R O M Â N I A CURTEA DE A P E L B A C Ă U SECŢIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE DECIZIE Nr. 621 Şedinţa publică de la 01 Iunie 2009 Completul compus din: PREŞEDINTE (...) (...) (...) Judecător (...) (...) (...) O. Judecător D. E. Grefier U. D. &&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&& La ordine a venit spre soluţionare recursul civil formulat de pârâta S.C. POŞTA B. CURIER RAPID S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 169 din 30.01.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l B a c ă u în dosarul nr(...). La apelul nominal făcut în şedinţă publică, au răspuns consilier juridic E. E. pentru recurenta – pârâtă şi avocat E. M. . Procedura legal îndeplinită. S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care: Consilier juridic E. E. pentru recurenta – pârâtă depune la dosar delegaţie de reprezentare. Avocat E. M. cu delegaţie de substituire pentru avocat E. N. pentru intimatul – reclamant depune la dosar împuternicire avocaţială, de substituire şi chitanţă onorariu avocat. Totodată arată că nu solicită comunicarea motivelor de recurs întrucât le-a văzut la dosar şi nu mai are alte cereri de formulat. Nemaifiind chestiuni prealabile de formulat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pentru dezbateri. Consilier juridic E. E. pentru recurenta – pârâtă având cuvântul solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii. Nu solicită cheltuieli de judecată. Avocat E. M. pentru intimatul – reclamant având cuvântul solicită respingerea recursului, menţinerea hotărârii instanţei de fond ca temeinică şi legală. Arată că decizia de desfacere a contractului de muncă s-a bazat pe unele acte nule, fără a fi respectate dispoziţiile art. 268 din C.M. întrucât intimatul nu a fost chemat pentru a i se pune în vedere acest lucru, fiind în C.O. şi chemat pentru o cercetare disciplinată dar fără să se întrunească o comisie pentru acest lucru şi nu a avut dreptul la apărare. Mai arată că procesul verbal încheiat nu cuprinde descrierea faptei, motivele care au fost înlăturate şi motivele apărării. La dosar au fost depuse tabele din care rezultă că intimatul figurează în concediu de odihnă iar desfacerea contractului de muncă a fost făcută în mod abuziv. Solicită cheltuieli de judecată. S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare. C U R T E A -deliberând- Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele : Prin cererea introdusă şi înregistrată la T r i b u n a l u l B a c ă u sub nr. 4897/110/21.08.2007 contestatorul S. B. E. în contradictoriu cu intimata SC E. B. Curier Rapid SRL a formulat contestaţie împotriva deciziei emise la data de 16.08.2007 solicitând constatarea nulităţii absolute a deciziei sus menţionate, reîncadrarea pe postul avut anterior, obligarea intimatei la plata drepturilor salariale în valoarea actualizată la data executării, obligarea intimatei la predarea unui exemplar al contractului individual de muncă şi a fişei postului. Acţiunea este scutită de plata taxei de timbru şi a timbrului judiciar. În motivarea acţiunii se arată că la data de 14.08.2007 a fost sancţionat disciplinar cu desfacerea contractului individual de muncă în baza deciziei nr. (...)/13.08.2007. În motivare se arată că nu s-au respectat obligaţiile referitoare la cercetarea prealabilă fiindu-i încălcat dreptul la apărare, convocarea la cercetarea disciplinară s-a făcut în perioada în care se afla în concediu de odihnă, nu i s-a dat posibilitatea de a pregăti probe în apărare fiind audiat în mod repetat de diverse persoane din conducerea societăţii. Se arată că nu au fost respectate dispoziţiile legale privind elementele obligatorii ale deciziei de sancţionare prevăzute de art. 268 Codul muncii sub sancţiunea nulităţii. Astfel în decizia contestată a fost prezentată o altă situaţie decât cea pentru care s-a efectuat cercetarea prealabilă disciplinară, nu au fost precizate dispoziţiile din contractul de muncă şi din regulamentul intern ce se presupune că au fost încălcate, motivele pentru care au fost înlăturate apărările acestuia. Decizia a fost emisă la data de 16.08.2007 perioadă în care se afla în concediu şi a fost înregistrată anterior emiterii deciziei, contractul de muncă fiind desfăcut retroactiv începând cu data de 10.08.2007. În dovedirea acţiunii s-au depus la dosar înscrisuri (decizia nr. (...)/21.05.2007, cererea de acordare a concediului nr. (...)/23.07.2007, decizia nr. (...)/06.08.2007, adresa nr. (...)/06.08.2007, decizia emisă la data de 16.08.2007). Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca netemeinică şi nelegală, în urma cercetărilor stabilindu-se că contestatorul se face vinovat de comportare necuviincioasă faţă de conducătorii ierarhici prin efectuarea unor activităţi contrare intereselor societăţii şi dezinformarea şi inducerea în eroare a conducerii societăţii. Contestatorul a fost înştiinţat de obiectul, data, ora şi locul întrevederii şi cu respectarea dreptului de a-şi formula apărările în favoarea sa. Decizia de sancţionare a fost emisă în conformitate cu prevederile legale fiind motivate în fapt şi în drept. Prin sentinţa civilă nr. 169/D/30.01.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l B a c ă u s-a admis în parte acţiunea în sensul că s-a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. (...)/13.08.2007 emisă de intimată, s-a dispus reintegrarea contestatorului în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei şi a fost obligată intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. Punctul 4 din acţiune a fost respins ca nefondat. Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut următoarele : Prin decizia nr. (...)/13.08.2007 emisă de intimată în temeiul art. 61 (a) şi 264 (1) lit. f din Codul muncii, s-a sancţionat contestatorul S. B. E. cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă începând cu data de 10.08.2007. S-a reţinut în sarcina contestatorului faptul că acesta se face vinovat de comportare necuviincioasă faţă de conducătorii ierarhici, concretizată prin efectuarea unor activităţi contrare intereselor societăţii precum şi dezinformarea şi inducerea în eroare a colectivului de salariati. În cauză s-a efectuat o cercetare disciplinară, contestatorul fiind convocat în acest sens de către societate. Potrivit dispoziţiilor art. 267 din Legea 53/2003 , sub sanctiunea nulităţii absolute , nici o măsură, cu exceptia celei prevăzute de art. 264 alin. 1 lit. a , nu poate fi dispusă înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. In speţă se retine faptul că sancţionarea contestatorului s-a făcut pentru o comportare necuviincioasă faţă de conducătorii ierarhiei si inducerea în eroare a colectivului de salariaţi în timp ce cercetarea prealabilă a vizat părăsirea delegării fără motive întemeiate si inducere in eroare a conducerii societătii. In decizia contestată desi dispozitiile art. 268 CM se prevede sub sanctiunea nulităţii ca decizia să cuprindă descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară , decizia contestată nu cuprinde clar si concret faptele pentru care contestatorul a fost sancţionat si prin urmare nu se poate stabili dacă cercetarea prealabilă s-a raportat la faptele imputate ceea ce echivalează cu o lipsă a cercetării prealabile. De asemenea dispozitiile art. 268 alin. 2 pct. c din L. 53/2003 , decizia trebuie să cuprindă motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării prealabile . În timpul cercetării prealabile având ca obiect inducerea în eroare a conducerii societătii , contestatorul a formulat o serie de răspunsuri referitoare la detaşarea acestuia în Italia si pierderea documentelor. Societatea nu a motivat dacă a avut in vedere aceste apărări mulţumindu-se doar să arate in continutul deciziei faptul că salariatul a recunoscut faptele comise ceea ce nu acoperă obligatia angajatorului de a respecta dispoz. art. 268 alin. 2 pct. c din L 53/2003 . De asemenea instanta a retinut faptul că cercetarea prealabilă si emiterea deciziei de desfacere a contractului de muncă s-a făcut cu încălcarea art. 60 lit. i din Codul muncii potrivit căruia „cercetarea salariaţilor nu poate fi dispusă pe efectuarea concediului de odihnă”. În speţă la data de 23.07.2007 contestatorul a solicitat aprobarea efectuării concediului de odihnă începând cu data de 01.08.2007, cerere aprobată de către angajator (fl. 6 ds). Faptul că acesta a semnat condica de prezenţă în perioada în care s-a efectuat cercetarea prealabilă nu înseamnă a desfăşurat activităţi concrete. De astfel după data de 11.08.2007 condica de prezenţă nu mai este semantă de către contestator iar decizia de sancţionare este emisă la data de 16.08.2007 prin urmare în perioada de concediu legal aprobat. Faţă de cele mai sus reţinute, instanţa a admis în parte acţiunea şi a constatat nulitatea sentinţei de sancţionare emisă de SC E. B. Curier Rapid SRL. Văzând dispoziţiile art. 78 al. 1 şi 2 din Legea 53/2003 a dispus reintegrarea contestatorului în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei şi a obligat intimata la plata unei despăgubiri egale salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat. În ceea ce priveşte obligarea intimatei la predarea unui exemplar al contractului individual de muncă şi a fişei postului exced dispoziţiile art. 1169 Cod civil, faptul că nu s-a făcut dovada că reclamantul s-ar fi adresat cu o astfel de cerere angajatorului şi ar fi fost refuzat, instanţa a respins-o. Impotriva acestei sentinţe a declarat recurs intimata care a invocat cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 cod pr.civilă. In dezvoltarea motivului de recurs intimata a invocat în esenţă următoarele : Instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii a schimbat natura deciziei de concediere deoarece desfacerea disciplinară a contractului de muncă a survenit datorită comportării necuviincioase a contestatorului faţă de conducătorii ierarhici concretizată prin efectuarea unor acţiuni contrare intereselor societăţii, şi pentru dezinformarea şi inducerea în eroare a colectivului de salariaţi, abatere gravă prevăzută la capitolul VI, art. 30 alin.3 din Regulamentul intern. In decizia s-a redat pe scurt, clar şi concret faptele pentru care contestatorul a fost sancţionat. Conform jurnalului conectări şi a situaţiei decontărilor contestatorul a desfăşurat activităţi concrete, respectiv preluări de trimiteri poştale în zilele de 1.08.2007, 6.08.2007, 8.08.2007 şi 9.08.2007. Intimatul – contestator nu a depus întâmpinare la recurs. Nu au fost administrate probe noi în recurs. Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Obiectul convocării contestatorului pentru efectuarea cercetării prealabile l-a constituit părăsirea delegării fără motive întemeiate şi inducerea în eroare a conducerii societăţii, iar faptele menţionate în decizia de sancţionare au fost : comportare necuviincioasă faţă de conducătorii ierarhici concretizată prin efectuarea unor acţiuni contrare intereselor societăţii şi dezinformarea şi inducerea în eroare a colectivului de salariaţi. Din coroborarea adresei de convocare pentru efectuarea cercetării disciplinare cu decizia de aplicare a sancţiunii disciplinare rezultă fără echivoc faptul că nu există identitate între faptele pentru care a fost sancţionat disciplinar contestatorul şi faptele pentru care a fost cercetat disciplinar acesta. Acest fapt echivalează cu nerespectarea dispoziţiilor art. 267 din Codul muncii. In cazul acesta sancţiunea prevăzută de lege este nulitatea absolută a deciziei emise de angajator prin care s-a dispus aplicarea sancţiunii disciplinare. Decizia emisă de intimată este nulă absolută şi pentru motivul că nu cuprinde descrierea în concret a faptelor care constituie abatere disciplinară. Menţiunile din decizia contestată în legătură cu situaţia de fapt sunt vagi, faptele imputate contestatorului nefiind determinate în concret în timp şi în spaţiu şi nici nu sunt determinabile. Acest mod de redactare a deciziei nu corespunde exigenţelor prev. de art. 268 din Codul muncii întrucât pe de o parte nu se poate verifica respectarea de către intimată a termenelor de decădere de 30 de zile calendaristice, respectiv de 6 luni prevăzute de art. 268 alin.2 din Codul muncii, iar pe de altă parte nu oferă posibilitatea instanţei de judecată de a verifica legalitatea şi temeinicia acesteia. Existenţa acestor cauze ale nulităţii absolute fac de prisos analizarea celorlalte susţineri ale recurentei. Pentru considerentele expuse Curtea va respinge recursul ca nefondat. Văzând şi dispoziţiile art. 274 cod pr.civilă. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta S.C. POŞTA B. CURIER RAPID S.R.L. cu sediul în Sibiu,(...), jud. B împotriva sentinţei civile nr. 169/D din 30.01.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l B a c ă u în dosarul nr(...). Obligă recurenta să plătească 1500 lei RON cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi 1 iunie 2009. PREŞEDINTE, JUDECĂTORI, (...) (...) (...) (...) (...) (...) O. D. E. GREFIER, U. D. Red.sent. E. A.C M. Red.d.r. D.O.P.N. U..ct/2 ex. 1.07.2009
Contestatie decizie de concediere. Recurs
Hotararea nr. 621 din data 2009-06-01
Pronuntata de Curtea de Apel Bacau