Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B A C Ă U

SECŢIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 511

Şedinţa publică de la 06 Mai 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...) B.

Grefier B. B.

**************************

La ordine au venit spre soluţionare recursurile promovate de pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI ŞI LIBERTĂŢILOR D. şi MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PRIN DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE N, împotri9va sentinţei civile nr. 200 din 14 martie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l N e a m ţ în dosarul nr(...).

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, s-a constatat lipsa părţilor.

Procedura fiind legal îndeplinită, s-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Instanţa constată că în cauză sunt declarate două recursuri unul de către Ministerului Finanţelor Publice prin DGFP N, declarat în termen, motivat şi scutit legal de plata taxelor de timbru şi al doilea de către Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor D., declarat în termen faţă de data de pe plicul de la fila 7 dosar (...) al Curţii de A p e l B a c ă u, motivat şi scutit legal de plata taxelor de timbru.

Având în vedere că ambii recurenţi prin motivele de recurs au solicitat judecarea cauzei şi în lipsă, instanţa constată cauza în stare de judecată şi o reţine în pronunţare.

C U R T E A

- deliberând –

Asupra recursului civil de faţă, constată că:

Prin sentinţa civilă nr.200/C/14.03.2008 a fost respinsă ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţii D. pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Economiei şi Finanţelor a fost admisă acţiunea completată formulată de reclamanţii D. J. şi E. N. în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, T r i b u n a l u l N e a m ţ, Curtea de A p e l B a c ă u, Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi au fost obligaţi pârâţii Ministerul Justiţiei, T r i b u n a l u l N e a m ţ şi Curtea de A p e l B a c ă u să plătească reclamanţilor despăgubiri băneşti cu titlu de primă de concediu aferentă ambilor 2003-2006, egală cu indemnizaţia brută lunară din luna anterioară plecării în concediu, actualizată cu indicele de inflaţie de la data plăţii, iar pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor să aloce şi să includă în bugetul Ministerului Justiţiei sumele necesare efectuării plăţilor drepturilor salariale acordate reclamanţilor.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr(...) din 07.12.2007, reclamanţii D. J. şi E. N., asistenţi judiciari la T r i b u n a l u l N e a m ţ, au chemat în judecată pe pârâţii:Ministrul Justiţiei, Curtea de A p e l B a c ă u, Ministerul Economiei şi Finanţelor, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând, în contradictoriu cu aceştia, constatarea discriminării lor cauzată de prevederile art.41 ind.1 alin.1 din Legea nr.50/1996, modificată, ale art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999, ale art.37 din O.G. nr.38/2003, coroborate cu prevederile art.1alin.2 lit.”e” pct.”i” şi ale art.27 din O.G. nr.137/2000, rep. şi cu dispoziţiile O.U.G. nr.27/2006, anularea situaţiei creată prin discriminare, prin obligarea pârâţilor la plata drepturilor băneşti reprezentând prima de concediu de odihnă aferentă anului 2006, egală cu indemnizaţia brută din perioada anterioară plecării în concediu, actualizată cu indicele de inflaţie de la data plăţii efective, precum şi obligarea pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor la asigurarea sumelor necesare acordării acestor drepturi salariale.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că, începând cu data de 30 iunie 2000 au funcţionat ca magistraţi consultanţi şi apoi ca asistenţi judiciari la T r i b u n a l u l N e a m ţ, fiind asimilaţi magistraţilor în ceea ce priveşte salarizarea; că, potrivit art. 41¹ alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, introdus prin O.G. nr. 83/2000 aveau dreptul, pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizaţia de concediu, la plata unei prime egale cu indemnizaţia brută din luna anterioară plecării în concediu, care se impozita separat. Deşi acest drept le-a fost suspendat ulterior prin mai multe acte normative succesive, reclamanţii au precizat că suspendarea nu a echivalat cu însăşi înlăturarea lui, cât timp nici o dispoziţie legală nu a confirmat acest aspect.

Au mai invocat faptul că în timp ce pentru magistraţi şi asistenţi judiciari dreptul la prima de concediu nu a mai fost prevăzut, el a continuat să subziste pentru personalul auxiliar de specialitate din sistemul justiţiei, pentru toate categoriile de funcţionari publici şi pentru poliţişti, astfel că excluderea lor de la beneficiul acestui drept, pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 45/2007, reprezintă un tratament diferenţiat şi discriminatoriu ce nu a fost justificat în mod obiectiv de un scop legitim, metoda de atingere fiind inadecvată.

Reclamanţii au menţionat că prin pretenţiile formulate nu se nesocotesc dispoziţiile art. 329 alin. ultim C. pr. civ. în ceea ce priveşte Decizia nr. XXIII/12.12.2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deoarece în considerentele acestei hotărâri obligatorii nu au fost avute în vedere textele legale referitoare la discriminare, ce reprezintă esenţa acţiunii lor.

În sprijinul cererii lor reclamanţii au invocat practica Curţii Constituţionale şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, iar în privinţa pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor au arătat că el are calitate procesuală pasivă potrivit dispoziţiilor art.1 din O.U.G.nr.22/2002. Pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice N, a depus întâmpinare în care a invocat, pe cale de excepţie, lipsa calităţii sale procesuale pasive, motivat de faptul că nu există identitate între el, Statul român şi bugetul de stat, iar pe fond netemeinicia pretenţiilor reclamanţilor motivat de faptul că pârâtul Ministerul Justiţiei este ordonatorul principal de credite având obligaţia, potrivit art. 1 şi 2 din O.G. nr. 22/2002, de a lua toate măsurile ce se impun pentru asigurarea în bugetele proprii ale instituţiilor subordonate, a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţilor stabilite prin titluri executorii. Excepţia invocată a fost unită cu fondul cauzei.

Acelaşi pârât a depus la dosar copie de pe cererea de strămutare a judecării acestei cauze.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în întâmpinarea depusă a invocat numai pe cale de excepţie lipsa calităţii sale procesuale pasive, motivat de faptul că nu poate figura ca pârât într-o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 27 din O.G. nr. 137/2000 întrucât, atunci când se invocă încălcarea principiului nediscriminării, poate avea în instanţă doar calitatea de expert şi de instituţie abilitată şi învestită în aplicarea legislaţiei în materie pe teritoriul României.

Prin întâmpinarea depusă pentru termenul de judecată din data de 18.01.2008 pârâtul Ministerul Justiţiei şi-a fundamentat apărările invocând, pe fond, netemeinicia cererii reclamanţilor, deoarece:

• prin Decizia nr. XXIII/12.12.2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că magistraţii şi asistenţii judiciari sunt îndreptăţiţi la acordarea primei de concediu numai pentru anii 2001 - 2002, că dreptul de a pretinde plata acesteia s-a născut la 01.01.2003, dată ce coincide cu încetarea lui pentru viitor, fiind menţinut numai în ceea ce priveşte personalul auxiliar;

• având în vedere caracterul obligatoriu al acestei decizii, reglementat de art. 329 C. pr. civ., orice altă interpretare dată de reclamanţi referitoare la problema controversată ce a făcut obiectul recursului în interesul legii reprezintă un abuz;

• reglementarea prin lege a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare deoarece în baza acestui act normativ se poate cenzura doar modul de aplicare a unor dispoziţii legale ce instituie drepturi, fără a se putea examina soluţiile legislative alese de legiuitor, pentru care există posibilitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate;

• reglementarea sistemului de salarizare este atributul exclusiv al legiuitorului, iar în cazul reclamanţilor au fost adoptate acte normative distincte faţă de celelalte categorii de personal, astfel că ei nu pot invoca drepturi recunoscute numai acestora din urmă.

În data de 18 ianuarie 2008, reclamanţii şi-au completat acţiunea, în sensul obligării pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de A p e l B a c ă u şi T r i b u n a l u l N e a m ţ, la plata drepturilor băneşti reprezentând primele de concediu de odihnă aferente anilor 2003 – 2006, în cuantum actualizat.

În motivare, reclamanţii au arătat că, temeiurile de drept invocate în acţiunea iniţială sunt aplicabile pentru întreaga perioadă dedusă judecăţii, un argument în acest sens constituindu-l O.U.G. nr.146/2007, care, prin caracterul său reparatoriu, a urmărit înlăturarea inechităţilor generate anterior în perioada constrângerilor bugetare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în funcţie de susţinerile părţilor, tribunalul a constatat că acţiunea formulată şi completată de reclamanţi este întemeiată, motiv pentru care a fost admisă, iar excepţia invocată a fost respinsă ca nefondată, pentru considerentele următoare:

Reclamanţii îndeplinesc funcţia de asistent judiciar în cadrul T r i b u n a l u l u i N e a m ţ, în această calitate fiind asimilaţi judecătorului din punct de vedere al salarizării (O.U.G. nr.177/2002, O.U.G. nr.27/2006 şi Legea nr.45/2007), fiindu-le impuse aceleaşi condiţii stricte şi severe, definitorii şi specifice ca şi magistraţilor. Ca atare, având în vedere principiul nediscriminării persoanelor care au aceleaşi obligaţii şi interdicţii profesionale, s-a apreciat că reclamanţii nu pot fi trataţi diferit, având dreptul să le fie recunoscute toate drepturile salariale aferente profesiei.

Astfel, potrivit art. 41¹ alin.1 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, introdus prin O.G. nr. 83/2000, personalul din justiţie a avut dreptul, „…pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu indemnizaţia brută … din luna anterioară plecării în concediu…”, care se impozita separat. Prin mai multe acte normative ulterioare acest drept le-a fost suspendat, fiindu-le acordat numai pentru perioada 2001 - 2002, în baza unor hotărâri judecătoreşti, fiind păstrat în favoarea altor categorii profesionale – respectiv personalul auxiliar de specialitate din sistemul justiţiei, toţi funcţionarii publici şi poliţiştii – conform prevederilor art. 41¹ alin. 1 din Legea nr. 50/1996 modificată şi ulterior potrivit art. 23 alin. 1 din O.G. nr. 8/2007; art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, şi art. 37 din O.G. nr. 38/2003. Prin art. 24¹ din Legea nr. 45/2007 de aprobare şi modificare a O.U.G. 27/2006 acest drept le-a fost recunoscut din nou, având un conţinut identic ca şi în reglementarea anterioară.

Tribunalul a apreciat că prin excluderea reclamanţilor de la beneficiul dreptului la prima de concediu de odihnă pentru perioada anterioară intrării în vigoare a actului normativ menţionat mai sus, fără a fi compensaţi în alt mod, a reprezentat o încălcare a prevederilor art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, care statuează că „Principiul egalităţii între cetăţeni, al excluderii privilegiilor şi discriminării sunt garantate în special în exercitarea drepturilor: …economice…în special dreptul…la un salariu egal pentru muncă egală, la o remuneraţie echitabilă şi satisfăcătoare”. S-a aplicat astfel un tratament diferenţiat şi discriminatoriu între reclamanţii magistraţi şi celelalte categorii de salariaţi aflaţi într-o situaţie similară, al căror drept la prima de concediu de odihnă a avut un conţinut identic şi aceeaşi evoluţie – fiind suspendat succesiv prin dispoziţiile legilor bugetului de stat pe anii 2001 - 2005 – singura diferenţă constând în faptul că pentru aceste ultime categorii, dreptul a continuat să fie recunoscut de lege.

Rezultă că scopul urmărit la adoptarea O.U.G. nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor a fost, în esenţă, unul legitim, deoarece a vizat îmbunătăţirea sistemului de retribuire a magistraţilor şi asistenţilor judiciari, însă metoda de atingere a acestuia nu a fost una adecvată, deoarece a avut drept consecinţă excluderea reclamanţilor de la beneficiul dreptului privind plata primei de concediu de odihnă. Nu a existat o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit, în condiţiile în care drepturile salariale ale reclamanţilor erau reglementate prin dispoziţii legale speciale, la fel ca şi în cazul categoriilor profesionale în favoarea cărora dreptul a fost menţinut. În consecinţă, reintroducerea acestui drept prin Legea nr. 45/2007 şi adoptarea O.U.G. nr. 146/2007 reprezintă o recunoaştere implicită a injusteţii prevederilor legale anterioare, care nu l-au mai reglementat.

Mai mult decât atât, aşa cum în mod corect au arătat reclamanţii, dreptul de a beneficia de prima de concediu de odihnă, ce a intrat în patrimoniul lor în baza O.G. nr. 83/2000, a reprezentat un drept câştigat ce nu le mai putea fi retras prin faptul nimănui.

Au fost încălcate astfel prevederile art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) din O.G. 137/2000 republicată privitoare la „dreptul la muncă … la condiţii de muncă echitabile şi satisfăcătoare…la o remuneraţie echitabilă şi satisfăcătoare”, considerente pentru care acţiunea reclamanţilor va fi admisă aşa cum a fost completată, pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de A p e l B a c ă u şi T r i b u n a l u l N e a m ţ urmând a fi obligaţi să le plătească despăgubiri reprezentând prima de concediu de odihnă aferentă anilor 2003 - 2006.

Susţinerea pârâtului Ministerul Justiţiei în sensul că din conţinutul Deciziei nr. XXIII din 12.12.2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ar rezulta că magistraţii şi asistenţii judiciari sunt îndreptăţiţi la plata primei de concediu de odihnă numai pentru anii 2001 - 2002 va fi înlăturată deoarece, aşa cum au arătat şi reclamanţii, prin această hotărâre nu au fost analizate textele legale referitoare la discriminare. Invocarea de către reclamanţi a discriminării lor în raport de alte categorii profesionale, aflate în situaţii analoge şi comparabile, reprezintă cauza acţiunii acestora şi totodată elementul de noutate, astfel că prevederile art. 329 alin. ultim din C o d u l d e procedură civilă referitoare la obligativitatea deciziei de îndrumare menţionată mai sus nu sunt încălcate.

Nu se poate vorbi, aşadar, despre un abuz de drept din partea reclamanţilor, deoarece aceştia au justificat un interes serios şi legitim şi au promovat acţiunea de faţă cu bună credinţă, exercitându-şi drepturile procesuale ca expresie a liberului acces la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie. Adoptarea O.U.G. nr. 146/2007 pentru aprobarea plăţii primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006, prin caracterul său reparatoriu, a urmărit înlăturarea inechităţilor generate anterior, în perioada constrângerilor bugetare impuse de organismele financiare internaţionale. Ori, dacă pretenţiile reclamanţilor ar fi fost într-adevăr abuzive, legiuitorul nu le-ar fi recunoscut prin acest act normativ.

Este adevărat că art. 1 alin 2 din O.U.G. nr. 146/2007 enumeră câteva categorii de personal care beneficiază de recunoaşterea acestui drept – respectiv funcţionarii publici, funcţionarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiţiei, membrii corpului diplomatic şi consular al României – însă referirea din finalul acestui text legal la categoriile de personal „..care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale” conduce la concluzia că legiuitorul i-a avut în vedere şi pe reclamanţi deoarece fac parte din categoria de personal care, în prezent, beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza unei legi speciale – respectiv Legea nr. 45/2007.

Tribunalul a mai reţinut din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cazul Marks contra Belgiei (1979) că „în aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, reprezintă o încălcare a acestor prevederi, orice diferenţă de tratament săvârşită de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoge, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă”.

Având în vedere cele reţinute mai sus, apărările pârâtului Ministerul Justiţiei formulate în sensul că reglementarea prin lege a unor drepturi în favoarea unor anumite categorii de persoane ar excede cadrului legal stabilit prin O.G. nr. 137/2000, vor fi înlăturate, cu atât mai mult cu cât în Deciziile nr. 1/08.02.1994 şi nr. 135/05.11.1996 Curtea Constituţională a dispus că „un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectarea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice,” şi că „principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite.”

În ceea ce priveşte apărarea pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor, invocată pe cale de excepţie, privind lipsa calităţii sale procesuale pasive, aceasta a fost înlăturată întrucât, pe de o parte, conform art. 1 din O.U.G. nr. 22/2002 executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli, iar pe de altă parte prevederile modificatoare ale Legii nr. 110/2007 instituie doar o serie de termene şi condiţii privind executarea, fără a-l exonera de îndatoririle ce îi revin în asigurarea sumelor necesare efectuării plăţilor.

Tot astfel, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a fost respinsă întrucât dispoziţiile art. 27 alin.1 şi 3 din O.G. nr.137/2000 permit persoanelor ce se consideră discriminate să se adreseze direct instanţei de judecată cu o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării, necondiţionat de sesizarea prealabilă a Consiliului, cu citarea obligatorie a acestuia.

Nefiind titular de pretenţii în cauza de faţă, în absenţa altor cereri (de chemare în garanţie, de intervenţie principală sau accesorie), Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu poate avea decât calitatea de pârât.

Plata despăgubirilor cuvenite reclamanţilor se va face în funcţie de indicele de inflaţie, conform art. 1084 C. civ., şi nu potrivit art. 1088 C. civ., care reglementează dobânda legală. Acest aspect trebuie interpretat nu ca o sancţiune, ci ca o echilibrare a valorii pe care reclamanţii sunt îndreptăţiţi să o pretindă pentru repararea pierderii suferite. T. puterii de cumpărare a sumelor datorate cu titlu de despăgubiri nu se poate înlătura decât prin actualizarea lor cu indicele de inflaţie, care spre deosebire de dobânda legală – ce se datorează de la data introducerea cererii de chemare în judecată – este aplicabilă pentru întreaga perioadă în care sumele datorate nu au fost achitate.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs pârâţii Ministerul Justiţiei şi Ministerul Economiei şi Finanţelor.

Ministerul Justiţiei în motivarea recursului arată că instanţa nu a ţinut cont de decizia nr.XXIII/12.12.2005 a ÎCCJ dată în recursul în interesul legii care a statuat asupra problemelor de drept ridicate de reclamanţi prin prezenta acţiune.

În susţinerea recursului său, pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor susţine că nu are calitate procesuală pasivă, întrucât nu are atribuţii de legiferare, ci doar de executare a legii. Pe fond, mai arată recurentul, acţiunea este neîntemeiată.

Pentru considerentele ce se vor expune, instanţa va admite recursurile.

Reclamanţii, în calitate de asistenţi judiciari la T r i b u n a l u l N e a m ţ au solicitat obligarea pârâţilor la plata unor drepturi băneşti reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2003-2006.

Prin Decizia nr.XXIII/12.12.2005 ÎCCJ a reţinut că de la 1 ianuarie 2003 când a intrat în vigoare OUG 177/2002 erau abrogate implicit şi dispoziţiile art.41 din Legea 50/1996 referitoare la dreptul magistraţilor la o primă pentru perioada concediului de odihnă, în raport de această situaţie, dreptul magistraţilor a încetat să subziste, nemaiputând să fie pretins cu începere de la1 ianuarie 2003, iar dreptul la acţiune pentru calculul şi plata primei de concediu s-a născut la această dată, întrucât a încetat orice cauză de suspendare sau de neaplicare a prevederilor art.41 alin.1 din Legea 50/1996 modificată prin OG nr.83/2000.

Cum dezlegarea dată problemelor de drept judecate de ÎCCJ este obligatorie pentru instanţe potrivit art.329 alin.3 din C o d u l d e procedură civilă, cererea reclamanţilor salarizaţi potrivit legii de salarizare a judecătorilor şi procurorilor se dovedeşte a fi prescrisă pentru perioada ce depăşeşte termenul prevăzut de art.283 Cod muncii şi neîntemeiată pentru restul perioadei.

Aşa fiind, în baza art.304 pct.9 şi art.312 Cod procedură civilă, va fi admis recursul şi va fi modificată în parte sentinţa recurată în sensul considerentelor prezentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursurile promovate de pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI ŞI LIBERTĂŢILOR D. şi MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PRIN DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE N, împotriva sentinţei civile nr. 200 din 14 martie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l N e a m ţ în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi E. N. şi D. J. şi intimaţii-pârâţi T r i b u n a l u l N e a m ţ, Curtea de A p e l B a c ă u şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Modifică în parte sentinţa recurată.

Respinge ca prescrisă acţiunea cu privire la despăgubirile pentru anul 2003.

respinge ca neîntemeiată acţiunea cu privire la despăgubirile pentru perioada 2004-2006.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06 mai 2009.

Preşedinte, Judecători, Grefier,

T. S. K. H. B. B.

E.-N. B.

Red.s.G.E./D.T.

Red.d.r.J.G.

Tehn.3 ex.AA.04.06.2009