Cabinet avocat Dreptul muncii

- R O M Â N I A -

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

DOSAR NR(...)

Format vechi nr.6483/2009

SECŢIA A VII A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia Civilă Nr.837/R

Şedinţa Publică din data de 16 februarie 2009

Curtea compusă din :

PREŞEDINTE (...) (...)

JUDECĂTOR (...) (...)

JUDECĂTOR (...) (...)

GREFIER (...) (...)

****************

Pe rol fiind soluţionarea recursului declarat de către recurentul-intimat Secretariatul General al Guvernului, împotriva sentinţei civile nr.5906 din data de 01.10.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr.10178/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimata-contestatoare N. B. D. - având ca obiect „contestaţie decizie concediere”.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, la prima strigare a cauzei, nu au răspuns: recurentul-intimat Secretariatul General al Guvernului şi intimata-contestatoare N. B. D..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează Curţii faptul că pentru termenul de azi s-a depus la doar prin serviciul „registratură” al secţiei la data de 28.01.2010 de către intimata-contestatoare N. B. D. întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză de către recurentul-intimat Secretariatul General al Guvernului, în dublu exemplar.

Curtea, faţă de lipsa părţilor la prima strigare a cauzei, văzând dispoziţiile art. 104 alin.(13) din R.O.I. a instanţelor judecătoreşti, dispune lăsarea cauzei ordine.

La reluarea pricinii la a doua strigare, se prezintă intimata-contestatoare N. B. D. prin apărătorul său ales, d-na avocat G. E., cu împuternicire avocaţială de reprezentare ataşată la fila 10 dosar recurs, emisă în baza contractului de asistenţă juridică nr.20427 din 12.01.2010, lipsind recurentul-intimat Secretariatul General al Guvernului.

Intimata-contestatoare N. B. D. prin avocat, interpelată fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepţii de invocat sau înscrisuri noi de ataşat.

Curtea constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul părţii intimate prezente în combaterea motivelor de recurs formulate în cauză.

Intimata-contestatoare N. B. D. prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de către recurentul-intimat Secretariatul General al Guvernului, ca nefundat, cu consecinţa menţinerii hotărârii judecătoreşti recurate pronunţate de către instanţa de fond ca fiind temeinică şi legală.

În acest sens, solicită a se constata faptul că, prin Decizia nr.1039 din 09.07.2009, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a legii de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.3/2009 pentru modificarea şi completarea unor acte normative referitoare la organizarea şi funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, Curtea Constituţională a constata că legea de aprobare a ordonanţei sus citate este neconstituţională. Aşa fiind, întreaga ordonanţă de urgenţă, aprobată prin lege, este lovită de neconstituţionalitate.

Cu referire la motivele de recurs formulate de către recurentul-intimat Secretariatul General al Guvernului, întemeiate pe dispoziţiile art.304 pct. 9 Cod proc,. civ., intimata-contestatoare prin avocat, arată că în opinia sa, se impune respingerea acestora, întrucât instanţa de fond, în mod corect a apreciat faptul că în cauză este vorba de o concediere colectivă, constatând în mod legal lipsa din partea recurentului-intimat a îndeplinirii obligaţiilor prev. de art.64, respectiv art. 61 ind.1 Codul muncii.

Mai mult decât atât, solicită ase avea în vedere faptul că în cauză există şi dovada comunicării ordinelor de concediere, precum şi adresa recurentului prin care a solicitat A.J.O.F.M. B, lista locurilor de muncă vacante, aceasta fiind comunicată şi Corpului de control al primului-ministru.

Pentru toate aceste considerente, faţă de cele dezvoltate pe larg în cuprinsul întâmpinării, intimata-contestatoare N. B. D., prin avocat, concluzionează în sensul respingerii recursului declarat de către recurentul-intimat Secretariatul General al Guvernului, cu consecinţa menţinerii hotărârii judecătoreşti recurate, ca fiind temeinică şi legală.

Cu cheltuieli de judecată conform dovezilor existente la dosar.

C a declară închise dezbaterile potrivit dispoziţiilor art.150 Cod proc. civ. şi reţine cauza spre soluţionare.

C U R T E A,

Prin recursul înregistrat pe rolul Curţii de A p e l B u c u r e ş t i - Secţia a VII-a Civilă şi pentru cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale la data de 19.11.2009, recurentul Secretariatul General al Guvernului a criticat sentinţa civilă nr.5906/01.10.2009 nr.1405, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr.10178/3/LM/2009, susţinând că instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu aplicarea greşită a legii.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a susţinut că măsura concedierii intimatei-reclamante s-a luat în contextul legal oferit de OUG nr.3/2009 care prevedea desfiinţarea departamentului în care îşi desfăşura activitatea aceasta, iar instanţa nu este abilitată să analizeze temeinicia măsurii desfiinţării Departamentului de Control al Guvernului, respectiv dacă a avut la bază cauze reale şi serioase.

Recurenta a mai susţinut că măsurile de protecţie socială cuprinse în Codul muncii în secţiunea care reglementează concedierile colective nu sunt aplicabile în cazul reclamantei-intimate pentru că aceasta a avut calitatea de funcţionar public, iar nu de salariat încadrat în muncă prin contract individual de muncă, relevante fiind în acest sens dispoziţiile art.1 alin.2 Secţiunea I din Directiva nr.98/59/CE.

În drept, recurentul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă.

Intimata reclamantă N. B. D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi a invocat aplicabilitatea deciziei Curţii Constituţionale nr.1039/09.07.2009, publicată în Monitorul Oficial nr.582/21.08.2009, solicitând şi acordarea cheltuielilor de judecată.

Analizând recursul prin prisma dispoziţiilor art.304 pct.9 Cod pr.civilă, Curtea reţine următoarele:

La data de 21.08.2009 a fost publicată în Monitorul Oficial decizia Curţii Constituţionale nr.1039/09.07.2009 prin care s-a constatat neconstituţionalitatea tuturor dispoziţiilor Ordonanţei de Urgenţă nr.3/2009.

În cauză, concedierea intimatei-reclamante a avut drept temei desfiinţarea Departamentului Corpului de Control al Guvernului prin OUG nr.3/2009, aceasta fiind cauza reală şi serioasă la care dispoziţiile de drept comun instituite prin art.65 alin.2 din Legea nr.53/2003 fac referire atunci când stabilesc regulile de fundamentare pentru deciziile de concediere din motive care nu ţin de persoana salariatului.

Potrivit dispoziţiilor art.147 alin.4 din Constituţia României, deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în Monitorul Oficial, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

Prin urmare, pentru cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată la data de 21.09.2009, era obligatorie aplicarea şi luarea în considerare a deciziei Curţii Constituţionale nr.1039/09.07.2009.

Instanţa de fond s-a pronunţat la data de 01.10.2009, dar nu a făcut nicio referire la decizia Curţii Constituţionale, deşi aceasta avea legătură cu judecata pricinii, câtă vreme cauza reală şi serioasă la care fac referire dispoziţiile art.65 alin.2 din Legea nr.53/2003 şi a cărui respectare a fost susţinută de intimat prin raportare la dispoziţiile OUG nr.3/2009, s-a întemeiat pe decizia Guvernului, materializată prin adoptarea actului normativ declarat constituţional, de a desfiinţa structura denumită Corpul de Control al Primului-Ministru.

Întreaga motivare a instanţei de fond s-a bazat pe nerespectarea procedurii concedierii colective, astfel cum aceasta este reglementată în cap.V din Legea nr.53/2003. Şi procedura concedierii colective trebuie să aibă la bază un argument identic de fundamentare, respectiv o cauză reală şi serioasă.

Analiza existenţei acestei cauze trebuie să preceadă analiza respectării procedurii concedierii colective, numai că în cauză instanţa de fond a analizat in extenso această din urmă procedură, fără a verifica în prealabil dacă subzistă sau nu cauza reală şi serioasă a desfiinţării Departamentului Corpului de Control. Dacă ar fi procedat la această verificare, instanţa de fond ar fi avut ocazia să constate că nu mai subzistă la data soluţionării litigiului cauza reală şi serioasă, întrucât justificarea legală a concedierii ca efect al desfiinţării Departamentului Corpului de Control, respectiv OUG nr.3/2009 a fost declarată neconstituţională.

Prin urmare, cauza serioasă şi reală nemaiputându-se aplica, fiind declarată neconstituţională înainte ca prezentul litigiu să fi fost soluţionat irevocabil, Ordinul Secretarului General al Guvernului nr.136/17.02.2009 este nelegal pentru că nu mai există o justificare.

Această constatare exonerează Curtea de a mai analiza celelalte critici din recursul Secretariatului General al Guvernului pentru că aceste critici vizează exclusiv considerentele sentinţei referitoare la nelegalitatea procedurii de concediere raportat la modalitatea în care trebuie realizată concedierea colectivă.

Curtea reţine argumentul recurentei potrivit căreia instanţa nu ar avea competenţa de a analiza temeinicia măsurii desfiinţării Departamentului de Control al Guvernului, dar observă că tocmai această analiză a fost realizată nu de către o instanţă de judecată, ci chiar de Curtea Constituţională care în decizia mai sus amintită a apreciat că personalul încadrat în fostul Departament de Control al Guvernului este, potrivit legii, personal contractual, iar raporturile acestora de muncă sunt guvernate de dispoziţiile Legii nr.53/2003, orice modificare sau stingere a raporturilor de muncă fiind necesar a se încadra în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de Codul muncii. În acelaşi context, Curtea Constituţională a mai arătat că în orice caz condiţia introdusă prin OUG nr.3/2009 care prevede încadrarea numai pe baza încrederii acordate de primul-ministru este una esenţialmente subiectivă, care reprezintă rezultatul opţiunii necenzurabile a unei persoane, fiind create premisele încheierii sau încetării unor contracte individuale de muncă pe baza unor criterii aleatorii pur subiective, deşi ceea ce trebuie să guverneze aceste raporturi este competenţa profesională care întotdeauna poate fi evaluată pe criterii obiective.

Continuându-şi analiza, Curtea Constituţională a mai apreciat că textele OUG nr.3/2009 instituţie o prezumţie de culpă în sarcina personalului căruia i se retrage încrederea primului-ministru pentru reîncadrare, contrar principiului legalităţii care guvernează concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului.

Concluzionând, Curtea Constituţională a stabilit că dispoziţiile OUG nr.3/2009, invocată de recurent ca fiind cauza serioasă şi reală ce a justificat concedierea intimatei-reclamante, înfrâng prevederile art.115 alin.6 din Constituţie deoarece afectează drepturile fundamentale, precum legalitatea în drepturi a cetăţenilor şi dreptului la muncă şi la protecţia socială a muncii, astfel cum sunt consfinţite în prevederile art.16 şi art.41 din Constituţia României.

Această analiză realizată de Curtea Constituţională infirmă legalitatea cauzei reale şi serioase care trebuie să stea la baza oricărei concedieri pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, consacrând neconstituţionalitatea OUG nr.3/2009. Cum orice act normativ declarat neconstituţional devine pe cale de consecinţă nelegal, această nelegalitate afectează iremediabil procedura de concediere a intimatei, indiferent dacă au fost sau nu respectate prevederile ce reglementează procedura concedierii colective sau dacă aceste prevederi aveau sau nu aplicabilitate faţă de invocata calitate de funcţionar public a intimatei-reclamante.

Şi asupra acestui din urmă aspect, în analiza constituţionalităţii OUG nr.3/2005, s-a pronunţat Curtea Constituţională apreciind că personalul încadrat în cadrul Departamentului de Control al Guvernului este personal contractual, căruia trebuie să i se aplice dispoziţiile Legii nr.53/2003, prin urmare şi dispoziţiile art.65 alinl.2 din Legea nr.53/2003.

Chiar şi în ipoteza în care intimata-reclamantă ar putea fi considerată funcţionar public, în situaţia concedierii rămân aplicabile dispoziţiile art.65 alin.2 coroborate cu art.295 alin.2 din Legea nr.53/2003, pentru că, dincolo de orice prevederi şi reguli specifice derivate din apartenenţa la o anumită categorie socio-profesională, fiecare concediere, fiecare pierdere a unui loc de muncă, trebuie să aibă la bază o cauză reală şi serioasă, indiferent dacă persoana concediată a profesat ca funcţionar public, profesor, îngrijitor, muncitor necalificat sau asistent maternal.

În această cauză, ce trebuie să fie reală şi serioasă se regăseşte principiul constituţional al egalităţii în drepturi a salariaţilor sau persoanelor asimilate salariaţilor, indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte şi doar în această unitate de apreciere în privinţa cauzei ce determină concedierea se realizează o protecţie socială eficientă a dreptului la muncă al oricărui salariat, protecţie garantată la nivel de principiu în art.41 alin.2 din Constituţia României.

Declararea neconstituţionalităţii OUG nr.3/2009, act normativ pe care recurentul-pârât şi-a întemeiat cauza reală şi serioasă a concedierii reclamantei-intimate, face inutilă cercetarea legalităţii sau utilităţii parcurgerii etapei concedierii colective pentru că, indiferent dacă este vorba despre un salariat sau un angajat cu un statut distinct (cum este cazul funcţionarilor publici) pentru toţi trebuie să subziste, la momentul încetării relaţiilor de muncă prin efectul concedierii, o cauză reală şi serioasă.

Dacă aceasta din urmă nu mai subzistă din punct de vedere juridic, măsura concedierii este ilegală, fără a mai necesita altă analiză a oricăror aspecte derivate din procedura propriu-zisă a concedierii.

Din acest motiv Curtea nu consideră a fi util să răspundă criticilor vizând reţinerea de către instanţa de judecată a nerespectării procedurii concedierii colective pentru că atât criticile, cât şi motivarea criticată, devin irelevante în contextul particular al declarării neconstituţionalităţii OUG nr.3/2009 şi al dispariţiei juridice a cauzei reale şi serioase ce a „fundamentat” măsura concedierii reclamantei-intimate.

Pe cale de consecinţă, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art.312 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat.

În baza art.274 Cod pr.civilă, va obliga recurentul să plătească intimatei suma de 2500 Ron cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-intimat Secretariatul General al Guvernului, împotriva sentinţei civile nr.5906 din data de 01.10.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr.10178/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimata-contestatoare N. B. D..

Obligă recurenta să plătească intimatei suma de 2500 Ron cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 16.02.2010.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

(...) (...) (...) (...) (...) (...)

GREFIER

(...) (...)

Red.A.F.

Dact.LG/2 ex./11.03.2010

Jud.fond: C.G.D.; M.E.