Cabinet avocat Dreptul muncii

- Legea nr. 188/1999-

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L S U C E A V A

SECŢIA COMERCIALĂ, CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

DECIZIA NR. 393

Şedinţa publică din 13 martie 2008

Preşedinte (...) (...)

Judecător (...) (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

Pe rol, judecarea recursurilor declarate de reclamantul N. N., domiciliat în municipiul S,(...), . 5, . A, . 13, judeţul S şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului S în nume propriu şi în calitate de reprezentant al Ministerului Economiei şi Finanţelor B, cu sediul în municipiul S, str. (...) (...) nr. 7, judeţul S, împotriva sentinţei nr. 3165 din 23 noiembrie 2007 a T r i b u n a l u l u i S u c e a v a - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal (dosar nr(...)).

La apelul nominal a răspuns recurentul, lipsă fiind pârâtele recurente intimată Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului S şi Ministerul Economiei şi Finanţelor B.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care, recurentul a depus la dosar întâmpinare, în 2 exemplare, din care 1 exemplar pentru a fi comunicat.

Instanţa constatând recursurile în stare de judecată a dat cuvântul la dezbateri.

Recurentul N. N. a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi motivat pe larg în cererea de recurs, modificarea sentinţei recurate şi în rejudecare trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă în sensul acordării drepturilor primelor de vacanţă pentru perioada 2001 – 2003, având în vedere şi O.G. nr. 146/2007. Cu privire la recursul formulat de Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului S în nume propriu şi în calitate de reprezentant al Ministerului Economiei şi Finanţelor B solicită respingerea acestuia ca nefondat.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

C U R T E A,

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Constată că prin acţiunea înregistrată la data de 9 octombrie 2007 reclamantul N. N. în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice S şi Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice B a solicitat obligarea pârâţilor la plata drepturilor băneşti reprezentând prima de concediu pentru anii 2001, 2002, 2003, 2004, 2005 şi 2006 – actualizată cu indicele de inflaţie calculat de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective.

Prin sentinţa nr. 3165 din 23 noiembrie 2007, T r i b u n a l u l S u c e a v a – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a admis – în parte – acţiunea promovată de reclamant şi în consecinţă, a dispus obligarea pârâţilor la plata drepturilor băneşti solicitate, pentru perioada anilor 2004, 2005, 2006 – actualizate cu coeficientul de inflaţie de la data scadenţei până la data plăţii efective şi a respins – ca fiind prescrisă – solicitarea reclamantului privind acordarea acestor drepturi pentru perioada anilor 2001, 2002, 2003.

În motivarea soluţiei – în esenţă – s-a reţinut că, deşi prin diverse acte normative s-a dispus suspendarea acordării acestor drepturi băneşti, aceste din urmă drepturi nu au fost desfiinţate, aşa încât, pretenţiile pecuniare ale reclamantului sunt pe deplin justificate.

Instanţa a invocat principiul reparării integrale a prejudiciului, astfel încât, a dispus ca sumele datorate să fie actualizate cu indicele de inflaţie calculat de la data exigibilităţii plăţii şi până la plata efectivă.

Cu privire la acordarea drepturilor băneşti pentru perioada anilor 2001 – 2003, instanţa a reţinut excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, fiind incidente dispoziţiile art. 3 din Decretul 167/1958 şi art. 283 din Legea 53/2003 privind Codul muncii, sens în care a reţinut că dreptul la acţiune a început să curgă de la data de 1 ianuarie 2004, iar reclamantul a introdus acţiunea la data de 9 octombrie 2007, deci cu depăşirea termenului de 3 ani.

Împotriva acestei sentinţe au promovat recurs:

- reclamantul N. N. – a arătat că nu este dată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune privind acordarea drepturilor băneşti pentru perioada 2001 – 2003 întrucât exerciţiul acestui drept a fost doar suspendat temporar (anual), că această suspendare nu echivalează cu stingerea dreptului, care prin natura lui este un drept constituţional şi se impune a fi acordat.

- Direcţia Generală a Finanţelor Publice S – în nume propriu şi în calitate de reprezentant al Ministerului Economiei şi Finanţelor a arătat că jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale a statuat că drepturile băneşti solicitate de reclamant nu au natura juridică de drepturi fundamentale în sensul prevederilor constituţionale, că acestea sunt prin natura lor măsuri de protecţie socială iar legiuitorul are posibilitatea de a suspenda – pe o anume perioadă – acordarea lor.

Curtea va admite recursul promovat de reclamant şi va respinge – ca nefondat – recursul promovat de pârâtă în nume propriu şi în calitate de reprezentant al Ministerului Economiei şi Finanţelor.

Din verificarea lucrărilor dosarului, Curtea reţine că reclamantul – recurent are calitatea de funcţionar public şi în considerarea acestei calităţi, art. 34 (2) din Legea nr. 188/1999 – republicată – stabileşte că funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

Este real că prin diverse OUG s-a dispus suspendarea exerciţiului acestui drept, însă aceste măsuri temporare nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui, cât timp nici o dispoziţie legală nu i-a înlăturat existenţa lui pentru perioada de timp disputată.

O altfel de interpretare, ar contraveni atât dispoziţiilor art. 53 din Constituţie cât şi reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În atare situaţie, în mod corect a procedat prima instanţă dispunând obligarea pârâţilor recurenţi la plata – actualizată – a primei de concediu pentru perioada anilor 2004 - 2005- 2006, sub acest aspect nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă.

Sentinţa recurată este nelegală sub aspectul reţinerii excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune pentru revendicarea drepturilor băneşti aferente anilor 2001 – 2003 – şi aceasta, prin reiterarea argumentelor invocate mai sus, la care se adaugă şi adoptarea OUG 146/2007 care a reglementat măsurile privind acordarea drepturilor băneşti în litigiu şi pentru perioada 2001 – 2003.

În condiţiile în care – pentru perioada în discuţie – solicitarea reclamantului a fost soluţionată fără a se intra în cercetarea fondului dreptului dedus judecăţii, Curtea în aplicarea art. 312 (5) Cod pr. civilă, va casa – parţial – sentinţa criticată şi va trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi instanţă care va analiza – pe fond – solicitarea reclamantului privind acordarea drepturilor băneşti pentru perioada 2001 – 2003.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

D E C I D E:

Admite recursul declarat de reclamantul N. N., domiciliat în municipiul S,(...), . 5, . A, . 13, judeţul S împotriva sentinţei nr. 3165 din 23 noiembrie 2007 a T r i b u n a l u l u i S u c e a v a - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal şi în consecinţă:

Casează sentinţa recurată în parte, cu privire la pretenţiile băneşti aferente anilor 2001, 2002, 2003 şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 13 martie 2008.

Preşedinte, Judecători, Grefier,

Red.A.D.

Jud.E. J.

E. C. -2 ex./8.04.2008