R O M Â N I A CURTEA DE A P E L B A C Ă U SECŢIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE DECIZIE Nr. 833 Şedinţa publică de la 03 August 2009 Completul compus din: PREŞEDINTE (...) (...) (...) Judecător (...) (...) (...) O. Judecător D. E. Grefier F. H. *********************************************** La ordine a venit spre soluţionare recursul promovat de B. I , împotriva sentinţei civile nr.53 din 23 ianuarie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l N e a m ţ în dosarul nr(...). La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile. Procedura este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care: Constată instanţa că recursul este în termen, motivat. Nemaifiind alte cereri şi excepţii, instanţa constată cauza în stare de judecată şi trece la deliberare. C U R T E A - deliberând – Asupra recursului civil de faţă constată că : Prin cererea înregistrată pe rolul T r i b u n a l u l u i N e a m ţ sub numărul (...) din data de 24.11.2008 , contestatoarea B. I a chemat în judecată pe intimata S.C. E. Servicii F. S.A. anexa Vânători , jud. N , pentru ca în contradictoriu cu aceasta şi pe baza probelor administrate să se dispună anularea deciziei de concediere nr. 44/10.11.2008 emisă de intimată . În fapt , petenta a arătat că a fost angajată a intimatei iar la data de 29.10.2008 a depus o cerere de concediu de odihnă înregistrată sub numărul 2531/29.10.2008 , neprimind nici un răspuns la această cerere , însă pe data de 10.11.2008 primind decizia de concediere nr. 44/2008 . Petenta a arătat că este lider de sindicat în baza sentinţei civile nr. 2/20.01.2008 arătând că este interzisă desfacerea contractului de muncă motivat de activitatea sa sindicală şi de asemenea se mai arată că decizia de desfacere a contractului de muncă a fost emisă în perioada efectuării concediului de odihnă . Au fost depuse în copie o serie de acte : decizia de concediere nr. 44/10.11.2008 , cererea de plecare în concediu , carte de identitate , contract individual de muncă , sentinţa civilă nr. 2/29.01.2008 , procură judiciară . Intimata a depus întâmpinare şi o serie de acte în susţinerea acesteia . Prin întâmpinare s-a aratat că temeiul de drept al deciziei de desfacere a contractului de muncă este art. 18 lit. a din actul constitutiv al societăţii precum şi art. 65 din Legea 53/2003 , ca urmare a desfiinţării locului de muncă respectiv şef compartiment contractare . Se arată că desfiinţarea locului de muncă a fost efectivă aşa după cum reiese din organigrama societăţii , această măsură fiind luată pentru eficientizarea activităţii societăţii . Prin întâmpinare se justifică şi faptul că reclamanta şi-a efectuat în natură concediul de odihnă pentru anul 2007 şi de asemenea zilele cuvenite pentru concediul de odihnă pe anul 2008 , aşa după cum rezultă din cererile de odihnă aprobate de conducerea societăţii . De asemenea intimata arată că decizia de desfacere a contractului de muncă nu are legătură cu activitatea de sindicat a reclamantei sau cu calitatea ei de lider de sindicat , deoarece în decizia contestată nu este menţionată calitatea de lider de sindicat . Au fost depuse o serie de acte în copie : decizia 43/06.11.2008 , decizia 44/10.11.2008 , organigrama aprobată 07.11.2008 , carnet de muncă al reclamantei , cereri de concediu de odihnă , contract colectiv de muncă , anexe la contractul individual de muncă , precum şi o serie de ordine de plată . Prin sentinţa civilă nr. 53/C/23.01.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l N e a m ţ , s-a respins ca nefondată contestaţia , cu următoarea motivare: Ca urmare a reorganizării unităţii intimate , postul deţinut de partea reclamantă respectiv postul de şef compartiment contractare la compartimentul contractare a fost desfiinţat , această acţiune fiind necesară pentru eficientizarea activităţii societăţii . Aceasta restructurare se dovedeşte a fi efectivă şi reală , fapt dovedit din organigramele societăţii intimate precum şi din decizia 43/06.11.2008 . Motivat de calitatea petentei de lider de sindicat , acesteia i s-a oferit un loc de muncă în cadrul unităţii conform pregătirii acesteia , avându-se în vedere prevederile art. 10 din Legea 54/2003 . Desfiinţarea unor posturi sau mai mult de atât reorganizarea unei societăţi şi eficientizarea activităţii acesteia nu poate fi împiedicată doar de faptul că persoana este lider de sindicat în unitate . Petentei i-a fost oferit în urma reorganizării societăţii un loc de muncă în unitate conform pregătirii acesteia , având posibilitatea în continuare de a-şi exercita activitatea sindicală şi de asemenea respectându-i-se dreptul de a rămâne salariat al unităţii aşa după cum sunt prevederile legale . Faţă de cele reţinute instanţa apreciază că prin efectul deciziei contestate , calitatea de salariat a petentei nu a încetat , ea fiind trecută de pe un post de conducere pe unul de execuţie . Acest fapt nu contravine dispoziţiilor legale privitoare la protecţia liderilor de sindicat . De asemenea instanţa a apreciat că petentei nu i-a fost desfăcut raportul de muncă în timpul concediului legal de întrucât a fost desfiinţat doar postul de şef compartiment contractare la compartimentul contractare , petentei fiindu-i oferit un nou loc de muncă respectiv acela de agent de contractare în cadrul noii organizări a societăţii , în consecinţă raportul de muncă continuând să existe . De altfel chiar în acţiunea introductiva , petenta a arătat că faţă de cererea de concediu de odihnă depusă pe data de 29.10.2008 la societatea intimată , aceasta a continuat să presteze activitate , motivat de teama de a i se desface contractul de muncă pentru absenţe nemotivate . Faptul că petentei i s-a oferit un nou loc de muncă în cadrul unităţii intimate nu echivalează cu modificarea unilaterală nelegală a contractului de muncă , situaţie interzisă de lege , în speţă fiind vorba despre o reorganizare a activităţii . Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatoarea. În motivele de recurs aceasta a invocat , în esenţă, faptul că instanţa de fond nu a ţinut cont de dispoziţiile art. 223 alin.2 din Codul muncii. Nu au fost administrate probe noi în recurs. Recursul este nefundat pentru considerentele ce succed : Prima instanţă a reţinut în mod corect că prin efectul deciziei contestate , calitatea de salariat a petentei nu a încetat ci doar i s-a modificat felul muncii , ea fiind trecută de pe un post de conducere pe unul de execuţie . Acest fapt nu contravine însă dispoziţiilor legale privitoare la protecţia liderilor de sindicat. Modificarea unilaterală a contractului de muncă prin decizia contestată nu este ilegală deoarece , în speţă, este vorba despre reorganizarea reală a societăţii, fapt dovedit prin organigramele societăţii intimate precum şi prin decizia nr. 43 /06.11.2008 , şi despre protecţia salariatului , ipoteză prev. de art. 48 din Codul muncii. Hotărârea instanţei de fond fiind legală şi temeinică, Curtea va respinge recursul ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul civil declarat de contestatoarea B. I , prin procurator N. E. , împotriva sentinţei civile nr. 53/C/23.01.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l N e a m ţ în dosarul nr(...), ca nefondat. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 03.08.2009. PREŞEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER, (...) (...) (...) (...) (...) (...) O. F. H. D. M. E. red.sent.D.T./G.E. red.dec. P.N.D.O./3.09. tehnored. E.H. / 5 ex./04.09.
Contestatie decizie de concediere. Recurs
Hotararea nr. 833 din data 2009-08-03
Pronuntata de Curtea de Apel Bacau