Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 365

ŞEDINŢA PUBLICĂ DE (...)S. 2008

COMPLETUL D. DIN:

PREŞEDINTE- (...) (...)- JUDECĂTOR

-(...) (...)- JUDECĂTOR

-(...) (...)- JUDECĂTOR

GREFIER - U. B.

x.x.x     

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă M , împotriva sentinţei numărul 4869 din data de 14 noiembrie 2007, pronunţată de T r i b u n a l u l M e h e d i n ţ i în dosarul nr(...).

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit recurenta pârâtă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă M şi intimaţii reclamanţi E. E. şi T. E. N. .

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat în termenul legal, că s-a depus la instanţa a cărei hotărâre se atacă, potrivit art. 302 c.p.c. şi este scutit de taxa de timbru.

S-a arătat că intimaţii reclamanţi nu a depus întâmpinare.

Curtea, apreciind cauza în stare de soluţionare, a trecut la deliberări;     

INSTANŢA

Asupra recursurilor de faţă.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii E. E. şi T. E. N. au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă M la plata primelor de concediu pe anii 2001-2006, actualizată cu indicele de inflaţie.

In motivarea cererii au arătat că sunt funcţionari publici la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă M şi în conformitate cu dispoziţiile art. 33 alin. 2 din Legea 188/1999, au dreptul pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat. Ulterior însă, printr-o serie de acte normative, s-a dispus suspendarea aplicării acestui articol, suspendare pe care o consideră nelegală şi neconstituţională. Consideră că, potrivit Legii 188/1999 (art. 34 alin. 2) i se cuvine prima de vacanţă în acest sens invocând şi practica judiciară în materie.

În drept, şi-au întemeiat cererea pe dispoz. Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarului public.

În cauză a formulat întâmpinare pârâta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă M, care a invocat excepţia prescrierii dreptului la acţiune raportat la dispoz. art. 283 alin. 1 din Legea 53/2003 ( Codul muncii), pe fond solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată având în vedere dispoziţiile cu privire la suspendarea plăţii primelor de vacanţă din legile bugetare aferente anilor 2001-2006.

Prin sentinţa nr. 4869 din 14 noeimbrie 2007, s-a admis excepţia prescrierii dreptului la acţiune pentru plata primelor de concediu de odihnă aferente anilor 2001-2003.

S-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii E. E. şi T. E. N., în contradictoriu cu pârâtul Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă M .

A fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor prima de concediu de odihnă pe anii 2004-2006 , actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.

Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că dispoziţiile art.34 alin.2 din Legea nr. 188/1999 au fost suspendate anual prin legea bugetului de stat şi că suspendarea nu echivalează cu stingerea dreptului, având ca efect doar imposibilitatea realizării lui pe perioada în care exerciţiul a fost suspendat.

Potrivit art. 3 şi 7 din Decretul nr. 167/1958, termenul general de prescripţie este de 3 ani şi începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune, în speţă la finalul anului când încetează suspendarea anuală.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă M, criticând-o ca netemeinică şi nelegală.

În motivele de recurs pârâta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă M , a susţinut că neacordarea primei de concediu a avut la bază o succesiune de acte normative prin care dispoziţiile art.33 alin.2 din Legea 188/1999 referitoare la prima de concediu au fost suspendate.

Recursul este nefondat.

Motivele de recurs privind neluarea în considerare dispoziţiilor în conformitate cu care aplicarea prevederilor referitoare la acordarea primelor de concediu a fost suspendată, sunt neîntemeiate.

Raportul de serviciu al funcţionarului public este un ansamblu de drepturi şi obligaţii ale acestuia şi ale instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea.

Indemnizaţia de concediu de odihnă face parte din categoria drepturilor salariale ale funcţionarului public, înscriindu-se în prevederile art.34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.

Fiind una dintre componentele drepturilor salariale, indemnizaţia de concediu de odihnă se circumscrie sferei raportului de serviciu ale funcţionarului public.

În conformitate cu art.34 alin.2 din Legea nr. 188/1999, privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, aceştia beneficiază de primă de concediu de odihnă.

Ca urmare, funcţionarii publici trebuie să beneficieze de primă de concediu de odihnă.

Însă, prin legile bugetare anuale s-a suspendat succesiv acordarea acestor drepturi.

Legile bugetare au suspendat plata drepturilor pentru prima de vacanţă şi nu au abrogat aceste drepturi, nu le-au desfiinţat.

Dreptul funcţionarului public de a i se plăti prima de concediu de odihnă a rămas în vigoare, numai plata a fost suspendată succesiv.

Dreptul la primă de concediu de odihnă nu a fost înlăturat prin nici un act normativ echivalent celui prin care a fost instituit.

Ca urmare, dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării devine actual, partea fiind repusă în dreptul respectiv cu efect retroactiv.

Din conţinutul art.53 din Constituţia României, care reglementează restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi rezultă că aceasta este o măsură excepţională şi se dispune în condiţii limitativ prevăzute în Constituţie, numai prin lege.

În speţă prin lege dreptul la primă de concediu de odihnă, care face parte din categoria dreptului la muncă şi protecţie socială, reglementat de art.41 din Constituţia României, a fost suspendat, şi nu înlăturat.

Pentru ca dreptul la prima de concediu de odihnă să nu fie o simplă ficţiune, ceea ce ar echivala cu înlăturarea lui, cu lipsirea de substanţă, este necesar ca după încetarea suspendării, dreptul să producă efectele pentru care a fost creat, sens în care autorităţile statului trebuie să asigure plata primei concediului de odihnă.

Obligativitatea plăţii, după încetarea suspendării, rezultă şi din principiul general constituţional prevăzut în art.1 alin.5 din Constituţie, care dispune că în România, respectarea Constituţiei , a supremaţiei legii şi a legilor este obligatorie.

Suspendarea a produs efecte temporare, ceea ce înseamnă că temporar a fost amânată plata drepturilor de primă de concediu de odihnă.

Reclamanţii sunt funcţionari publici în cadrul pârâtei şi au solicitat să se achite prima de vacanţă pe perioada 2001 – 2006, inclusiv.

În mod corect, instanţa de fond a admis cererea reclamanţilor privind acordarea primei de concediu aferentă perioadei 2004-2006, având în vedere că, în ceea ce priveşte perioada 2001 - 2003 a operat prescripţia extinctivă, fiind depăşit termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de Decretul nr.167/1958, art.3.

În consecinţă, având în vedere prevederile art. 304, 304¹ şi 312 cod procedură civilă, se va respinge recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul formulat de pârâta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă M, împotriva sentinţei numărul 4869 din data de 14 noiembrie 2007, pronunţată de T r i b u n a l u l M e h e d i n ţ i în dosarul nr(...).

Decizie irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Februarie 2008 .

Red.Jud.T.B,

Tehnoredact.T.A. 25 Februarie 2008

Jud.fond A.P./G.A.