Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B R A Ş O V

Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie ,de conflicte de muncă şi asigurări sociale

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1419/M

Şedinţa publică din 13 noiembrie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...)

Judecător (...) (...) (...)

Judecător (...) N. (...)

Grefier F. E.

Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra recursului formulat de reclamanta E. B. N., împotriva sentinţei civile nr. 1102 din data de 24 iunie 2004, pronunţată de T r i b u n a l u l B r a ş o v în dosarul nr(...).

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, la pronunţare, se constată lipsa părţilor.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de faţă au avut loc în şedinţa publică din data de 2.11.2009, când părţile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea, pentru data de 6.11.2009, iar apoi pentru astăzi, 13.11.2009.

C U R T E A :

Asupra recursului de faţă:

Constată că prin sentinţa civilă nr. 1419/2009 a T r i b u n a l u l u i B r a ş o v, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta E. B. N., în contradictoriu cu pârâta SC E. Comercială Română – Asigurări SA şi s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut următoarele:

Prin Decizia nr. 1049/10.09.2008 intimata SC E. Asigurări SA a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantei, începând cu data de 11.10.2008, în temeiul art. 65 din Codul muncii.

Se menţionează în conţinutul deciziei că din raţiuni de ordin economico – financiare conducerea societăţii intenţionează să restructureze Direcţia Juridică a societăţii şi redimensionarea activităţii la un număr de 16 posturi din cele 70 existente la momentul emiterii deciziei.

Se mai arată faptul că se intenţionează de către conducerea societăţii externalizarea unei părţi din activitatea juridică specifică E. Asigurări SA.

Din analiza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, instanţa de fond a apreciat că susţinerile contestatoarei în sensul că decizia contestată este nelegală sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

Potrivit art. 65 societatea poate dispune încetarea contractului individual de muncă al salariatului dacă postul deţinut de salariat este desfiinţat iar această desfiinţare a locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză serioasă.

La fila 33 – 34 dosar a fost depus procesul verbal nr. 16/29.07.2008 prin care Consiliul de supraveghere al E. Asigurări SA a adoptat nota privind aprobarea restructurării Direcţiei Juridice şi externalizarea activităţii juridice a societăţii. Procesului verbal i –a fost anexat memoriul şi plan de măsuri privind analiza activităţii Direcţiei Juridice.

Aşadar, dată fiind analiza efectuată, instanţa de fond a constatat că intenţia societăţii pârâte de a restructura activitatea Direcţiei Juridice are un fundament real, datorat situaţiei economico – financiare şi reprezintă o soluţie pentru eficientizarea activităţii juridice a societăţii.

În ceea ce priveşte nulitatea deciziei contestate motivat de faptul că aceasta ar fi trebuit luată de către Adunarea Generală a Acţionarilor şi nu de către Consiliul de Supraveghere, instanţa de fond a constatat că potrivit dispoziţiilor din capitolul 12 al Actului Constitutiv al societăţii, organigrama societăţii este de Consiliul de Supraveghere, astfel încât ,decizia contestată a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale în materie.

De altfel, la dosar au fost depuse organigrame ale societăţii din care rezultă restructurarea activităţii Direcţiei juridice şi desfiinţarea postului deţinut de reclamantă.

În ceea ce priveşte susţinerile reclamantei în sensul că respectiva concediere reprezintă de fapt o concediere colectivă şi nu au fost respectate etapele prealabile impuse de lege în acest caz, instanţa de fond a constatat că această concediere este o concediere individuală , nefiind vorba despre concedierea unui număr de 30 de salariaţi într-o perioadă de 30 de zile astfel cum prevăd dispoziţiile art. 68 din Codul muncii .

Cu privire la solicitarea reclamantei de acordarea despăgubirilor datorate modificării contractului de credit , astfel cum se arată în acţiunea completatoare. instanţa de fond a reţinut următoarele:

Contractul de credit a fost încheiat de către reclamantă în perioada când aceasta a fost salariata societăţii pârâte iar în această calitate a beneficiat de o reducere a dobânzii cu 5% aşa cum se reţine şi în raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză.

Totodată tribunalul a constatat că în contractul de credit se menţionează în mod expres faptul că această reducere operează „ doar pe perioada cât împrumutatul are calitatea de salariat al unei societăţi din cadrul grupului E. , respectă clauzele contractuale şi este prevăzută în Contractul de muncă”.

Aşadar de la data încheierii contractului de credit - 23.05.2007 reclamanta avea cunoştinţă despre această clauză contractuală iar faptul că în timpul derulării contractului de credit s-a produs încetarea raporturilor de muncă ale reclamantei nu poate conduce la atragerea răspunderii patrimoniale a societăţii în condiţiile în care decizia de concediere a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale în materie.

De altfel, un cuantum mai mic al dobânzii pentru creditul acordat reclamantei reprezintă o facilitate din partea societăţii, o bonificare a salariaţilor săi, care i-a profitat reclamatei până la încetarea contractului individual de muncă şi nicidecum o obligaţie a societăţii bancare faţă de salariaţii săi, pentru nerespectarea căreia să fie sancţionată de către instanţă.

Mai mult, instanţa de fond a constatat că la fila 91 dosar a fost depusă adresa nr. 20782/02.10.2008, prin care SC E. Asigurări SA aducea la cunoştinţa reclamantei faptul că în organigrama societăţii există două posturi de consilier juridic, din care unul în structura organizatorică a Sucursalei Municipiului B iar celălalt în structura organizatorică a Sucursalei P.

Faptul că reclamanta a refuzat a ocupa unul dintre cele două posturi oferite – chiar înainte ca raporturile sale de muncă cu pârâta să înceteze ( decizia producea efecte de la data de 11.10.2008) nu poate fi imputabil societăţii pârâte şi nici nu poate conduce la desdăunarea reclamantei contestatoare pentru prejudiciul suferit ca urmare a desfacerii contractului individual de muncă.

Împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs de recurenta E. B. N., criticându-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanţa nu a avut în vedere că decizia de concediere nu conţine trei dintre cele patru elemente obligatorii prevăzute de disp. art. 74 din Codul muncii, şi anume, motivele care au determinat concedierea, faptul că nu sunt arătate criteriile de stabilire a ordinii de prioritate şi nu cuprinde lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate, precum şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant.

O altă critică vizează faptul că instanţa în mod greşit a apreciat că nu este vorba despre o concediere colectivă ci despre una individuală, deşi chiar pârâta a arătat în întâmpinare şi a depus probe din care să rezulte că restructurarea are loc la nivel de unitate, iar numărul posturilor restructurate este de 54.

În perioada în care au avut loc consultări, angajatorul avea obligaţia să furnizeze sindicatului sau reprezentanţilor salariaţilor, toate informaţiile relevante în legătură cu concedierea colectivă. Deşi sindicatul a solicitat în repetate rânduri angajatorului să-şi îndeplinească obligaţia de informare, aşa cum reiese din adresele nr. 26/2008 şi 27/2008, sindicatul nu fusese informat cu privire la intenţia părţilor de restructurare.

Mai este criticat şi faptul că deşi ne aflăm în prezenţa unei concedieri colective, admiţând faptul că este vorba de o concediere individuală, aceasta este lovită de nulitate absolută, nefiind respectate dispoziţiile legale imperative deoarece desfiinţarea postului trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie efectivă, să fie definitivă, să aibă caracter obiectiv, cu o cauză reală şi serioasă.

O altă critică vizează faptul că instanţa de fond nu a analizat încălcarea dispoziţiilor art. 126 şi 129 din Codul muncii cu privire la normarea muncii, cu toate că acesta este fundamentul pe baza căruia se poate asigura desfăşurarea în condiţii normale a activităţii.

Mai este criticat şi faptul că decizia atacată a fost emisă de un organ necompetent, măsura privind externalizarea activităţii care ţine de aprobarea strategiei societăţii , revenea adunării generale a acţionarilor iar decizia nr. 1049/10.09.2008 a fost emisă de Preşedintele Directoratului în baza proceselor verbale ale Consiliului de Supraveghere, care nu era abilitat să ia astfel de hotărâri.

În ceea ce priveşte plata diferenţei de dobândă, este evident o legătură de cauzalitate între prejudiciul cauzat şi desfacerea nelegală a contractului de muncă, iar angajatorul nu are nici o culpă în acest sens. Ca urmare prejudiciul este cauzat din culpa angajatorului şi nu a angajatului.

Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate instanţa apreciază că recursul nu este întemeiat şi în consecinţă va fi respins în baza dispoziţiilor art. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:

Referitor la prima critică din recurs, care vizează lipsa celor trei elemente obligatorii din cuprinsul deciziei de concediere, instanţa apreciază că aceasta nu este fondată şi în consecinţă va fi respinsă.

Potrivit dispoziţiilor art. 74 din Codul muncii, decizia de concediere trebuie să cuprindă în mod obligatoriu, motivele care determină concedierea, durata preavizului, criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi, conform art. 70 alin 2 lit. d, din Codul muncii, numai în cazul concedierilor colective de muncă precum şi lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc vacant de muncă. Acest text de lege trebuie analizat, în ceea ce priveşte calificarea concedierii şi prin prisma dispoziţiilor art. 68 din Codul muncii, stabilindu-se astfel, dacă ne aflăm în prezenţa unei concedieri colective sau individuale. Ori, dispoziţiile art. 68 din Codul muncii, definesc concedierea colectivă, şi prevăd în, mod expres situaţiile în care se poate vorbi despre o concediere colectivă. Prin raportare la numărul total de angajaţi, instanţa a apreciat în mod corect că este necesar a fi disponibilizaţi un număr de cel puţin 30 de angajaţi pentru a fi în prezenţa unei concedieri colective, iar perioada în care trebuie să aibă loc încetarea contractelor de muncă trebuie să nu depăşească 30 de zile calendaristice. Ori aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, planul de măsuri privind restructurarea societăţii s-a desfăşurat pe o perioadă de 73 de zile, cuprinsă în intervalul 8.08.2008 şi 20.10.2008.

Procedând astfel, instanţa de fond nu putea să aprecieze altfel, şi să dea o altă interpretare instituţiei concedierii colective în detrimentul dispoziţiilor imperative din Codul muncii.

În ceea ce priveşte elementele obligatori pe care trebuie să le conţină decizia de concediere, se poate observa din analiza înscrisului depus la dosarul de fond fila 88, că aceasta conţine toate elementele necesar obligatorii prevăzute de dispoziţiile art. 74 din Codul muncii.

Este vorba despre considerentele economico - financiare şi de politică de personal, la care s-a făcut referire în preambulul deciziei, care de altfel a fost susţinută de o serie de decizii semnate la nivel de conducere operativă a angajatorului.

În ceea ce priveşte lipsa criteriilor de stabilire a ordini de priorităţi, conform art. 69 alin. 2 lit. d din Codul muncii, acest element este necesar numai în situaţia concedierilor colective, şi nu a concedierilor individuale.

Referitor la nerespectarea dispoziţiilor prevăzute la art.74 lit. d din Codul muncii, trebuie observat că acest text de lege face trimitere la dispoziţiile art. 64 din Codul muncii şi instituie obligaţia angajatorului de a oferi un loc de muncă, vacant în unitate, numai în situaţiile reglementate de dispoziţiile art. 61 lit. c şi d. Ori contestatoarea din prezenta cauză, nu se află în nici una din situaţiile redate mai sus. Chiar dacă jurisprudenţa şi doctrina juridică, este diferită în abordarea obligaţiei angajatorului de a oferi un loc de muncă vacant, uneori făcându-se trimitere la principiul bunei credinţe şi al garantării dreptului la protecţie împotriva şomajului, instanţa apreciază că în lipsa unui temei de drept, care să stabilească în mod expres o astfel de obligaţie, printr-o hotărâre judecătorească nu pot fi suplinite lacunele legislative. De altfel din probele administrate în cauză rezultă că intimata din prezenta cauză a pus la dispoziţia contestatoarei un loc de muncă, pe un post pe perioadă nedeterminată în cadrul Sucursalei P, post care nu a fost acceptat de aceasta. (dosar fond fila 92).

În ceea ce priveşte caracterul real şi efectiv al concedierii, din întreg materialul probatoriu administrat în cauză, precum şi din organigrama depusă la dosar, rezultă că reducerea de personal a fost generată de dificultăţile financiare pe care le înregistrează angajatorul, iar postul pe care l-a ocupat contestatoarea a fost efectiv desfiinţat din organigrama societăţii, având la bază studii temeinice privind îmbunătăţirea activităţii. În ceea ce priveşte competenţa legală a organelor ce au adoptat măsura reorganizării şi eficientizării activităţii din cadrul acestei instituţii bancare, instanţa apreciază că nici acest aspect nu are relevanţă în analiza legalităţii măsurii privind concedierea colectivă, întrucât instanţa de judecată nu are competenţa de a cenzura oportunitatea şi necesitatea unei astfel de măsuri, şi prin urmare nici competenţa de a verifica, abilităţile legale ale organelor de conducere ale angajatorului.

Nici critica legată de lipsa consultărilor şi neinformarea sindicatului despre măsurile privind restructurarea, nu pot fi primite, întrucât îndeplinirea sau neîndeplinirea acestei obligaţii nu pot conduce la constatarea nulităţii deciziei de concediere, fiind lipsit de relevanţă acest aspect.

Referitor la criticile privind normarea muncii, instanţa apreciază că acestea exced obiectului cererii de chemare în judecată şi prin urmare nu au legătura cu analiza legalităţii şi temeiniciei deciziei de desfacere a contractului de muncă. Aspectul normării muncii putea să formeze obiectul unui dosar separat în care să fie administrat un probatoriu adecvat, în concordanţă cu un astfel de capăt de cererea.

În ceea ce priveşte, pretenţii formulate de contestatoare, referitoare la prejudiciul cauzat de majorarea dobânzii, trebuie menţionat că o astfel de clauză a fost semnată şi acceptată de contestatoare, şi se referă la faptul că dobânda este redusă doar pe perioada în care împrumutatul are calitatea de salariat al unei societăţi din cadrul grupului E.. În lipsa unei alte clauze care să facă trimitere la culpa părţilor în încetarea raporturilor de muncă, instanţa de judecată nu poate interpreta astfel obligaţiile contractuale încheiate între părţi.

Pentru toate aceste considerente instanţa apreciază că recursul nu este întemeiat şi în consecinţă va fi respins iar sentinţa primei instanţe va fi menţinută ca legală şi temeinică.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de recurenta E. B. N., împotriva sentinţei civile nr.1102/2009 a T r i b u n a l u l u i B r a ş o v.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 13.11.2009.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

(...) (...) (...) (...) (...) (...) N. (...)

GREFIER,

F. E.

Red.N.G./02.12.2009

Tehnoredact.E.P./10.12.2009/ 4 ex.

Jud. fond A.P., S.L. F.