.lor şi a obligat pe pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale suplimentare prevăzute de art.168 (1) din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, respectiv un salariu mediu de bază pentru sărbătorile de Paşte pe anii 2005, 2006 şi de C pe anii 2004, 2005 în sumă de 3623 lei actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii.

Pârâta a fost obligată la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut următoarele considerente:

Reclamantul a fost angajatul pârâtei până la data de 13.06.2006(copie D. Muncă f. 6 )

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune s-a arătat că aceasta este nefondată.

Faţă de obiectul cauzei deduse judecăţii, respectiv plata unor drepturi salariale suplimentare prevăzute în Contractul colectiv de muncă,instanţa a constatat că sunt incidente cauzei dispoziţiile art.283 (1) lit.c Codul muncii şi nu dispoziţiile art.283 (1) lit.e Codul muncii întrucât ne aflăm în prezenţa unui conflict individual de muncă ce vizează plata unor drepturi salariale,iar dreptul la acţiune în atare situaţie, se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate astfel cum prevăd dispoziţiile art.166 Codul muncii.

Pe fondul cauzei, instanţa a apreciat că pretenţiile reclamantului sunt întemeiate .

Art.168(1) din Contractul colectiv de muncă pe anii 2003-2007 la nivel de unitate, prevede: „cu ocazia sărbătorilor de paşti şi C ,salariaţii „E.” SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe „E.„ SA, cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările ,vor începe negocierile cu G. E. ,în vederea stabilirii valorii concrete, modalităţile de acordare, condiţiilor, criteriilor şi beneficiarilor „.

Art. 168 (2) din Contractul colectiv de muncă pe anii 2003-2007 la nivel de unitate ,prevede : „ in anul 2003 ,suplimentările salariale de la aliniatul (1) al prezentului articol,au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat”.

Analizând clauzele Contractului colectiv de muncă raportat la probatoriu administrat în cauză ,rezultă ,că pârâta a nesocotit obligaţiile prevăzute în Contractul colectiv de muncă pentru perioada anilor 2004-2006 întrucât deşi se susţine că drepturile salariale suplimentare de C şi de Paşti au fost incluse în salariul de bază al reclamantului ,nu a produs nici o probă în acest sens ,astfel cum prevăd dispoziţiile art.163 Codul munci ,iar prevederile art.168 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate din anul 2003 şi până în anul 2007 ,au rămas neschimbate.

Mai mult de atât, prin adresa depusă de pârâtă,se face dovada salariului mediu de bază pe „E. „ ,care s-a modificat în lunile martie şi noiembrie a fiecărui an.

În atare situaţie, dacă drepturile salariale suplimentare bianuale ar fi fost incluse în salariul de bază pentru anii 2004-2007 ar fi trebuit ca fiecare angajat să beneficieze de o majorare constantă a salariului de bază, ceea ce nu s-a întâmplat.

În temeiul art.274 C.p.c. , pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 150 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorar avocat.

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs pârâta solicitând modificarea ei în sensul respingerii acţiunii.

În motivarea recursului se invocă dispoziţiile art. 304 pct.9 şi art. 312 din c o d u l d e procedură civilă.

În ceea ce priveşte fondul cauzei recurenta susţine că instanţa de fond a reţinut o stare de fapt greşită şi a interpretat eronat dispoziţiile legale incidente. În acest sens se arată în esenţă că instanţa de fond ar fi trebuit să reţină că pretenţiile reclamanţilor sunt neîntemeiate deoarece drepturile salariale solicitate au fost incluse în salariu în anul 2003 şi menţinut în continuare în anii ulteriori astfel că plata lor a fost efectuată.

În susţinerea acestei poziţii recurenta aduce următoarele argumente:

Sub un prim aspect recurenta susţine că instanţa de fond a reţinut greşit că art. 168 alin 2 din contractul colectiv de muncă pe anii 2003 - 2007 nu s-a modificat, când în realitate a fost introdus un nou alineat în care se prevede că „ în anul 2003 suplimentările salariale de la alin 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat”. În interpretarea recurentului această formulare permite să se concluzioneze că şi pentru anii ulteriori anului 2003 plata primelor de Paşti şi de C s-a făcut în aceeaşi manieră ca şi în anul 2003, respectiv prin includerea lor în salariul de bază şi achitarea în rate lunare. Se mai arată că fiecare majorarea salarială ulterioară anului 2003 a avut în vedere salarul de bază în întregul lui.

În al doilea rând recurenta arată că instanţa de fond a reţinut eronat că salariaţii nu au beneficiat de o majorare constantă a salariului de bază pentru anii 2004 – 2006 , cum ar fi trebuit să se întâmple dacă suplimentările bianuale ar fi fost incluse în salariul de bază. În realitate se arată din anul 2003 şi până în prezent salariile reclamanţilor nu au scăzut ci fie au rămas la acelaşi nivel fie au fost majorate.

Recurenta mai arată că menţinerea în contractele colective de muncă a dispoziţiilor referitoare la dreptul al primă de Paşti şi de C în art. 168 alin 1 nu este în contradicţie cu alin 2 din acelaşi articol. Dimpotrivă menţinerea alin 1 reprezenta o condiţie necesară pentru nediminuarea salariului reclamanţilor.

Pârâta critică şi modul de soluţionare de către instanţa de fond a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune , arătând că în speţă erau aplicabile dispoziţiile art.283 alin 1 litera e din Codul muncii, întrucât izvorul pretenţiilor reclamantului se găseşte într-un contract colectiv de muncă.

Prin întâmpinare reclamantul a solicitat respingerea recursului ca nefondat susţinând, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică.

Deliberând asupra recursului prin prisma motivelor invocate şi din oficiu în limitele prevăzute de art. 306 alin 2 din c o d u l d e procedură civilă Curtea reţine următoarele :

Recursul este nefondat.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune Curtea reţine că potrivit art. 155 din Codul muncii salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri.

B. la salariul de bază reprezintă un accesoriu al salariului. El se regăseşte în legislaţie şi în contractele colective de muncă sub diverse forme, cum ar fi E. acordate din fondul de premiere, alte sporuri convenite colectiv şi/sau individual cu angajatorii, premiul anual. E. nu au, de regulă, un regim prestabilit, fiind obligatorii numai dacă au fost stabilite ca atare prin contractele individuale sau colective de muncă.

Totodată la art. 166 Codul muncii se prevede că dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de trei ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

Aceste dispoziţii nu fac distincţie după cum drepturile salariale sunt prevăzute în contracte colective sau individuale de muncă. Prin urmare, indiferent de modul lor de consacrare, în considerarea naturii lor salariale, orice pretenţie care îmbracă acest caracter, este supusă termenului de prescripţie de trei ani reglementat atât de norma menţionată cât şi de prevederile art. 283 alin. 1 litera c Codul muncii.

În consecinţă, se constată că în mod corect prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în considerarea naturii salariale a pretenţiilor formulate de către reclamant.

Pe fondul cauzei, Curtea reţine că în contractul colectiv de muncă pe anul 2003 s-a prevăzut la art. 168 alin. 1 că salariaţii E. SA cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi de C vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe E. SA.

Aplicarea acestor dispoziţii la nivelul anului 2003 nu este contestată de nici una dintre părţile semnatare ale CCM.

În discuţie este numai plata acestor drepturi pentru anii 2004-2006.

Apărarea pârâtei recurente se centrează pe ideea includerii drepturilor suplimentare în salariu după metoda cumulării primelor de Paşti şi de C şi împărţirea sumei la 12, suma rezultată urmând a se regăsi în fiecare lună în salariul angajaţilor pentru anii 2004 - 2006.

Cu privire la această susţinere, Curtea reţine că prevederile CCM sunt obligatorii pentru toate părţile potrivit art. 30 din Legea nr. 130/1996.

În forma preluată începând cu anul 2004 în CCM se prevede că aceste două prime se acordă salariaţilor – art. 168, alin. 1, pentru ca la alin. 2 să se menţioneze că în anul 2003 suplimentările salariale de la aliniatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.

Rezultă în mod clar că includerea premiilor în salariul de bază a fost prevăzută numai pentru anul 2003, dispoziţia neputând fi extinsă şi la ceilalţi ani în lipsa unei prevederi exprese.

Chiar dacă s-ar reţine că E. acordate în anul 2003 şi incluse în salariu nu au mai fost retrase, aceasta nu ar avea în mod neechivoc semnificaţia faptului că şi pentru viitor părţile au convenit ca acestea să aibă acelaşi cuantum ca şi în anul 2003 şi să se plătească în aceeaşi manieră. Dimpotrivă menţinerea salariului în acelaşi cuantum ca şi în anul 2003 când, în acesta au fost incluse E. de Paşti şi de C are semnificaţia unei majorări a salariului de bază pentru anii ulteriori , în condiţiile în care şi pentru aceşti ani a fost stipulat în continuare în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate , la art.168 dreptul salariaţilor de a beneficia de prime de Paşti şi de C, obligaţia negocierilor în vederea stabilirii valorii concrete a modalităţilor de acordare a condiţiilor şi criteriilor de stabilire a beneficiarilor. Stipularea acestor prevederi în cuprinsul contractelor colective de muncă pentru anii 2004 , 2005 şi 2006 este lipsită de raţiune dacă s-ar considera că intenţia părţilor ar fi fost aceea de a reţine că şi pentru aceşti ani se plătesc primele în discuţie în modalitatea prevăzută expres în anul 2003. Dacă aceasta ar fi fost intenţia reală a părţilor nimic nu le-ar fi putut împiedica cu ocazia negocierii contractului de muncă să o exprime astfel.

De altfel chiar din susţinerile recurentului rezultă că unitatea a înţeles ca pentru anii ulteriori anului 2003 să privească salariul de bază a angajaţilor ca fiind salariul în care s-au inclus în anul 2003 drepturile bianuale, prin aplicarea tuturor majorărilor salariale prin raportare la acest salariu. Ori este de principiu că majorările salariale se aplică salariului de bază.

În consecinţă, se constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale raportat la probatoriul administrat în cauză, soluţia pronunţată fiind temeinică şi legală, dând expresie necesităţii respectării obligaţiilor asumate prin semnarea CCM de către pârâta recurentă.

Pentru considerentele menţionate, recursul declarat de către pârâta SC E. SA B fiind neîntemeiat, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea urmează a-l respinge, cu consecinţa menţinerii sentinţei atacate ca temeinică şi legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC E. SA – Membru P. Grup B împotriva sentinţei civile nr. 1482/2007, pronunţată de T r i b u n a l u l S i b i u în dosar civil nr(...).

Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Martie 2008.

Red. L.A.

Tehnored. C.M.O./2ex.

J.F. M.E., M.E.