Cabinet avocat Dreptul muncii

ROMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE A P E L T I M I Ş O A R A

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

DOSAR NR(...)-17.01.2008

DECIZIA CIVILĂ NR. 192

Şedinţa publică din 20 februarie 2008

PREŞEDINTE : (...) (...)

JUDECĂTOR : (...) (...)

JUDECĂTOR : (...) (...)

GREFIER : (...) (...)

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului A împotriva sentinţei civile nr. 2858/5.12.2007, pronunţată de T r i b u n a l u l A r a d în dosar nr(...), în contradictoriu cu reclamanta intimată E. M. şi pârâtul intimat Consiliul Judeţean A, având ca obiect litigiu privind funcţionarii publici.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, se prezintă pentru pârâta recurentă consilier juridic E. G. M., lipsă celelalte părţi.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanţei, întâmpinare, în 2 exemplare, un exemplar se înmânează reprezentantului pârâtei recurente.

Consilier juridic E. G. M. depune la dosar delegaţie pentru reprezentarea în cauză a pârâtei recurente şi arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri şi nici excepţii, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul pârâtei recurent solicită admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate, în sensul respingeri acţiunii.

C U R T E A

Deliberând asupra recursului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la T r i b u n a l u l A r a d Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal sub nr(...) la data de 7.09.20078, reclamanta E. M. a chemat în judecată pârâţii Consiliul Judeţean A şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului A şi a solicitat să fie obligaţi la plata drepturilor băneşti reprezentând prima de concediu cuvenită pentru perioada 2001-2006, actualizată cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului la acţiune şi până la plata efectivă cu motivarea că a fost funcţionar public la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului A, începând cu 1 decembrie 2001, dar nu a beneficiat de o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecări în concediu, impozitată separat, astfel cum prevăd dispoziţiile Legii nr. 188/1999.

Prin precizarea cererii din 3.10.2007, reclamanta a arătat că solicită drepturile băneşti numai pentru anii 2001-2003, întrucât la data de 1.08.2003 a încetat raporturile de serviciu cu pârâta 2 ş numai dintr-o eroare a indicat anul 2006.

La 29.1.2007, reclamanta şi-a precizat din noi cererea, solicitând prima de concediu şi pentru restul de 17 zile de concediu de odihnă neefectuate, aferente anului 2001, pentru care a primit o compensare bănească întrucât din cauza problemelor de serviciu nu a putut să-şi efectueze integral concediul aferent anului 2001.

Prin întâmpinare Consiliul Judeţean A a invocat excepţia lipsei calităţi procesuale pasive, întrucât nu a avut raporturi de serviciu, în baza Legii nr. 188/1999 cu reclamanta, aceasta fiind funcţionar public la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului A, instituţie separată de ce a Consiliului judeţean, care i-a acordat toate drepturile salariale cuvenite.

Prin întâmpinare, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului A şi a solicitat respingerea acţiunii precizate a reclamantei, întrucât primele de concediu reglementate legal nu au fost cuprinse în bugetul instituţiei şi este imposibil să fie plătite.

Prin sentinţa civilă nr. 2858/05.12.2007, pronunţată în dosarul nr(...), T r i b u n a l u l A r a d a admis acţiunea modificată a reclamantei E. M. formulată împotriva pârâtei Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului A, a obligat pârâta să plătească prima de concediu în cuantum de 2692 lei actualizată cu indicele de inflaţie până la data de 31.12.2006, actualizată în continuare până la data plăţii efective; a obligat pârâta şi la plata primei de concediu pentru 17 zile de concediu de odihnă neefectuate în anul 2001, compensate în bani în luna ianuarie 2002, cu actualizarea sumei începând de la data compensării şi până la plata efectivă; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Judeţean şi a respins acţiunea faţă de acesta.

Instanţa de fond a reţinut că din documentaţia depusă de reclamantă şi de pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului A a rezultat că reclamanta, în calitate de funcţionar public, a deţinut funcţia de director executiv adjunct economic începând cu 1 decembrie 2001 până la data de 1 august 2003, când a încetat raportul de activitate prin dispoziţie administrativă.

După numirea în funcţia publică, începând cu 1 decembrie 21001, reclamanta a efectuat concediul de odihnă aferent anului 2001, fiind la serviciu, a fost rechemată din concediu prin adresa nr. 17118/6.12.2001, astfel că după ce a efectuat numai 3 zile de concediu din anul 2001 a revenit la serviciu, li datorită complexităţii sarcinilor şi activităţilor din instituţia nu a putut continua efectuarea concediului de odihnă, astfel că pentru cele 17 zile din concediul de odihnă aferent anului 2001 a primit o indemnizaţie bănească în cursul anului 2002.

Pentru cele 3 zile de concediu de odihnă efectuate în luna decembrie 2001, reclamantei i se cuvine o primă de concediu reactualizată începând cu anul 2001 până la 31 decembrie 2006, de 130 lei.

În anul 2002 reclamanta a efectuat concediul de odihnă integral având salariul de bază din luna anterioară plecării în concediul de odihnă de 942 lei. Indemnizaţia actualizată până la data de 31 decembrie 2006, este în cuantum de 1731 lei.

În anul 2003 prima de concediu cuvenită pentru numărul de zile lucrate în raport de salariul de bază din luna anterioară fost calculată la 555 lei, iar actualizată până la 31.12.2006, la suma de 831 lei.

Sub aspectul reglementării legale, prima instanţă a reţinut că Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcţionarilor publici, a reglementat, iniţial în art. 33 al.2, ulterior în art. 34 al.2, iar în prezent de art. 35 al.2,. dreptul funcţionarului public, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat şi care se acordă pe lângă indemnizaţia de concediu.

Potrivit art. 18 din Decretul nr. 167/1958, privitor la prescripţia extinctivă, instanţa este obligată ca, din oficiu, să cerceteze, dacă dreptul la acţiune al reclamantei este prescris.

Îndată după intrarea în vigoare a Statutului funcţionarilor publici, prin art. III din OUG nr. 33/2001, privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcţionarilor publici…, s-a dispus suspendarea până la data de 01.01.2002, a dispoziţiilor art. 33 al.2 din Legea nr. 188/1999, referitoare la acordarea primei cu ocazia plecării în concediul de odihnă.

Prin art. 32 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2002, nr. 744/2001 şi art. 12 din Legea bugetului de sta pe anul 2002 nr. 743/2001 s-a prevăzut că termenele reglementate de art. III din OUG nr. 33/2001…, se prelungesc până la data de 30 decembrie 2002.

Prin art. 10 al.3 din Legea bugetului de stat pe anul 2002, nr. 631/2002, s-a prevăzut o dispoziţie similară, în sensul prelungirii până la data de 31 decembrie 2003 a suspendării.

Prin art. 9 din Legea bugetului de stat pe anul 2004, nr. 507/2003, s-a dispus că aplicarea prevederilor din actele normative referitoare la primele ce se acordă cu vocaţia plecării în concediul de odihnă… prevăzute de Statutul funcţionarilor publici…, se suspendă până la data de 31 decembrie 2004.

Art. 8 al.7 din Legea bugetului de T. pe anul 2005, nr. 51/2004 a reiterat această dispoziţie de suspendare pentru un nou termen, data de 31.12.2005.

Legea bugetului de sta pe anul 2006 nr. 379/2005, dispune prin art. 5 al.5 că prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele de concediu ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă se suspendă până la data de 31 decembrie 2006.

Potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit la art. 3 din acelaşi decret, care este de 3 ani.

Art. 7 al.3 din acelaşi decret, prevede că dacă dreptul este sub termen suspensiv, prescripţia începe să curgă de la data când a expirat termenul.

Când termenul de suspendare succesivă a expirat doar la 31 decembrie 2006, dreptul la acţiune al reclamantei pentru primele de concediu aferente perioadei 2001-2003, s-a născut doar la această dată, astfel că nu este prescris.

Referitor la fondul acţiunii, prima instanţă a observat că dispoziţiile art. 64 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care prevăd că în cazuri speciale, aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ, cu obligativitatea de a se prevedea, data de la care se produce suspendarea precum şi durat ei determinată.

Al. 2 al art. 64 prevede imperativ, că la expirarea duratei de suspendare, actul normativ au dispoziţia afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.

La data expirării ultimei suspendări, dispoziţiile referitoare la prima de concediu din Statutul funcţionarilor publici au reintrat în vigoare.

Da, acest drept, patrimonial reglementat de Statutul funcţionarilor publici, lege organică, potrivit art. 73 lit. j din Constituţia revizuită, a fost suspendat prin legile ordinare menţionate, în mod succesiv, de la intrarea sa în vigoare, până la 31.12.2006, iar efectul a fost golirea de conţinut a însuşi dreptului funcţionarilor publici la plata anuală a primei de concediu, situaţie ce echivalează cu recunoaşterea unui drept patrimonial, dar vidarea acestuia de însăţi substanţa sa, lipsindu-l practic de orice valoare. În acest mod, funcţionarii publici, titulari ai dreptului reglementat în favoarea lor de statutul propriu au fost suspendaţi de a se bucura efectiv de acesta pe întreaga perioadă de suspendare succesivă.

Instanţa de fond a constatat că dreptul nu a fost afectat în însăşi fiinţa lui, cât timp, prin nici o dispoziţie legală nu i-a fost înlăturată existenţa, de la instituire până în prezent.

Astfel, deşi dreptul există, exerciţiul său a fost împiedecat, contravenindu-se astfel art. 53 din Constituţia revizuită, împrejurarea în care instanţa de fond a restabilit principiul constituţional încălcat prin legile de suspendare, cât şi principiul că un drept legale prevăzut are un conţinut real, efectiv, neputând fi redus la nudum jus.

În argumentarea acestei soluţii, instanţa de fond a avut în vedere şi dispoziţiile art. 18 din vechiul Cod al muncii şi pe cele ale art. 38 din actualul Cod al muncii, în sensul că salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege.

Dispoziţiile constituţionale şi cele cuprinse în statutul funcţionarilor publici şi Codul muncii, sunt într-un perfect acord cu reglementările date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aplicabil şi în dreptul nostru intern.

Pe lângă sumele băneşti ce s-au acordat reclamantei, pentru neplata primelor de concediu pentru perioada 2001-2003, instanţa de fond a considerat că acesteia i se cuvin daune interese compensatorii, în scopul acoperiri prejudiciului suferit ca urmare a devalorizării monedei naţionale pentru perioada respectivă, calculate potrivit coeficienţilor de inflaţie în condiţiile prevăzute de art. 161 al.4 şi art. 295 al.2 din Legea nr. 53/2002, aplicabile şi funcţionarilor publici, în virtutea dispoziţiilor art. 117 din Statutul funcţionarilor publici. Potrivit acestora, Codul munci se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, dacă acestea nu sunt complete şi este compatibilă completarea lor cu dreptul comun, respectiv Codul muncii. Acesta prevede în art. 161 al.4, că întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului prin neexecutarea la termen a obligaţiei.

Pârâta a depus la dosarul primei instanţe note de calcul pentru primele de concediu, în sume brute, pe perioada 2001-2003, note de calcul ce nu au fost contestate de către reclamantă şi care poartă sigiliul pârâtei.

Instanţa de fond, văzând că pe întreaga perioadă pentru care reclamanta a solicitat drepturile băneşti, s-a aflat în raporturi de funcţie publică cu pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului A, a admis acţiunea, a obligat pe pârâtă la plata primelor de concediu cuvenite, acesteia, pentru perioada în care a efectuat efectiv concediile de odihnă, reactualizate. Prima instanţă a admis acţiunea şi pentru a i se acorda primele de concediu aferente concediului de odihnă neefectuat ca urmare a întreruperii concediului de odihnă şi a nevoii de a fi prezentă în instituţie, din motive independente de voinţa reclamantei. Instanţa de fond a avut în vedere şi împrejurarea că dacă nu ar admite acţiunea pentru aceste prime de concediu ar crea o situaţie discriminatorie faţă de funcţionarii publici care şi-au efectuat concediul de odihnă din instituţie şi care au beneficiat de plata drepturilor respective. Discriminarea ar opera şi faţă de reclamantă, iar pentru perioada în care, datorită nevoilor unităţii, a trebuit să se sacrifice personal şi să muncească în interesul societăţii, nesocotind interesul personal de a-şi reface capacităţile de muncă, să nu primească prima de concediu. În acest fel la sacrificiul personal s-ar adăuga şi o discriminare de natură salarială ce nu ar putea fi justificată în nici un fel prin reglementarea fostului art. 33 al.2, actualul art. 35 al.2 din Statutul funcţionarilor publici.

Prin admiterea acţiunii, prima instanţă a dispus reactualizarea sumei până la data efectivă a plăţii.

Cererea reclamantei a fost respinsă faţă de pârâtul Consiliul Judeţean A, în temeiul excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia, reclamanta neavând raporturi de serviciu cu această instituţie.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului A solicitând instanţei admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiuni formulate, precizate şi modificate de reclamanta E. M..

În motivarea recursului, pârâta recurentă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului A a arătat că, având în vedere suspendările succesive cu privire la plata primelor de concediu ale funcţionarilor publici prin OUG nr. 33/2001, Legea nr. 743/2001, Legea nr. 744/2001, Legea nr. 631/2002, Legea nr. 507/2003, Legea nr. 511/2004 şi Legea nr. 379/2005, recurenta s-a aflat în imposibilitatea legală de a face aplicarea prevederilor legi funcţionarilor publici cu privire la solicitarea reclamantei pentru acordarea primelor de concediu.

Pârâta recurentă arată că nu deţinea nici fondurile necesare, acestea trebuind să fie alocate de către Consiliul Judeţean A, în calitate de ordonator principal de credite.

În conformitate cu prevederile art. 105 al.2, 3 şi 4 din Legea nr. 272/2004 Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului este instituţie publică cu personalitate juridică, înfiinţată în subordinea consiliului judeţean, structura organizatorică, numărul de personal şi funcţionarea direcţie fiind aprobată de către consiliul judeţean, care o înfiinţează, astfel încât să asigure îndeplinirea în mod corespunzător a atribuţiilor ce îi revin şi atribuţiile din regulamentul cadru de organizare şi funcţionare a direcţiei generale se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Conform art. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 1434/2004, finanţarea Direcţiei se asigură din bugetele locale ale judeţelor.

Recurenta mai invocă prevederile OG nr. 22/2002, art. 2 care prevede că ordonatorii principali de credite bugetare au obligaţia să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virările de credite bugetare, în condiţiile legii pentru asigurarea în bugetele propriii şi ale instituţiilor din subordine creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii şi arată că art. 29 al.1 din Legea nr. 47/1192 nu constituie temei de drept pentru a aplica şi a fi motivată sentinţa atacată, motivarea sentinţei în temeiul art. 18 şi 38 din Codul muncii fiind nefondată şi neîntemeiată.

Instanţa de fond a admis greşit acţiunea deoarece nu a ţinut seama nici de prevederile art. 18 din vechiul cod al muncii invocat de reclamantă ca temei de fiind nu poate fi reţinut ca temeinic şi fondat pentru simplul motiv că aceasta a fost funcţionar public şi nu personal contractual şi astfel nu se aplică prevederile c o d u l u i m u n c i i funcţionarilor publici. Arată că nici prevederile art. 166 al.1 Codul muncii nu pot fi reţinute ca temeinice şi legale pe motiv că reclamanta a fost funcţionar public şi nu personal contractual.

De asemenea nici prevederile art. 41 al.2 şi art. 53 al.1 din Constituţie nu pot fi reţinute ca temeinice şi legale, deoarece faptul că nu se poate restrânge un drept câştigat, nu se referă la raporturile juridice de dreptul muncii, prevederile constituţionale având în vedere ca acestea au caracter general.

Reclamanta intimată E. M. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, şi admiterea în tot a sentinţei civile atacate, în sensul obligării la plata drepturilor băneşti reprezentând prima de concediu actualizate, la zi cu indicele de inflaţie de la data naşterii raportului dreptului până la data plăţii efective.

În motivarea întâmpinării, reclamanta intimată E. M. consideră că are dreptul al prima de concediu pentru anii în care a avut calitatea de funcţionar public, conform notelor de calcul anexate, întocmite de recurentă, astfel că prin aceste note de calcul pârâta recurentă a recunoscut calitatea reclamantei intimate de funcţionar public.

Mai arată că dreptul de a beneficia de primă de concediu face parte din conţinutul complex al dreptului fundamental la muncă şi nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu.

Arată că pârâta recurentă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului A putea şi trebuia să prevadă şi să solicite Consiliului Judeţean A, fondurile necesare primei de concediu, având în vedere existenţa unor sentinţe civile prin care Consiliul Judeţean A a fost obligat la alocarea de fonduri pentru plata primei de concediu pentru membrii sindicatului „E.” şi faptului că reclamanta intimată a solicitat pe cale amiabilă plata primei de concediu care i se cuvenea.

Reclamanta intimată arată că recurenta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului A confundă dreptul la prima de concediu prevăzută de Legea nr. 188/1999 republicată a funcţionarului public cu indemnizaţia de concediu care este un drept salarial.

Reclamanta intimată arată că prin OG nr. 146/19.12.2007 Guvernul României a recunoscut dreptul unor categorii din sectorul bugetar de a li se acorda o primă cu ocazia plecări în concediul de odihnă ce a fost instituită în baza prevederilor art. 35 al.2 din Legea nr. 188/1999 şi a stabilit o modalitate de plată a drepturilor restante.

Analizând actele dosarului, criticile recurentului prin prisma dispoziţiilor art. 304 din C o d u l d e procedură civilă şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304¹ din C o d u l d e procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:

În privinţa excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada 2001-2003, Curtea observă că reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor Consiliul Judeţean A şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului A la plata primelor de concediu aferente anilor 2001-2006, în contextul în care acest drept cu caracter salarial a fost suspendat succesiv prin mai multe acte normative.

Or, potrivit art. 7 alin. 3 din Decretul nr. 167 din 10 aprilie 1958, privitor la prescripţia extinctivă, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, „dacă dreptul este sub condiţie suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripţia începe să curgă de la data cînd s-a împlinit condiţia sau a expirat termenul.”

În raport cu această reglementare, dreptul la acţiune al reclamantei la plata primelor de concediu nu s-a născut decât după încetarea suspendării exerciţiului acestui drept, astfel încât excepţia prescripţiei, invocată de recurentă, nu este fondată.

Examinând fondul pricinii, în raport cu motivele de recurs, cu privire la acordarea primelor de concediu, Curtea reţine că litigiul are de obiect dreptul reclamantei – funcţionar public – la primele de concediu aferente anilor 2001-2006, în contextul în care acest drept cu caracter salarial a fost suspendat succesiv prin mai multe acte normative.

În opinia Curţii, soluţionarea acestei cereri este influenţată de stabilirea efectelor unor dispoziţii legale care au fost suspendate ulterior printr-un alt act normativ de aceeaşi forţă juridică.

În rezolvarea acestei chestiuni, Curtea observă că prin Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 733 din 30 octombrie 2007, Î n a l t a C u r t e de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra unor dispoziţii legale referitoare la dreptul la prima de concediu pentru poliţişti, stabilind, în dispozitiv, că „în aplicarea dispoziţiilor art. 37 alin. (2) teza I din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările şi completările ulterioare, (…) prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizaţia de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004 - 2006, astfel cum a fost reglementată prin dispoziţia legală menţionată.”

În privinţa acestei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea observă că aceasta a fost pronunţată de Î n a l t a C u r t e de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Î n a l t a C u r t e de Casaţie şi Justiţie „pentru a se asigura” – potrivit art. 329 al. 1 Cod de Procedură Civilă – „interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României”. Fiind pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, această decizie este obligatorie pentru viitor, având în vedere dispoziţiile art. 329 alin. 3 teza a doua Cod de Procedură Civilă, conform cărora „dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe”.

În consecinţă, în prezenta cauză Curtea va da eficienţă acestor dispoziţii legale şi va respecta interpretarea obligatorie dată de Î n a l t a C u r t e de Casaţie şi Justiţie, în măsura în care interpretarea din aceste decizii este incidentă în prezentul litigiu.

Având în vedere principiul egalităţii, consacrat de art. 16 alin. 1 din Constituţia României, precum şi principiul nediscriminării, instanţa constată că interpretarea dată de Î n a l t a C u r t e de Casaţie şi Justiţie este incidentă, pentru identitate de raţiune, şi în prezenta cauză.

În consecinţă, Curtea, reiterând interpretarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum a fost exprimată în Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, reţine că suspendarea exerciţiului unui drept – cum este dreptul la prima de concediu, în prezent a cauză – nu echivalează cu „însăşi înlăturarea lui”.

După cum s-a arătat în continuare în motivarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,”prin art. 38 din Codul muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacţii, renunţări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.

De aceea, fiind un drept câştigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menţionate.”

Î n a l t a C u r t e de Casaţie şi Justiţie a arătat că, întrucât actele normative care au determinat suspendarea dreptului reclamanţilor la prima de concediu nu se referă la „eventualitatea desfiinţării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exerciţiului acestui drept ori la prelungirea termenului de punere în aplicare,(…) suspendarea exerciţiului dreptului la prima de concediu nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziţie legală nu i-a fost înlăturată existenţa şi nici nu s-a constatat neconstituţionalitatea textului de lege ce prevede acest drept.

Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligaţie lipsită de conţinut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.

Astfel, s-ar ajunge la situaţia ca un drept patrimonial, a cărei existenţă este recunoscută, să fie vidat de substanţa sa şi, practic, să devină lipsit de orice valoare.

De aceea respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege.”

De asemenea, Curtea reţine şi că printr-o altă decizie dată de Î n a l t a C u r t e de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, respectiv prin decizia nr. 77/5.11.2007, admiţându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit:

„Dispoziţiile art. 34 alin. (2) (devenit art. 35 alin. 2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că:

Prima de concediu, reprezentând o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, se cuvenea acestei categorii de personal.”

Deşi decizia nr. 77/5.11.2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a fost publicată în Monitorul Oficial până la data pronunţării prezentei hotărâri, instanţa reţine că dispozitivul acesteia a fost adus la cunoştinţă publică prin publicarea sa pe site-ul Internet al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, Curtea reţine că după pronunţarea hotărârii recurate, a intrat în vigoare Ordonanţa de Urgenţă nr. 146 din 19 decembrie 2007, pentru aprobarea plăţii primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 877 din 20 decembrie 2007.

Conform art. 2 alin. 1 din această Ordonanţă de Urgenţă, „personalul din sectorul bugetar căruia până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă nu i s-au acordat primele de concediu de odihnă pentru perioada 2001 - 2006 urmează să primească aceste drepturi în anul 2008, în mod eşalonat, în 3 tranşe, după cum urmează:

a) în luna martie - pentru anii 2001 şi 2002;

b) în luna iunie - pentru anii 2003 şi 2004;

c) în luna octombrie - pentru anii 2005 şi 2006.”

Având în vedere acest normativ, care confirmă interpretarea dată de Î n a l t a C u r t e de Casaţie şi Justiţie în sensul existenţei dreptului funcţionarilor publici la plata primelor de concediu eferente anilor 2001-2006 – ţinând seama de interpretarea obligatorie dată de Î n a l t a C u r t e de Casaţie şi Justiţie cu privire la efectele actelor normative de suspendare a unor dispoziţii legale care prevedeau acordarea primei de concediu pentru funcţionarii publici – Curtea apreciază ca fiind întemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata primelor de concediu.

De asemenea, Curtea consideră întemeiată obligarea pârâţilor şi la plata primei de concediu aferentă celor 17 zile de concediu neefectuate din concediul pentru anul 2002, în contextul în care respingerea acestei cereri ar determina o lipsire a reclamantei de plata integrală a primei de concediu legal datorată de pârâtă.

Curtea apreciază că, în condiţiile în care întreruperea concediului de odihnă sau neefectuarea integrală a acestui concediu a fost determinată de nevoile unităţii angajatoare, care a solicitat reclamantei prezenţa la serviciu, refuzul acordării integrale a primei de concediu ar conduce la crearea unui tratament discriminatoriu în defavoarea reclamantei şi la posibilitatea unităţilor respective de a uza de posibilitatea de a solicita funcţionarilor publici întreruperea concediului de odihnă sau limitarea acestui concediu pentru a evita efectuarea plăţii integrale a primei de concediu datorate acestora.

În consecinţă, în raport cu cele arătate mai sus, Curtea apreciază că soluţia T r i b u n a l u l u i A r a d este temeinică şi legală, recursul formulat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului A împotriva sentinţei civile nr. 2858/5.12.2007, pronunţată de T r i b u n a l u l A r a d în dosar nr(...) urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului A împotriva sentinţei civile nr. 2858/5.12.2007, pronunţată de T r i b u n a l u l A r a d în dosar nr(...).

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 20 februarie 2008.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

(...) (...) (...) (...) (...) (...)

GREFIER

(...) (...)

Red. R.P./20.03.2008

Tehnored. G.R.I./28.03.2008/ 2 ex.

Primă instanţă: T r i b u n a l u l A r a d

Judecători: B. D., M. P.