Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C L U J

Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale

pentru minori şi familie

DECIZIA CIVILĂ NR. 2058/R/2008

Şedinţa publică din 24 octombrie 2008

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE : (...) (...) (...)

JUDECĂTORI : (...) (...)

(...) E.

GREFIER : D. N.

S-a luat în examinare – în vederea pronunţării - recursul declarat de pârâta SC S. H. COM SRL împotriva sentinţei civile nr. 1212 din 23 iunie 2008 a T r i b u n a l u l u i C l u j, pronunţată în dosar nr(...), privind şi pe reclamantul F. P. I., având ca obiect calcul drepturi salariale.

Se constată că la data de 23 octombrie 2008, prin registratura instanţei, pârâta recurentă SC S. H. Com SRl a depus la dosar concluzii scrise.

N. dezbaterilor şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea şedinţei publice din data de 22 octombrie 2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

C U R T E A

Prin sentinţa civilă nr.1212 din 23 iunie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l C l u j, s-a admis acţiunea formulată de către reclamantul F. P. I. în contradictoriu cu pârâta S.C. S. H. S.R.L. B, pârâta fiind obligată să plătească reclamantului drepturile salariale pentru perioada 01.12.2007 - 23.06.2008, procentul de 1 % din vânzări pentru perioada lucrată, contravaloarea a 928 de ore suplimentare, precum şi plata indemnizaţiei de concediu de odihnă neefectuat.

Pârâta a fost obligată să încheie cu reclamantul contract individual de muncă începând cu luna mai 2007, să efectueze viramentele legale către bugetul asigurărilor sociale de stat, precum şi să efectueze cuvenitele menţiuni în carnetul de muncă.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că începând cu luna mai 2007, reclamantul a lucrat la punctul de lucru al societăţii pârâte din C-N,(...) în calitate de manager. Până în luna octombrie 2007, reclamantul a lucrat în fiecare zi, în intervalul orar 9-20, inclusiv în zilele de sâmbăta, aspecte ce reies din depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, E. N. T. şi H. B..

T. erau plătite personal de către patronul societăţii.

Contractele de muncă ale celorlalţi angajaţi au fost încheiate după începerea raporturilor de muncă.

Reclamantului nu i s-a încheiat un asemenea contract.

Incepând cu luna ianuarie 2008, reclamantului i s-a interzis de către patron accesul şi desfăşurarea muncii în societate.

Potrivit prevederilor art. 16 din Legea 53/2003, angajatorul are obligaţia de a încheia contractul individual de muncă în forma scrisă anterior începerii raporturilor de muncă, iar în situaţia în care acest contract nu a fost încheiat în formă scrisă, se prezumă că a fost încheiat pe o durată nedeterminată, părţile putând face dovada prestaţiilor contractuale şi a prestaţiilor efectuate prin orice mijloace de probă.

In speţă, prestarea de către reclamant a activităţii de manager la punctul de lucru din C-N, în perioada şi intervalul orar arătate anterior şi plata salariului pentru această activitate constituie elemente ale contractului individual de muncă, contract care nu a fost încheiat de către pârâtă.

In această situaţie, pârâta a fost obligată să încheie reclamantului contract individual de muncă începând cu luna mai 2007.

Deoarece munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă constituie vechime în muncă, pârâta are obligaţia să plătească pe seama reclamantului contribuţia la asigurările sociale de stat şi să efectueze menţiunile cuvenite în carnetul de muncă al acesteia.

Intrucât patronul societăţii a interzis reclamantului accesul în punctul de lucru şi prestarea muncii de manager fără ca raporturile de muncă să înceteze în formele prevăzute de lege pârâta a fosti obligată să plătească reclamantului salariul lunar pentru perioada 01.12.2007-23.06.2008.

Din probele administrate în cauză, a reieşit că între patronul societăţii şi reclamant a existat o înţelegere potrivit căreia, acesta, în calitate de manager urma să beneficieze de un procent de 1 % din vânzări. Potrivit prevederilor art. 287 C. N., angajatorului îi revine sarcina probei. În speţă, pârâta nu dovedit nici plata către reclamant a acestui beneficiu, aşa încât instanţa a obligat pârâta să-i achite acestuia procentul de 1 % din vânzări pentru perioada lucrată.

E. muncă suplimentară de 928 ore, reclamantul este în drept să fie plătit pentru aceasta în temeiul art. 120 alin.2 din Legea 53/2003 în procent de 75% din salariul de bază.

Neefectuând concediul legal de odihnă pe anul 2007, reclamantul este îndreptăţit la plata indemnizaţiei pentru acest concediu proporţional cu perioada lucrată.

E. muncă suplimentară de 928 ore, reclamantul este în drept să fie plătit pentru aceasta în temeiul art.120 alin.2 din Legea 53/2003 în procent de 75% din salariul de bază, precum şi la efectuarea concediului pe anul 2007 proporţional cu perioada lucrată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta SC S. H. COM SRL, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate.

În motivele de recurs arată că la instanţa de fond a invocat conform art.7 C.proc.civ. excepţia competenţei teritoriale a acestei instanţe, având în vedere că pârâta are sediul social în B şi nu se pot aplica prevederile art.70 din Legea nr.168/1999, respectiv art.284 din Legea 53/2003, deoarece reclamantul nu are domiciliul sau reşedinţa în România, acesta nu posedă actele de stare civilă, aşa cum reiese din paşaport este domiciliat în T..

În urma deschiderii unui punct de lucru la C-N, pârâta i-a pus în vedere reclamantului, care urma să fie angajat, să rezolve problema cu actele de stare civilă şi de şedere legală în România, să aducă diploma de studii şi în special certificatul medical, deoarece potrivit art.27 alin.1 şi 2 C.muncii o persoană poate fi angajată în muncă numai în baza unui certificat medical din care rezultă că este pentru muncă, dar reclamantul până la data de 14.01.2008 nu a prezentat aceste acte.

Arată că a făcut dovada că reclamantul a primit salariul chiar mai mult decât îi revenea, conform unui caiet scris de reclamant.

Instanţa nu a ţinut cont de art.119 alin.1 C.muncii privind orele suplimentare, reclamantul avea obligaţia de a solicita angajatorului compensarea muncii suplimentare prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile.

În legătură cu procentul de 1% din vânzări, arată că acesta putea fi încasat de reclamant numai în cazul în care nu avea lipsă de bani şi de marfă, dar la inventar s-a constatat lipsă, pârâta plătind totuşi acest procent.

Consideră că este nedrept ca societatea să plătească de două ori salariul, orele suplimentare, concediul, procentul de 1% din vânzări, acest lucru ducând la îmbogăţirea fără justă cauză a reclamantului.

Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să admită în parte recursul pentru următoarele considerente:

Cu privire la excepţia competenţei teritoriale a instanţei de fond, recurenta consideră că pârâta are sediul social în B şi nu se pot aplica prevederile art. 70 din Legea nr. 168/1999, respectiv art. 284 din Legea nr. 53/2003, deoarece reclamantul nu are domiciliul sau reşedinţa în România, acesta nu posedă actele de stare civilă, aşa cum reiese din paşaport este domiciliat în T..

Curtea reţine că din actele depuse la dosar, respectiv cartea imobilului, şi din susţinerea părţilor, că au avut încheiat un contract de închiriere, se poate stabili că reclamantul a avut domiciliul, în sensul art. 284 alin. 2 din Codul muncii, în C-N şi prin urmare prima instanţă era competentă să soluţioneze cauza.

Nu poate fi primită afirmaţia recurentei că ar fi reziliat unilateral contractul de închiriere deoarece în cartea imobilului se menţionează ca dată a plecării reclamantului de la adresă 20.03.2008 iar acţiunea a fost introdusă la 29.02.2008, prin urmare la data introducerii acţiunii reclamantul avea acelaşi domiciliu ca şi la data desfăşurării raporturilor de muncă, anume în C-N.

Nici susţinerea recurentei că ar fi încheiat un alt contract de închiriere cu o altă persoană nu poate fi primită deoarece actul depus în susţinerea acestei afirmaţii, declaraţia privind cedarea veniturilor estimate din cedarea folosinţei bunurilor, are urme de modificări la menţiunea datei încetării realizării venitului.

Mai susţine recurenta că în urma deschiderii unui punct de lucru la C-N, pârâta i-a pus în vedere reclamantului, care urma să fie angajat, să rezolve problema cu actele de stare civilă şi de şedere legală în România, să aducă diploma de studii şi în special certificatul medical, deoarece potrivit art.27 alin.1 şi 2 C. muncii o persoană poate fi angajată în muncă numai în baza unui certificat medical din care rezultă că este pentru muncă, dar reclamantul până la data de 14.01.2008 nu a prezentat aceste acte.

Aceste susţineri nu pot fi primite deoarece este greu de crezut că o astfel de perioadă de timp, mai 2007 – ianuarie 2008 pârâta ar fi tolerat munca reclamantului în condiţiile neîncheierii unui contract de muncă fără ca la această neîncheiere să nu îşi fi adus aportul culpabil majoritar. Raportul de putere angajat-angajator este evident în favoarea angajatorului, care are şi resursele financiare, astfel că nu se poate susţine că partea mai slabă ar putea impune celeilalte părţi păstrarea raporturilor de muncă fără încheierea unui contract de muncă în contra voinţei angajatorului.

Nu în ultimul rând trebuie menţionate dispoziţiile art. 16 alin. 2 din Codul muncii care permit ca în situaţia în care contractul individual de munca nu a fost încheiat în forma scrisa, se prezuma ca a fost încheiat pe o durata nedeterminata, iar părţile pot face dovada prevederilor contractuale si a prestaţiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă.

Recurenta arată că a făcut dovada că reclamantul a primit salariul chiar mai mult decât îi revenea, conform unui caiet scris de reclamant. Consideră că este nedrept ca societatea să plătească de două ori salariul, orele suplimentare, concediul, procentul de 1% din vânzări, acest lucru ducând la îmbogăţirea fără justă cauză a reclamantului.

Curtea reţine că potrivit art. 163 din Codul muncii „Plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plata, precum si prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plătii către salariatul îndreptăţit. Statele de plata, precum si celelalte documente justificative se păstrează şi se arhivează de către angajator în aceleaşi condiţii si termene ca in cazul actelor contabile, conform legii.“

Or, cât timp textul legal face vorbire despre statele de plată şi celelalte documente justificative care se păstrează şi se arhivează de către angajator în aceleaşi condiţii si termene ca in cazul actelor contabile este evident că în această categorie nu poate fi inclusă un act de genul celui depus de către recurentă, un caiet care nu poate fi inclus nici în categoria statelor de plată şi nici în categoria documentelor contabile.

Susţine recurentul că instanţa nu a ţinut cont de art.119 alin.1 C. muncii privind orele suplimentare, reclamantul avea obligaţia de a solicita angajatorului compensarea muncii suplimentare prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile.

Curtea reţine că acest motiv de recurs este întemeiat doar în parte deoarece nu există nici măcar un mod de calcul minimal al acestor ore suplimentare astfel că este nevoie de indicarea acestui mod de calcul de către reclamant, indicare care nu s-ar putea face pentru prima dată în recurs fără a se încălca principiul dublului S. de jurisdicţie. După ce acest mod de calcul va fi indicat este nevoie de asemenea ca acesta să fie raportat la probele administrate deja în cauză şi dacă se va considera necesar să se suplimenteze probatoriul ce se va administra cu privire la numărul de ore suplimentare efectuate.

Cât priveşte compensarea muncii suplimentare prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile, curtea reţine că aceasta nu a fost posibilă în termenul prevăzut de art. 119 alin. (1), deoarece în mod permanent reclamantul desfăşura ore suplimentare şi nu mai rămânea timpul fizic necesar pentru compensarea muncii suplimentare prin ore libere plătite, astfel că se impunea ca în luna următoare, munca suplimentara să fie plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia.

În legătură cu procentul de 1% din vânzări, recurenta arată că acesta putea fi încasat de reclamant numai în cazul în care nu avea lipsă de bani şi de marfă, dar la inventar s-a constatat lipsă, pârâta plătind totuşi acest procent.

Curtea reţine că acest motiv de recurs poate fi primit doar în parte în sensul că trebuiau depuse acte contabile din care să rezulte suma vânzărilor aferente perioadei de referinţă, la dosar neexistând un astfel de înscris. Este real că în litigiile de muncă angajatorului îi revine sarcina probei iar în cazul în care nu face această probă, susţinerile angajatului sunt considerate ca fiind dovedite, dar aceasta nu exclude posibilitatea de a se pune în vedere angajatorului depunerea respectivelor acte pentru o imagine mai precisă a sumelor avute în vedere şi stabilirea cu mai multă acurateţe a procentului solicitat de către angajat.

Susţinerea recurentei că procentul de 1% putea fi încasat de reclamant numai în cazul în care nu avea lipsă de bani şi de marfă nu poate fi primită, deoarece nu a fost dovedită, prin urmare procentul de 1% putea fi încasat de reclamant putea fi încasat necondiţionat.

Faţă de cele menţionate anterior şi în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă cât şi al art. 312 alin. 3, art. 299 alin. 1 şi art. 304¹ Cod procedură civilă, curtea urmează să admită în parte recursul declarat de pârâta SC S. H. COM SRL împotriva sentinţei civile nr. 1212 din 23.06.2008 a T r i b u n a l u l u i C l u j pronunţată în dosar nr(...), pe care o casează în parte în ceea ce priveşte cererea reclamantului de acordare a contravalorii orelor suplimentare şi a comisionului din vânzări şi trimite cauza spre rejudecare primei instanţe sub acest aspect.

Celelalte dispoziţii ale hotărârii privind obligarea pârâtei să plătească reclamantului drepturile salariale pentru perioada 01.12.2007 - 23.06.2008, procentul de 1 % din vânzări pentru perioada lucrată, plata indemnizaţiei de concediu de odihnă neefectuat, obligarea să încheie cu reclamantul contract individual de muncă începând cu luna mai 2007, să efectueze viramentele legale către bugetul asigurărilor sociale de stat, precum şi să efectueze cuvenitele menţiuni în carnetul de muncă vor fi menţinute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite în parte recursul declarat de pârâta SC S. H. COM SRL împotriva sentinţei civile nr. 1212 din 23.06.2008 a T r i b u n a l u l u i C l u j pronunţată în dosar nr(...), pe care o casează în parte în ceea ce priveşte cererea reclamantului de acordare a contravalorii orelor suplimentare şi a comisionului din vânzări şi trimite cauza spre rejudecare primei instanţe sub acest aspect.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii.

Decizia este irevocabilă.

Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 24 octombrie 2008.

PREŞEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

(...)-(...) (...) (...) (...) (...) E. D. N.

S. de I.D.C., dactilografiat de Sz.M.

În 3 ex., la data de 13.11.2008

Judecător fond – V. P., E. E. – T r i b u n a l u l C l u j