Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A II-A CIVILĂ ŞI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 703

Şedinţa publică de la 01 Februarie 2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...) D.

Grefier J. U.

x.x.x.

Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta E. J. împotriva sentinţei civile nr.2841 din 02 octombrie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu pârâta SC E. SA, având ca obiect drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspund avocat J. N. pentru intimata pârâtă, lipsind recurenta reclamantă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanţa, constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepţii de invocat, apreciază cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra recursului.

Avocat J. N., pentru intimata pârâtă, solicită respingerea recursului şi menţinerea sentinţei ca temeinică şi legală.

C U R T E A

Asupra recursului de faţă;

Prin sentinţa civilă nr.2841 din 02 octombrie 2009 T r i b u n a l u l D o l j a respins acţiunea formulată de reclamanta E. J., în contradictoriu cu pârâta SC E. SA B.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:

Reclamanta a fost angajata a societăţii pârâte până la data de 14.01.2006, prestând activitate în cadrul acesteia în baza unui contract individual de muncă. Ca urmare, contractul colectiv de muncă aplicabil a fost cel negociat în 2005, în vigoare începând cu februarie 2005 şi până în luna ianuarie 2006 (inclusiv).

Potrivit art. 50 alin. 1 din acest contract colectiv de muncă, în cazul concedierii din motive ce nu ţin de persoana salariatului, acestuia i se plăteşte, funcţie de vechimea sa, o indemnizaţie de concediere. E. acestei indemnizaţii redate în cuprinsul aceluiaşi articol sunt minime, ele putând fi negociate cu G. E. (alin. 3), în alin. 4 fiind prevăzut că dispoziţiile art. 50 se completează cu prevederile Planului Social însuşit de părţi.

În contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, aplicabil în anul 2005, se stabilesc valorile minime ale indemnizaţiei de concediere, în alin. final făcându-se trimitere la Planul Social, prin care se pot negocia şi alte valori ale acesteia . Aşa cum se prevede în art. 50 alin. 4, aceste dispoziţii se completează cu cele ale Planului Social şi nu adaugă la acestea.

La nivelul unităţii pârâte, tranşele de vechime şi cuantumul indemnizaţiei (corespunzător fiecărei tranşe) au fost negociate şi consemnate în planul social sau în amendamentele la acesta.

În Planul Social din 17.12.2005 s-a prevăzut o formulă mai avantajoasă de acordare a indemnizaţiei de concediere, comparativ cu formula de calcul utilizată de art. 50 alin 1 din contractul colectiv de muncă aplicabil. Astfel, formula de calcul negociată de unitatea pârâtă cu sindicatul liber G. – E. pentru concedierile colective este mult mai avantajoasă, valoarea indemnizaţiei de concediere fiind stabilită în sume nete, astfel : 0,5 la 5 ani indemnizaţie în cuantum de 9408 lei, 5 – 15 ani indemnizaţie de 14112 lei şi peste 15 ani, indemnizaţie de 17640 lei.

Prin semnarea planului social părţile confirmă faptul că, voinţa comună a părţilor la data semnării acestuia a fost aceea de a modifica în favoarea salariaţilor indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 alin 1 din Contractul Colectiv de Muncă, printr-un cuantum fix.

Conform deciziei de concediere nr.617/din 14.11.2005, reclamanta a beneficiat de o indemnizaţie de concediere în cuantum de 17.640 lei, corespunzătoare unei vechimi de peste 15 ani, aşa cum a fost negociată şi stabilită prin Planul Social din 17.12.2005, astfel că, sub acest aspect, cererea reclamantei este neîntemeiată.

Pentru aceste considerente, instanţa a respins acţiunea formulată de reclamantă.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanta E. J., criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea recursului, reclamanta a arătat că decizia sa de concediere a fost emisă anterior Planului Social din 17.12.2005 şi că pârâta a refuzat plata indemnizaţiei de concediere în cuantum de 3 salarii medii nete.

Că instanţa de fond a făcut o greşită apreciere, interpretare şi aplicare a legii, întrucât în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art.7 din CCM 2004-2007 care prevăd că „drepturile salariaţilor prevăzute de prezentul CCM, nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale care au fost recunoscute anterior. Dacă pe cale legală sau contravenţională anterior încheierii acestui contract au fost prevăzute drepturi mai mari pentru salariaţi, se vor aplica acestea”.

Curtea, examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate, apreciază că recursul este nefundat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 50 alin. 1 din CCM /2005, la concedierea din motive ce nu ţin de persoana salariaţilor, angajatorul are obligaţia de a plăti acestora o indemnizaţie minimă de concediere.

La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însuşit de părţi.

Din coroborarea textelor menţionate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensaţie bănească, intitulată indemnizaţie de concediere şi reprezintă una din măsurile de protecţie socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaţilor săi prin CCM, stabilindu-se indemnizaţia minimă de care pot beneficia aceştia.

Aceasta înseamnă că, la data naşterii acestui drept, angajaţilor nu li se pot acorda drepturi băneşti sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.

Este motivul pentru care părţile între care s-a încheiat CCM au înţeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensaţii băneşti, cuantumul acestora şi modalitatea de calcul fiind menţionate detaliat în planul social.

Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părţile au menţionat că angajaţii, în funcţie de vechimea în E., vor primi pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere, iar salariul brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

Părţile au înţeles să lămurească acest aspect şi prin Amendamentul la Planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că voinţa comună a părţilor la redactarea pct. 4 din Planul social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaţilor indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă

Potrivit dispoziţiilor   art. 977 din Codul civil, deplin aplicabil şi în materia interpretării contractelor colective de muncă, „interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante”.

În condiţiile în care, prin prevederile Planului social, care completează contractul colectiv de muncă, nivelul indemnizaţiilor de concediere a fost majorat în favoarea salariaţilor sunt nefondate argumentele recurentului în sensul că ar fi încălcate dispoziţiile art. 38 din Codul muncii .Plata unei indemnizaţii de concediere majorate la nivelul prevăzut de dispoziţiile din Planul social nu poate reprezenta o diminuare a drepturilor negociate prin contractul colectiv de muncă, iar clauzele Planului social sunt în mod evident mai favorabile salariaţilor concediaţi.

Este neîntemeiată şi susţinerea recurenţilor în sensul că, din interpretarea clauzelor CCM şi Planului Social rezultă că este posibilă acordarea cumulativă atât a suportului financiar, cât şi a indemnizaţiei de concediere prevăzute la art.50 din CCM. Chiar din interpretarea art.7 din CCM 2004-2007, text de lege pe care recurentul îl invocă în susţinerea motivelor sale de recurs, rezultă că nu este posibilă cumularea celor două indemnizaţii.

Potrivit acestui articol inserat în CCM 2004-2007 „ drepturile salariaţilor prevăzute de prezentul CCM nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale care au fot recunoscute anterior. Dacă pe cale legală sau convenţională anterior încheierii acestui contract au fost prevăzute drepturi mai mari pentru salariaţi se vor aplica acestea”.

Prin urmare, în ipoteza vizată de acest text de lege ( drepturi băneşti mai mari prevăzute în CCM încheiate anterior) se realizează o înlocuire a clauzelor contractuale mai puţin favorabile din respectivul CCM cu clauzele mai favorabile salariaţilor, reglementând drepturi băneşti mai mari din CCM anterioare, iar nu o cumulare a drepturilor băneşti prevăzute prin aceste clauze. În cauza de faţă, în CCM 2004 -2007 şi Planul Social la care art.50 din contract face trimitere, nivelul indemnizaţiilor de concediere în favoarea salariaţilor a fost majorat, astfel încât nu se poate reţine că CCM pe anii anteriori cuprind drepturi mai mari, astfel că nu se poate face aplicarea art.7 din acest contract şi, cu atât mai mult, nu s-ar putea dispune cumularea suportului financiar din Planul Social cu indemnizaţia de concediere prevăzută la art.50 din CCM 2002 sau 2003.

În speţă nu sunt relevante nici dispoziţiile art. 9 din contractul colectiv de muncă şi nici cele ale art. 145 din acelaşi contract, deoarece nu se poate pune problema vreunei renunţări din partea salariaţilor la drepturile salariale, în condiţiile în care pachetele sociale rezultând din aplicarea Planului social sunt net superioare celor prevăzute de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, fiind dispoziţii convenţionale favorabile salariaţilor.

În aceste condiţii sunt apreciate ca neîntemeiate criticile recurenţilor în ceea ce priveşte fondul cauzei şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 din C o d u l d e procedură civilă, se va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de reclamanta E. J. împotriva sentinţei civile nr.2841 din 02 octombrie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu pârâta SC E. SA.

Decizie irevocabilă

Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Februarie 2010

2ex/A.G.

Red.jud.M.(...)/12.02.2010.

Jud.fond D.T./D.T.