Cabinet avocat Dreptul muncii

DOSAR NR(...)

Format vechi nr.3158/2009

R O M A N I A

CURTEA DE APEL B

SECTIA A VII A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILA NR. 5053/R

Şedinţa publică de la 08 iulie 2009

Curtea compusă din :

PRESEDINTE (...) (...)

JUDECATOR (...) (...) (...)

JUDECĂTOR (...) T.

GREFIER E. N.

*********************

Pe rol fiind pronunţarea asupra cererii de recurs formulată de recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinţei civile nr.1169 din data de 11.02.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr.17379/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata S. Ş. D., având ca obiect:”contestaţie împotriva deciziei de concediere”.

Dezbaterile în cauză au avut loc în şedinţa publică de la 01 iulie 2009 fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 08 iulie 2009, când a dat următoarea decizie.

C U R T E A,

Prin sentinţa civilă nr.1169/11.02.2009, T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, a admis contestaţia formulată de contestatoarea S. Ş. D. în contradictoriu cu intimata Autoritatea pentru Valorificarea activelor Statului; a dispus anularea ordinului nr.277/08.04.2008; a obligat intimata să reintegreze reclamanta pe postul deţinut anterior concedierii; a obligat intimata la plata către reclamantă a unei despăgubiri egală cu salariile indexate şi majorate, precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta începând cu data concedierii şi până la reîncadrare, precum şi la plata către reclamantă a sumei de 1785 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre,Tribunalul a reţinut că reclamanta contestatoare a fost angajată în funcţia de expert în cadrul Direcţiei Generale de Control şi Relaţii Publice - Direcţia Marketing şi Relaţii Publice - Serviciul Relaţii Publice AVAS şi în baza Ordinului nr.277/08.04.2008 emis de AVAS s-a dispus concedierea acesteia în baza dispoziţiilor art.68 Codul muncii, privind concedierea colectivă.

Analizând decizia susmenţionată prin prisma menţiunilor obligatorii pe care aceasta trebuie să le cuprindă, sub sancţiunea nulităţii absolute, tribunalul a apreciat că decizia de concediere a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art.74, lit. „b” şi „c” din Codul muncii. În acest sens tribunalul a constatat că potrivit dispoziţiilor art.74, lit. „b” din Codul muncii, decizia de concediere trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, "durata preavizului", respectiv data de când a început să curgă şi cea a expirării preavizului, cu precizarea eventual a cauzelor care au determinat suspendarea preavizului, conform art.74 alin.2 din Codul muncii şi care au dus la prelungirea duratei acestuia şi nu precizarea numărului de zile acordate ca preaviz, pentru că acest număr rezultă din contractul individul de muncă sau din contractul colectiv de muncă.

În aceeaşi ordine de idei, tribunalul apreciază că în speţă angajatorul a dispus acordarea preavizului, concomitent, şi nu anterior cum era firesc, întrucât preavizul în scopul concedierii reprezintă înştiinţarea făcută salariatului de către angajator despre intenţia sa de a-i desface într-un viitor apropiat contractul de muncă.

Referitor la preavizarea salariatului, prima instanţă, reţine că aceasta trebuie să aibă loc înainte de emiterea deciziei de concediere şi nu odată cu emiterea acesteia, pentru că în conformitate cu dispoziţiile art.75 din Codul muncii, decizia de concediere produce efecte în sensul încetării raporturilor de munca de la data comunicării ei salariatului, or, curgerea preavizului după această data este lipsită de sens, câtă vreme raportul de muncă şi-a încetat existenţa, potrivit dispoziţiilor legale.

Prin urmare, a apreciat prima instanţă, dispoziţia din decizia de concediere, în sensul că la expirarea duratei preavizului încetează contractul de muncă al reclamantei, încalcă dispoziţiile art.75 din Codul muncii.

O altă cauză de nulitate reţinută de către instanţa de fond o reprezintă menţiunea omisă de angajator din cuprinsul deciziei privind criteriile de stabilire a ordinii de prioritate, conform art.69 alin.(2), lit. „d” din Codul muncii, instanţa susţinând că decizia de concediere este un act individual şi nu unul colectiv şi trebuie să se indice în concret criteriul avut în vedere în ceea ce-l priveşte pe salariat şi care a dus la concedierea colectivă.

Referitor la dispoziţiile art.74 lit. „c” din Codul muncii, instanţa fondului apreciază că aceste dispoziţii se impun a fi interpretate, în sensul că decizia trebuie să precizeze de ce acel salariat a fost inclus pe lista de concediere şi nu a putut fi menţinut contractul sau de muncă, având în vedere criteriile generale obligatorii, privind stabilirea ordinii de prioritate în cazul concedierilor colective care sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007-2010.

Astfel, instanţa a apreciat că angajatorul trebuia să nominalizeze în decizie în mod concret care din criteriile ce stau la baza stabilirii ordinii de concediere colectiva au fost avute în vedere de angajator, în cazul salariatului faţă de care îşi produce efecte decizia de concediere şi nu trebuie interpretate în sensul că decizia trebuie să reproducă textual dispoziţiile din contractul colectiv de muncă, referitoare la ordinea concedierii.

În raport de această împrejurare, tribunalul a constatat că în lipsa indicării motivului concret al concedierii reclamantei, nu se poate verifica dacă angajatorul a respectat dispoziţiile art. 81 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel Naţional pentru anii 2007-2010, ce dispun în sensul că la aplicarea efectivă a reducerii de personal după reducerea posturilor vacante de natura celor desfiinţate, măsurile luate trebuie să afecteze în ordine, respectiv: contractele individuale de muncă ale salariaţilor care cumulează două sau mai multe funcţii, precum şi ale celor care cumulează pensia cu salariul; contractele individuale de muncă ale persoanelor care îndeplinesc condiţiile de vârsta standard şi stagiu de cotizate şi nu au cerut pensionarea în condiţiile legii; contractele individuale de muncă ale persoanelor care îndeplinesc condiţiile de pensionare la cererea lor, precum şi cele ale alineatului 2 al art. 81 ce conţine criteriile minimale la luarea măsurii de desfacere a contractului colectiv de muncă din motive ce nu ţin de persoana salariatului.

Instanţa fondului a apreciat că încălcarea dispoziţiilor art.74 lit. „b” şi „c” din Codul muncii, atrage nulitatea absolută a deciziei contestate.

Cu privire la legalitatea deciziei de concediere, prima instanţă a mai reţinut că modificarea structurii AVAS nu a fost dispusă de organul competent şi că dispoziţiile H.G. nr.68/2008, care au stat la baza concedierii colective, au prevăzut ca în anul 2008, numărul maxim de posturi în structura organizatorică a AVAS-ului să fie de 510, exclusiv preşedintele şi vicepreşedintele şi faţă de această împrejurare, potrivit articolului unic al acestei hotărâri de guvern, concedierile colective determinate de reducerea numărului de posturi în structura organizatorica a AVAS, se realizează conform dispoziţiilor legale şi ale contractului colectiv de muncă aplicabil.

Mai mult decât atât, instanţa fondului constată că în raport de dispoziţiile art.7 alin.1 lit.”b” din OUG nr.24/2004, privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Bancare prin absorbţie cu Autoritatea pentru Privatizarea şi Administrarea E. Statului, Consiliul de supraveghere şi îndrumare are competenţa de a aproba structura organizatorică a AVAS, cu toate că în speţă, intimata nu a făcut dovada existentei vreunui act decizional al Consiliului de supraveghere şi îndrumare AVAS care să aprobe modificarea structurii organizatorice a Autorităţii şi efectuarea concedierii colective.

Împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs de către recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

În motivarea recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 304/1 cod proc. civilă, recurenta a arătat, cu privire la cele reţinute de instanţa de fond referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 74 lit.b Codul muncii, că în opinia instanţei ordinul contestat ar fi fost legal dacă ar fi fost emis după expirarea "duratei preavizului" menţionată intr-un înscris separat numit "preaviz"; ar fi cuprins in mod obligatoriu "durata preavizului" expirata, cu precizarea eventual a cauzelor de suspendare şi ar fi cuprins menţiunea ca încetarea raportului de muncă se produce exact la data comunicării, potrivit art.75 din Codul muncii şi nu la data expirării preavizului.

Recurenta a arătat că niciuna din aprecierile instanţei de fond referitoare la modul de interpretare si aplicare a dispoziţiilor art. 74 lit.b) nu poate constitui cauza de anulare a ordinului de concediere întrucât, în primul rând, ordinul de concediere cuprinde "durata preavizului". Astfel, art. 1 din Ordin cuprinde menţiunea expresă că se acordă intimatei un preaviz plătit de 20 de zile lucrătoare. Recurenta a susţinut că această noţiune de durată a preavizului nu poate avea decât înţelesul literal al termenului, respectiv numărul de zile socotit de la înştiinţarea făcută de una dintre părţi celeilalte cu privire la încetarea raporturilor de muncă şi până la încetarea efectivă a contractului de muncă. Aceasta noţiune se regăseşte nu numai in cadrul art. 73 si 74 dar si in cadrul art. 79 din Codul muncii care, la alin. (7), prevede: "Contractul individual de munca 'încetează la data expirării termenului de preaviz". Daca legiuitorul ar fi intenţionat ca decizia de concediere sa cuprindă menţiunea obligatorie a datei începerii si datei expirării preavizului, cu menţionarea cauzelor de suspendare a acestuia conform art. 74 alin.2 din Codul muncii, (aşa cum considera instanţa de fond) ar fi prevăzut acest lucru in mod expres, cu atât mai mult cu cat lipsa unui astfel de element atrage nulitatea absoluta a deciziei de concediere.

O alta eroare cuprinsa in acea definiţie dată de instanţa de fond preavizului, a arătat recurenta, este trimiterea la art. 74 alin.2 din Codul muncii, articol abrogat de OUG nr.65/2005.

Niciun text de lege nu stabileşte ca preavizul şi decizia trebuie emise sub forma a două înscrisuri separate, aşa cum niciun text de lege nu sancţionează cu nulitatea absolută înscrisul unic prin care angajatorul stabileşte pe de o parte durata preavizului iar pe de alta parte dispune încetarea contractului de munca al salariatului afectat de concedierea colectiva la expirarea preavizului. Dimpotrivă, Codul muncii sancţionează cu nulitatea absoluta neacordarea preavizului.

Recurenta a mai susţinut că daca definiţia data de instanţa de fond duratei preavizului ar fi corecta, ar însemna ca decizia de concediere să conţină, sub sancţiunea nulităţii absolute, o menţiune inutila, ce s-ar referi la un termen deja expirat.

Coroborând dispoziţiile art.74 lit.b) cu dispoziţiile art.75 din Codul muncii, recurenta a arătat că decizia de concediere, cuprinzând durata preavizului produce efecte fata de salariat începând cu data comunicării ei, data încetării efective a contractului de munca depinzând de curgerea integrala a termenului de preaviz care, asa cum prevede art.73 din Codul muncii, este susceptibil de suspendare.

Recurenta a mai susţinut că în contestaţia formulata, intimata contestatoare nu a invocat niciunul din motivele de nelegalitate reţinute de instanţa de fond şi nu a contestat că nu a beneficiat de preavizul de 20 de zile acordat de angajator.

Cu privire la cea de-a doua cauză de nulitate reţinută de instanţa de fond, respectiv lipsa menţionării în decizia contestată a criteriului concret de concediere aplicabil reclamantei, recurenta a arătat că prima instanţă a afirmat că nu poate verifica daca angajatorul a respectat dispoziţiile art. 81 alin. 1 din Contractul Colectiv de Munca al nivel naţional pentru anii 2007-2010.

Recurenta a combătut cele reţinute de instanţă cu motivarea că potrivit art. 74 lit. c) din Codul muncii, decizia de concediere trebuie sa cuprindă in mod obligatoriu, criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi şi nu criteriul aplicabil fiecărui salariat afectat de concedierea colectivă, iar criteriile in discuţie au fost menţionate in cuprinsul ordinului, asa cum sunt prevăzute de art. 81 din Contractul colectiv de munca unic la nivel naţional 2007-2010, si in aplicarea prevederilor art. 71 din Codul muncii, la acestea fiind adăugat un criteriu suplimentar, in sensul ca măsura concedierii va afecta si posturile ocupate de persoane care au solicitat de buna voie aplicarea concedierii, indiferent de vârsta.

Recurenta a susţinut că a prevăzut la punctul 8 din Notificările transmise reprezentanţilor salariaţilor AVAS, ITM B, AJOFM Sector 1 si AMOFM B criteriile minimale care vor fi avute in vedere la luarea măsurii de desfacere a D. pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

A mai arătat recurenta că art.81 din Contractul colectiv de munca unic la nivel naţional 2007-2010, se refera pe de o parte, la salariaţii care vor fi primii afectaţi de concediere (alin.1), iar pe de altă parte, la salariaţii ale căror contracte de muncă vor fi desfăcute în ultimul rând (alin.2) şi că niciun text de lege nu prevede că pot fi desfiinţate numai posturile ocupate de salariaţii prevăzuţi la alin.1 al art. 81 aşa cum greşit a reţinut instanţa de fond. După desfiinţarea acestor posturi, inevitabil se ajunge şi la desfiinţarea altora, angajatorul fiind obligat să desfacă în ultimul rând contractele de munca ale persoanelor protejate de lege.

Recurenta a susţinut că, la momentul emiterii deciziei de concediere, intimata nu se încadra nici in categoria salariaţilor protejaţi de art.81 alin. (2) din Contractul colectiv de munca unic la nivel naţional 2007-2010 si nici in vreuna din situaţiile prevăzute de art.60 alin.1 din Codul muncii.

Cu privire la cea de-a treia cauză de nelegalitate a ordinului reţinută de către instanţa de fond, respectiv afirmaţia instanţei ca "intimata nu a făcut dovada existenţei vreunui act decizional al Consiliului de Supraveghere şi Îndrumare AVAS care să aprobe modificarea structurii organizatorice a AVAS şi efectuarea concedierii colective", recurenta a susţinut că instanţa de fond a apreciat că intrarea in vigoare a HG nr.68/2008 nu ar fi fost un temei suficient pentru desfiinţarea unui număr de 100 de posturi considerând că mai întâi era necesară emiterea de către Consiliul de Supraveghere şi Îndrumare a unui act decizional care sa aprobe structura organizatorica a AVAS şi efectuarea concedierii colective

Cu privire la acest motiv de nelegalitate recurenta a invocat dispoziţiile art. 1 alin.3 din OUG nr.23/2004, conform cărora „organizarea, funcţionarea, numărul de posturi şi sediul A. V.A. S. se aprobă prin hotărâre a Guvernului şi a arătat că prin HG nr. 68/2008 s-a dispus reducerea de la 610 la 510 a numărului maxim de posturi in structura organizatorica a AVAS, urmând ca AVAS sa realizeze concedierile colective conform dispoziţiilor legale si ale contractului de munca aplicabil. Prin urmare, a susţinut recurenta, actul normativ indicat dispune reducerea numărului de posturi in cadrul structurii organizatorice AVAS, deci a structurii organizatorice existente la data intrării sale in vigoare. Consiliul de Supraveghere si Îndrumare nu are printre competentele sale pe aceea de a dispune efectuarea de concedieri colective astfel că numirea si eliberarea din funcţie a personalului AVAS este de competenta exclusiva a preşedintelui instituţiei.

Nici un text de lege nu condiţiona emiterea ordinului de concediere a intimatei de modificarea structurii organizatorice a AVAS.

Dimpotrivă, după efectuarea concedierii colective ca urmare a reducerii numărului de posturi, dispusă prin hotărâre a Guvernului, s-a impus modificarea structurii organizatorice a AVAS, prin reorganizarea compartimentelor funcţionale şi reducerea corespunzătoare a numărului de funcţii de conducere. Astfel, Consiliul de Supraveghere şi Îndrumare a aprobat noua structură organizatorică a instituţiei începând cu data de 02.06.2008, având ca principal argument reducerea cu 100 a numărului de posturi, conform HG nr.68/2008.

Intimata reclamată a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea reţine următoarele:

În ceea ce priveşte prima critică referitoare la respectarea prin ordinul contestat a condiţiilor de formă şi de fond la acordarea preavizului, Curtea apreciază că susţinerile recurentei sunt întemeiate.

Astfel se reţine că prin Ordinul Preşedintelui AVAS nr. nr.277/8.04.2008 s-a dispus încetarea contractului de muncă al intimatei contestatoare, expert în cadrul Direcţiei Generale Control şi Relaţii Publice – Direcţia Marketing şi Relaţii Publice – Serviciul Relaţii Publice, cu acordarea unui preaviz plătit de 20 de zile lucrătoare, precizându-se la art. 2 că la expirarea preavizului contractul individual de muncă încetează în temeiul art. 65 din Codul muncii.

Curtea apreciază că în cauză au fost respectate dispoziţiile art. 74 lit. b Codul muncii, în decizie fiind menţionată expres durata preavizului.

A aprecia, precum instanţa de fond că, pentru respectarea acestei dispoziţii legale, era necesar ca angajatorul să prevadă data începerii şi expirării preavizului înseamnă a adăuga la lege.

Din moment de art. 24 dispune ca o menţiune obligatorie în decizia de concediere inserarea duratei preavizului, nu este necesară nici emiterea unei decizii anterior acestui moment având drept conţinut precizarea momentului de la care începe să curgă preavizul.

Curtea apreciază că dispoziţiile art. 74 Codul muncii se coroborează cu cele ale art. 75 Codul muncii în sensul că de la data comunicării deciziei către salariat aceasta îşi produce efecte, însă acest lucru nu înseamnă că la momentul comunicării încetează raportul juridic de muncă, ci că, de la data comunicării, începe să curgă termenul de preaviz, la expirarea acestuia încetând raportul juridic de muncă.

Prin urmare Curtea constată că decizia îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 74 lit. b Codul muncii iar în ceea priveşte aspectul de fond, contestatoarea nu a invocat o vătămare prin faptul că nu i s-ar fi respectat dreptul la efectuarea preavizului.

Şi cea de-a doua critică formulată de recurentă privind modul în care au fost respectate la emiterea ordinului dispoziţiile art. 74 lit. c Codul muncii este întemeiată.

Astfel, ordinul contestat a avut în vedere prevederile HG nr. 68/23.01.2008 pentru modificarea şi completarea art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 837/2004 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor, prin care numărul maxim de posturi în structura organizatorică AVAS a fost stabilit la 510.

În cuprinsul ordinului, ţinând cont de prevederile art.74 alin.1 lit.a din Codul muncii au fost indicate următoare motive care au determinat concedierea: activitatea de administrare a participaţiilor statului la societăţile comerciale a fost redusă, ca urmare a diminuării sau vânzării participaţiei deţinute de stat la capitalul social al acestora; activitatea de privatizare a societăţilor comerciale a fost redusă ca urmare a vânzării integrale a participaţiei deţinute de stat la unele dintre acestea; activitatea de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale a fost redusă ca urmare a realizării de către cumpărători a clauzelor asumate prin contractele de vânzare – cumpărare acţiuni; activitatea de recuperare a creanţelor statului a fost afectată prin reducerea simţitoare a activităţi; necesitatea reducerii unor posturi din activităţile auxiliare din cadrul AVAS ca urmare a diminuării activităţii principale a AVAS, reducerea volumului de activitate aferent Direcţiilor Generale/Direcţiilor/Serviciilor din cadrul AVAS, evitarea paralelismelor în activitatea direcţiilor, sporirea eficienţei muncii.

Din analiza actelor aflate la dosarul cauzei, Curtea reţine că recurenta s-a conformat prevederilor art.55 alin.2 lit.2 din Contractul colectiv de muncă la nivelul AVAS, înregistrat sub nr.724/6.02.2008 la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială şi a respectat procedura prevăzută pentru concedierea colectivă în sensul că a iniţiat consultări cu reprezentaţii salariaţilor cu privire la metodele şi mijloacele de evitare a concedierilor sau de reducere a numărului de salariaţi care vor fi concediaţi; atenuarea consecinţelor concedierii prin recurgerea la măsuri sociale care vizează printre altele sprijin pentru recalificare sau reconversia profesională a salariaţilor concediaţi.

De asemenea, recurenta a transmis Notificarea de concediere colectivă atât Inspectoratului T e r i t o r i a l d e Muncă, Agenţiei Locală şi Teritoriale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, cât şi reprezentanţilor salariaţilor, care au formulat o serie de propuneri ce trebuie avute în vedere la concedierea celor 100 de salariaţi, potrivit HG nr.68/2008, fiind agreate de către angajator doar o parte dintre acestea.

Angajatorul şi reprezentanţii salariaţilor au încheiat o nota la data de 4.03.3008 cu privire la noua notificare privind concedierea colectivă şi cuprinsul ordinului de concediere.

Curtea apreciază că ordinul contestat respectă condiţiile de formă prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. c) Codul muncii, în privinţa menţiunilor prevăzute de lege, întrucât, în cuprinsul său, au fost indicate criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi avute în vedere în cazul concedierii colective.

Astfel, angajatorul a enumerat în art.III din Ordinul amintit, criteriile avute în vedere pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere, precizând că măsura concedierii colective va afecta în ordine: posturile vacante; D. al salariaţilor care cumulează două sau mai multe funcţii, precum şi ale celor care cumulează pensia cu salariul; D. ale persoanelor care îndeplinesc condiţiile de vârstă standard şi stagiul de cotizare şi nu au cerut pensionarea în condiţiile legii; D. ale persoanelor care îndeplinesc condiţiile de pensionare la cererea lor. Totodată, în raport de prevederile art. 71 din Codul muncii, la aceste criterii pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere, angajatorul a adăugat şi următorul criteriu: D. ale persoanelor care solicită de bună voie aplicarea măsurii concedierii, indiferent de vârstă.

Cu toate acestea, instanţa de fond a interpretat în mod eronat prevederile art. 74 lit. c) din Codul muncii, apreciind greşit că decizia de concediere trebuie să cuprindă în mod obligatoriu în concret criteriul aplicabil fiecărui salariat afectat de concedierea colectivă.

Curtea reţine că textul legal amintit stipulează că în decizia de concediere se cuprind în mod obligatoriu doar criterii de stabilire a ordinii de priorităţi, condiţie îndeplinită în cauza dedusă judecăţii, iar nu şi criteriul aplicabil fiecărui salariat afectat de concedierea colectivă, cum a apreciat prima instanţă.

Or, de vreme ce legiuitorul nu a prevăzut obligativitatea menţiunii criteriului aplicabil fiecărui salariat afectat de concedierea colectivă şi nici sancţiunea nulităţii deciziei de concediere pentru neindicarea acestuia, instanţa de judecată nu poate interpreta altfel, întrucât unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă („ubi lex non distinguit, nec nos distinguit debemus”).

De asemenea, Curtea constată că nici un text de lege nu prevede că pot fi desfiinţate numai acele posturi ocupate de salariaţii prevăzuţi la alin.1 al art. 81 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional 2007-2010, raţiunea legiuitorului fiind ca aceste posturi să fie desfiinţate mai întâi, iar nu să interzică concedierea şi a altor salariaţi care nu se află în această situaţie.

Prin urmare nu era necesar ca intimata sau instanţa de fond să indice concret care dintre criteriile enumerate în Ordinul Preşedintelui AVAS nr. 224/08.04.2008 s-a aplicat concret în cazul recurentei.

Intimata a susţinut în recurs că angajatorul nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 81 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional 2007-2010, care prevăd o ordine în care se reduc posturile supuse restructurării, în cazul său, având un copil în întreţinere.

Curtea apreciază că dispoziţiile legale menţionate privind salariaţii ale căror contracte de munca vor fi desfăcute in ultimul rând se aplică exclusiv în cazul desfiinţării mai multor posturi identice ocupate de persoane care ocupă cu aceleaşi atribuţii însă în cauză din probele administrate nu rezultă existenţa unei astfel de împrejurări care să facă posibilă aplicarea acestei dispoziţii legale iar neindicarea în cuprinsul Ordinului nr. 224/08.04.2008 a condiţiilor minimale prevăzute la alin. 2 al art. 81 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional 2007-2010 nu este de natură a atrage prin ea însăşi nulitatea ordinului.

În ceea ce priveşte critica referitoare la lipsa unui act decizional al Consiliului de Supraveghere si Îndrumare AVAS care sa aprobe modificarea structurii organizatorice a AVAS si efectuarea concedierii colective, Curtea apreciază că este de asemenea întemeiată în condiţiile în care acest organism nu are atribuţii în ceea ce priveşte procedura de restructurare desfăşurată în aplicarea prevederilor HG nr. 68/2008.

Astfel, Curtea reţine că instanţa de fond nu a avut în vedere că Preşedintele AVAS a adoptat o procedură internă privind măsurile dispuse în vederea aducerii la îndeplinire a prevederilor HG nr. 68/2008 pentru modificarea si completarea art. 4 din HG nr. 837/2004 privind organizarea şi funcţionarea AVAS, înregistrată sub nr. P/417/24.01.2008 în baza căreia s-au întocmit referate privind fundamentarea reducerii numărului de posturi din Direcţiile recurentei, liste nominale cuprinzând salariaţii ce urmează a fi concediaţi, organigramele şi statele de funcţii depuse la dosar cu privire la noua structură organizatorică.

De asemenea, prima instanţă nu a ţinut seama de faptul că organizarea, funcţionarea, numărul de posturi şi sediul A.V.A.S., potrivit prevederilor art. 1 alin.3 din OUG nr. 23/2004 se aprobă prin hotărâre a Guvernului, iar prin HG nr. 68/23.01.2008 pentru modificarea şi completarea art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 837/2004 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor s-a dispus reducerea numărul de posturi din structura organizatorică a intimatei de la 610 la 510, în anul 2008.

Prin hotărârea nr.6/12.05.2008 a Consiliului de supraveghere şi îndrumare a AVAS, s-a aprobat nota privind aprobarea noii organigrame şi a noului Regulament de organizare şi Funcţionare AVAS, urmare a implementării proceduri de concediere colectivă, determinată de aducerea la îndeplinire a HG nr.68/2008, având în vedere că acest Consiliu, potrivit art.4 alin.1 din HG nr.837/2004, dispune numai cu privire la structura organizatorică, neavând competenţă decizională de a înfiinţa şi desfiinţa efectiv posturi în cadrul AVAS, Guvernul fiind acela care aprobă organizarea, funcţionarea şi numărul de posturi din cadrul AVAS, potrivit art.1 alin.3 din HG nr.837/2004, iar preşedintele instituţiei fiind cel care aprobă prin ordin statul de funcţii.

Faţă de aceste împrejurări, Curtea apreciază ca fiind întemeiate criticile recurentei motiv pentru care, în baza art. 304 pct. 9 şi 304/1 cod proc. civilă va admite recursul, va modifica în tot sentinţa civilă recurată în baza art. 312 alin. 1 cod proc. civilă în sensul că va respinge contestaţia ca neîntemeiată, constatând legalitatea şi temeinicia ordinului de concediere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinţei civile nr.1169 din data de 11.02.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr.17379/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata S. Ş. D..

Modifică sentinţa recurată, în sensul că:

Respinge contestaţia, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 08.07.2009.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

(...) (...) (...) (...) (...) T.

(...)

GREFIER

E. N.

Red.: C.S.

Dact.: C.S./2ex.

10.08.2009

Jud. fond.: B. E. U.

Dalina P.