Cabinet avocat Dreptul muncii

(Număr în format vechi 1052/2009)

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 3911R

Şedinţa publică de la 29 Mai 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE – (...) (...) (...)

JUDECĂTOR – (...) (...) (...)

JUDECĂTOR –(...) (...) I

GREFIER – E. N.

Pe rol fiind soluţionarea cererii de recurs formulată de recurenta (...) U. T. (...), împotriva sentinţei civile nr.7253 din data de 21.11.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr.28609/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul H. U..

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns intimatul prin avocat V. H. ce depune împuternicire avocaţială emisă în baza contractului de asistenţă juridică nr.(...)/2008, lipsind recurenta.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care

Se învederează faptul că la dosar intimatul a depus prin serviciul registratură la data de 25.05.2009 întâmpinare în 2 exemplare.

Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.

Intimatul, prin avocat, solicită respingerea recursului , menţinerea sentinţei civile ca temeinică şi legală , pentru motivele arătate în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată.

C U R T E A,

Deliberând asupra recursului faţă constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. nr.7253 din data de 21.11.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr.28609/3/LM/2008, a fost admisă, în parte, contestaţia formulată de contestatorul H. U., în contradictoriu cu intimata S.C. U. T. S.A, a fost anulată decizia nr.14/07.07.2008, emisă de intimată, s-a dispus reintegrarea contestatorului în funcţia deţinută anterior concedierii şi s-a obligat pârâta la plata unui despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii - 01.07.2008 până la data reintegrării efective.

Prin aceeaşi sentinţă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de acordare a daunelor morale, şi fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în suma de 1000 lei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, la data de 07.07.2008, a fost emisă de angajator decizia nr.14 prin care s-a dispus încetarea contractului de muncă al contestatorului începând cu data de 01.07.2008, ca urmare a desfiinţării locului de muncă ocupat de acesta, iar în decizie este indicat ca temei de drept al încetării contractului de muncă art.65 alin.1 Codul muncii.

Deşi nu sunt indicate în decizia de concediere, la dosar au fost depuse decizia fără număr din 02.04.2008 a Consiliului de Administraţie, prin care s-a hotărât desfiinţarea postului de şef de sală şi a postului de bucătar şi decizia nr.1/02.04.2008, emisă de Preşedintele Consiliului de Administraţie care stabileşte persoanele ale căror contracte de muncă vor fi desfăcute. Decizia de concediere nu conţine motivele care au condus la desfiinţarea postului, rezultând din actele Consiliului de Administraţie că acestea sunt necesitatea reducerii cheltuielilor societăţii şi diminuării pierderilor acesteia.

Din punct de vedere formal, decizia de desfacere a contractului de muncă nu conţine menţiunea prevăzută de art. 74 lit.a Codul muncii, motivele care au determinat desfiinţarea postului nefiind aduse la cunoştinţa salariatului. Redarea în cuprinsul deciziei de concediere a conţinutului textului de lege prin menţionarea desfiinţării postului nu echivalează cu motivarea măsurii, în condiţiile în care nu sunt menţionate nici actele conducerii societăţii prin care s-a dispus cu privire la aceasta. Cele două decizii ale Consiliului de Administraţie nu conţin menţiunea înregistrării în registrele societăţii, astfel că nu s-a putut verifica dacă au fost emise la data din cuprinsul lor, adică anterior emiterii deciziei de concediere, sau au fost emise ulterior, pentru a justifica măsura. în mod concret decizia nu arată motivele pentru care dintre cele două posturi de şef de sală a fost ales pentru desfiinţare cel ocupat de contestator, lipsind criteriile care au fost avute în vedere la concedierea acestuia.

Decizia de concediere dispune cu privire la data încetării contractului de muncă, care este anterioară emiterii deciziei, nefiind respectate dispoziţiile art.75 Codul muncii, potrivit cărora decizia de concediere produce efecte de la data comunicării.

Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă potrivit art.65 alin.2 Codul muncii. Dacă desfiinţarea postului este efectivă, întrucât nu se mai regăseşte în organigrama şi statul de funcţii ale societăţii, realitatea şi seriozitatea cauzei desfiinţării nu au fost probate în instanţă. Existenţa dificultăţilor economice invocate în decizia Consiliului de Administraţie nu este suficientă pentru desfiinţarea unor posturi, fiind necesar a se demonstra că reorganizarea se impune din necesităţi evidente pentru îmbunătăţirea activităţii şi nu disimulează realitatea. Ori, cifrele înscrise în bilanţul şi balanţa pe anii 2007 şi 2008 ale societăţii nu sunt suficiente pentru a concluziona că desfiinţarea a două posturi şi implicit, reducerea cheltuielilor de personal pentru acestea, este de natură a rentabiliza societatea. Nu a fost prezentată instanţei strategia de reorganizare, măsurile organizatorice care să evidenţieze în mod concret necesitatea reducerii numărului salariaţilor pentru îmbunătăţirea activităţii, nici alte dovezi din care să rezulte că păstrarea postului contestatorului este imposibilă, conducând la pagube pentru angajator.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs recurenta (...) U. T. (...), criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art.304¹ C.pr.civ., recurenta a arătat că un poate fi reţinută susţinerea instanţei de fond potrivit căreia decizia contestată nu cuprinde menţiunea cerută de art.74 lit.a Codul muncii, deoarece coroborând dispoziţiile art.74 cu cele ale art.65 alin.1 din Codul muncii rezultă că sintagma „desfiinţarea locului de muncă” reprezintă în accepţiunea legii motivul care determină concedierea, cerut de dispoziţiile art.74 alin.1 lit.a din Codul muncii.

S-a mai arătat că nu poate fi reţinut nici faptul că din punct de vedere formal decizia de concediere nu menţionează actele conducerii societăţii intimate prin care s-a dispus concedierea deoarece dispoziţiile art.1176 şi urm. Cod civil nu prevăd cerinţa ca un înscris să fie înregistrat într-un anumit registru, nici unul din înscrisuri nu au fost tăgăduite de către contestator şi este greşit şi considerentul reţinut de prima instanţă potrivit căruia în decizia de concediere trebuiau indicate criteriile care au fost avute în vedere la concedierea contestatorului, întrucât aceste criterii, conform dispoziţiilor art.74 alin.1 lit.c din Codul muncii se aplică numai în caz de concediere colectivă, nu şi în cazul concedierii individuale.

Sentinţa a mai fost criticată sub aspectul celor reţinute de către prima instanţă pe fondul cauzei, precum şi existenţa dificultăţilor economice nu este suficientă pentru desfiinţarea unor posturi, fiind necesar a se demonstra că reorganizarea se impune din necesităţi evidente pentru îmbunătăţirea activităţii şi nu disimulează realitatea.

Însă, arată recurenta, în speţă a fost probată existenţa dificultăţilor economice şi că desfiinţarea postului ocupat de contestator a fost efectivă.

Prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ., cât şi din oficiu, conform art.304¹ C.pr.civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În mod corect instanţa de fond a apreciat că simpla redare în conţinutul deciziei de concediere a conţinutului textului de lege prin menţionarea desfiinţării locului de muncă nu echivalează cu motivarea măsurii, aspect ce rezultă din dispoziţiile art.74 alin.1 lit.a Codul muncii potrivit cărora decizia de concediere se comunică salariatului în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu motivele care determină concediere, astfel încât, prima critică adusă sentinţei recurate urmează a fi înlăturată.

Nici cea de a doua critică nu poate fi reţinută, instanţa de fond apreciind în mod temeinic aspectele legate de modalitatea de emitere a celor doua decizii ale Consiliului de Administraţie ce nu au fost înregistrate în registrele societăţii, ce se coroborează cu neindicarea criteriilor pentru care doar postul intimatului a fost desfiinţat, înregistrarea celor două înscrisuri şi a respectării procedurii concedierii fiind impuse pentru exercitarea controlului legalităţii măsurii concedierii deoarece, potrivit art.74 Codul muncii, în caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în faţa instanţei alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.

Nici ultima critică nu poate fi reţinută, deoarece din raţiunile economice prezentate de recurentă nu se poate reţine faptul că desfiinţarea locului de muncă a recurentului a fost efectivă, având la bază o cauză reală şi serioasă, aşa cum prevăd dispoziţiile art.65 alin.2 Codul muncii.

În acest sens, sunt corecte susţinerile instanţei de fond potrivit cărora cifrele înscrise în bilanţul şi balanţa pe anii 2007 şi 2008 ale societăţii nu sunt suficiente pentru a demonstra că desfiinţarea a două posturi şi implicit reducerea cheltuielilor de personal pentru acestea erau de natură a rentabiliza societatea, mai ales că nu a fost prezentată instanţei nici strategia de reorganizare, măsurile organizatorice care să evidenţieze în mod concret necesitatea reducerii numărului salariaţilor pentru îmbunătăţirea activităţii.

Faţă de cele mai sus arătate, văzând şi dispoziţiile art.312 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

În temeiul art.274 C.pr.civ., va fi obligată recurenta la plata către intimată a sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocaţial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta (...) U. T. (...), împotriva sentinţei civile nr.7253 din data de 21.11.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr.28609/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul H. U..

Obligă recurenta la 500 lei cheltuielilor de judecată, către intimată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 29.05.2009.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

E. B. D. H. E. I

T. D. O.

GREFIER

N. E.

Red.: C. G. C.

Dact.: A.C./2ex.

17.06.2009

Jud. fond: Dalina P.; B. E. U.