Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L T Â R G U M U R E Ş

SECŢIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ŞI FAMILIE

Decizie nr. 838/R

Şedinţa publică din 29 aprilie 2009

Completul compus din:

N. E. J. - Preşedinte

T. E. - Judecător

H. P. - Judecător

Grefier - N. D.

Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanţii N. E. D., T. J. şi T. U., toţi cu domiciliul procesual ales în G,(...), cam.18, jud. H, împotriva sentinţei civile nr.44 din 29 octombrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Tg-M în dosarul nr(...).

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat în termenul prevăzut de lege, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru.

De asemenea, se constată că prin încheierea nr.43/CR din 29 aprilie 2009 s-a soluţionat incidentul procedural ivit în cauză, respectiv incompatibilitatea d-lui judecător G. E., completul de judecată fiind constituit prin includerea d-nei judecător H. P..

Având în vedere împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanţa în raport de actele şi lucrările dosarului, reţine cauza în pronunţare.

C U R T E A,

Prin sentinţa civilă nr.44 din 29 octombrie 2008 a Curţii de Apel Tg-M s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi s-a respins, ca prescrisă, acţiunea civilă formulată de reclamanţii N. E. D., T. J. şi T. U., în contradictoriu cu pârâţii T r i b u n a l u l H a r g h i t a, Ministerul Justiţiei, Ministerul Economiei şi finanţelor şi D.G.F.P.H.

În considerentele hotărârii atacate s-a reţinut că reclamanţii solicită acordarea unor drepturi salariale pentru perioada cuprinsă între noiembrie 2000 – iunie 2004.

Instanţa a constatat că dreptul la acţiune al reclamanţilor s-a născut în momentul în care sporurile salariale solicitate nu au mai fost acordate iar termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de Decretul nr.167/1958 curge de la data când se naşte dreptul la acţiune, art.7 alin.1 din Decretul 167/1958 şi art.1866 Cod civil.

Ca urmare s-a respins ca prescrisă acţiunea formulată.

Împotriva hotărârii menţionate au declarat recurs reclamanţii solicitându-se respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune privind plata în favoarea reclamanţilor, a sporului de risc şi supra solicitare neuropsihică pentru perioada noiembrie 2000-iunie 2004, cu obligarea pârâţilor la plata acestui spor.

În motivarea recursului se arată că recurenţii îşi desfăşoară activitatea la J u d e c ă t o r i a G h e o r g h e n i în calitate de magistraţi şi susţin că drepturile solicitate erau datorate în baza Legii nr.50/1996 şi după apariţia OG nr.83/2000, însă dreptul la acţiune s-a născut odată cu pronunţarea Deciziei nr.21 din 10 martie 2008 dată de ÎCCJ,m decizie pronunţată în interesul legii care a avut în vedere dezlegarea cu caracter obligatoriu a problematicii privind rămânerea în vigoare a dispoziţiilor art.47 din Legea nr.50/1996, după apariţia OG 83/2000.

Se arată că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că decizia dată în interpretarea legii trebuia să facă referire la momentul naşterii dreptului la acţiune având în vedere că această problemă este lăsată la aprecierea judecătorului în fiecare cauză în parte.

Se arată că art.329 alin.3 C.pr.civ., prevede că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţă şi nu se poate respinge acţiunea care se bazează tocmai pe această interpretare a legii datorită intervenirii prescripţiei pentru perioada care se are în vedere în decizia respectivă.

Se arată că prin adoptarea OG nr.83/2000 nu a fost respectată Constituţia României şi nu trebuie să fie interpretată în sensul că se va sancţiona un cetăţean cu neacordarea unor drepturi pentru o culpă care aparţine organelor statului prin adoptarea unor acte normative fără a avea competenţa necesară.

Se invocă faptul că pretenţiile reclamanţilor se bazează pe un serviciu deja prestat care constituie bunul în sensul practicii CEDO aşa cum rezultă din hotărârea Van Marle împotriva Olandei din 26 iunie 1986 şi decizia X împotriva S. din 13 decembrie 1979.

Se susţine că pactul internaţional cu privire la drepturile civile inclusiv de natură salarială la art.19 pct-13 evidenţiază limitativ situaţiile de limitare a exerciţiului drepturilor materiale , prezentul caz neintrând sub incidenţa acestor norme.

Se invocă art.20 din Constituţia României, Legea nr.193/1999 prin care a fost ratificată Carta Socială Europeană revizuită astfel că măsura eliminării sporului de risc şi suprasolicitare se arată că nu s-ar justifica din perspectiva art.16 al Cartei întrucât limitarea drepturilor nu era necesară într-o societate democratică pentru a garanta respectarea drepturilor şi libertăţilor altora sau ordinea publică.

În ce priveşte fondul cauzei se arată că sporul de risc şi suprasolicitare a fost acordat prin Legea nr.50/1996 iar prin art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat.

Se arată că la art.50 alin.2 din OG 177/2002 se prevede că pe data intrării a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă art.1 ind.1 precum şi celelalte dispoziţii referitoare la salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor şi personalului de specialitate juridică asimilat potrivit legii acestora din Legea nr.50/1996, cu precizarea că în art.41 din OUG nr.27/2006 se prevede expres că se abrogă numai OUG 177/2002 nu şi Legea nr.50/1996 susţinând că dreptul prev. de art.47 din Legea nr.50/1996 a fost şi a rămas în vigoare.

Se arată că dreptul salarial reprezentând sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică a fost acordat prin Legea nr.50/1996 şi suprimat prin dispoziţiile OG nr.83/2000, aspect inadmisibil avându-se în vedere prevederile art.56 alin.2 din Legea nr.24/2000.

Ca urmare se solicită admiterea recursului declarat, modificarea în tot a sentinţei atacate şi admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

În întâmpinarea depusă Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor D. a solicitat respingerea recursului arătându-se că instanţa de judecată a reţinut corect că în speţa dedusă judecăţii operează prescripţia extinctivă.

Se arată că decizia nr.21 din 10 martie 2008 a ÎCCJ a reţinut că dispoziţiile art.47 din Legea nr.50/1996 privind sporul de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică făcând parte dintr-o lege organică, nu puteau fi abrogate prin art.1 pct.42 din OG nr.83/2000 care este un act normativ de S. inferior.

Se arată că art.3 din Decretul 167/1958 prevede termenul de prescripţie de 3 ani dacă nu există alte prevederi legale derogatorii iar art.283 alin.1 lit.c din Legea 53/2003 prevede că cererile formulate în materia conflictelor de muncă în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune în cazul în care obiectul conflictului individual de muncă constă în drepturi neacordate sau despăgubiri către salariaţi şi ca urmare în cauză operează prescripţia extinctivă, reclamanţii neinvocând vreun motiv de întrerupere a cursului acestuia.

Examinând recursul dedus judecăţii prin prisma motivelor invocate şi a prevederilor art.304 pct.9 C.pr.civ., se constată că este nefondat urmând a se respinge avându-se în vedere următoarele considerente:

Prin acţiunea formulată la 26 iunie 2008, reclamanţii au solicitat pentru perioada noiembrie 2000 – iunie 2004, plata sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică.

Prin sentinţa civilă mr-.44 din 29 octombrie 2008 a Curţii de Apel Tg-M s-a admis excepţia prescripţiei extinctive pentru perioada în litigiu cu aplicarea prevederilor Decretului-lege 167/1958.

Instanţa de recurs constată că în speţa dedusă judecăţii, la 10 martie 2008, ÎCCJ s-a pronunţat prin decizia nr.21 asupra prevederilor art.47 din Legea nr.50/1996 referitoare la sporul de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în sensul că nu puteau fi abrogare printr-o lege organică OG 83/2000 care este un act normativ de S. inferior unei legi.

În ce priveşte excepţie prescripţiei extinctive pentru perioada noiembrie 2000 – iunie 2004 se constată că data naşterii dreptului la acţiune este data la care dreptul subiectiv este încălcat, negat ori trebuie exercitat. Art.7 alin.1 din Decretul 167/1958 prevede expres faptul că prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune.

Coroborând prevederile Decretului-lege 167/1958 privind prescripţia extinctivă cu prevederile art.283 alin.1 lit.c din Legea 53/2003 aplicabile în materia conflictelor de muncă, se concluzionează că în cazul în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, operează termenul de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune.

Instanţa de recurs constată că la 26 iunie 2008 s-a formulat prezenta acţiune iar termenul de 3 ani atrage data de 26 iunie 2005, până la care ar fi putut exercita fără a se aplica excepţia prescripţiei, acţiunea formulată.

În condiţiile în care în cauza dedusă judecăţii perioada în litigiu este noiembrie 2000 – iunie 2004, se constată că este supusă prevederilor Decretului 167/1958 şi Legii 53/2003, ceea ce atrage respingerea ca prescrisă a acţiunii formulate.

Se constată că în cauza dedusă judecăţii nu s-au invocat şi nici dovedit motive de întrerupere sau suspendare a cursului prescripţiei astfel în cât criticile aduse hotărârii atacate se vor respinge ca nefondate.

Termenul de 3 ani de prescripţie operează atât în dreptul comun cât şi în cazul conflictelor de muncă, cu precizarea că dacă există alte prevederi legale derogatorii, nu s-ar aplica dar în speţa dedusă judecăţii nu există alte prevederi legale derogatorii.

Ca urmare, se va respinge ca nefondat recursul declarat, menţinându-se hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii N. E. D., T. J. şi T. U., toţi cu domiciliul procesual ales în G(...), camera 18, judeţul H, împotriva sentinţei civile nr.44 din 29 octombrie 2008 a Curţii de Apel Tg-M.

IREVOCABILĂ.

Pronunţată în şedinţa publică din 29 aprilie 2009.

PRESEDINTE JUDECĂTORI

N. E.-J. T. E.

H. P.

GREFIER

N. D.

Red.S.B.

Tehnored.E.S.

2 exp.

22.06.2009.

Jud.fond:S.N.-F.E.

Asist.jud.M. E.-N. D.