Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L P I T E Ş T I

SECŢIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE

DOSAR NR(...) DECIZIA NR. 678/R-CM

Şedinţa publică din 03 Aprilie 2009

Curtea compusă din:

Preşedinte: (...) (...), judecător

Judecător: (...) (...)

Judecător: (...) (...)

Grefier: (...) (...)

S-a luat în examinare, pentru soluţionare, recursul declarat de reclamanţii E. D., E. N. M., E. G, D. G, D. E., E. G, E. G., DIN D., E. T., E. E., H. G. N., H. G, J. E. E., J. N., J. G, B. G, J. E. E., J. M.G, M. Ş., N. J., N. G, N. B., O. G., O. G., O. B., O. G., P. N., E. D., E. E., S. N., T. N. D., T. O., Ş. J., U. O., U. N., U. J., V. N., toţi cu domiciliul ales la Cabinet avocat N. E., P, b-dul (...), (...)2, .C, .8, judeţul A, împotriva sentinţei civile nr.1238/CM din 07 noiembrie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l A r g e ş în dosarul nr(...).

La apelul nominal, făcut în şedinţa publică, a răspuns avocat N. E. pentru recurenţii-reclamanţi, în baza împuternicirii avocaţială nr.1061/03.04.2009 emisă de B a r o u l A r g e ş – Cabinet individual şi avocat D. D. pentru intimata-pârâtă SC S. B. SA P, în baza împuternicirii avocaţială fără nr.din 03.04.2009 emisă de B a r o u l P r a h o v a – Cabinet individual.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Apărătorii părţilor depun la dosar delegaţii de reprezentare şi arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.

Curtea constată recursul în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra acestuia.

Apărătorul recurenţilor-reclamanţi solicită admiterea recursului aşa cum a fost motivat în scris, modificarea hotărârii primei instanţe şi pe fond, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată şi obligarea pârâtei la plata diferenţelor de drepturi salariale restante, reactualizate, conform dispoziţiilor art.46 din C.C.M. la nivel de unitate pe anii 2005-2007 şi la plata cheltuielilor de judecată efectuate la prima instanţă.

Apărătorul intimatei-pârâte solicită respingerea recursului declarat de reclamanţi ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond ca legală şi temeinică, pentru motivele susţinute oral în şedinţă publică şi menţionate în scris în concluziile pe care le depune la dosar. Cu privire la cheltuielile de judecată, arată că urmează să le solicite pe cale separată.

C U R T E A:

Constată că, la data de 19.06.2008 reclamanţii E. D., E. N. M., E. G, D. G, D. E., E. G, E. G., Din D., E. T., E. E., H. G. N., H. G, J. E. E., J. N., J. G, B. G, J. M. G, J. E. E., M. T., N. J., N. G, N. B., O. G., O. G., O. B., O. G., P. N., E. D., E. E., (...) N., T. N. D., T. O., T. J., U. O., U. N., U. J., V. N. au chemat în judecată pe pârâta S.C. S. B. S.A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata către fiecare reclamant a diferenţelor de drepturi salariale restante, reactualizate, ce au fost acordate cu titlu de indemnizaţie de concediere în funcţie de vechimea în muncă potrivit dispoziţiilor art.46 din CCM la nivel de ramură pe anii 2005-2007, precum şi la plata cheltuielilor de judecată în raport de art.274 Cod procedură civilă.

În motivare s-a arătat că au fost salariaţii pârâtei până la data încetării contractului de muncă potrivit dispoziţiilor art.65, 66 Codul muncii, ca urmare a reorganizării pârâtei şi că la momentul concedierii au primit o compensaţie ca urmare a neacordării preavizului de 60 zile, precum şi plăţile compensatorii prevăzute de O.U.G. nr.98/1999. Deşi în Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură pe anii 2005/2007, în art.46 s-a prevăzut o indemnizaţie de concediere în raport de vechimea în muncă, aceasta nu le-a fost plătită.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii pentru următoarele considerente:

Reclamanţii au fost concediaţi în cadrul unei ample proceduri de restructurare a societăţii şi urmare unui plan de concediere colectivă, în aceste condiţii cele două sindicate din cadrul societăţii şi patronatului negociind şi semnând un Plan social, negociat şi amendat corespunzător celor 5 etape de restructurare. În consecinţă, planurile sociale reprezintă legea specială în ceea ce priveşte problematica concedierilor colective, stabilind criteriile şi condiţiile în care se fac disponibilizările, pachetele financiare compensatorii de care beneficiază salariaţii disponibilizaţi, ş.a. Prin aceste planuri sociale s-a menţionat expres că pachetele financiare cuprinse în planurile sociale nu se cumulează cu plăţile compensatorii prevăzute de art.46 din Contractul colectiv de muncă la nivelul S.C. S. B. S.A.

Pe de altă parte, interpretând logic şi sistematic dispoziţiile acestui articol se desprinde concluzia că în cazul concedierilor colective este obligatorie adoptarea unui Plan social care urmează să detalieze, urmare negocierilor dintre părţi nivelul exact al compensaţiilor şi modalitatea concretă de acordare a acestor drepturi. În cazul de faţă Planul social s-a încheiat şi în cuprinsul său s-au prevăzut mai puţine tranşe de vechime decât în CCM şi plăţi compensatorii cu mult mai mari decât cele prevăzute de art.46 din CCM, acestea reprezentând completarea de care se face vorbire în ultimul alineat al acestui articol. Pentru aceeaşi concediere salariatul nu poate beneficia de două plăţii compensatorii.

Ulterior reclamanţii şi-au precizat acţiunea, arătând pentru fiecare reclamant data la care a fost disponibilizat.

Prin sentinţa civilă nr.1238/CM din 7 noiembrie 2008, T r i b u n a l u l A r g e ş, Secţia civilă a respins acţiunea formulată de reclamanţi, reţinând următoarele:

Reclamanţii au fost salariaţii pârâtei şi au fost disponibilizaţi în perioada 3.08.2006-17.12.2007 în temeiul art.65 şi 66 Codul muncii. Prin deciziile de desfacere a contractelor de muncă ale acestora s-a stabilit că pârâta le va plăti reclamanţilor o indemnizaţie egală cu salariul de bază şi celelalte drepturi salariale ce le reveneau acestora potrivit contractelor individuale de muncă pe durata preavizului şi că valoarea netă a indemnizaţiei de concediere, potrivit prevederilor art.5 ale Planului social, este de 18.104 lei. S-a mai menţionat în cuprinsul acesteia că la data încetării contractului individual de muncă reclamanţii vor primi toate drepturile băneşti aferente perioadei în care au avut calitatea de angajaţi, precum şi drepturile băneşti aferente concediului de odihnă pe anul 2007.

Prin cererea de chemare în judecată, petenţii reclamă faptul că drepturile lor salariale ca urmare a concedierii au fost greşit calculate şi nu au fost acordate în integralitate, întrucât în afara sumei primite ca urmare a aplicării prevederilor Planului social trebuia să li se acorde şi indemnizaţia prevăzută de art.46 din Contractul Colectiv de Muncă .

Potrivit art.46(1) din CCM la nivelul S.C.S. B. S.A. la concedierile individuale ce nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte, în funcţie de vechimea acestuia, o indemnizaţie minimă de concediere în cuantum de un anumit număr de salarii nete în funcţie de vechimea acestuia în muncă. A.2 prevede că şi în cazul concedierilor colective se va acorda o indemnizaţie pornind de la formula de calcul utilizată în situaţia precedentă, iar alin.3 şi 4 prevedeau că valorile acordate efectiv urmau a se stabili prin negociere cu sindicatul precedent şi că prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile planului social însuşit de părţi.

Conform prevederilor Planului social de concediere colectivă a cărui variantă finală a fost definitivată la data de 3.01.2008 prin actul adiţional la planul social încheiat la 15.10.2007 pentru fiecare salariat se acordă o anumită sumă cu titlu de indemnizaţie de concediere. Tribunalul a reţinut că intenţia părţilor nu a fost aceea de a cumula indemnizaţiile din planul social cu cele din contractul colectiv de muncă la nivel de S.C. S. B. S.A. Aceasta, deoarece legea părţilor, CCM, prevede în art.46 alin.3 că valorile acordate efectiv cu ocazia concedierilor colective vor fi stabilite prin negociere cu sindicatul corespondent. Or, acest lucru s-a realizat şi a avut ca urmare iniţierea Planului social care cuprinde prevederi superioare celor existente în contractul colectiv de muncă, prevederile cuprinse în art.46 din CCM sunt, de fapt, incluse în rezultatul negocierilor dintre S.C. S. B. S.A. şi Sindicatele ”V.„ şi „S.”. Mai mult, în mod expres în amendamentul la planul social pe anul 2005 încheiat în 21.09. 2006, cât şi în planurile sociale încheiate ulterior şi aflate în vigoare la momentul disponibilizării fiecărui reclamant, art.5 alin.2 s-a prevăzut că voinţa comună a părţilor la data semnării planurilor sociale a fost aceea de a modifica în favoarea salariaţilor indemnizaţiile de concediere stabilite prin art.46 alin.1 din Contractul colectiv de muncă aplicabil şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în conformitate cu prevederile prezentului articol cu indemnizaţiile prevăzute de art.46 alin.1 şi 2 din CCM aplicabil. Prin cumul s-ar ajunge ca reclamanţii să beneficieze de protecţie socială de două ori pentru aceeaşi situaţie şi să încaseze de două ori acelaşi drept.

Împotriva sentinţei instanţei de fond în termen legal au declarat recurs reclamanţii criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, după cum urmează:

În mod greşit s-a pronunţat prima instanţă interpretând în mod eronat actul juridic dedus judecăţii, reţinând că nu se pot cumula indemnizaţiile de concediere prevăzute la art.46 din CCM la nivel de unitate cu plăţile compensatorii stipulate în planurile sociale.

În realitate, în art.46 alin.1 din CCM sunt prevăzute cuantumurile minime ale indemnizaţiei de concediere, iar în alin.2 prevede că domeniul vizat al concedierii din motive neimputabile salariatului se completează cu prevederile planurile social însuşit de părţi. Aceasta înseamnă că se pot stabili şi alte compensaţii şi împrejurarea că au fost întocmite aşa zisele amendamente la planurile sociale nu poate fi luate în considerare, deoarece aceste acte nu au fost depuse la I.T.M. şi Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă nefiind îndeplinite dispoziţiile art.70 din Codul muncii.

Examinând actele şi lucrările dosarului şi sentinţa recurată prin prisma motivului de recurs invocat de recurenţii-reclamanţi, Curtea va constata că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Primul argument vizează împrejurarea că reclamanţii au fost concediaţi în cadrul unei ample proceduri de restructurare a societăţii şi urmare unui plan de concediere colectivă.

În aceste condiţii, cele două sindicate din cadrul societăţii şi patronatul au negociat şi semnat un Plan social, negociat şi amendat în mai multe situaţii, corespunzător celor 5 etape de restructurare ce s-au desfăşurat la nivelul societăţii.

Planul social reprezintă legea părţilor în ceea ce priveşte concedierile colective şi acest act reglementează în mod exclusiv toată problematica referitoare la aceste concedieri.

Ceea ce este important este faptul că toate aceste planuri sociale au prevăzut plăţi compensatorii pentru salariaţii ce urmau să fie disponibilizaţi, plăţi compensatorii stabilite în cuantumuri nete şi cu mult mai mari decât compensaţiile prevăzute de art.46 din Contractul colectiv de muncă.

În relaţia dintre Planul social şi Contractul colectiv de muncă, Planul social ale prevalenţă, constituind „legea specială”, în timp ce Contractul colectiv de muncă reprezintă „dreptul comun”.

Toate aceste planuri sociale au fost negociate şi semnate în condiţii de legalitate de cei doi parteneri de dialog social – patronat şi cele două sindicate din cadrul societăţii.

Dar ceea ce este foarte importat este că printr-un B. la Planul social încheiat între patronat şi sindicate la data de 21.09.2006 s-a stabilit în mod clar că „părţile confirmă faptul că în redactarea punctului 2 şi „pachete financiare” din E. sociale (cu privire la pachetele financiare/indemnizaţiile de concediere acordate salariaţilor în situaţia concedierilor colective), voinţa comună a părţilor la data semnării E.lor sociale a fost aceea de a modifica în favoarea salariaţilor S. B. indemnizaţiile de concediere stabilite prin art.46 alin.1 din Contractul colectiv de muncă şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza E.lor sociale cu cele acordate în baza art.46 alin.1 Contractul colectiv de muncă”.

E. sociale semnate începând cu etapa a 3-a de restructurare, respectiv începând cu data de 11.12.2006, au prevăzut aceleaşi aspecte ca şi cele cuprinse în amendamentul despre care s-a făcut vorbire.

De aici s-au desprins următoarele concluzii:

- Concedierile colective s-au desfăşurat în cadrul mai multor etape de restructurare, precedate de E. sociale negociate şi semnate de patronat şi sindicate;

- E. sociale reprezintă „legea specială” în ceea ce priveşte problematica disponibilizărilor colective, stabilind criteriile şi condiţiile în care se fac concedierile, pachetele financiare compensatorii de care beneficiază salariaţii disponibilizaţi, modul în care aceste plăţi compensatorii se fac etc.;

- Prin chiar E. sociale care au reglementat concedierile colective s-a stabilit în mod expres ca pachetele financiare cuprinse în planurile sociale nu se cumulează cu plăţile compensatorii prevăzute de art.46 din CCM.

Al doilea argument se bazează pe o interpretare logică şi sistematică a prevederilor art.46 din CCM, dar şi pe o chestiune de ordin principial.

Reclamanţii încearcă să speculeze prevederea ultimului aliniat al art.46 din CCM care arată că „prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului social însuşit de părţi”, dorind să inducă ideea unei cumulări a pachetului salarial compensatoriu din CCM cu pachetul compensatoriu din Planul social.

În realitate, acest articol instituie obligativitatea existenţei unui Plan social în cazul concedierilor colective, plan care urmează să detalieze, urmare negocierilor dintre părţi, nivelul exact al compensaţiilor şi modalitatea concretă de acordare a acestor compensaţii.

Planul social s-a încheiat prevăzându-se mai puţine tranşe de vechime decât în CCM şi plăţi compensatorii cu mult mai mari decât cele prevăzute în art.46 CCM.

De asemenea, s-a prevăzut ca sumele de bani ce se plătesc sunt nete şi ca termenul de plată este de 5 zile de la încetarea raporturilor de muncă.

Toate aceste prevederi reprezintă „completarea” de care vorbeşte ultimul aliniat al art.46 din CCM.

Chestiunea de principiu vizează împrejurarea ca potrivit art.969 Cod civil, convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, iar potrivit art.970 Cod civil, convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă.

Este totodată de principiu ca pentru aceeaşi concediere, salariatul nu poate să solicite şi să obţină două plăţi compensatorii, una potrivit Planului social (pe care a şi încasat-o, după cum s-a arătat în cererea de chemare în judecată) şi una potrivit Contractul colectiv de muncă.

Pentru aceste motive, Curtea în baza dispoziţiilor art.312 Cod procedură civilă şi art.291 din Codul muncii va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi E. D., E. N. M., E. G, D. G, D. E., E. G, E. G., DIN D., E. T., E. E., H. G. N., H. G, J. E. E., J. N., J. G, B. G, J. E. E., J. M.G, M. Ş., N. J., N. G, N. B., O. G., O. G., O. B., O. G., P. N., E. D., E. E., S. N., T. N. D., T. O., Ş. J., U. O., U. N., U. J., V. N., împotriva sentinţei civile nr.1238/CM din 7 noiembrie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l A r g e ş în dosarul nr(...).

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 aprilie 2009, la Curtea de A P E L P I T E Ş T I, Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.

D.R., J.D., F.A.,

Grefier,

Red.J.D./6.04.2009

GM/2 ex.

Jud.fond: C.E.

M.E.