Cabinet avocat Dreptul muncii

– drepturi băneşti –

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L S U C E A V A

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

D E C I Z I A Nr. 368

Şedinţa publică din 26 martie 2009

Preşedinte (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanţii: E. F., N. M., D. N., T. N., E. U., N. M. – F. şi O. D., toţi cu domiciliul ales la sediul Primăriei Comunei S., judeţul B, împotriva sentinţei nr. 150 din 30 ianuarie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l B o t o ş a n i – secţia civilă – în dosarul nr(...).

La apelul nominal au lipsit reclamanţii recurenţi şi reprezentantul pârâtei intimate Primăria Comunei S. - prin primar - .

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanţa constatând recursul în stare de judecată a lăsat cauza în pronunţare.

După deliberare,

C U R T E A,

Asupra recursului de faţă, constată:

Prin acţiunea adresată T r i b u n a l u l u i B o t o ş a n i şi înregistrată sub nr(...), precizată ulterior, reclamanţii E. F., N. M., D. N., T. N., E. U., N. M. – F. şi O. D., toţi cu domiciliul ales la sediul Primăriei Comunei S., judeţul B, au solicitat obligarea pârâtei Primăria comunei S., la plata sumelor de bani reprezentând:

-suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei în procente de câte 25% din salariul de bază, pentru perioada 1 ianuarie 2004 – 1 ianuarie 2007 şi în continuare până la încetarea raporturilor de muncă;

-alocaţia individuală de hrană sub forma tichetelor de masă începând cu 1 ianuarie 2004 şi până în prezent, sume actualizate cu indicii de inflaţie, şi acordarea acestora pentru viitor.

În motivare, reclamanţii au arătat că sunt îndreptăţiţi la acordarea acestor sporuri prevăzute de Legea 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, întrucât au fost suspendate abuziv prin O.U.G. 92/2004 şi că li se cuvin tichetele de masă în virtutea Legii nr.142/1998 şi a calităţii lor de salariaţi în cadrul administraţiei locale, respectiv Primăria comunei S.. Mai arată în esenţă că s-au adresta pârâtei cu cererea înregistrată sub nr.1968 din 28.10.2008 prin care au solicitat acordarea tichetelor de masă, iar prin răspunsul primit cu nr.1970 din 28.10.2008 s-a refuzat plata acestora, întrucât în bugetele instituţiilor publice nu au fost prevăzute sume cu această destinaţie.

În drept au fost invocate dispoziţiile art.31 alin.1 lit.c şi d şi art.109 din legea 188/1999, art.28 şi 54 din Legea nr.54/2003 şi legii nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, HG 5/1999 privind aprobarea normelor de aplicare a Legii nr.142/1998, legea 53/2003 Codul muncii şi Constituţia României. În dovedirea pretenţiilor lor reclamanţii au depus înscrisuri.

Din oficiu, a fost invocată excepţia de necompetenţă materială a secţiei comerciale şi de contencios administrativ, cauza fiind scoasă de pe rol şi trimisă completului specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale, ca urmare cauza fiind reînregistrată sub nr(...).

Prin întâmpinare, pârâta a arătat că reclamanţii nu au beneficiat de tichete de masă şi a lăsat la aprecierea instanţei soluţionarea cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 150 din 30 ianuarie 2009, T r i b u n a l u l B o t o ş a n i a respins ca nefondată acţiunea în pretenţii băneşti având ca obiect plata contravalorii tichetelor de masă actualizată cu indicii de inflaţie şi acordarea pe viitor a acestora şi a constatat că reclamanţii au renunţat la judecarea capetelor de cerere privind plata suplimentului postului şi suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procente de câte 25% din salariul de bază.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă că dispoziţiile art. 1 alin. 1 din Legea 142/1998 prevăd doar posibilitatea nu şi obligativitatea acordării tichetelor de masă, sens în care s-a pronunţat şi Î.C.C.J. prin decizia în interesul legii nr. XIV din 18 februarie 2008.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii E. F., N. M., D. N., T. N., E. U., N. M. – F. şi O. D., care au criticat soluţia ca fiind nelegală şi au solicitat modificarea acesteia în sensul admiterii acţiunii, motivat de faptul că deşi i-au solicitat primarul comunei – care este ordonator principal de credite – să includă în bugetul anual de venituri şi cheltuieli sumele necesare acordării tichetelor de masă, acesta nu a prezentat Consiliului Local S. cererile lor, împrejurare în care, reclamanţii consideră că sunt îndreptăţiţi la acordarea acestor tichete, ce constituie o formă de protecţie socială, cu atât mai mult cu cât alţi salariaţi din instituţii similare beneficiază de aceste drepturi.

Examinând recursul prin prisma actelor dosarului şi a motivelor invocate ce pot fi încadrate în disp. art. 304 pct. 9¹ Cod procedură civilă, Curtea constată că nu este întemeiat.

Prin Legea nr.142/1998 a fost reglementată posibilitatea acordării tichetelor de masă de către angajator salariaţilor săi.

Aceste tichete reprezintă o alocaţie individuală de hrană, suportată integral pe costuri de angajator.

Tichetele se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unităţile din sectorul bugetar şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate pentru celelalte categorii de angajatori (art. 1 al. 2 Legea 142/1998).

Prin legea tichetelor de masă nu s-a stabilit în mod imperativ obligaţia angajatorului de a acorda acest drept ci a fost instituit un drept opţional – „salariaţii pot primi o alocaţie individuală de hrană” (art. 1 alin. 1) – şi care este condiţionat în ceea ce priveşte aplicarea la instituţiile finanţate de la bugetul de stat de prevedere a unor sume cu această destinaţie în buget.

Or, potrivit prevederilor legilor bugetului de stat pentru perioada 2003 – 2006 respectiv: Legea nr. 631/2002 – art. 39 alin. 4; Legea nr. 507/2003 – art. 46 alin. 4; Legea nr. 511/2004 – art.40 şi Legea nr. 379/2005 – art. 24, „în bugetele instituţiilor publice nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinaţie”.

T. importanţa egalităţii în drepturi ca garanţie constituţională art. 16 alin. 1 din Constituţia României a stabilit că „cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”.

Această egalitate include domeniile în care persoanele îşi desfăşoară activitatea, în aceste domenii nici prin legi sau alte acte normative, nici prin acte de aplicare a normelor juridice nu se poate face vreo discriminare între salariaţi, care trebuie, în condiţii identice, trataţi în mod identic.

Or, nu există nici o dispoziţie legală care să acorde tichete de masă unor salariaţi ce îşi desfăşoară activitatea în condiţii identice cu reclamanţii; dimpotrivă toţi sunt trataţi în mod identic, neprevăzându-se în bugete sume cu această destinaţie, aşa cum s-a arătat mai sus.

Nu există astfel o încălcare nici a dispoziţiilor art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care se referă la interdicţia oricărei discriminări cu privire la exercitarea vreunuia din drepturile fundamentale reglementate prin convenţii ori protocoale adiţionale.

Faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 al.1 Cod procedură civilă, urmează ca instanţa să respingă recursul ca nefondat.

Pentru aceste motive,

În numele legii

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de reclamanţii: E. F., N. M., D. N., T. N., E. U., N. M. – F. şi O. D., toţi cu domiciliul ales la sediul Primăriei Comunei S., judeţul B, împotriva sentinţei nr. 150 din 30 ianuarie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l B o t o ş a n i – secţia civilă – în dosarul nr(...), ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 26 martie 2009.

Preşedinte, Judecători, Grefier,

Red.R.G.

Jud.fond: M. L.

Jud:U. N.

Asist.jud: D. D. şi E. E.

Tehnored.G.V. ex.2/24.04.2009