Cabinet avocat Dreptul muncii

ROMÂNIA

CURTEA DE A P E L G A L A Ţ I

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.592 R

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN 25.05.2009

PREŞEDINTE-(...) (...)

JUDECATOR-(...) (...)

JUDECATOR-(...) (...)

GREFIER-(...) (...)

-.-.-.-.

La ordine fiind soluţionarea recursului declarat de recurenta-contestatoare G. T., domiciliată în F,(...), .2, jud.V, împotriva sentinţei civile nr.31/19.01.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l V r a n c e a în dosarul nr(...) în contradictoriu cu intimata –pârâtă SC V. ROMÂNIA SRL, cu sediul în B,(...), având ca obiect contestaţie decizie de concediere.

La apelul nominal a răspuns pentru intimata- pârâtă SC V. România consilier juridic O. D. G., lipsă fiind contestatoarea.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care invederează că este al treilea termen de judecată, după care:

Nemaifiind cereri de formulat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul intimatei SC V. România solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele indicate în întâmpinare.

Instanţa rămâne în pronunţare asupra recursului formulat.

C U R T E A:

Asupra recursului înregistrat la Curtea de A P E L G A L A Ţ I Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr(...).

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.31/19.01.2009 T r i b u n a l u l V r a n c e a a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de contestatoarea G. T. în contradictoriu cu intimata SC V. România SRL B.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr(...) contestatoarea G. T., a chemat în judecată civilă pe intimata S.C. V. România SRL, prin reprezentanţii legali şi a solicitat să se anuleze în parte proiectul de concediere colectivă, să se anuleze decizia nr.2724/15.10.2008 şi să se dispună reintegrarea sa în funcţia deţinută anterior cu obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale şi la daune morale în sumă de 10.000 lei.

A arătat în motivarea acţiunii că în timp ce se afla în concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, pârâta a întocmit un proiect de concediere colectivă şi deşi la 14.10.2008 a fost reintegrată după încetarea concediului, la numai o zi, prin decizia nr. 2724/15.10.2008 i s-a acordat un preaviz de 20 de zile şi s-a dispus încetarea contractului individual de muncă în temeiul art. 65 alin.1 din Codul muncii, începând cu data de 13.11.2008.

Contestatoarea a apreciat că aceste acte sunt lovite de nulitate, invocând disp.art. 60 lit.e din Codul muncii potrivit cărora concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă pe durata concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani.

A mai arătat că la numai o zi după ce s-a întors din concediu a şi fost concediată, că a fost hărţuită şi că i s-a oferit un post care nu era de acceptat pentru că era în B şi pentru aceste motive a solicitat daune morale.

Prin întâmpinarea depusă pârâta a arătat că în perioada în care reclamanta a fost în concediu pentru creşterea copilului societatea s-a confruntat cu dificultăţi economice şi pentru acest motiv Adunarea Generală a Asociaţilor V. România, prin hotărârea din 29.05.2008 a decis ca societatea să fie reorganizată în vederea eficientizării.

In aceste condiţii s-a întocmit proiectul de concediere care a cuprins mai mulţi salariaţi de la mai multe puncte de lucru.

A mai precizat că reclamantei i s-au acordat preaviz, i s-a propus un loc de muncă similar, de dispecer, dar acest post se află în B şi reclamanta l-a refuzat.

Decizia de concediere nu a fost luată în perioada concediului motiv pentru care pârâta a solicitat să se respingă acţiunea ca neîntemeiată.

In dovedirea acţiunii şi a apărărilor formulate părţile au solicitat proba cu acte.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut că reclamanta a fost încadrată la societatea pârâtă pe funcţia de dispecer telefonic în baza contractului individual de muncă înregistrat la nr.5443/8 mai 2003 şi a actului adiţional nr. 95/01.02.2006.

Contestatoarea s-a aflat în concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani şi prin decizia nr. 2720/14.10.2008 s-a dispus reintegrarea sa pe postul deţinut începând cu 11.10.2008.

In perioada în care reclamanta s-a aflat în concediu la nivelul societăţii au avut loc anumite concedieri în rândul societăţii au avut loc anumite transformări dictate de necesităţi economice astfel că în Adunarea Generală a Asociaţilor din 29.05.2008 s-a hotărât ca societatea să fie reorganizată în scopul eficientizării activităţii şi să fie desfiinţate 353 de posturi.

In aceste condiţii s-a întocmit proiectul de concediere colectivă în care s-au stabilit categoria de posturi ce urmează să fie desfiinţate, precum şi anumite criterii de protecţie pentru anumiţi salariaţi.

Astfel, s-a decis ca în cazul în care ambii soţi lucrează în societate, măsura să nu-i privească pe amândoi.

Aceste acte în baza cărora s-a făcut ulterior concedierea reclamantei sunt plasate temporal în perioada concediului său, dar nu este incident art.60 din Codul muncii pentru că temeiul concedierii a fost decizia nr. 2724/15.10.2008 emisă după ce reclamanta şi-a reluat activitatea.

Actele premergătoare acestei decizii nu sunt nule pentru că nu au privit exclusiv concedierea reclamantei, ci au privit reorganizarea întregii societăţi şi concedierea unui număr de 353 de salariaţi prin desfiinţarea unor posturi.

La punctul de lucru F postul de dispecer telefonic a fost desfiinţat, nu exista un post similar, iar postul oferit reclamantei a fost de neacceptat pentru aceasta din cauza distanţei faţă de localitatea de domiciliu.

Cum, concedierea s-a făcut după încetarea concediului şi cum actele premergătoare nu au vizat-o pe reclamantă, instanţa a apreciat acţiunea neîntemeiată, şi a dispus respingerea acesteia.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatoarea considerând-o nelegală şi netemeinică.

În motivarea recursului se arată că instanţa de fond constatând că decizia de concediere poartă data de 15.10.2008 – (o zi după reluarea activităţii), a apreciat că nu s-au încălcat dispoziţiile imperative ale legii.

Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii de anulare a deciziei asociatului unic şi proiectului de concediere colectivă şi nici asupra cererii de acordare a daunelor morale, iar hotărârea nu cuprinde nici o motivare referitoare la acestea.

A mai arătat recurenta că decizia de concediere a fost emisă în mod nelegal , cu încălcarea disp.art.60 din C.muncii.

În concluzie a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii contestaţiei aşa cum a fost formulată.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menţinerea hotărârii instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

Examinând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurentă cât şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept , în conf.cu disp.art.304¹ C.pr.civ., Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Referitor la primul motiv de recurs invocat şi anume la faptul că decizia de concediere a fost emisă cu nerespectarea disp.art.60 din C.muncii Curtea apreciază că nu este întemeiat.

Recurenta a fost angajată a societăţii intimate îndeplinind funcţia de casier, conform contractului de muncă nr.5443 din 8.05.2003, contract încheiat cu SC V. România SA T.

Ulterior, prin actul adiţional nr.95/1.02.2006 s-a modificat contractul de muncă în ceea ce priveşte funcţia ocupată de această recurentă fiind trecută cu acordul său, în funcţia de dispecer telefonie.

Din această funcţie, recurenta a plecat în concediu de creştere a copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, activitatea fiind reluată la data de 11.10.2008, conform deciziei nr.2720/14.10.2008.

Este adevărat că potrivit art.60 lit.e din C.muncii, concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă, pe durata concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, sau, în cazul copilului cu handicap până la vârsta de 3 ani.

Dar aceste dispoziţii legal menţionate nu devin aplicabile în cauza dedusă judecăţii întrucât la data emiterii deciziei de concediere nr.2724/15.10.2008 recurenta era în activitate contrar susţinerilor acesteia.

Cum decizia de concediere a fost emisă de către societatea intimată după reluarea activităţii de către recurentă , instanţa apreciază că decizia a fost emisă cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi de formă prev.de art.60 şi 74 din C.muncii, contrar susţinerilor recurentei.

În ceea ce priveşte critica privind faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unor capete de cerere ( anularea parţială a deciziei B. unic, a proiectului de concediere colectivă şi nici asupra cererii de acordare a daunelor morale), Curtea apreciază că aceasta nu este întemeiată.

Astfel, instanţa de fond a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de contestatoarea în integralitatea sa respectiv toate capetele de cerere care au format obiectul contestaţiei cu care a fost sesizată instanţa de fond.

Nu există nici o reglementare în c o d u l d e procedură civilă sau în Codul muncii şi anume, că în ipoteza în care capătul principal de cerere este găsit neîntemeiat instanţa să se pronunţe separat asupra fiecărui capăt de cerere, adică şi asupra cererilor accesorii celui principal.

În ceea ce priveşte critica adusă hotărârii instanţei de fond şi anume că aceasta nu include nici o motivare referitoare la aceste capete de cerere apreciem că nu este întemeiată.

Hotărârea instanţei de fond este motivată corespunzător cu respectarea prev.art.261 C.pr.civ.

Astfel în considerentele hotărârii, instanţa de fond a arătat că, actele premergătoare deciziei de concediere nu sunt nule pentru că nu au privit exclusiv concedierea contestatoarei ci reorganizarea întregii societăţi şi concedierea un număr de 353 de salariaţi prin desfiinţarea unor posturi, concluzie formulată de instanţă după analiza aprofundată a probelor administrate în cauză.

Toate aceste argumente au stat şi la baza respingerii implicite şi a cererii de acordare a daunelor morale invocate de recurentă.

Astfel, instanţa de recurs constată că prima instanţă a examinat criticile formulate de contestatoarea G. T. cu privire la cauzele de nulitate absolută şi relativă invocate, respingând criticile aduse privind decizia de concediere emisă de intimată, anularea deciziei B. unic şi a proiectului de concediere colectivă.

Astfel, potrivit art.261 al.1 puntul 5 C.pr.civilă „ hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor”.

Asemenea dispoziţii instituie pentru instanţă obligaţia de a se referi în motivare la toate capetele de cerere formulate şi la considerentele pentru care s-au respins cererile părţilor.

Motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, simplă, precisă concisă şi fermă într-un cuvânt să aibă putere de convingere şi să ofere o înlănţuire logică faptelor şi regulilor de drept pe baza căruia s-a ajuns la concluzia pronunţată în dispozitiv.

Şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că prin art.6 din CEDO obligă tribunalele să-şi motiveze hotărârile lor dar această obligaţie nu trebuie înţeleasă în sensul că trebuie să răspundă în mod detaliat la fiecare argument al părţilor procesului.

Curtea a subliniat că pentru îndeplinirea „ misiunii lor „naturale” de a tranşa un litigiu, tribunalele au nevoie să obţină cooperarea părţilor care, în măsura posibilului, sunt ţinuţi să-şi exprime pretenţiile şi argumentele în mod clar, neambiguu şi rezonabil structurate.

Din moment ce art.6 obligă jurisdicţiile să-şi motiveze deciziile, dar nu şi la a răspunde la fiecare argument adresat de părţi, Curtea a considerat că prin faptul că nu a răspuns la un simplu argument care nici nu a influenţa soluţia litigiului, instanţa naţională nu a adoptat o decizie nemotivată( decizia din 28 martie 2000, în cauza Jinguine Ledum contra Franţei şi în speţă, apreciem că instanţa de fond a răspuns criticilor de nulitate invocate de contestatoare, motivarea dată hotărârii fiind corespunzătoare dovezilor administrate, cu arătarea motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei în pronunţarea unei atare soluţii.

Astfel, instanţa de fond a analizat toate motivele de fapt şi de drept invocate de recurentă prin acţiunea introductivă şi a reţinut că societatea intimată a respectat dispoziţiile legale imperative în materie de concediere, măsura luată faţă de recurentă fiind legală şi temeinică.

Faţă de considerentele expuse mai sus, se va respinge recursul în baza disp.art.312 al.1 C.pr.civ.hotărârea fiind legală şi temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoarea G. T., domiciliată în F,(...), .2, jud.V, împotriva sentinţei civile nr.31/19.01.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l V r a n c e a în dosarul nr(...).

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 25.05.2009.

PREŞEDINTE JUDECATOR JUDECATOR

M.O. A.T. M.D.

Grefier

L.S.

Red.M.C./ 18.06.2009

Dact.L.R./2ex/ 26.06.2009

FOND: C.D..V.E. Asist.jud.S.C.T.-A.E.T.