R O M Â N I A CURTEA DE A P E L B A C Ă U SECŢIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE DECIZIA CIVILĂ NR. 1372 Şedinţa publică de la 4 noiembrie 2009 Completul compus din: PREŞEDINTE - (...) (...) (...) JUDECĂTORI - (...) (...) - (...) E. GREFIER - N. E. La ordine a venit spre soluţionare recursul civil declarat de reclamantul E. N. E. împotriva sentinţei civile nr. 834/15.05.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l B a c ă u în dosarul nr(...). La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns avocat E. N. pentru recurentul E. N. E. şi avocat D. G. pentru intimata S.C. B. SA – Sucursala B, lipsă fiind recurentul. S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei că : - procedura de citare legal îndeplinită ; - în cauză nu s-a solicitat judecata în lipsă. Avocat E. depune la dosar împuternicirea avocaţială nr. 36/04.11.2009 ; arată că a fost angajată în data de 03.11.2009 şi solicită acordarea unui termen pentru pregătirea apărării. Avocat D. arată că instanţa urmează a aprecia cu privire la cererea formulată, ea fiind pentru fond. Curtea, având în vedere că la termenul din 7 octombrie 2009 s-a admis cererea recurentului şi s-a acordat un nou termen pentru angajare apărător , respinge cererea formulată de apărătorul recurentului şi dispune lăsarea cauzei la a doua strigare. La reluarea cauzei , la apelul nominal făcut în şedinţă publică , au răspuns avocat E. N. pentru recurentul E. N. E. şi avocat D. G. pentru intimata S.C. B. SA – Sucursala B, lipsă fiind recurentul. Nefiind alte cereri de formulat şi/sau excepţii de invocat , Curtea constată recursul în stare de judecată şi acordă cuvântul părţilor. Avocat E. , având cuvântul pentru recurent , a susţinut oral motivele de recurs invocate în cererea scrisă. Astfel, arată că decizia de sancţionare s-a întocmit după 6 luni. Mai mult prima instanţă nu a ţinut cont de probele administrate , de faptul că intimata nu a suferit nici un fel de daune , că daunele au fost plătite la nivelul lor real iar constatările intimatei s-au făcut după 3 săptămâni de la producerea evenimentului , perioadă în care autoturismul a fost folosit . De observat este şi faptul că prima instanţă a dat curs afirmaţiilor făcute de intimată prin întâmpinare ,care nu sunt conforme cu realitatea. Faţă de aceste considerente şi în raport de probele administrate ,solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat , cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Avocat D., având cuvântul pentru intimată, arată că în dosarele de daune mai mari de 6000 lei , recurentul avea obligaţia să facă verificări la service în sensul respectării soluţiei tehnologice dispuse ; în speţă , nu a fost respectată soluţia tehnologică dispusă , respectiv s-a procedat la repararea pieselor şi nu la înlocuirea lor,situaţie în care , evident, costurile sunt mai mici. Recurentul, neefectuând verificări , a încălcat atribuţiile de serviciu, nu a respectat prevederile Circularei nr. III .Mai mult , acesta nu a E. probe în apărarea sa, nu a dat nicio explicaţie în nota explicativă. Consideră că sancţiunea a fost corect aplicată , nu este tardivă având în vedere că recurentul s-a aflat în concediu medical şi apoi în concediu de odihnă. Solicită respingerea recursului şi menţinerea hotărârii de la prima instanţă .Nu solicită cheltuieli de judecată. S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare. C U R T E A - deliberând - Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele: Prin Sentinţa civilă nr. 834/D din 15.05.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B a c ă u în dosar nr(...), s-a respins excepţia tardivităţii şi contestaţia formulată de contestatorul E. N. - E. în contradictoriu cu pârâta S.C.” Asigurarea Românească ”- B. S.A. - Sucursala B ca obiect anularea E.. de sancţionare nr. 46/09.11.2007. În motivarea acestei soluţii s-a reţinut că: Excepţia tardivităţii emiterii deciziei, invocată de contestator nu este incidentă în cauză şi trebuie a fi respinsă întrucât, dispoziţiile art.267 alin.1 din Codul muncii, prevăd obligativitatea efectuării cercetării disciplinare prealabile pentru toate măsurile de sancţionare, cu excepţia avertismentului scris; dispoziţiile art.50 din Codul muncii prevăd că pe durata efectuării concediului de odihnă contractul individual de muncă este suspendat de drept, iar art.146, alin.2 din acelaşi act normativ, stabilesc care sunt situaţiile în care salariatul poate fi rechemat din concediu. Deci, având în vedere că sancţionarea derivă din exercitarea raporturilor de muncă iar procedura de sancţionare trebuie realizată tot în cadrul raporturilor de muncă, atâta timp cât aceste raporturi sunt suspendate, se suspendă şi termenele privind aplicarea măsurilor de sancţionare. În speţă contestatorul s-a aflat în concediul medical şi apoi concediul de odihnă , situaţie recunoscută de aceasta , începând cu 06.07- până pe 3.11.2007 , decizia de sancţionare fiind emisă la 9.11.2007 ,în cadrul termenului legal stabilit de art. 268 Codul muncii. Art.60 din Codul muncii, invocat de contestator, nu este incident în cauză întrucât se referă la concediere. Nici nu avea cum să reglementeze situaţia celorlalte sancţiuni câtă vreme acest articol se regăseşte în cap.V. din Codul muncii, ce reglementează situaţia încetării contractului individual de muncă. Pe fond s-a reţinut faptul că , contestatorul s-a aflat în service-ul ce a consemnat că a înlocuit aceste piese, întocmind referatul de verificare a autoturismului, după reparaţie fără a observa că respectivele piese nu fuseseră înlocuite. Neînlocuirea acestor piese a fost constatată la intimată în urma verificării maşinii din 11.06.2007, la sesizarea asiguratorului, întocmindu-se în acest sens un proces verbal ce a fost înregistrat sub nr. 6623/12.06.2007 ( fl.35). Potrivit Circularei nr. III - 3414/23.08.2005, pentru a nu fi facturate lucrări ce nu au fost executate, inspectorii de daune au obligaţia să verifice dacă unitatea reparatoare a respectat soluţia tehnică aleasă şi dacă operaţiile incluse în devizul de reparaţii au fost executate sau nu (fl.21). Totodată această circulară stabileşte că după efectuarea reparaţiilor se va întocmi un referat de verificare a autovehiculului ce trebuie semnat atât de inspectorul de daune, cât şi de asigurator. În speţă, soluţia tehnică aleasă a fost înlocuirea acestor piese, service-ul nu le-a înlocuit cu toate că în devizul de reparaţii figurau ca înlocuite iar contestatorul, prin referatul nr. 577/28.05.2007 (fl.49) a constatat că toate lucrările din devizul de reparaţii au fost executate şi a E. la plata întreaga sumă din deviz. Astfel, prin îndeplinirea culpabilă a obligaţiilor de verificare a reparaţiilor, fapta contestatorului a produs un rezultat dăunător intimatei, constând în efectuarea unei plăţi nedatorate. Susţinerile contestatorului, potrivit cărora procesul verbal nr. 6623/12.06.2007 nu îi este opozabil întrucât a fost încheiat în lipsa sa, nu a fost reţinut de instanţă motivat de faptul că el nu contestă situaţia reţinută prin acest proces verbal, din contra, contestatorul a susţinut , fără a face dovada că cele contestate pot fi rezultatul unui accident produs ulterior reperării, că piesele puteau fi înlocuite de asigurat cu unele second-hand sau că, constatarea înlocuirii acestor piese nu se putea face cu ochiul liber. Pe de altă parte, contestatorul nu-i poate imputa asiguratului însuşirea reperaţilor din referatul de verificare câtă vreme, acest referat nu a fost semnat de asigurat sau de împuternicitul acestuia. Faţă de aceste considerente, instanţa a constatat că decizia de sancţionare este temeinică şi legală, iar faptele reţinute s-au produs din vina contestatorului. Având în vedere că daunele morale solicitate ca urmare a unui tratament şicanator nu au fost dovedite, instanţa a respins şi acest capăt de cerere. Împotriva acestei hotărâri, în termen, motivat şi legal scutit de plata taxelor judiciare de timbru, s-a declarat recurs de către contestator, înregistrat pe rolul Curţii de A P E L B A C Ă U sub nr(...). Criticând hotărârea primei instanţe pentru netemeinicie şi nelegalitate în condiţiile art. 304 pct.7,8 şi 9 C.pr.civ., recurentul a invocat următoarele: - probele administrate au fost denaturate prin luarea în considerare doar a declaraţiei martorului pârâtei, declaraţie luată fără depunerea jurământului, şi minimalizarea forţei probante a dovezilor sale; astfel, nu s-a avut în vedere că după constatarea făcută de el autoturismul nu a fost imediat verificat de către pârâtă ci a fost folosit trei săptămâni de către asigurat, că nu s-a cauzat nici un prejudiciu şi nici nu s-a făcut nici o plată nedatorată. - interpretarea dată aplicării dispoziţiilor art. 50, 60, 146 alin.2 C.muncii excede legii. Legal citată, intimata a fost reprezentată în instanţă de către apărător care a depus întâmpinare (fl.12-15) solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat justificat de faptul că: - martorul a rostit formula prev. de art. 193 alin.6 C.pr.civ., neputând depune jurământ fiind preot; - verificarea autoturismului s-a făcut în aceeaşi zi în care s-a înregistrat plângerea asiguratului B. G. întocmindu-se p-v 6623/12.06.2007; - utilizarea autoturismului de către proprietar între data reparaţiei şi cea a sesizării neregulilor nu are relevanţă asupra existenţei culpei sale de a nu verifica operaţiunile de reparaţii făcute de unitatea service. Examinând recursul în raport de motivele invocate, de actele şi lucrările dosarului, precum şi faţă de dispoziţiile art.300, 3041, 312 C.pr.civ. constată caracterul său nefondat faţă de cele ce se vor expune: Deşi s-au indicat în cererea de recurs ca şi temei al acestuia dispoziţiile punctelor 7 şi 8 ale art. 304 C.pr.civ., nici una din respectivele situaţii nu a fost dezvoltată şi nici susţinută în faţa instanţei, motiv pentru care nu se va da curs unei analize prin prisma celor două texte. Referitor la celelalte argumente se constată că încadrarea lor se poate face în cazul prev.de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. Însă acest motiv nu este incident în cauză în nici una din modalităţile prevăzute de legiuitor ( lipsa temeiului legal, încălcarea ori aplicarea greşită a legii ) întrucât: - aplicarea art. 193 alin.6 C.pr.civ. în legătură cu declaraţia martorului B., a fost consemnată în încheierea din 13.05.2009, iar apărătorul recurentului nu s-a opus audierii acestuia în condiţiile nedepunerii jurământului prev. de art. 193 alin.1 C.pr.civ.; - toată legislaţia muncii se întemeiază pe principiul consensualismului, dar totodată şi pe cel al bunei-credinţe conform art. 8 alin.1 din Legea 53/2003 cu modif.; În temeiul acestui principiu, angajatorii nu au numai obligaţii, ci şi drepturi ( la fel de altfel ca angajaţii, ale căror drepturi, trebuie arătat, că nu sunt absolute aşa cum încearcă a acredita ideea recurentul ); un astfel de drept este şi cel prevăzut de art. 40 alin.1 lit.e din C.muncii - constând în dreptul de a constata săvârşirea abaterilor disciplinare, de a aplica sancţiunile corespunzătoare, potrivit legii, contractului colectiv de muncă aplicabil şi regulamentului intern. În considerarea acestui drept şi pentru respectarea drepturilor recurentului contestator de a nu fi cercetat disciplinar pe perioada incapacităţii temporare de muncă cauzată de boală ( 6.07.2007 - 21.09.2007 ) şi a concediului legal de odihnă ( 24.09.2007 - 5.11.2007 ) ce nu putea fi întrerupt decât pentru situaţii strict şi limitativ prevăzute de lege ( în care nu se regăseşte şi situaţia cercetării prealabile ), intimata angajatoare a emis decizia nr. 46 abia la 9.11.2007; A da curs solicitării recurentului de a se aplica sancţiunea pierderii dreptului de a mai aplica sancţiunea pentru depăşirea termenului prev. de art. 268 C.muncii pentru emiterea deciziei de sancţionare, ar echivala cu a considera ca fiind absolute drepturile angajaţilor ( în speţă cel la concediu şi la a nu fi sancţionat pe durata cât contractul de muncă îi era suspendat pentru motive medicale ) şi neglijabile cele ale angajatorilor; ori acest fapt contravine literei şi spiritului Legii 53/2003 cu modif., motiv pentru care corect s-a înlăturat de către prima instanţă. - situaţia de fapt a fost corect reţinută în raport nu numai de probatoriul cu înscrisuri şi martori administrat, ci şi de poziţia procesuală a recurentului contestator care nici în acţiune - fl. 3-4 d. fond -, nici în precizările de la 7.03.2008 - fl. 13 -, şi nici în recurs nu a contestat că într-adevăr nu a verificat dacă reparaţiile efectuate la autoturismul (...) corespundeau sau nu în mod real cu devizul de reparaţie; astfel, acesta a susţinut fie doar că a verificat devizul 1395/22.03.2007 pe baza declaraţiilor şefului de atelier şi a împuternicitului asiguratului ( fl. 14 ), fie că nu trebuia să o facă din moment ce devizul şi declaraţia asiguratului erau legale ( vezi răspunsurile la cercetarea disciplinară - fl. 25 ); în raport de acestea în mod legal nu s-a dat relevanţă răspunsului la interogatoriu de la fl. 186. - nu prezintă relevanţă dacă s-a cauzat sau nu în mod real vreun prejudiciu intimatei ori dacă s-a efectuat vreo plată nedatorată, ci posibilitatea ca aceste consecinţe să survină prin nerespectarea culpabilă a obligaţiilor de serviciu prev. în circulara III/2005, cunoscută acestuia ( aspect necontestat ). Aceasta întrucât sancţionarea încălcării obligaţiilor profesionale nu este condiţionată şi de producerea rezultatelor, ci de starea de pericol pe care atitudinea culpabilă a angajaţilor ar putea-o avea asupra activităţii angajatorului; ori din cauză culpa rezultă în contextul deja argumentat. Oricum în cauză s-a înregistrat şi un astfel de rezultat acesta constituind un element suplimentar la individualizarea sancţiunii. - de asemenea, nu prezintă relevanţă faptul că deficienţele s-au constatat la două săptămâni de la scoaterea autoturismului din unitatea service din moment ce nu s-a susţinut şi nici dovedit că în acea perioadă ar fi fost efectuate intervenţii de natură a schimba situaţia constatată prin p-v din 12.06.2007. În acest context, constatând şi că nu sunt alte motive care să fie analizate din oficiu, recursul se va respinge ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul civil declarat de reclamantul E. N. E. împotriva sentinţei civile nr. 834/15.05.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l B a c ă u în dosarul nr(...). Ia act că nu s-au solicita cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi 4 nov. 2009. PREŞEDINTE , JUDECĂTORI, GREFIER , E. N. B. T. S. E.a E. N. E. red.sent.- A.E./ G.B. red.dec.rec.-P.M.B./11.11. tehnored.MD/ 4 ex/16.11.2009 com.tuturor părţilor
Toate spetele
Contestatie decizie de sanctionare. Recurs
Hotararea nr. 1372 din data 2009-11-04
Pronuntata de Curtea de Apel Bacau