• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Litigiu de munca. Anulare act. Recurs

Hotararea nr. 2423/R din data 2008-12-10
Pronuntata de Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE A P E L C L U J

Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale,

pentru minori şi familie

 

 

DECIZIA CIVILĂ NR. 2423/R/2008

Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2008

Instanţa constituită din :

PREŞEDINTE : (...) (...)

JUDECĂTORI : (...) (...)

(...) (...)

GREFIER : (...) (...)

 

S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamantul T. T. O. împotriva sentinţei civile nr. 1891/16.10.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l C l u j în dosar nr(...), privind şi pe pârâta intimată COMPANIA DE B. B. SA, având ca obiect anulare act.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă reprezentantul pârâtei intimate, av. E. B. F., în substituirea av. N. D., lipsă fiind reclamantul

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că prin serviciul de registratură al instanţei, la data de 8 decembrie 2008, s-a depus întâmpinare de către pârâta intimată.

Reprezentanta pârâtei intimate solicită acordarea unui termen în vederea comunicării întâmpinării cu reclamantul recurent. Totodată precizează instanţei faptul că din eroare s-a depus la acest dosar (f. 8), la data de 20.11.2008, o altă întâmpinare formulată într-un dosar înregistrat pe rolul T r i b u n a l u l C l u j.

Instanţa respinge cererea formulată, întrucât reclamantul este cel care poate solicita amânarea.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepţii de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie şi acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat, conform motivelor invocate în întâmpinarea depusă la dosar, arătând că este adevărat că s-a emis decizia contestată, însă reclamantului i s-au achitat contribuţiile reţinute în baza funcţiei avute, neaducându-i-se astfel nici o vătămare, în cele din urmă dându-şi demisia. Solicită obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

 

C U R T E A :

 

Deliberând reţine că, prin sentinţa civilă nr. 1891 din data de 16 octombrie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l C l u j în dosarul nr(...), s-a respins acţiunea formulată de către reclamantul T. T. O. în contradictoriu cu pârâta S.C. Compania de apă B. S.A. T, având ca obiect un conflict de muncă.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că, prin înscrisul nr. 6116/28.07.2008, reclamantul a fost informat de către pârâtă că începând cu data comunicării acesteia începe să curgă preavizul de 30 de zile lucrătoare, până la încetarea contractului individual de muncă.

Potrivit prevederilor art. 283 alin. 1 din Legea 53/2003, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încetarea contractului individual de muncă.

Respectiva decizie trebuia să conţină conform prevederilor art. 74 din Legea 53/2003 motivele care determină concedierea, durata preavizului, lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant.

Înscrisul comunicat reclamantului şi contestat de acesta nu a întrunit cerinţele arătate anterior astfel că cererea sa a fost respinsă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul T. T. O. în termenul legal, solicitând admiterea recursului, iar în conformitate cu art. 304, pct. 9, 3041 şi 312 alin. 3 C.pr.civ., modificarea sentinţei recurate în sensul admiterii acţiunii pe care a formulat-o, anulându-se astfel actul nr. 6116 din 28.07.2008 al S.C. Compania de apă B. S.A.

În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul a arătat că prima instanţă a făcut o aplicare greşită a legii, primul considerent reţinut în hotărâre referitor la tardivitatea deciziei (excepţie care nu a fost pusă în discuţia părţilor) fiind eronat şi în contradicţie cu dispozitivul hotărârii.

Referitor la al doilea considerent reţinut de tribunal s-a precizat că dispoziţiile art. 74 din Legea 53/2003 se referă la conţinutul obligatoriu al deciziei de concediere. Invocând modul confuz de redactare al hotărârii

recurentul a arătat că există două ipoteze posibile: actul contestat este o decizie de concediere (situaţie în care cu atât mai mult trebuia să se admită acţiunea, în condiţiile în care s-a menţionat că actul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege), respectiv actul dedus judecăţii nu este o decizie de concediere (ipoteză în care referirea la art. 74 din Codul muncii este inutilă).

S. starea de fapt, recurentul a arătat că Actul nr. 6116/28.07.2008 prin care i s-a acordat un preaviz de 30 de zile este ilegal, întrucât acest drept nu i s-a respectat în condiţiile în aceeaşi zi s-a dispus transferul său. De asemene, deşi preavizul este fundamentat pe dispoziţiile art. 65 din Codul muncii, postul ocupat de recurent nu este desfiinţat nici în prezent.

Prin întâmpinare, pârâta S.C. Compania de apă B. S.A. a solicitat în principal invocarea excepţiei tardivităţii petitelor privind constatarea nulităţii absolute sau anularea Actului adiţional nr. 420/S/25.08.2008 încheiat de pârâtă cu reclamantul, iar în subsidiar, în situaţia respingerii excepţiei anterior invocate, respingerea acestor capete de cerere ca nefondate.

Prin întâmpinarea înregistrată în data de 08 decembrie 2008 la Curtea de A P E L C L U J în dosarul nr(...), pârâta S.C. Compania de apă B. S.A. a solicitat în principal, respingerea recursului ca nefondat cu consecinţa menţinerii sentinţei atacate ca temeinică şi legală, cu cheltuieli de judecat.

Examinând recursul formulat prin prisma motivelor invocate Curtea reţine următoarele:

Hotărârea primei instanţe nu conţine motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, aşa cum prevede în mod expres art. 261 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă.

Contrar dispoziţiilor legale menţionate anterior, instanţa de fond a omis să analizeze toate petitele şi motivele invocate de către reclamant şi să arate motivele pentru care respinge toate petitele, astfel încât cu privire la hotărârea pronunţată nu se poate exercita un control judiciar eficient. A considera altfel ar însemna ca instanţa de control judiciar să se pronunţe asupra unei chestiuni esenţiale a cauzei, fără ca prima instanţă să fi soluţionat acest aspect, lipsind astfel părţile de un grad de jurisdicţie. De asemenea, examinarea tuturor capetelor de cerere şi aspectelor invocate de părţi reprezintă şi o cerinţă pentru ca un proces să fie echitabil, aşa cum s-a pronunţat constant Curtea Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa relativă la art. 6 din CEDO (Cauza Van de Hurk c/a E.-E. din 19 aprilie 1994).

Sub acest aspect, este de observat că în considerentele sentinţei nu s-a răspuns motivat la apărările reclamantului iar motivele expuse în sentinţa atacată sunt străine de cele solicitate de către reclamant, cele expuse de către reclamant nefiind analizate, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.7 Cod procedură civilă.

Astfel, considerentele hotărârii se limitează la redarea art. 283 alin. (1) din Codul muncii (referitor la termenul de contestare a deciziei de încetare a contractului individual de muncă) şi la precizarea că înscrisul contestat nu conţine elementele prevăzute de art. 74 din Codul muncii. În consecinţă, există, aşa cum a invocat şi recurentul, contradicţie între considerentele hotărârii şi dispozitivul acesteia, deoarece consecinţa lipsei unor menţiuni obligatorii dintr-o decizie de concediere este nulitatea acesteia, or acţiunea reclamantului a fost respinsă.

Drept urmare, constatând că împotriva hotărârii recurate nu se poate realiza în mod eficient controlul judiciar în temeiul art. 304 pct.7 şi 312 alin. 3 şi art. 299 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să admită recursul declarat de reclamantul T. T. O. împotriva sentinţei civile nr. 1891 din 16 octombrie 2008 a T r i b u n a l u l u i C l u j, pronunţată în dosar nr(...), care va fi casată în întregime şi în consecinţă, se va trimite cauza spre rejudecare T r i b u n a l u l u i C l u j pentru a soluţiona fondul cauzei cu care a fost investit.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

 

 

Admite recursul declarat de reclamantul T. T. O. împotriva sentinţei civile nr. 1891 din 16 octombrie 2008 a T r i b u n a l u l u i C l u j, pronunţată în dosar nr(...), pe care o casează în întregime şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Decizia este irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 10 decembrie 2008.

 

 

PREŞEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

(...) (...) (...) (...) J. (...) (...) (...) (...)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

RED. L.D.

DACT. D.M.

3 EX./06.01.2009.

JUD. FOND : P. V., E. E..

Toate spetele


Sus ↑