• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Litigiu de munca. Actiune in raspundere patrimoniala. Recurs

Hotararea nr. 106/R/2009 din data 2009-02-03
Pronuntata de Curtea de Apel Brasov

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B R A Ş O V

- SECŢIA CIVILĂ

ŞI PENTRU CAUZE

CU MINORI ŞI DE FAMILIE

ŞI DE CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI

ASIGURARI SOCIALE

 

 

DECIZIA NR.106/R DOSAR NR(...)

 

Şedinţa publică din 3 februarie 2009

PREŞEDINTE (...) (...) - judecător

(...) (...) (...) - judecător

(...) E. (...) - judecător

D. O. - grefier

 

Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra recursului declarat de reclamanta S.C. G. F. SERV S.A. - T. F. TRANSILVANIA SUD împotriva sentinţei civile nr.1708 pronunţată de T r i b u n a l u l B r a ş o v la data de 6 noiembrie 2008 în dosarul civil nr(...).

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, la pronunţare, se constată lipsa părţilor.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de faţă au avut loc în şedinţa publică din 20 ianuarie 2009, când partea prezentă a pus concluzii, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie şi când instanţa, în vederea deliberării, a amânat pronunţarea la data de 27 ianuarie 2009 şi apoi la 3 februarie 2009.

 

C U R T E A

 

Constată că prin sentinţa civilă nr.1708/6.11.2008 T r i b u n a l u l B r a ş o v a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâtul N. (...) J. şi în consecinţă s-a decliant competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanta S.C. G. F. SERV S.A. – T. F. TRANSILVANIA SUD – B. S – cu sediul în B, în contradictoriu cu pârâtul N. (...) J. în favoarea T r i b u n a l u l u i B u c u r e ş t i.

Pentru a se pronunţa astfel, s-a reţinut că sediul principal al reclamantei fiind în B, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei aparţine T r i b u n a l u l u i B u c u r e ş t i, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art.158 Cod procedură civilă raportat la art.284 Codul muncii.

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta S.C. G. „F. Serv” S.A. – T. „F. Transilvania Sud” cu sediul în B, invocând prevederile art.3041 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, sentinţa primei instanţe este nelegală şi netemeinică întrucât nu a avut în vedere competenţele în materia raporturilor de muncă şi reprezentării în instanţă care au fost acordate de S.C. G. F. Serv S.A. – T. „F. Transilvania” Sud. Astfel S.C. G. „F. Serv” S.A. are în componenţă opt sucursale de întreţinere şi servicii energetice fără personalitate juridică printre care şi Sucursala de Întreţinere şi Servicii Energetice „F. Transilvania Sud” cu sediul în B şi 42 de agenţii de întreţinere şi servicii energetice fără personalitate juridică printre care şi Agenţia din S unde îşi desfăşoară activitatea pârâtul, acestea constituind sedii secundare.

Conform art.20 pct.A, lit.e şi art.20 lit.c pct.2 din H.G. nr.74/2005 Societatea F. Serv S.A. a delegat competenţa în materia reprezentării juridice în faţa instanţelor de judecată sucursalel0or din teritoriu, precum şi delegările de competenţă privind raporturile de muncă.

Această susţinere este dovedită de H.C.A. nr.6/2005 anexa 5 şi H.C.A. nr.2/2005 anexa 3 ale Consiliului de Administraţie al S.C. G. F. Serv S.A.

Potrivit art.284 alin.2 din Legea 53/2003 actualizată, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are sediul ori conform delegării de competenţă, instanţa competent investită să soluţioneze cauza este T r i b u n a l u l B r a ş o v şi nu cum greşit a reţinut instanţa de fond ca fiind T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i.

Examinând sentinţa în raport cu motivele de recurs prin prisma prevederilor art.304 ind.1 Cod procedură civilă, curtea reţine cp recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Este reală aserţiunea reţinută de instanţa a cărei hotărâre este criticată că sub aspectul competenţei teritoriale, Codul muncii aprobat prin Legea nr.53/2003 stabileşte competenţa derogatorie de la dreptul comun, însă tot real este faptul că , prin statut , în exercitarea atribuţiilor sale, S.C. G. F. S.A. B a aprobat competenţele sucursalelor şi agenţiilor (art.2) , iar prin hotărârile 2 şi 6/2005, Consiliul de Administraţie a delegat competenţa în raporturile de muncă sucursalelor.

Prin urmare, fără a opera o încălcare a prevederilor legiuitorului – exprese în art.284 Codul muncii -,în condiţiile acestor delegări de competenţă, competenţa teritorială în cauză revine Sucursalei B.

În temeiul art. 312 alin.6 Cod procedură civilă, raportat la art.304 pct.3 din acelaşi cod, cauza va fi trimisă spre judecarea fondului T r i b u n a l u l u i B r a ş o v.

Pentru aceste motive,

In numele legii,

D E C I D E :

 

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. G. „F. Serv” S.A. – T. „F. Transilvania Sud” cu sediul în B împotriva sentinţei civile nr.1708/2008 pronunţată de T r i b u n a l u l B r a ş o v pe care o casează în sensul că:

Respinge excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâtul N. (...) J..

Trimite cauza spre competentă soluţionare T r i b u n a l u l u i B r a ş o v.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 03.02.2009.

 

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

(...) (...) (...) (...) (...) E. (...) (...)

GREFIER,

D. O.

 

Red. D.R. /11.02.2009

Dact.C.N./14.02.2009

  • 3 exemplare –

Jud. fond – M. Ţ.

- M. E.

 

 

Toate spetele


Sus ↑