Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L P L O I E Ş T I SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR(...) ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

D E C I Z I A NR.753

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2009

Preşedinte : (...)-(...) (...)

Judecători : (...) (...)

: (...) N. (...)

Grefier : F.-S. D.

Pe rol fiind soluţionarea recursului declarat de reclamanta N. I.E., cu domiciliul ales în comuna E., nr.772, judeţul P – la Cabinet de avocatură D. L. N., împotriva sentinţei civile nr.2906 din 17 noiembrie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l P r a h o v a, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC „E.” SA cu sediul în B, Calea E., nr.239, sector 1.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns : pentru recurenta-reclamantă N. E., avocat D. L. N. din B a r o u l P r a h o v a potrivit împuternicirii avocaţiale nr.52/2009, pentru intimata-pârâtă SC „E.” SA avocat M. E. din B a r o u l P r a h o v a.

Procedura legal îndeplinită.

Se referă instanţei de grefierul de şedinţă că recursul este declarat şi motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru.

Părţile, prin reprezentanţi, declară că nu mai au cereri de formulat în cauză şi solicită acordarea cuvântului în fond.

Curtea, faţă de actele şi lucrările dosarului, având în vedere declaraţia părţilor că nu mai au cereri de formulat, consideră cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în fond.

Având cuvântul în fond pentru recurenta-reclamantă N. N., avocat D. L. N. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinţei, iar pe fond admiterea acţiunii. În mod greşit reţine prima instanţă că în speţă se aplică doar Planul Social, ce reprezintă o anexă, şi nu cumulativ, aşa cum prevede art.50 alin.4 din Contractul colectiv de muncă care se completează cu planul social. La pronunţarea soluţiei instanţa de fond nu a avut în vedere că însăşi pârâta recunoaşte că până la data de 15.02.2008, dată la care a intrat în vigoare Contractul colectiv de muncă 2008 şi care a modificat art.50 prin adăugarea alin.5 ce cuprinde acordarea unui pachet compensator conform Planului Social , excluzând plata cumulativă a suplimentărilor salariale. Trebuie reţinut că o clauză a unui contract colectiv de muncă se interpretează în favoarea salariatului.

Solicită admiterea recursului, modificarea sentinţei, iar pe fond admiterea acţiunii, fără cheltuieli de judecată.

Avocat M. E. pentru intimata-pârâtă SC „E.” SA, având cuvântul în fond, respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.

C U R T E A :

Deliberând asupra recursului formulat de reclamanta N. I.E., împotriva sentinţei civile nr.2906 din 17 noiembrie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l P r a h o v a, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrata pe rolul T r i b u n a l u l u i P r a h o v a sub nr(...) reclamanta N. I.E., a chemat in judecata pe parata SC E. SA, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa sa se dispună obligarea paratei la plata sumei de bani ce reprezintă indemnizaţia minima de concediere actualizata cu indicele de inflaţie de la data scadentei pana la data platii efective.

In motivarea acţiunii reclamanta a arătat ca a fost salariata paratei si a fost disponibilizata din motive ce nu ţin de persoana acesteia, astfel încât conform art.50(1) din C.C.M. 2005-2006, trebuia sa primească la momentul indisponibilizării drept compensaţie, o indemnizaţie minima de concediere in funcţie de vechimea in munca in E. de 5 salarii medii nete la nivelul anului 2007 in suma de 10000lei, pentru o vechime de 19 ani in E..

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiata arătând ca dispoziţiile art. 50 din CCM au fost înlocuite in avantajul salariaţilor cu cele prevăzute la pct.4 din Planul Social ca urmare a negocierilor purtate intre G. E. si SC E. SA si aceste ultime dispoziţii au devenit obligatorii pentru ambele parti semnatare.

După administrarea probatoriilor, T r i b u n a l u l P r a h o v a prin sentinţa sus-menţionată a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că din analiza cărţii de munca existenta la dosar, reclamanta a avut calitatea de salariata a paratei, contractul său de munca încetând in baza art. 65 si 66 din Codul muncii, la data de 26.01.2008.

Potrivit deciziei de concediere existenta la dosar, cu ocazia încetării contractului individual de munca, reclamanta a primit diverse sume de bani cu titlu de indemnizaţie de concediere, menţionându-se la art. 6 din aceasta decizie ca valoarea indemnizaţiei de concediere va fi acordata salariatului cu respectarea prevederilor art. 50 din CCM, completate cu prevederile Planului Social, ţinând cont de vechimea in E. a salariatului.

Art. 50 din CCM pe anii 2005- 2007 prevede ca in cazul concedierii pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului angajatorul îi plăteşte în funcţie de vechimea acestuia, o indemnizaţie minima de concediere după cum urmează: de la 0 la 3 ani - 1,5 salarii medii nete; de la 3 la 10 ani trei salarii medii nete; peste 10 ani cinci salarii medii nete, menţionându-se la alin.4 al aceluiaşi articol ca prevederile domeniului vizat se completează cu prevederile Planului Social însuşit de parti.

La punctul 4 din Planul social se prevede că angajaţii vor primi in funcţie de vechimea in E., următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere si anume: 0,5 – 5 ani – opt salarii medii brute pe E. ; 5-15 ani - douăsprezece salarii medii brute pe E. si peste 15 ani cincisprezece salarii brute pe E..

Ca atare, consideră tribunalul că, atât timp cât reclamanta a primit îndemnizaţiile de concediere prevăzute de art. 50 din CCM completat cu art.4 din Planul Social si modificarea art.50 al.1 in anul 2007, înseamnă ca pretenţia acesteia de a fi obligata parata la plata unei alte indemnizaţii de concediere, este neîntemeiata întrucât prin modificarea art.50, acordarea pachetului compensator, exclude acordarea indemnizaţiei minime de concediere prevăzuta la alin.1.

Susţinerea reclamantei in sensul ca indemnizatia minima de concediere prevăzuta de art.50 din CCM este distincta de plăţile compensatorii prevăzute de art.4 din Planul social nu poate fi avuta in vedere întrucât prin planul social s-a avut in vedere crearea unor condiţii mai avantajoase pentru salariaţi decât cele prevazute de art.50 din CCM si nicidecum cumularea acestor drepturi salariale.

Daca prin Planul social s-ar fi urmărit sa se plătească cumulat indemnizaţiile de concediere, ar fi însemnat ca in planul social sa se prevada in mod expres ca pe langa indemnizaţia de concediere prevazute de art. 50 din CCM, fiecare salariat urmeaza să mai primească si indemnizaţia de concediere prevăzuta de art.4 din Planul social.

Ori, art.4 din Planul social prevede plata unor indemnizaţii de concediere mai mari decât cele prevăzute in art.50 CCM si nicidecum cumularea lor deoarece, in caz contrar ar însemna să se achite pentru concedierile ce nu ţin de persoana salariatului, aceleaşi drepturi salariale, respectiv pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere de doua ori, ceea ce este inadmisibil.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat recurs criticând soluţia ca netemeinică şi nelegală, solicitând în principal casarea sentinţei, şi pe fond, admiterea acţiunii, în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fondul cauzei trimiterea cauzei spre rejudecare.

Susţine recurenta că instanţa a reţinut în mod greşit că indemnizaţia minimă de concediere nu trebuia acordată cumulat cu planul social. Planul social reprezintă o modalitatea de a rentabiliza anumite sectoare de activitate care la un moment dat nu mai sunt profitabile.

Mai arată recurenta că în mod eronat prima instanţă a reţinut că în speţă se aplică doar Planul Social, şi nu cumulativ cu drepturile prevăzute de art. 50 din CCM aşa cum expres prevede alin. 4 al acestui text legal. Mai mult la pronunţarea soluţiei instanţa nu a avut în vedere faptul că în cursul anului 2008 pârâta a recunoscut implicit dreptul salariaţilor concediaţi la cumul prin modificarea art. 50 din CCM, în sensul că a fost introdus alin. 5 , care exclude expres aplicare cumulativă a celor două prevederi.

De asemenea, se invocă faptul că instanţa de fond a interpretat în mod greşit art. 6 din decizia de concediere întrucât şi în aceasta se precizează că „valoarea netă a indemnizaţiei de concediere ce va fi acordată salariatului cu respectarea prevederilor art. 50 CCM, completate cu prevederile Planului Social”, deci, pârâta trebuia să achite atât indemnizaţia minimă de concediere , cât şi Planul Social, cumulativ. Mai mult, prima instanţa a reţinut în mod eronat că „în nici un document depus în dosar nu se face referire la plata cumulativă a drepturilor prev. de art. 50”, întrucât acest lucru rezultă din contractele colective aferente anilor 2005 – 2007.

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele şi lucrările dosarului, de dispoziţiile legale ce au incidenţă în soluţionarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:

De necontestat, recurenta - reclamanta a fost disponibilizată în urma unei concedieri colective şi nu individuale.

Potrivit art. 50 alin. 1 din CCM pe anii 2005- 2006 , la concedierea din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte, în funcţie de vechimea acestuia, o indemnizaţie minimă de concediere, ce diferă în funcţie de vechime, după distincţiile prevăzute în mod expres în cuprinsul alin. 1 al art. 50.

În alin. 2 al aceluiaşi articol se stipulează că în cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situaţia similară precedentă, iar potrivit alin. 3 al art.50, valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu G. E. şi conform alin. 4 al art. 50, prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu prevederile Planului Social însuşit de părţi.

Interpretarea sistematică şi logică a dispoziţiilor cuprinse în art. 50 din CCM, mai sus enunţate, conduce în mod clar la concluzia că de prevederile alin. 1 al art. 50 beneficiază cei concediaţi individual, din motive care nu ţin de persoana acestora, pe când în cazul concedierilor colective, indemnizaţia de concediere este cea stabilită prin negociere cu G. E., iar intimata pârâtă a aplicat în mod corect dispoziţiile contractului colectiv de muncă completate cu cele ale Planului Social încheiat acordând recurenţilor reclamanţi numai indemnizaţia de concediere stabilită de comun acord, prin negociere, cu G. E..

Prevederile art. 50 din contractul colectiv de muncă trimit în mod obligatoriu, în cazul concedierilor colective, la o negociere pentru stabilirea indemnizaţiei de concediere, care a avut loc în cazul de faţă şi care rezultă din Planul Social.

Din nicio dispoziţie a contractului colectiv de muncă nu rezultă că recurenta - reclamantă, ce au fost concediată colectiv, ar fi îndreptăţită atât la acordarea indemnizaţiei de concediere prevăzută la art. 50 alin. 1 din CCM, cât şi la acordarea indemnizaţiei de concediere stabilite în urma negocierii cu G. E., în mod exclusiv şi în acord cu dispoziţiile art. 50 alin.2 – 4 din CCM, numai pentru concedierile colective.

Interpretarea dată de recurentă dispoziţiilor art. 50 alin. 4 din CCM are caracter pur speculativ şi nu poate fi primită, rezultând în mod evident din interpretarea dispoziţiilor cuprinse în alineatele 1-4 ale art. 50 din CCM că cele două tipuri de indemnizaţii de concediere nu puteau fi cumulate, aşa cum pretinde nejustificat recurenta.

De asemenea, împrejurarea că în CCM aferent anului 2008 s-a introdus un nou aliniat la art. 50, care prevede expres că nu este posibilă cumularea drepturilor prevăzute de Planul Social cu cele prevăzute de alin. 1 nu poate fi interpretată ca o recunoaştere tacită a pretenţiilor recurentei – reclamante din partea pârâtei, această clauză contractuală având doar caracterul unei clauze interpretative.

Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea priveşte recursul de faţă ca nefondat, astfel încât în baza art. 312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge, în cauză nefiind incidente nici unele din motivele de modificare a sentinţei indicate de recurentă în motivarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta N. I.E., cu domiciliul ales în comuna E., nr.772, judeţul P – la Cabinet de avocatură D. L. N., împotriva sentinţei civile nr.2906 din 17 noiembrie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l P r a h o v a, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC „E.” SA cu sediul în B, Calea E., nr.239, sector 1.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 aprilie 2009.

Preşedinte Judecători

(...)-(...) (...) (...) (...) (...) N. (...)

Grefier

F.-S. D.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120/2006

Tehnored.2 ex./14.05.2009

E.

E..fond nr(...) Trib.P

Jud.fond. N. R – N. H.