Cabinet avocat Dreptul muncii

ROMÂNIA

CURTEA DE A P E L P L O I E Ş T I SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR(...) ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

D E C I Z I A nr.166

Şedinţa publică din data de 20 februarie 2008

Preşedinte – (...)-(...) (...)

Judecători - (...)-(...) (...)

- (...) (...)

Grefier - B. G.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC N. T SA, cu sediul în Târgovişte, şoseaua G, nr.9-11, judeţ D, împotriva sentinţei civile nr.1411 din 19.12.2007 pronunţată de T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a, în contradictoriu cu reclamanta Ţ. H. – prin reprezentant legal Sindicatul Liber Independent D. T, cu sediul în Târgovişte, şoseaua G, nr.9-11, judeţ D.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns intimata-reclamantă Ţ. H. reprezentată de consilier juridic T. N., lipsind recurenta-pârâtă SC N. T SA.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de şedinţă, după care:

Consilier juridic T. N. depune la dosar întâmpinare, însoţită de acte în copie şi anume: procesul-verbal din 12.07.2004, extras din D. 2000-2004, adresa nr.5212/2007, constatări privind modul de respectare a prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă – Anexa 1 – PVC 14072/2007, extras din Legea nr.467/2006, filele 11- 22. De asemenea, se mai învederează instanţei că prin motivele de recurs pârâta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Consilier juridic T. N. având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat şi solicită cuvântul pe fond.

Curtea ia act de declaraţia acestuia şi, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.

Consilier juridic T. N. având cuvântul pentru intimata-reclamantă solicită respingerea recursului conform concluziilor din întâmpinare şi practicii judiciare în materie.

C u r t e a

Asupra recursului de faţă:

Prin acţiunea înregistrară pe rolul T r i b u n a l u l u i D â m b o v i ţ a sub nr(...) Sindicatul Liber Independent D. Târgovişte a formulat cerere de chemare în judecată - în numele salariatei Ţ. S. - a pârâtei SC N. T SA, solicitând ca prin ca prin sentinţa ce va pronunţa să se anuleze dispoziţia nr.2462/28.08.2007 prin care salariatei i s-a desfăcut contractul individual de muncă în urma desfiinţării postului de finisator laminare din cadrul Secţiei U. E..

În motivarea cererii s-a arătat că societatea a încălcat prevederile art.102 (1) D. potrivit cărora avea obligaţia să anunţe în scris sindicatul despre numărul total de posturi reduse şi structura acestora cu 60 de zile calendaristice înainte de preaviz, nu a respectat prevederile alineatului 2 al art.2 din D. privind obligaţia colaborării cu sindicatul în vederea diminuării efectelor sociale ale concedierilor şi luarea unor măsuri de redistribuire a salariaţilor în cadrul unităţii, utilizarea temporară a forţei de muncă disponibilă şi alte activităţi, recalificarea în meserii deficitare, diversificarea producţiei şi program flexibil de salarizare.

S-a mai arătat că pârâta a încălcat şi disp.art.74 Codul muncii privind conţinutul deciziei de concediere, în sensul că nu sunt prezentate locurile de muncă disponibile, nu au fost respectate disp.art.64 din acelaşi cod care stabilesc obligaţia consultării agenţiei teritoriale de muncă şi nici reglementarea cu privire la suspendarea curgerii preavizului pe perioada suspendării contractului individual de muncă, conform art.73.3 C.M.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii motivat de faptul că prin Capitolul VI din CCM este reglementată procedura concedierii colective şi nu individuale, cum este speţa de faţă, astfel că nu sunt aplicabile disp.art.102 alin.1 şi 102 alin.3 lit.a.

S-a mai arătat că din procesul-verbal al şedinţei întocmite în a 15-a negociere reiese că s-a stabilit de comun acord ca procedurile referitoare la concediere să fie cele consacrate de Codul muncii, cu atât mai mult cu cât în D. există p procedură identică, însă valabilă numai în situaţia concedierilor colective.

În ceea ce priveşte disp.art.74 Codul muncii s-a considerat că toate criticile sunt neîntemeiate, deoarece alineatul „d” face trimitere expresă la art.64 Codul muncii care stabileşte că obligativitatea ofertei de redistribuire subzistă numai în cazul concedierilor pentru inaptitudine fizică sau psihică, precum şi în cazul concedierilor pentru necorespundere profesională, ori salariata nu se regăseşte în nici una din dintre situaţiile menţionate, cu atât mai mult cu cât unitatea nu deţinea la data concedierii locuri de muncă compatibile cu starea de sănătate a salariatei şi calificarea sa profesională.

În cauză a fost administrată proba cu acte.

T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a, prin sentinţa civilă nr.1411 din 19 decembrie 2007, a admis contestaţia şi a anulat decizia de concediere nr.2462/2007 emisă de intimată şi a dispus reintegrarea salariatei pe postul deţinut anterior, cu acordarea drepturilor salariale aferente, conform art.78 Codul muncii şi a tichetelor de masă în valoare nominală, de la data încetării contractului de muncă şi până la data reintegrării efective, cu opinia separată a asistentului judiciar E. E..

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin decizia contestată angajatorul a hotărât, în temeiul art.65 Codul muncii şi art.56 din D., încetarea D. al salariatei Ţ. H., ca urmare a desfiinţării postului de finisator laminare, concediere individuală, împrejurare cu care părţile din litigiu au fost de acord.

Sindicatul a susţinut că s-au încălcat prev.art.102 alin.1 şi 2 D. cu privire la concedierea salariaţilor precum şi ale disp.art.74 Codul muncii referitoare la conţinutul deciziei de concediere, susţinere pe care instanţa de fond a considerat-o întemeiată întrucât, potrivit prevederilor legale sus-menţionate, în situaţia în care unitatea este nevoită de a efectua reduceri de personal, urmare reducerii activităţii ori reorganizării procesului de producţie care ar determina desfaceri de contracte de muncă, aceasta este obligată să anunţe sindicatul, în scris, despre situaţia apărută şi numărul total al posturilor ce ar urma să fie reduse şi structura acestora, ori, în speţa dedusă judecăţii, angajatorul a considerat că textul vizează doar concedierea colectivă astfel că în mod deliberat nu a anunţat în scris sindicatul despre concedierile efectuate şi nici nu a îndeplinit obligaţiile care îi impun să întreprindă, în colaborare cu sindicatul, măsuri pentru diminuarea în plan social a efectelor concedierii.

S-a mai reţinut că întrucât disp.art.102 alin.1 D. prevăd că în situaţia în care unitatea este nevoită să efectueze o reducere de personal, urmare restrângerii activităţi ori reorganizării procesului de producţie, ce ar determina desfaceri de contracte de muncă, angajatorul este obligat să anunţe în scris sindicatul despre situaţia apărută şi numărul total de posturi ce ar urma să fie reduse, precum şi structura acestora.

Totodată, s-a mai reţinut că textul de lege nu distinge după cum concedierea ar fi individuală sau colectivă, în speţă considerându-se de către angajator că acest text vizează doar concedierea colectivă, acesta fiind motivul pentru care nu a anunţat în scris sindicatul în acest sens şi nici nu şi-a îndeplinit obligaţiile prev. de art.102 alin.2 D. care impun angajatorului să întreprindă, în colaborare cu sindicatul, măsuri pentru diminuarea în plan social a efectelor concedierii.

Susţinerea angajatorului în sensul că art.102 alin.1 şi 102 alin.2 lit.a sunt aplicabile strict în cazul concedierilor colective şi nu a celor individuale , că referitor la această din urmă modalitate de concediere s-a convenit cu sindicatul la negocierea D. în anul 2004, că rămân aplicabile prevederile C o d u l u i m u n c i i, sunt neîntemeiate. Art.70 din D. prevede măsuri de protecţie a salariaţilor identice cu cele ale art.102 D..

În fine, tribunalul a mai reţinut că referitor la susţinerea reclamantei în sensul că nu s-au precizat în dispoziţia de concediere locurile de muncă disponibile şi că nu a fost consultată Agenţia Teritorială de Muncă D şi că, de asemenea, nu s-au respectat reglementările D., instanţa a reţinut că în societate nu au existat locuri de muncă disponibile, iar consultarea ITM se impunea doar în cazul concedierilor colective şi, mai mult, din probele administrate nu a rezultat că a avut loc o suspendare a contractului individual de muncă pentru a se suspenda termenul de preaviz.

Concluzionând, prima instanţă a considerat că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de D. referitoare la concedierea individuală, iar potrivit art.76 Codul muncii concedierea dispună cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege este lovită de nulitate absolută, cu aplicarea disp.art.78 Codul muncii.

În opinia separată exprimată asistentul judiciar E. E. a considerat că se impune respingerea acţiunii formulată de sindicat în numele salariatului pentru care solicită anularea dispoziţiei de concediere, reintegrarea salariatului în funcţia avută anterior, acordarea drepturilor salariale aferente, de la încetarea contractului de muncă şi până la reintegrarea efectivă, precum şi acordarea tichetelor de masă corespunzătoare în valoare nominală.

În motivarea opiniei separate s-a reţinut că T. D. Târgovişte a introdus acţiunea în baza art.28 alin.2 din Legea nr.54/2003, normă în care se arată că organizaţiile sindicale în exercitarea atribuţiilor prevăzute de acest articol au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie, în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză, însă conform aceleiaşi norme legiuitorul a stabilit că acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată.

Pentru respectarea acestor dispoziţii imperative era obligatorie introducerea în cauză a salariatului în calitate de reclamant. Dovada că acest lucru nu s-a realizat, sunt citaţiile emise pe adresa T. D. Târgovişte. Chiar dacă se prezumă că sindicatul putea să formuleze acţiune în numele salariatului, instanţa nu putea trece peste dispoziţiile art.28 (2) din Legea nr.54/2003 atâta timp cât salariatul nu a ştiut de proces.

Legea nr.54/2003 dă dreptul sindicatelor să formuleze acţiuni care urmăresc realizarea unui interes colectiv, a unei sume de interese individuale, însă prin definiţie, interesul nu este personal, ci este înlocuit cu unul colectiv, acţionând astfel fără să urmărească valorificarea unor drepturi substanţiale proprii, ci ale unor drepturi ale aderenţilor.

Referitor la art.102 din D. prin care unitatea era obligată să anunţe în scris despre situaţia apărută, numărul total de posturi reduse, structura acestora şi obligaţia colaborării cu sindicatul în vederea diminuării efectelor sociale, pârâta nu era ţinută de respectarea acestui articol în vederea concedierii întrucât art.102 din D. este în concordanţă cu art.70 din D. care arată procedura legală de concediere colectivă iar unitatea pârâtă a efectuat în mod corect o concediere individuală ( raportându-se la numărul de angajaţi şi cei disponibilizaţi) prevăzută de art.65 din Codul muncii, conform negocierii din runda a 15-a (punctul 14) din 02.08.2004 în care părţile au stabilit de comun acord că articolele care se referă la concediere care nu ţin de persoana salariatului vor fi luate din Codul muncii - Secţiunea 1,2 şi 3 iar Secţiunea 4 va fi ca la ramură.

Articolul 70 din D. la nivel de ramură a fost negociat de părţi şi ca urmarea respectării şi implementării atât în Codul muncii cât şi în contractele colective de muncă dintre membrii sociali ai Direcţiei Consiliului nr.98/59/CE din 20 iulie 1998 care reglementează armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la concedierile colective şi nu individuale.

În aceste împrejurări pârâta a respectat condiţiile de legalitate impuse de lege şi anume că desfiinţarea locurilor de muncă să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă (art.65 (2) Codul muncii).

Pârâta a dovedit această stare de lucruri prin suprimarea efectivă a locurilor de muncă din structura acesteia. Aceste locuri de muncă din sectorul întreţinere a căror eficienţă era foarte scăzută şi neeconomicoasă au fost desfiinţate de către pârâtă în urma unor analize serioase, ele nemaigăsindu-se în organigrama societăţii nr.0120/5061/01.08.2007.

Mai mult, datorită apariţiei acestei situaţii ITM D prin procesul-verbal de control nr.14075/27.07.2007 pune în vedere părţilor să negocieze art.102 din D. (tipul concedierii), cum de altfel s-a procedat şi la negocierea D. 2004-2008 privind concedierile colective (art.70).

În ceea ce priveşte faptul că nu au fost prezentate locurile de muncă disponibile, pârâta a făcut menţiunea în decizia de concediere că unitatea nu deţinea la data concedierii locuri de muncă vacante, compatibile cu starea de sănătate a salariatului şi calificarea sa profesională.

Solicitarea tichetelor de masă nu a fost susţinută de nici o prevedere legală sau contractuală în baza căreia pârâta trebuia obligată la acordarea acestora.

Împotriva sentinţei pârâta SC N. T SA a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând modificarea în tot a sentinţei şi pe fond respingerea contestaţiei în totalitate ca neîntemeiată.

Criticând sentinţa, societatea pârâtă a susţinut că art. 102 din Contractul colectiv de muncă pe unitate nu este aplicabil concedierilor individuale ci numai pentru cele colective, aşa cum a fost preluat din art. 70 din Contractul colectiv de muncă pe ramură ca şi din contractul la nivelul naţional şi care se referă doar la o astfel din urmă concediere.

În atare situaţie, nerespectarea obligaţiei de a informa sindicatul cu privire la care concedierile individuale anterior cu 60 zile, nu constituie o cauză de nulitate a deciziei de concediere şi nici nu poate duce la obligarea unităţii de a plăti fiecărui angajat salariul de bază pentru 60 zile.

O altă critică a vizat neintroducerea în cauză a salariatei Ţ. H. ce avea posibilitatea să renunţe sau să nu dorească continuarea judecăţii din moment ce a avut loc o concediere individuală a acesteia, iar în materie procesuală acţionează principiul disponibilităţii.

A mai susţinut recurenta că la neîndeplinirea de către unitate a obligaţiei legale de oferire a unui alt loc de muncă nu este întemeiată, întrucât o asemenea obligaţie subzistă numai în cazul concedierilor pentru inaptitudine fizică sau psihică ori pentru necorespundere profesională, situaţie în care nu se regăseşte în nici un fel salariata, iar pe de altă parte nu a existat nici o posibilitate de redistribuire a acesteia în unitate în condiţiile în care desfiinţarea unor posturi a fost efectivă şi serioasă în cadrul organigramei locului de muncă.

Ultima critică s-a referit la greşita acordare salariatei a tichetelor de masă de către instanţa de fond faţă de prevederile consacrate de Legea nr. 142/1998 care condiţionează acordarea acestora de prezenţa salariatului la locul de muncă în cadrul programului normal de lucru, situaţie în care nu se regăseşte salariata unităţii.

Prin întâmpinare, Sindicatul Liber Independent D. Târgovişte a solicitat respingerea recursului.

Curtea, analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, actele dosarului şi dispoziţiile legale ce au incidenţă în cauză, constată că recursul unităţii intimate este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Primele critici formulate de recurentă nu sunt fondate.

Astfel, referitor la primul motiv de recurs legat de aplicabilitatea disp.art. 102 din Contractul colectiv de muncă şi neinformarea sindicatului pentru concedierea individuală a salariatei – nu pot produce nulitatea contractului individual de muncă, nu au o bază legală întrucât conform art. 102 alin.1 din Contractul colectiv de muncă pe unitate, în situaţia în care unitatea este nevoită să efectueze o reducere de personal urmare restrângerii activităţii ori reorganizării procesului de producţie ce impun concedieri, angajatorul este obligat să anunţe în scris sindicatul cu 60 zile înainte despre situaţia apărută, şi numărul total de posturi ce vor fi reduse şi structura acestora, ce constituie condiţii de formă imperative care exprimă colaborarea reală şi efectivă cu sindicatul pentru diminuarea în plan social a efectelor concedierii.

În lipsa respectării acestor condiţii legale de procedură atât în cazul concedierii colective cât şi individuale, în contractul colectiv de muncă nefăcându-se distincţie între acestea, măsura concedierii devine nulă absolut aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă.

Nu are suport în actele dosarului nici critica referitoare la neintroducerea în cauză a salariatei Ţ. H., deoarece aceasta a figurat în cauză fiind legal citată atât la fond cât şi în recurs, iar aceasta nu a formulat opuneri în legătură cu cererea introductivă de instanţă.

Pe de altă parte, sindicatul din unitate poate reprezenta pe membrii săi în promovarea intereselor legitime în raporturile cu unitatea intimată conform art. 28 din Legea nr. 54/24.01.2003 privind sindicatele, inclusiv prin formularea acţiunilor în justiţie, în condiţiile în care salariaţii nu se opun la acestea.

Critica referitoare la greşita acordare a tichetelor de masă este fondată.

Prin Legea nr. 142/1998 a fost reglementată posibilitatea acordării tichetelor de masă de către angajator salariaţilor săi.

Această obligaţie care se suportă integral din fondurile angajatorului din sectorul bugetar, cooperatist sau al celorlalte persoane juridice sau fizice, care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă – obligaţie care însă nu este imperativă fiind condiţionată de prevederea acordării acestor tichete cu această destinaţie, în bugetul de stat sau local pentru unităţile din sectorul bugetar şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate pentru celelalte categorii de angajatori.

F. valoric al acestor tichete nu se ia în calcul – nici pentru angajator şi nici pentru salariat – la stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determină în raport cu venitul salarial, conform art. 8 din Legea nr. 142/1998 şi deci nu reprezintă un element al salarizării şi nici un drept care se acordă în mod automat indiferent de condiţiile legale exprese.

Distribuirea şi utilizarea tichetelor de masă de către angajator nu poate avea loc mai mult decât pentru un tichet de masă pentru fiecare zi lucrată din luna pentru care s-a efectuat distribuirea, conform art. 6 din Legea nr. 142/1998 şi art. 11 din Normele de aplicare ale acestei legi aprobate prin H.G. nr. 5/1999 care fac trimitere expresă la acordarea unui singur tichet de masă pentru fiecare zi lucrată, iar alin.1 lit.d din acelaşi text de lege, precizează că nu se acordă tichete de masă pentru perioada în care salariaţii sunt absenţi de la locul de muncă.

Aşadar, tichetele de masă nu pot fi acordate salariaţilor de către angajator decât cu respectarea condiţiilor legale sus-menţionate şi numai dacă salariatul a fost prezent la lucru în zilele respective în cadrul programului normal de lucru, datorită regimului special al acordării acestor tichete, instituit prin Legea nr. 142/1998 şi care constituie doar o compensaţie a faptului că salariatul nu poate servi masa la domiciliu din cauza prezenţei sale la locul de muncă, şi care este de natură a suplini efortul fizic pe care îl face salariatul la locul său de muncă, astfel că nu face parte din „alte drepturi” vizate de art. 78 din Codul muncii în cazul reintegrării salariatului în funcţia deţinută anterior prin hotărâre judecătorească.

Faţă de cele arătate, este de necontestat că salariata Ţ. H. nu a fost prezentă la muncă şi astfel nu-i pot fi acordate tichetele de masă pentru perioada concedierii când nu a prestat muncă în unitate în cadrul programului de lucru, neavând nici un fel de relevanţă cauzele care au dus la absenţa sa din unitate din moment ce munca nu a fost prestată, iar legea specială condiţionează dreptul la tichete de masă de prezenţa la locul de muncă şi prestarea muncii.

Pentru considerentele expuse, Curtea constată că soluţia pronunţată de instanţa de fond este greşită sub acest ultim aspect, situaţie în care se impune admiterea recursului în baza art. 304 şi 312 Cod pr.civilă şi în consecinţă modificarea în parte a sentinţei atacate în sensul înlăturării obligării recurentei-intimate la acordarea tichetelor de masă pentru salariata Ţ. H. în perioada de la data încetării contractului individual de muncă şi până la data reintegrării sale efective, menţinându-se restul dispoziţiilor sentinţei.

Pentru aceste motive

În numele legii

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC N. Târgovişte SA, cu sediul în Târgovişte,(...) - 11, jud. D, împotriva sentinţei civile nr. 1411 din 19.12.2007 pronunţată de T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a, în contradictoriu cu reclamanta Ţ. H. – prin reprezentant legal Sindicatul Liber Independent D. T, cu sediul în Târgovişte, şoseaua G, nr.9-11, judeţ D, şi în consecinţă:

Modifică în parte sentinţa în sensul că înlătură obligarea recurentei-pârâte la acordarea tichetelor de masă.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 20 februarie 2008.

Preşedinte Judecători

(...)-(...) (...) (...)-(...) (...) (...) (...)

Grefier

B. G.

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

3 ex.

IŢ/FA

2008-02-26

d.f. Trib. D nr(...)

j.f. M. E.

D. E.