Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M A N I A

CURTEA DE A P E L O R A D E A

SECŢIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR(...)

COMPLETUL – I/R

DECIZIA CIVILĂ NR. 298/2010 - R

Şedinţa publică din 12 februarie 2010

Preşedinte – R (...) – judecător

- (...) (...) – judecător

- (...) (...) – judecător

- (...) (...) – grefier

Pe rol fiind pronunţarea asupra recursului civil declarat de reclamantul T. M. domiciliat în Carei, Cartier S., . 1/A, . 10, judeţul S M, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. „D. U. FLUID B. ROMÂNIA” – S.R.L. cu sediul în Carei,(...), judeţul S M, împotriva sentinţei civile nr. 528 din 10 iunie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l S a t u M a r e în dosar nr(...), având ca obiect: contestaţie împotriva deciziei de concediere.

Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 2 februarie 2010, când părţile prezente au pus concluziile consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, dată la care s-a amânat pronunţarea hotărârii la 4 februarie 2010, 8 februarie 2010, 9 februarie 2010, respectiv 12 februarie 2010.

CURTEA DE APEL

d e l i b e r â n d ,

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 528 din 10 iunie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l S a t u M a r e în dosar nr(...), s-a respins acţiunea reclamantului T. M. în contradictoriu cu pârâta S.C. „D. U. FLUID B. ROMÂNIA” – S.R.L. Carei, având ca obiect anularea deciziilor de sancţionare disciplinară, obligarea pârâtei la reintegrarea în postul de şef echipă, plata salariilor reactualizate şi plata daunelor morale.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin decizia nr. 951/23.03.2009, reclamantul a fost sancţionat disciplinar cu reducerea salariului de bază pe timp de 1 lună cu 5 % pentru încălcarea prevederilor art. 92 alin. 2 lit. h din regulamentul intern, respectiv pentru că nu şi-a pontat cartela de intrare-ieşire din schimb în luna februarie.

Analizând din punct de vedere formal decizia, tribunalul a apreciat că aceasta este legală din perspectiva dispoziţiilor art. 267 şi art. 268 Codul muncii. Astfel, în temeiul referatului nr. 817/6.03.2009 întocmit de şef hală 2, prin care se menţionează că reclamantul nu şi-a pontat cartela de intrare-ieşire din schimb în luna februarie, reţinând şi declaraţia reclamantului în cadrul cercetării disciplinare prealabile în sensul că a acordat prioritate bunului mers al producţiei, considerând ca secundară pontarea cartelei şi că nu a fost consultat la redactarea regulamentului în calitatea sa de vicepreşedinte de sindicat, s-a emis decizia menţionată.

Prima instanţă a apreciat că măsura disciplinară aplicată este, de asemenea, legală din perspectiva art. 263 alin. 2 şi art. 264 Codul muncii, fiind prevăzut în art. 92 alin. 2 lit. h din Regulamentul intern şi, de asemenea, temeinică.

Conform art. 92 alin. 2 lit. h din regulamentul intern, nepontarea repetată a cartelelor de pontaj la intrare/ieşire din incinta fabricii, precum şi la intrarea/ieşirea în pauză reprezintă abatere. Reclamantul prin declaraţia dată în cadrul cercetării prealabile, nu O. acest fapt, dovedit prin recunoaştere.

Neconsultarea reclamantului, în calitatea lui de lider sindical la redactarea regulamentului, nu constituie o apărare în prezenta cauză, neavând relevanţă asupra soluţionării litigiului, astfel cum a fost configurat de reclamant prin capetele de cerere formulate. Tribunalul a înlăturat apărarea reclamantului constând în necunoaşterea regulamentului intern. Reclamantul cunoştea obligaţia sa ca şi a celorlalţi angajaţi, de a folosi cartela de intrare/ieşire din unitate. Această obligaţie era prevăzută doar în regulamentul intern.

Concluzia cu valoare de prezumţie judiciară este aceea că reclamantul cunoştea dispoziţia din regulamentul intern. Or, câtă vreme reclamantul avea cunoştinţă de dispoziţiile acestuia, nu poate invoca încălcarea dreptului său de a-i fi adus la cunoştinţă regulamentul, indiferent în ce formă s-a realizat, aşa cum prevede art. 259 Codul muncii.

O. cartelei – deşi reclamantul a fost la locul de muncă – împiedică verificarea respectării programului de lucru, neavând pontată cartela de intrare/ieşire din unitate sau în pauză, reclamantul nu poate face dovada respectării programului de muncă. De aici derivă gravitatea faptei care constituie abatere.

Sancţiunea s-a aplicat cu respectarea dispoziţiilor art. 264 lit. d şi art. 266 Codul muncii, încadrându-se în termenul legal prevăzut de art. 268 Codul muncii – 30 de zile de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.

Prin Decizia nr. 952/23.03.2009 reclamantul a fost sancţionat cu o reducere de 5 % a salariului de bază pe 3 luni pentru comiterea abaterii prevăzută de art. 9.2 alin. 1 lit. g din regulamentul intern, respectiv pentru că nu s-a prezentat la locul de muncă în data de 11.03.2008 şi nu a formulat o cerere de concediu în prealabil.

Sub aspect formal, decizia întruneşte exigenţele prevăzute de art. 268 Codul muncii, cercetarea disciplinară fiind efectuată conform art. 267 Codul muncii.

În referatul nr. 850/11.03.2009 întocmit de şef hală 2 s-a consemnat absenţa reclamantului de la locul de muncă în data de 11.03.2009 cu precizarea că nu a formulat o cerere de concediu şi nu a notificat superiorului său că ar fi bolnav, prezentând certificat medical, în termenul de 24 ore prevăzut de art. 15 alin. 2 lit. g din contractul colectiv de muncă.

Prin declaraţia dată, reclamantul recunoaşte absenţa sa la locul de muncă în data de 11.03.2009, cu menţiunea că a anunţat un coleg de serviciu. În consecinţă, s-a emis proces verbal de constatare a abaterii disciplinare, care a stat la baza deciziei contestate.

După cum arată în motivarea acţiunii, motivul absenţei este acela că a fost convocat de către preşedintele de sindicat pentru a discuta despre decizia nr. 2911/10.03.2009 de modificare a contractului individual de muncă al reclamantului.

Reclamantul arată că beneficiază de 5 zile pe lună pentru activităţi sindicale, dată fiind funcţia sa de vicepreşedinte de sindicat.

Tribunalul a înlăturat această apărare, constatând că reclamantul a dedicat ziua de 11.03.2009 rezolvării unei probleme personale privind contractul său individual de muncă, ceea ce nicidecum nu constituie activitate sindicală, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor şi a apreciat prin prisma dispoziţiilor regulamentului intern art. 9.2 alin. 1 lit. g şi a art. 264 lit. d Codul muncă că sancţiunea aplicată este legală şi temeinică.

Prin decizia nr. 953/23.03.2009 reclamantul a fost sancţionat cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă pentru comiterea abaterii prevăzută în art. 9.2 alin. 1 lit. h din regulamentul intern, respectiv pentru nepontarea cartelei de intrare/ieşire în luna martie.

Decizia respectă dispoziţiile art. 268 Codul muncii, cercetarea disciplinară fiind făcută conform art. 267 Codul muncii, iar măsura dispusă este legală şi temeinică, având în vedere că abaterea constatată a fost săvârşită în mod repetat.

Instanţa de fond a constatat că au fost aplicate 3 sancţiuni diferite pentru 3 abateri.

Întrucât în temeiul deciziei nr. 2911/10.03.2009, începând cu data de 16.03.2009 reclamantul a fost trecut direct în producţie, instanţa a reţinut că la data emiterii deciziei de concediere nr. 953/23.03.2009 acesta ocupa postul de vulcanizator, iar nu funcţia de şef de secţie. Sancţiunea produce efecte asupra contractului de muncă, iar nu asupra actului adiţional prin care reclamantul a fost promovat.

Pentru considerentele expuse, T r i b u n a l u l S a t u M a r e a respins acţiunea reclamantului, având ca obiect anularea deciziilor de sancţionare disciplinară, obligarea pârâtei la reintegrarea în postul de şef echipă, plata salariilor reactualizate şi plata daunelor morale.

Prin opinia separată a asistentului judiciar N. E. J., formulată în baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 republicată, s-a considerat că acţiunea reclamantului este întemeiată şi trebuia admisă, iar deciziile contestate trebuiau anulate pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 951/23.03.2009 reclamantul a fost sancţionat disciplinar cu reducerea salariului de bază pe timp de 1 lună cu 5 % pentru încălcarea prevederilor art. 9.2 alin. 2 lit. h din regulamentul intern, respectiv pentru că nu şi-a pontat cartela de intrare-ieşire din schimb în luna februarie.

Prin Decizia nr. 952/23.03.2009 reclamantul a fost sancţionat cu o reducere de 5 % a salariului de bază pe 3 luni pentru comiterea abaterii prevăzută de art. 9.2 alin. 1 lit. g din regulamentul intern, respectiv pentru că nu s-a prezentat la locul de muncă în data de 11.03.2008 şi nu a formulat o cerere de concediu în prealabil.

Prin decizia nr. 953/23.03.2009 reclamantul a fost sancţionat cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă pentru comiterea abaterii prevăzută în art. 9.2 alin. 1 lit. h din regulamentul intern, respectiv pentru nepontarea cartelei de intrare/ieşire în luna martie.

Aşadar, toate cele 3 decizii emise sunt fundamentate, în drept, exclusiv pe dispoziţiile regulamentului intern.

Potrivit dispoziţiilor art. 259 din Codul muncii

(1) Regulamentul intern se aduce la cunoştinţa salariaţilor prin grija angajatorului şi îşi produce efectele faţă de salariaţi din momentul încunoştinţării acestora.

(2) Obligaţia de informare a salariaţilor cu privire la conţinutul regulamentului intern trebuie îndeplinită de angajator.

(3) Modul concret de informare a fiecărui salariat cu privire la conţinutul regulamentului intern se stabileşte prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau, după caz, prin conţinutul regulamentului intern.

(4) Regulamentul intern se afişează la sediul angajatorului.

Potrivit acestor dispoziţii legale, regulamentul intern trebuie adus la cunoştinţa salariaţilor prin grija angajatorului şi îşi produce efectele fată de aceştia, doar din momentul încunoştinţării lor, ori în prezenta cauză, pârâta nu a făcut dovada îndeplinirii exigenţelor art. 259 din Codul muncii.

În altă ordine de idei, se reţine în motivarea opiniei separate, chiar dacă s-ar admite faptul că reclamantul a cunoscut regulamentul intern, sancţiunea aplicată, respectiv desfacerea disciplinară a contractului de muncă, este vădit disproporţionată faţă de gravitatea abaterii săvârşite, în situaţia în care unitatea pârâtă nu contestă prezenţa reclamantului la serviciu, sau eventuale întârzieri ori abateri de la programul normal de lucru.

Prin urmare, se poate reţine pe de o parte că dispoziţiile regulamentului intern nu au fost aduse la cunoştinţa reclamantului şi drept urmare nu îi sunt opozabile, iar pe de altă parte, că aplicarea celor trei sancţiuni, succesiv, în aceiaşi zi, reprezintă o măsură vădit disproporţionată faţă de gravitatea abaterilor săvârşite.

În aceste condiţii, faţă de considerentele expuse, s-a considerat că acţiunea reclamantului privind anularea deciziilor nr. 951, 952 şi 953 emise la data de 23.03.2009 trebuia admisă, cu consecinţa reintegrării şi cu plata drepturilor salariale restante.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatorul T. M., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi rejudecând cauza, să se dispună admiterea contestaţiei aşa cum a fost formulată.

În motivarea recursului arată că sentinţa este nelegală, dată prin aplicarea greşită a legii.

Astfel, susţine că deşi a arătat că toate cele patru sancţiuni disciplinare au fost aplicate în aceeaşi zi de 23 martie 2009, cu ocazia unei singure cercetări disciplinare efectuată în data de 20 martie 2009 în baza unui act normativ (regulament de ordine interioară) lipsit de valabilitate, instanţa de fond i-a ignorat în mod deliberat cererea privind admiterea dovezii cu martori pentru a demonstra că:

- regulamentul nu a fost adus la cunoştinţa salariaţilor conform prevederilor art. 259 din Codul muncii şi respectiv conform dispoziţiilor art. 10 din Regulamentul de Ordine Interioară prin instruirile specifice de protecţia muncii sau instruirilor cu alt caracter;

- pontajul nu este cel întocmit de şeful de echipă;

- raporturile de muncă funcţionează pe alte criterii.

Consideră că în atare situaţie, pentru a respinge această probă, instanţa trebuia să solicite pârâtei înscrisuri prin care să dovedească faptul că reclamantul a luat la cunoştinţă de prevederile regulamentului, instanţa ignorând şi declaraţia sindicatului că regulamentul a fost adoptat fără consultarea acestuia.

Apreciază că soluţia pronunţată este ridicolă prin păstrarea celor patru decizii de sancţionare, care nu pot produce efecte în condiţiile desfacerii contractului său de muncă, cu atât mai mult cu cât desfacerea disciplinară se aplică contractului de muncă încheiat pentru funcţia de vulcanizator, în timp ce decizia nr. 953, prin care se precizează data încetării contractului de muncă se aplică funcţiei de şef de echipă, instanţa omiţând şi faptul că într-un alt proces s-a decis definitiv că funcţia deţinută de contestator este de şef de echipă.

Consideră că instanţa a fost indusă în eroare de către pârâtă prin caracterul indisciplinar creat contestatorului ca urmare a săvârşirii unor abateri succesive legat de nepontarea cartelei, împărţind tendenţios abaterea de nepontare pe lunile februarie şi martie, fiindu-i aduse la cunoştinţă în aceeaşi zi, prin încălcarea art. 265 din Codul muncii privind unicitatea sancţiunii, pârâta minţind şi în legătură cu neprofesionalismul contestatorului, nerecunoscând faptul că i-a oferit acestuia Certificatul pentru absolvirea cursului de instruire privind sănătatea şi securitatea în muncă.

Susţine că instanţa nu a luat în considerare contradicţiile arătate între dispoziţiile art. 92 alin. 2 lit. h din Regulament şi prevederile art. 85 din contractul colectiv de muncă.

În drept s-au invocat dispoziţiile art. 299, 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Legea nr. 53/2003.

Intimata, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentinţa recurată, văzând şi actele dosarului, prin prisma motivelor de recurs cât şi din oficiu, conform art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, instanţa constată că recursul este nefondat şi urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:

Soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, bazată pe aprecierea corectă a stării de fapt şi de drept, în raport de probele administrate de părţi şi dispoziţiile legale incidente în speţă.

Corect a apreciat instanţa de fond ca neîntemeiate cererile de anulare a celor patru decizii de sancţionare disciplinară a contestatorului, fiecare din aceste decizii fiind analizate în raport de dispoziţiile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, instanţa stabilind în mod judicios că emiterea acestor decizii s-a făcut conform dispoziţiilor legale, respectiv art. 263, 264, 266, 267 şi 268 din Legea nr. 53/2003.

Sunt lipsite de orice suport real susţinerile recurentului în sensul că deciziile nr. 951/23.03.2009, nr. 952/23.03.2009, nr. 953/23.03.2009 sunt nelegale, date prin încălcarea dispoziţiilor C o d u l u i m u n c i i, întrucât, aşa cum a reţinut instanţa de fond, a fost efectuată cercetarea disciplinară pentru fiecare abatere disciplinară în parte, sancţiunile aplicate fiind prevăzute atât în regulamentul intern, cât şi în cuprinsul art. 264 din Codul muncii. De altfel, reclamantul nici nu contestă abaterile disciplinare reţinute în sarcina sa prin deciziile de sancţionare, respectiv nepontarea cartelei de intrare – ieşire din schimb în luna februarie, abatere reţinută prin decizia nr. 951/23.03.2009, lipsa nemotivată de la serviciu din data de 11 martie 2009, reţinută ca abatere disciplinară în decizia nr. 952/23.03.2003 şi respectiv nepontarea cartelei de intrare – ieşire din schimb în luna martie, reţinută ca abatere în decizia nr. 953/23.03.2009, ori este evident că unitatea angajatoare are prerogativa stabilirii sancţiunilor disciplinare conform art. 263 alin. 1 din Codul muncii, iar faptul că sancţiunile au fost aplicate la aceeaşi dată nu constituie un motiv de nelegalitate al deciziilor de sancţionare, câtă vreme au fost respectată procedura instituită de art. 267 – 268 din Codul muncii.

Art. 263 alin. 2 din Codul muncii defineşte abaterea disciplinară ca fiind o fapta în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.

Ori, câtă vreme deciziile au fost emise cu respectarea procedurii prevăzută de lege, iar netemeinicia deciziilor nu este contestată, mai mult, contestatorul recunoscând că nu a pontat cartela sau că a lipsit de la serviciu, soluţia de respingere a contestaţiei formulată, este legală şi temeinică, instanţa reţinând corect că reclamantul a comis în mod repetat abateri disciplinare care au determinat luarea măsurilor de sancţionare de către angajator.

Nu poate fi reţinută ca întemeiată nici critica recurentului privind greşita menţionare în decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă, a funcţiei deţinută de acesta, raportat la procesele anterioare, întrucât în cuprinsul deciziei nr. 953/23.03.2009 este reţinută corect funcţia de şef de echipă, nerelevante fiind şi aspectele referitoare la neconcordanţele dispoziţiilor regulamentului intern cu prevederile contractului colectiv de muncă, câtă vreme sancţiunile au fost aplicate în conformitate cu dispoziţiile C o d u l u i m u n c i i.

În mod just a apreciat instanţa ca neîntemeiată apărarea formulată de către contestator în sensul că nu a cunoscut obligaţiile de serviciu stabilite prin regulamentul intern, privind folosirea cartelei de intrare – ieşire din unitate, raportat atât la probele administrate, cât şi la calitatea reclamantului, de şef de echipă şi lider sindical.

Aşa fiind, văzând că reclamantul nu a dovedit prin probele administrate nici la instanţa de fond, nici în recurs, că faptele reţinute în sarcina sa ca abateri disciplinare potrivit deciziilor de sancţionare contestate, sunt nereale sau că aceste decizii au fost emise cu nerespectarea dispoziţiilor legale, instanţa apreciază ca nefondat recursul.

Faţă de cele ce preced, în baza art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 Cod procedură civilă, se va respinge ca nefondat recursul de faţă şi va fi menţinută în totalitate, ca legală şi temeinică, hotărârea atacată.

Se constată că partea intimată nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul civil declarat de reclamantul T. M. domiciliat în Carei, Cartier S., . 1/A, . 10, judeţul S M, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. „D. U. FLUID B. ROMÂNIA” – S.R.L. cu sediul în Carei,(...), judeţul S M, împotriva sentinţei civile nr. 528 din 10 iunie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l S a t u M a r e, pe care o menţine în întregime.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

I R E V O C A B I L Ă .

Pronunţată în şedinţa publică din 12 februarie 2010.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

R (...) (...) (...) (...) (...) (...) (...)

red.H. M.

jud.fond.S. M.G.-E. T.

dact. C.A.

4 ex./09.03.2010

- 2 com./

- T. M. - Carei, Cartier S., . 1/A, . 10, judeţul S M,

- S.C. „D. U. FLUID B. ROMÂNIA” – S.R.L. - Carei,(...),

judeţul S M.