Cabinet avocat Dreptul muncii

ROMÂNIA

CURTEA DE A P E L T I M I Ş O A R A Operator 2928

Secţia Litigii de Muncă

şi Asigurări Sociale

DOSAR NR(...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 1703

Şedinţa publică din 17 noiembrie 2009

PREŞEDINTE: (...) (...)

JUDECĂTOR: (...) (...)

JUDECĂTOR: (...) (...)

GREFIER: (...) (...)

Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta S.C. U. EXPORT-IMPORT H. S.R.L. A împotriva sentinţei civile nr. 697/23.04.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l A r a d în dosar nr(...), în contradictoriu cu reclamanta intimată B. B.-U., având ca obiect drepturi băneşti.

La apelul nominal, făcut în şedinţă publică, se prezintă pentru pârâta recurentă avocat N. D., iar pentru reclamanta intimată, avocat Ş. A.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care reprezentantul reclamantei intimate depune la dosar copia certificată pentru conformitate cu originalul a chitanţei nr. 92/14.09.2009, iar reprezentantul societăţii recurente depune copia deciziei civile nr. 1022/17 iunie 2009 pronunţată de Curtea de A p e l T i m i ş o a r a în dosar nr(...), pentru a evidenţia precedentul judiciar.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepţii de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească şi acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la T r i b u n a l u l A r a d, iar în subsidiar, modificarea sentinţei civile în sensul respingerii în totalitate a acţiunii introductive, pentru motivele expuse pe larg prin cererea de recurs. Se arată că instanţa de fond s-a pronunţat asupra excepţiei nulităţii absolute a măsurii concedierii colective fără să o pună în prealabil în discuţia contradictorie a părţilor, fapt ce a dus la crearea unui prejudiciu pentru societatea pârâtă, întrucât nu a putut face dovada comunicării deciziei de concediere. Se mai susţine că au fost respectate toate condiţiile pentru concedierea colectivă, precum şi toate drepturile angajaţilor.

Reclamanta intimată, prin apărător, solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile supuse reformării, pentru motivele arătate prin întâmpinare, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 697/23.04.2009, T r i b u n a l u l A r a d a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta B. B.-U. împotriva pârâtei S.C. U. EXPORT-IMPORT H. S.R.L. A, a anulat concedierea reclamantei din 23.12.2008, a dispus reintegrarea în muncă a reclamantei şi plata despăgubirilor cuvenite, precum şi a sporului de vechime de 5% din salariul de bază începând cu 14.12.2005 până în luna decembrie 2008 inclusiv, sumă actualizată în raport de inflaţie, a obligat pârâta la consemnarea în carnetul de muncă al reclamantei a sporului de vechime; a respins cererea privind plata unui salariu lunar conform art. 78 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 – 2010.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că, deşi pârâta a respectat etapele premergătoare emiterii deciziei de concediere, însă nu a emis decizia de concediere conform art. 74 Codul muncii, care impune comunicarea deciziei de concediere salariatului în scris; că acordarea ajutorului de şomaj nu înlătură consecinţele nerespectării procedurii de concediere, în speţă prin finalizarea acesteia prin emiterea deciziei de concediere şi a comunicării acesteia reclamantei, fapt de natură a atrage nulitatea.

A apreciat că, contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional ar avea prevalenţă faţă de cel la nivel de unitate şi că potrivit contractului individual de muncă, reclamanta s-a angajat în muncă la societatea pârâtă la 10 octombrie 2001, reclamanta fiind îndreptăţită la acordarea sporului de vechime de 5% prevăzut de art. 41 alin. 3 lit. d din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe 2007-2010.

În motivarea acţiunii a arătat că reclamanta a fost angajata pârâtei SC U. Export Import H. SRL conform contractului individual de muncă încheiat şi înregistrat sub nr. (...)/10 octombrie 2001 la ITM A şi că prin înştiinţarea nr. 329/2 decembrie 2008 i s-a comunicat că începând cu 23 decembrie 2008, îi va înceta contractul de muncă datorită transformărilor tehnologice, a lipsei de contracte şi a crizei economice mondiale.

Apreciază măsura concedierii ca fiind nulă în condiţiile în care măsura nu a fost motivată în fapt, nu au fost respectate condiţiile concedierii colective, nu a fost respectată durata preavizului; că are dreptul la acordarea sporului de vechime datorat din luna decembrie 2005 până în luna decembrie 2008, conform art. 41 alin. 3 lit. d din D. pe anii 2007-2010 şi conform art. 40 alin. 3 lit. d din D. pe anii 2005-2006 nr. 2001/2005.

In termen legal, împotriva sentinţei civile menţionate mai sus, a declarat recurs pârâta SC U. Export Import H. SRL, recurs înregistrat la Curtea de A p e l T i m i ş o a r a sub nr(...).

Solicită în principal admiterea recursului, casarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la T r i b u n a l u l A r a d, iar în subsidiar modificarea în parte a sentinţei recurate în sensul respingerii în totalitate a acţiunii reclamantei, cu cheltuieli de judecată.

Recursul este întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 Cod procedură civilă.

Arată că prima instanţă a soluţionat în mod greşit cauza pe excepţia nulităţii absolute pentru necomunicarea deciziei de concediere, fără a pune acest aspect în discuţia părţilor, în condiţiile în care probele administrate au vizat oportunitatea concedierii; că dacă s-ar fi pus în discuţie excepţia, ar fi putut face dovada că a comunicat reclamantei decizia de concediere, aceasta semnând de primire în registrul societăţii la poziţia 99; că prin modul de a proceda au fost vătămaţi în dreptul la apărare; că măsura concedierii a fost legală, chiar instanţa de fond constatând că au fost respectate etapele premergătoare concedierii colective; că în cazul reclamantei sporul de vechime a fost inclus în salariul de bază încă de la încheierea contractului individual de muncă; că instanţa a ignorat prevederile alin. 1 şi 2 ale art. 41 din D. şi s-a substituit voinţei părţilor pentru a determina schimbarea termenilor convenţiei ori de ai repudia efectele juridice; că hotărârea instanţei ed fond nu a fost executată deoarece începând cu 1 martie 2009, societatea şi-a suspendat activitatea pe durată nedeterminată conform încheierii T r i b u n a l u l u i A r a d în dosarul nr. 31978/2009 şi a menţiunilor din certificatul constatator eliberat de ORC de pe lângă T r i b u n a l u l A r a d.

Reclamanta intimată, legal citată, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că hotărârea primei instanţe este legală, atât în ceea ce priveşte nulitatea deciziei de concediere pentru lipsa comunicării acesteia, cât şi în ceea ce priveşte durata preavizului şi acordarea sporului de vechime.

Astfel, se arată că în cauză nu a fost încălcat principiul contradictorialităţii, când s-a judecat cauza pe excepţie, întrucât prin cererea de chemare în judecată a fost invocată nelegalitatea concedierii pentru motivele expuse, iar pârâta nu a respectat dispozițiile art. 69 Codul muncii.

În ceea ce priveşte durata preavizului, se menţionează că pârâta a emis decizia de concediere cu nerespectarea termenului de preaviz de 20 zile prevăzută în contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 – 2010.

De asemenea, conform art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, aceste contracte nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.

Critica recurentei privind acordarea sporului de vechime este neîntemeiată, întrucât susţinerile pârâtei privind includerea sporului de vechime în salariul acordat este absolut nefondată, neexistând nicio probă în acest sens.

Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor art. 304 pct. 5 şi 9 Cod procedură civilă, instanţa a apreciat recursul întemeiat, urmând a-l admite cu următoarea motivare:

In mod greşit, prima instanţă a soluţionat cauza pe excepţia nulităţii absolute cu motivarea că pârâta nu a finalizat procedura concedierii prin emiterea unei decizii de concediere pe care s-o comunice reclamantei.

Prin acţiune, reclamanta a solicitat constatarea nulităţii măsurii concedierii pentru nemotivarea în fapt, nerespectarea procedurii concedierii, nerespectarea duratei preavizului, probatoriul în cauză fiind administrat pe aceste aspecte.

La termenul de judecată din data de 23 aprilie 2009, termen la care au avut loc dezbaterile în fond, reprezentanta reclamantei a pus concluzii de admitere a contestaţiei şi de anulare a concedierii, cu motivarea că nu au fost respectate condiţiile legale concedierii şi durata preavizului, concluziile pârâtei raportându-se şi ele la aceleaşi susţineri.

Instanţa nu a invocat din oficiu şi nici nu a pus în discuţia părţilor nulitatea concedierii pe motiv că nu a fost emisă decizie de concediere în scris, care să fie comunicată reclamantei.

Cu toate acestea, prin hotărârea recurată a dispus anularea concedierii pe motiv că nu ar fi fost emisă decizie de concediere conform art. 74 Codul muncii.

Procedând astfel, prima instanţă i-a încălcat pârâtei dreptul la apărare, privând-o de posibilitatea de a se apăra şi de a face dovada emiterii deciziei de concediere în conformitate cu prevederile art. 74 Codul muncii şi a comunicării ei reclamantei.

Încălcarea dreptului la apărare prin nepunerea în discuţia părţilor a excepţiei reţinute ca temei pentru admiterea acţiunii atrage incidenţa dispoziţiilor art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, în cauză fiind îndeplinite condiţiile casării conform art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.

În recurs, pârâta a depus decizia de desfacere a contractului de muncă nr. 208 din 23 decembrie 2008 şi copia registrului societăţii din care rezultă la poziţia 99 că reclamanta a ridicat sub semnătură în data de 14 ianuarie 2009 decizia de concediere.

Raportat şi la acest aspect, în mod greşit instanţa de fond a soluţionat cauza pe excepţia nulităţii concedierii.

Instanţa de fond a reţinut că a fost respectată procedura premergătoare concedierii, însă nu a analizat şi celelalte motive invocate de reclamantă care ţin de nemotivarea şi nedovedirea cauzelor care au determinat luarea măsurii.

Faţă de cele de mai sus, având în vedere că în mod greşit prima instanţă a soluţionat cauza pe excepţie şi cu încălcarea dreptului la apărare al pârâtei, în baza art. 304 pct. 5 coroborat cu art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, va admite recursul pârâtei şi va dispune casarea parţială a sentinţei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la T r i b u n a l u l A r a d, în ceea ce priveşte contestaţia formulată împotriva concedierii şi reintegrarea în muncă, cu obligarea la plata despăgubirilor aferente.

Cu ocazia rejudecării cauzei, prima instanţă va verifica susţinerile reclamantei în raport de conţinutul deciziei de concediere nr. 208 din 23 decembrie 2008.

E.țiile primei instanţe ce vizează petitele având ca obiect: acordarea salariului lunar, plata sporului de vechime şi consemnarea în carnetul de muncă, vor fi menţinute, Curtea apreciind că, în mod temeinic, judecata în fond a stabilit că sporul de vechime pentru perioada decembrie 2005 – decembrie 2008 i se cuvine reclamantei în condiţiile prevăzute de art. 41 alin. 3 lit. d din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 – 2010. Astfel, efectele contractului individual de muncă se află sub prevalenţa contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional, ceea ce impune acordarea sporului respectiv.

Pretenţia privind acordarea unui salariu lunar conform art. 78 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional este neîntemeiată, cum corect a reţinut prima instanţă, întrucât reclamanta a beneficiat de un salariu net aferent lunii anterioare disponibilizării, iar plata efectivă s-a făcut în 10.02.2009, astfel cum rezultă chiar din tabelul semnat de către reclamantă.

De asemenea, petitul privind consemnarea în carnetul de muncă al reclamantei a sporului cuvenit este întemeiat, dispoziția în acest sens urmând a se menţine.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta S.C. U. EXPORT-IMPORT H. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 697/23.04.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l A r a d în dosar nr(...).

Casează parţial hotărârea recurată şi trimite spre rejudecare cauza în ceea ce priveşte contestaţia formulată împotriva concedierii şi reintegrarea în muncă, cu obligarea la plata despăgubirilor.

Menţine dispoziţiile hotărârii referitoare la acordarea salariului lunar, precum şi plata sporului de vechime şi consemnarea în carnetul de muncă.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 noiembrie 2009.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

(...) (...) (...) (...) (...) (...)

GREFIER,

(...) (...)

Red. A.T. / 21.12.2009

Tehnored D.I../21.12.2009/2 ex

Prima instanţă: N. B. şi M. K.

T r i b u n a l u l A r a d