R O M Â N I A CURTEA DE A P E L C R A I O V A SECŢIA CONFLICTE DE MUNCA DECIZIE Nr. 1715 Şedinţa publică de la 26 Martie 2008 Completul compus din: PREŞEDINTE (...) (...) (...) Judecător (...) (...)-(...) Judecător (...) (...) Grefier K. E. X.X.X Pe rol, judecarea recursului declarat de contestatoarea N. T., împotriva sentinţei civile nr.1149 din 25 octombrie 2007 pronunţată de T r i b u n a l u l M e h e d i n ţ i în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata SC B. V. D. 2002 SA, având ca obiect contestaţie decizie de concediere. La apelul nominal, făcut în şedinţa publică, a răspuns avocat S. H. pentru intimata SC B. V. D. 2002 SA, lipsind recurenta contestatoare N. T.. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care; Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul părţii prezente, pentru a pune concluzii. Avocat S. H., pentru intimata SC B. V. D. 2002 SA, solicită respingerea recursului, menţinerea hotărârii ca temeinică şi legală, fără cheltuieli de judecată. C U R T E A Asupra recursului de faţă: Prin sentinţa nr.1149 din 25 octombrie 2007 pronunţată de T r i b u n a l u l M e h e d i n ţ i în dosarul nr(...), s-a respins acţiunea formulată de reclamanta N. T., domiciliată în D Tr.S, E. F. nr. 1A, jud.M împotriva pârâtei SC B. V. D. 2002 SA cu sediul în B, B-E. A.I.(...) nr.81, sector l. Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut următoarele: Reclamanta N. T. a fost angajată în funcţia de cititor – încasator, pe perioadă nedeterminată, începând cu data de 1.11.2002, la SC B. V. D. 2002 SA, în baza contractului individual de muncă nr.3756/28.11.2002.. Între intimata SC B. V. D. 2002 SA şi Filiala F. OLTENIA SA s-a încheiat Contractul de mandat comercial nr.2002 din 30.10.2002, având ca obiect operaţiunile de citire şi încasare a contravalorii facturilor emise de SC F. SA, pentru consumatorii casnici din mediul V. şi rural şi pentru persoanele nominalizate în anexa la contract, prin mandatar SC B. V. D. 2002 SA, pe perioada 01.11.2002 – 1.04.2005, cu posibilitatea prelungirii prin acte adiţionale, cu acordul părţilor (filele 31 – 38). Acest contract de mandat comercial a fost prelungit, succesiv, prin mai multe acte adiţionale, ultimul act adiţional fiind numărul 6 din 29.11.2006. Prin acest act adiţional, Contractul cadru de mandat comercial încheiat la data de 29.03.2002 între SC E. F. OLTENIA SA, în calitate de mandant şi SC B. V. D. 2002 SA , în calitate de mandatar, a fost prelungit până la data de 31.03.2007, după care nu s-a mai încheiat un alt act adiţional între părţi, astfel că, începând cu această dată a rămas fără obiect activitatea de citire şi încasare a contravalorilor emise de SC F. SA, situaţie în care intimata SC B. V. D. 2002 SA a dispus , după caz, prin hotărârea AGA din 15.03.2007 (fila 14), restructurarea posturilor de cititor – încasator, fie suspendarea contractelor individuale de muncă, ca urmare a întreruperii temporare a activităţii, fără încetarea raporturilor de muncă. La SC B. V. D. 2002 SA nu a operat o concediere colectivă , în sensul art.68 din Codul muncii, întrucât din situaţiile transmise instanţei de către intimată, înregistrate la nr.3014/28.09.2007 şi 3015/28.09.2007, rezultă că, din totalul de 2.193 angajaţi ai societăţii la data de 1.04.2007, au fost concediaţi, din iniţiativa angajatorului, în temeiul art.65 al.1 din Codul muncii, un număr de 112 salariaţi din Sucursala Oltenia, raportat la 422 salariaţi ai acestei sucursale, însă această concediere a operat succesiv, în perioada 28.04.2007 – 29.08.2007, astfel: 25 salariaţi la data de 28.04.2007, 29 salariaţi la data de 9.06.2007, 29 salariaţi la data de 20.07.2007 şi 29 salariaţi la 29.08.2007. In aceste condiţii, concedierea salariaţilor pentru unul dintre motivele prev. de art.-65 al.(1) din Codul muncii, nu s-a realizat într-o perioadă de 30 zile calendaristice, potrivit art.68 al.1 din Codul muncii, astfel că, în cazul dedus judecăţii, nu a operat o concediere colectivă. Instanţa constată că, reclamanta a fost concediată pentru motive care nu ţin de persoana sa, determinat de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, ca urmare a încetării contractului de mandat încheiat între SC E. Filiala OLTENIA SA, pentru sucursalele SDFEE C, începând cu data de 31.03.2007 (act adiţional nr.6/29.11.2006 la Contractul cadru de mandat comercial). La desfacerea contractului individual de muncă din iniţiativa societăţii, contestatoarea a beneficiat de plata unui număr de salarii de bază brute, corespunzător vechimii în muncă, potrivit art.4.100 al.(1) din Contractul colectiv de muncă, astfel că, aceasta nu poate beneficia de plata unui număr de salarii medii nete pe unitate potrivit art. 4.100 al.(2) din Contractul colectiv de muncă, întrucât, aşa cum s-a arătat mai sus, în cadrul SC B. V. D. 2002 SA, nu a avut loc o concediere colectivă în înţelesul art.68 din Codul muncii. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, apreciind hotărârea instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică. Se arată că la nivelul pârâtei a avut loc o concediere colectivă, în condiţiile în care au fost concediaţi un număr de 112 salariaţi din totalul de 2193 angajaţi. D. concedierii trebuia raportată la nivelul societăţii SC B. V. D. 2002 SA, societate mamă, de care aparţin şi filialele cât şi sucursalele, inclusiv pârâta din cauza de faţă. Astfel instanţa de fond raportându-se numai la numărul concedierilor de la nivelul sucursalei a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică, fără a ţine cont că în cauză ne aflăm în faţa unei concedieri colective. Analizând motivele de recurs invocate cât şi hotărârea instanţei de fond, se constată că recursul este nefondat, astfel încât în temeiul art.312 Cod pr.civilă urmează a-l respinge. Cu ocazia soluţionării recursului s-a înaintat pârâtei adresă pentru a comunica numărul concedierilor intervenit la nivelul persoanei juridice în perioada analizată. Prin adresa nr.258/28.01.2008, pârâtul a comunicat numărul concedierilor survenit la nivelul lunii iunie 2007. Se observă astfel, că reţinerea instanţei de fond privind existenţa cazurilor de concediere din iniţiativa angajatorului prev.de art.68 alin.1 Codul muncii, este corectă. La nivelul persoanei juridice, reprezentată de societatea pârâtă, nu sunt întrunite cerinţele concedierii colective în sensul art.68 lit.c Codul muncii, cum corect a apreciat instanţa de fond. PENTRU ACESTE MOTIVE, D E C I D E: Respinge recursul declarat de contestatoarea N. T., împotriva sentinţei civile nr.1149 din 25 octombrie 2007 pronunţată de T r i b u n a l u l M e h e d i n ţ i în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata SC B. V. D. 2002 SA. Decizie irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Martie 2008. Preşedinte, (...) (...) (...) Judecător, (...) (...)-(...) Judecător, (...) (...) Grefier, K. E. Red.T.C.(...) Tehn.M.D.2 ex J.f.L.T. C.E. 28.04.2008
Litigiu de munca. Contestatie decizie de concediere. Recurs
Hotararea nr. 1715 din data 2008-03-26
Pronuntata de Curtea de Apel Craiova
ÎN NUMELE LEGII