Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L P L O I E Ş T I SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR(...) ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

D E C I Z I A nr.165

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2010

Preşedinte - (...)-(...) (...)

Judecători - (...)-(...) (...)

- E.-(...) (...)

Grefier - B. G.

Pe rol fiind pronunţarea asupra recursurilor declarate de pârâta Primăria oraşului P, cu sediul în P,(...), judeţ D, împotriva sentinţei civile nr.1650 din 5.10.2009 şi a încheierii din data de 2.11.2009 de lămurire, întindere, înţeles şi aplicare a dispozitivului sus-menţionatei sentinţei, ambele pronunţate de T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a, în contradictoriu cu intimatul-reclamant E. U., domiciliat în comuna E., sat E., B. S, nr.20, judeţ D.

Dezbaterile şi susţinerile părţilor au avut loc în şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2010, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, având nevoie de timp mai îndelungat pentru studierea actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 2 februarie 2010, dând următoarea decizie.

C u r t e a

Deliberând asupra recursurilor civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul T r i b u n a l u l u i D â m b o v i ţ a sub nr(...), contestatorul E. U., în contradictoriu cu Primăria oraşului P - prin primar, a solicitat anularea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă şi repunerea în situaţia anterioară iar în subsidiar obligarea pârâtei să procedeze la măsuri active de combatere a şomajului şi acordarea de compensaţii în condiţiile prevăzute de lege şi contractul colectiv de muncă aplicabil.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că la data de 24.04.2009 a aflat că intimata a dispus disponibilizarea sa, conform art. 65 (1) din Codul muncii şi că se află în preaviz de 15 zile, că la data de 22.04.2009 i s-a comunicat că va fi disponibilizat, dar măsura dispusă nu este justificată efectiv, nu are o cauză reală şi serioasă şi nu a fost dispusă cu respectarea dispoziţiilor art. 67 din Codul muncii.

Contestatorul a mai susţinut că pentru anul 2009 nu s-a reactualizat contractul colectiv de muncă la nivel de unitate şi că nu i s-a întocmit fişa postului, că măsura disponibilizării s-a luat fără a se ţine cont de prevederile c o d u l u i m u n c i i şi a se întocmi lista salariaţilor disponibilizaţi, cel puţin 22 după cum a aflat de la salariaţi din cadrul atelierului în care îşi desfăşura activitatea.

Pentru situaţia în care se va considera că a fost vorba de o concediere colectivă, contestatorul a susţinut că şi această măsură este nulă întrucât nu au fost respectate prevederile art. 76 din Codul muncii, printre care şi măsurile sociale pentru recalificare şi reconversie profesională.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei, susţinându-se că dispoziţia de încetare a contractului individual de muncă a fost luată ca urmare a Hotărârii nr. 32/2.04.2009 prin care s-a aprobat organigrama şi statul de funcţii pentru Serviciul Public Atelier Prestări Servicii pentru Comunitate şi concedierea colectiv a 23 de angajaţi începând cu data de 15.05.2009, că desfiinţarea locurilor de muncă a fost determinată de necesitatea reducerii cheltuielilor pentru că fondurile alocate şi veniturile proprii nu satisfac nevoile urgente şi prioritare de la nivelul localităţii, iar activităţile serviciului unde îşi desfăşura activitatea contestatorul erau prestate de un personal excedentar.

S-a mai susţinut că dispoziţia de concediere a fost luată cu respectarea condiţiilor de procedură şi de formă, astfel că nu poate fi lovită de nulitate, iar referitor la compensaţiile solicitate de contestator, nu au putut fi acordate întrucât nu au fost prevăzute în contractul individual şi nici în cel colectiv de muncă. Cât priveşte măsurile de asigurări sociale şi reconversie profesională, acestea se realizează conform dispoziţiilor art.54 din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

Instanţa de fond a solicitat intimatei să comunice criteriile care au stat la baza selectării contestatorului în vederea disponibilizării, situaţia salariaţilor nedisponibilizaţi din cadrul Serviciului Public Atelier Prestări Servicii pentru Comunitate, precum şi criteriile pe baza cărora o parte din salariaţii disponibilizaţi vor fi reangajaţi prin facilităţile Legii nr. 76/2002.

Intimata a răspuns, în scris, cererii instanţei fără a transmite documentele solicitate de instanţă.

T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a, prin sentinţa civilă nr.1650 din 5.10.2009, a admis contestaţia şi a anulat dispoziţia nr. 818/14.05.2009 emisă de Primarul oraşului P, repunându-l pe reclamant situaţia anterioară concedierii.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin dispoziţia nr. 818/14.05.2009 emisă de Primarul oraşului P s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului, începând cu data de 15.05.2009, conform art. 65 (1) din Codul muncii, avându-se în vedere Hotărârea Consiliului Local P nr. 32/2.04.2009.

Conform dispoziţiilor art. 65 din Codul muncii concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia, desfiinţarea locului de muncă trebuind să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

Dispoziţiile art. 74 din Codul muncii prevăd că decizia de concediere se comunică salariatului în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu mai multe elemente, printre care şi motivele care determină concedierea şi durata preavizului.

Instanţa de fond a constatat că dispoziţia de concediere nu arată în concret motivele care au determinat concedierea, modul în care a fost reorganizată activitatea Serviciului Public Atelier Prestări Servicii pentru Comunitate şi criteriile avute în vedere la disponibilizarea contestatorului, astfel că nu se poate verifica dacă disponibilizarea contestatorului a fost serioasă.

Acceptând că trimiterea din considerentele deciziei de concediere la Hotărârea nr. 32/2.04.2009 a Consiliului Local P acoperă cerinţele art. 74 din Codul muncii, instanţa constată că măsura concedierii a fost colectivă, începând cu data de 15.05.2009, concedierea colectivă a 23 de salariaţi, printre care şi contestatorul, fiind recunoscută şi de către intimată prin întâmpinarea depusă la dosar.

Mai arată instanţa de fond că în cazul concedierii colective, dispoziţiile imperative ale art. 69 din Codul muncii obligă pe angajator să iniţieze, în timp util şi în scopul ajungerii la o înţelegere, în condiţiile prevăzute de lege, consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii sindicatului, iar în perioada consultărilor, are obligaţia să furnizeze sindicatului sau reprezentanţilor salariaţilor toate informaţiile relevante şi să le notifice în scris numărul total şi categoriile de salariaţi, motivele care determină concedierea preconizată, numărul şi categoriile de salariaţi care vor fi afectaţi de concediere, criteriile avute în vedere, potrivit legii, şi/sau contractelor colective de muncă pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere, măsurile avute în vedere pentru limitarea numărului concedierilor, măsurile pentru atenuarea consecinţelor concedierii şi compensaţiilor ce urmează a fi acordate salariaţilor concediaţi, data de la care sau perioada în care vor avea loc concedierilor, termenul înlăuntrul căruia sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor pot face propuneri pentru evitarea ori diminuarea numărului salariaţilor concediaţi.

Din considerentele deciziei de concediere, chiar completate cu considerentele Hotărârii nr. 32/2.04.2009, reţine tribunalul, a rezultat că nu au fost respectate dispoziţiile imperative prevăzute de art. 69 din Codul muncii. Prin urmare, măsura concedierii este nelegală şi netemeinică şi în temeiul art. 78 din Codul muncii, instanţa a admis contestaţia şi a anulat măsura desfacerii contractului individual de muncă al contestatorului, cu repunerea acestuia în situaţia anterioară concedierii, repunerea în situaţia anterioară privind primirea la locul de muncă şi plata drepturilor salariale ce i s-ar fi cuvenit de la data concedierii şi până la reintegrarea efectivă în muncă.

În motivarea sentinţei se menţionează că, chiar şi în situaţia în care concedierea ar fi fost individuală, măsura dispusă faţă de contestator prin dispoziţia nr. 818/14.05.2009 este nelegală şi netemeinică pentru că nu a permis instanţei să analizeze dacă desfiinţarea locului de muncă al contestatorului a fost efectivă şi a avut o cauză reală şi serioasă. Mai mult, nici la cererea expresă a instanţei intimata nu a prezentat documentele referitoare la criteriile de selectare a contestatorului în vederea disponibilizării, comparativ cu ceilalţi 53 salariaţi rămaşi nedisponibilizaţi din totalul de 76, aşa cum sunt menţionaţi în referatul nr. 229/30.03.2009.

Simpla invocare de către intimată a unor criterii în timpul soluţionării contestaţiei nu poate conduce la concluzia că măsura luată faţă de contestator a fost corectă şi obiectivă.

La data de 28.10.2009 contestatorul a formulat cerere de lămurire a întinderii, înţelesului şi aplicării dispozitivului sentinţei, în sensul ca repunerea în situaţia anterioară să se facă la plata drepturilor salariale cuvenite de la data concedierii – 15 mai 2009 şi până la reintegrarea efectivă în muncă, precum şi a celorlalte drepturi acordate salariaţilor în perioada respectivă (bonuri de masă, prime).

Prin încheierea din 2.11.2009, T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a a admis cererea şi a lămurit dispozitivul sentinţei civile nr. 1650/05.10.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a în dosarul nr(...), în sensul că a dispus plata drepturilor salariale de către pârâtă de la data concedierii, 15.05.2009 şi până la reintegrarea efectivă în muncă, incluzând toate drepturile salariale la care este îndreptăţit potrivit contractului individual de muncă, păstrând restul dispoziţiilor sentinţei civile nr. 1650/05.10.2009.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin sentinţa sus-menţionată s-a dispus anularea deciziei nr.818/14.05.2009 şi repunerea contestatorului în situaţia anterioară concedierii.

S-a mai reţinut că în considerentele sentinţei arătate s-a menţionat că se anulează măsura desfacerii contractului individual de muncă al contestatorului, cu repunerea acestuia în situaţia anterioară concedierii, repunerea în situaţia anterioară privind primirea la locul de muncă şi plata drepturilor salariale ce i s-ar fi cuvenit de la data concedierii şi până la reintegrarea efectivă în muncă.

Mai arată prima instanţă că dispoziţiile art.281 ind.1 (1) Cod pr.civ. prevăd că în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii, ori acesta cuprinde dispoziţii potrivnice, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice.

Întrucât în considerente s-a explicat înţelesul sintagmei „repunerii în situaţia anterioară”, fără ca aceasta să se regăsească şi în dispozitiv, instanţa de fond a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 281 ind.1(1) Cod pr.civilă şi a admis cererea.

Împotriva sentinţei civile sus-menţionate, cât şi a încheierii de lămurire a întinderii, înţelesului şi aplicării dispozitivului acesteia, pârâta a declarat recurs.

În motivarea recursului formulat împotriva sentinţei, s-a arătat că procedura consultării cu sindicatul a fost parcursă prin întâlnirile cu reprezentantul acestuia, care a fost prezent inclusiv în faţa comisiilor de specialitate ale Consiliului local P, iar liderul de sindicat al serviciului public atelier prestări servicii pentru comunitate a fost consultat direct în stabilirea criteriilor care au stat la baza concedierii salariaţilor, dar şi la stabilirea nominală a celor concediaţi.

S-a mai arătat că în proiectul de hotărâre din şedinţa lunii ianuarie privind aprobarea organigramei statului de funcţii ale serviciului public atelier prestări servicii pentru comunitate, există acordul sindicatului referitor la persoanele ce urmau să fie disponibilizate, printre ele aflându-se şi reclamantul, condiţii în care apreciază că au fost îndeplinite dispoziţiile imperative ale art.69 Codul muncii, fiind astfel, pe de o parte, neîntemeiate considerentele instanţei de fond în sensul că nu s-a putut verifica dacă disponibilizarea contestatorului a fost serioasă, iar pe de altă parte eronate raportat la dificultăţile economice la nivel internaţional, naţional şi implicit local. Verificarea seriozităţii se poate face cu actele depuse la dosar şi anume Hotărârea nr.32/2.04.2009 a consiliului local, expunerea de motive a primarului şi referatul directorului serviciului public atelier prestări servicii pentru comunitate.

Într-un al doilea motiv de recurs s-a susţinut că în cuprinsul sentinţei nu se regăseşte temeiul de drept în baza căruia pârâta a fost obligată să repună reclamantul în situaţia anterioară concedierii, fiind nesocotite disp.art.261 alin.1 Cod pr.civilă.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei şi pe fond respingerea contestaţiei.

În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva încheierii de lămurire a întinderii, înţelesului şi aplicării dispozitivului sentinţei s-a susţinut că desfiinţarea postului a fost efectivă şi a avut o cauză serioasă, aşa cum rezultă din hotărârea nr.38/9.04.2009 a consiliului local, prin care s-a aprobat bugetul serviciului public atelier prestări servicii pentru comunicate, în sumă de 1635 mii lei şi care cuprinde, la capitolul „cheltuieli de personal” suma de 1155 mii lei, sumă care cuprinde cheltuielile personalului rămas.

Se mai arată că bonurile de masă ( stimulentul zilnic de hrană) , primele ( stimulentul de Paşti şi de C) nu se mai pot acorda ca urmare a deciziei nr. S 39/21.07.2009 emisă de Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi D, potrivit căreia acestea au fost acordate necuvenit, interpretându-se necorespunzător prevederile Legii nr. 130/1996 ce a avut drept consecinţă acceptarea de către ordonatorul principal de credite să se înscrie în contractul colectiv de muncă fără temei legal , precum şi suportarea din buget a sumelor necesare pentru plata acestora .

În consecinţă s-a dispus de către Primarul oraşului P recuperarea sumelor pretins încasate necuvenit, reclamantul , potrivit anexei nr. 2 din dipoziţia primarului, figurând cu suma de 1520 lei de recuperat.

În drept au fost invocate disp. art. 302 – 312 C.pr.civ.

La cererile de recurs au fost anexate înscrisuri.

Examinând sentinţa şi încheierea recurate prin prisma motivelor de recurs, a actelor şi lucrărilor dosarului, în raport de textele de lege incidente în cauză, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform dispoziţiilor art. 304 ¹ C.pr.civ. Curtea constată ca recursurile formulate sunt nefondate pentru considerentele pe care urmează a le expune în continuare:

Prin dispoziţia nr. 818/14.05.2009 emisă de Primarul oraşului P s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului, începând cu data de 15.05.2009, conform art. 65 (1) din Codul muncii, avându-se în vedere Hotărârea Consiliului Local P nr. 32/2.04.2009.

Din actele şi lucrările dosarului, faţă de numărul salariaţilor disponibilizaţi în raport de totalul de salariaţi din cadrul Serviciului Public Atelier Prestări Serviciu pentru comunitate, Curtea reţine că este vorba de o concediere colectivă, drept pentru care recurenta-intimată avea obligaţia respectării obligaţiilor reglementate de art. 69-72 din Codul muncii .

Astfel, angajatorul avea obligaţia de a iniţia, în timp util şi în scopul ajungerii la o înţelegere, în condiţiile prevăzute de lege, consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor, cu privire cel puţin la metodele şi mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariaţi care vor fi concediaţi, atenuarea consecinţelor concedierii prin recurgerea la măsuri sociale care vizează, printre altele, sprijin pentru recalificarea sau reconversia profesională a salariaţilor concediaţi.

În perioada în care aveau loc consultările mai sus-meţionate, potrivit alin. (1), pentru a permite sindicatului sau reprezentanţilor salariaţilor să formuleze propuneri în timp util, angajatorul avea obligaţia să le furnizeze toate informaţiile relevante şi să le notifice, în scris, numărul total şi categoriile de salariaţi, motivele care determină concedierea preconizat, numărul şi categoriile de salariaţi care vor fi afectaţi de concediere, criteriile avute în vedere, potrivit legii şi/sau contractelor colective de muncă, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere, măsurile avute în vedere pentru limitarea numărului concedierilor, măsurile pentru atenuarea consecinţelor concedierii şi compensaţiile ce urmează să fie acordate salariaţilor concediaţi, conform dispoziţiilor legale şi/sau contractului colectiv de muncă aplicabil, data de la care sau perioada în care vor avea loc concedierile , termenul înăuntrul căruia sindicatul sau, după caz, reprezentanţii salariaţilor pot face propuneri pentru evitarea ori diminuarea numărului salariaţilor concediaţi, obligaţii a căror executare nu a fost dovedită în cauză.

Potrivit art. 69 alin. 3 din Codul muncii obligaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) se menţin indiferent dacă decizia care determină concedierile colective este luată de către angajator sau de o întreprindere care deţine controlul asupra angajatorului.

Toate acestea constituie masuri de protecţie sociale la care aveau dreptul salariaţii disponibilizaţi prin concedierea colectivă din unitătea finanţată din fonduri bugetare şi extrabugetare în cazul restructurării determinate de reduceri ale alocaţiilor bugetare pentru cheltuieli de personal.

De asemenea, potrivit art. 70 angajatorul avea obligaţia să comunice o copie a notificării prevăzute la art. 69 alin. (2) inspectoratului t e r i t o r i a l d e muncă şi agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă la aceeaşi dată la care a comunicat-o sindicatului sau, după caz, reprezentanţilor salariaţilor, ceea ce acesta nu a efectuat în prezenta cauză . Nu există niciun înscris la dosarul cauzei care să ateste parcurgerea acestei proceduri obligatorii, precum şi notificarea acesteia acesteia Inspectoratului t e r i t o r i a l d e Muncă, simplul accept al unui reprezentant al sindicatului în ceea ce priveşte concedierea reclamantului din prezenta cauză nefiind în masură să compenseze lipsa acestei proceduri prealabile obligatorii .

Sindicatul sau, după caz, reprezentanţii salariaţilor puteau propune angajatorului măsuri în vederea evitării concedierilor ori diminuării numărului salariaţilor concediaţi, într-un termen de 10 zile calendaristice de la data primirii notificării, iar angajatorul avea obligaţia de a răspunde în scris şi motivat la propunerile formulate potrivit prevederilor alin. (1), în termen de 5 zile calendaristice de la primirea acestora.

În situaţia în care, ulterior consultărilor cu sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor, potrivit prevederilor art. 69 şi 71, angajatorul decidea aplicarea măsurii de concediere colectivă, acesta avea obligaţia de a notifica în scris inspectoratul t e r i t o r i a l d e muncă şi agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă, cu cel puţin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere.

Această procedură este în concordanţă cu reglementările conţinute în Directiva nr. 989/59/CEE referitoare la apropierea legislaţiei statelor membre UE referitoare la concedierea colectivă.

Deşi în Hotărârea Consiliului Local al oraşului P nr. 32 din 2.04.2009, după ce se hotărâşte desfiinţarea unui număr de 35 de posturi din care 12 posturi vacante, se prevede ca până la 15.05.2009 primarul oraşului P va desfăşura procedura prevăzută de Capitolul V , secţiunea a 4-a şi a 5a din Codul muncii – Legea nr. 53/2003 şi anume : întocmirea proiectului de concediere colectivă, notificarea Inspectoratului t e r i t o r i a l d e muncă şi Agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă, aceste proceduri nu au fost realizate de intimata –recurentă.

Astfel, notificarea prevăzută mai sus trebuia să cuprindă toate informaţiile relevante cu privire la intenţia de concediere colectivă, prevăzute la art. 69 alin. (2), precum şi rezultatele consultărilor cu sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor, prevăzute la art. 69 alin. (1) şi art. 71, în special motivele concedierilor, numărul total al salariaţilor, numărul salariaţilor afectaţi de concediere şi data de la care sau perioada în care vor avea loc aceste concedieri.

 Angajatorul avea obligaţia să comunice o copie a notificării prevăzute la alineatul anterior sindicatului sau reprezentanţilor salariaţilor, la aceeaşi dată la care a comunicat-o inspectoratului t e r i t o r i a l d e muncă şi agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă, sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor putând transmite eventuale puncte de vedere inspectoratului t e r i t o r i a l d e muncă.

Notificarea de la fila 21 din dosarul de fond , înregistrată la data de 27.04.2009 sub nr. 383 la A.J.O.F.M – Agenţia P , nu îndeplineşte condiţiile mai sus-enumarate, pe de o parte pentru că nu este respectat termenul de cel puţin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere, decizia de concediere contestată în prezenta cauză fiind emisă la data de 14.05.2009, iar pe de altă parte pentru că nu prezintă conţinutul reglementat de lege, mai sus detaliat .

Aşa cum în mod judicios a constatat şi instanţa de fond , intimata-recurentă nu a prezentat nici un document din care să reiasă că anterior concedierii propriu-zise au fost determinate potrivit legii şi/sau contractelor colective de muncă şi aduse la cunoştinţa persoanelor stabilite de lege, criteriile avute în vedere pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere.

Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că în mod legal şi întemeiat instanţa de fond a admis contestaţia şi a anulat dispoziţia nr. 818/14.05.2009 emisă de Primarul oraşului P, repunându-l pe reclamant situaţia anterioară concedierii.

În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva încheierii de lămurire a întinderi, întelesului şi aplicării dispozitivului pronuţată la data de 2.11.2009, prin care T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a a admis cererea şi a lămurit dispozitivul sentinţei civile nr. 1650/05.10.2009 pronunţată în dosarul nr(...), în sensul că a dispus plata drepturilor salariale de către pârâtă de la data concedierii, 15.05.2009 şi până la reintegrarea efectivă în muncă, incluzând toate drepturile salariale la care este îndreptăţit potrivit contractului individual de muncă, păstrând restul dispoziţiilor sentinţei civile nr. 1650/05.10.2009, Curtea îl găseşte nefondat.

Astfel, instanţa de fond, apreciind în mod legal că în cauză sunt îndeplinite prevederile art. 281 ¹ C.pr.civ, nu a făcut decât sa completeze şi să lămurească întelesul sintagmei „repune părţile în situaţia anterioară” folosită în dispozitivul sentinţei, care avea un înteles prea larg şi imprecis, în spiritul prevederilor art. 78 din Codul muncii, care prevede obligaţia instanţei de a dispune, pe lângă anularea concedierii nelegale şi obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.

Situaţiile învederate de recurenta-intimată prin prezentele motive de recurs vizează pe de o parte fondul cauzei ( motivul de recurs prin care se afirmă că prezenta concediere a avut o cauză reală şi serioasă) şi pe de altă parte aspecte străine de obiectul cererii de lămurire dispozitiv formulate în faţa instanţei de fond, care nu au făcut în mod expres obiectul incheierii respective (dreptul la prime de Paşti şi C, precum şi stimulentul zilnic de hrană) . Problema includerii sau nu în expresia „ toate drepturile salariale la care este îndreptăţit potrivit contractului de muncă” a dreptul la prime de Paşti şi C, precum şi a stimulentul zilnic de hrană nu poate fi examinată pentru prima dată direct în recursul declarat împotriva încheierii mai sus-menţionate, nefăcând obiectul primei judecăţi .

Pentru toate aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 312 C.pr.civ. Curtea urmează să respingă cele doua recursuri ca nefondate .

Pentru aceste motive

În numele legii

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâta Primăria oraşului P, cu sediul în P,(...), judeţ D, împotriva sentinţei civile nr.1650 din 5.10.2009 şi a încheierii din data de 2.11.2009 de lămurire, întindere, înţeles şi aplicare a dispozitivului sus-menţionatei sentinţei, ambele pronunţate de T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a, în contradictoriu cu intimatul-reclamant E. U., domiciliat în comuna E., sat E., B. S, nr.20, judeţ D.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 2 februarie 2010.

Preşedinte Judecători

(...)-(...) (...) (...)-(...) (...) E.-(...) (...)

Grefier

B. G.

Operator de date cu caracter personal

nr. notificare 3120/2006

T./FA

4 ex.- 24.02.2010

d.f. Trib.D nr(...)

j.f. N. T.

G (...)