Cabinet avocat Dreptul muncii

România

Curtea de A p e l T i m i ş o a r a

Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale

Decizia civilă nr. 1179

Şedinţa publică din 20 august 2009

Instanţa constituită din:

Preşedinte: (...) (...) (...)

Judecător: (...) (...)

Grefier: (...) (...)

Grefier: E. J.

Pe rol se află soluţionarea recursului declarat de către pârâta SC U. EXPORT-IMPORT H. SRL A împotriva sentinţei civile nr. 699 pronunţată la 23 aprilie 2009 de către T r i b u n a l u l A r a d în dosarul nr(...), în contradictoriu cu reclamanta intimată S. F., având ca obiect litigiu de muncă – contestaţie împotriva deciziei de concediere şi pretenţii băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns pentru pârâta recurentă avocat N. D., lipsă fiind reclamanta intimată.

Procedura completă.

Recursul este scutit de taxă de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care reprezentanta pârâtei a depus la dosar decizia civilă nr. 1022 pronunţată la 17 iunie 2009 de către Curtea de A p e l T i m i ş o a r a în dosarul nr(...), tabel cu salariul de încadrare avut pe perioada angajării, chitanţa seria (...) nr. (...)/19.08.2009.

Constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, instanţa consideră cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în fond.

Reprezentanta pârâtei recurente a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate cu trimitere spre rejudecare în temeiul art. 304 pct. 5 cod procedură civilă, motivat de faptul că instanţa nu a pus în discuţia părţilor excepţia nulităţii pentru neemiterea şi necomunicarea deciziei de concediere, discuţiile în faţa instanţei de fond vizând oportunitatea concedierii.

In subsidiar , a solicitat modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii în totalitate a acţiunii reclamantei, cu cheltuieli de judecată.

Arata ca instanţa de fond a reţinut că a fost respectată procedura concedierii colective; că contractul colectiv de muncă la nivel de unitate este obligatoriu şi că în cazul reclamantei sporul de vechime a fost inclus în salariu.

INSTANŢA

Deliberând asupra recursului de faţă a constatat următoarele:

Prin contestaţia înregistrată la T r i b u n a l u l A r a d la 24 decembrie 2008 sub nr. 9/108, reclamanta S. F. a chemat în judecată pe pârâta SC U. EXPORT IMPORT H. SRL A solicitând instanţei ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunţa, să dispună anularea concedierii reclamantei începând cu 23 decembrie 2008; să oblige pârâta s-o reintegreze pe locul de muncă anterior; să oblige pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta de la data concedierii şi până la reintegrarea acesteia pe locul de muncă deţinut anterior concedierii, să oblige pârâta la acordarea sporului de vechime datorat în cuantum de 25% începând cu luna decembrie 2005 până în luna decembrie 2008, conform art. 41 alin. 3 lit. d din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010 şi conform art. 40 alin.3 litera d din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2005-2006 nr. 2001-2005, suma actualizată cu coeficienţii ratei inflaţiei de la data scadenţei fiecărei sume şi până la data efectuării plăţii; să oblige pârâta SC U. Export Import H. SRL să consemneze în carnetul de muncă al reclamantei sporul de vechime solicitat prin prezenta acţiune, cu cheltuieli de judecată.

In subsidiar, în măsura în care se apreciază ca fiind legală măsura concedierii, a solicitat obligarea pârâtei la acordarea către reclamantă a unui salariu lunar, conform art. 78 din acelaşi contract colectiv de muncă unic la nivel naţional.

În motivarea acţiunii a arătat că reclamanta a fost angajata pârâtei SC U. Export Import H. SRL conform contractului individual de muncă încheiat şi înregistrat sub nr. (...)/26 octombrie 2004 la ITM A şi că prin înştiinţarea nr. 364/2 decembrie 2008 i s-a comunicat că începând cu 23 decembrie 2008, îi va înceta contractul de muncă datorită transformărilor tehnologice, a lipsei de contracte şi a crizei economice mondiale.

Apreciază măsura concedierii ca fiind nulă în condiţiile în care măsura nu a fost motivată în fapt, nu au fost respectate condiţiile concedierii colective, nu a fost respectată durata preavizului; că are dreptul la acordarea sporului de vechime datorat din luna decembrie 2005 până în luna decembrie 2008, conform art. 41 alin. 3 lit. d din D. pe anii 2007-2010 şi conform art. 40 alin. 3 lit. d din D. pe anii 2005-2006 nr. 2001/2005.

Prin sentinţa civilă nr. 699 pronunţată la 23 aprilie 2009, instanţa a admis în parte acţiunea reclamantei, a anulat concedierea reclamantei din 23 decembrie 2008, a dispus reintegrarea în muncă a reclamantei şi a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei a unor despăgubiri egale cu salariile şi celelalte drepturi cuvenite de la data concedierii până la reintegrarea în muncă; a obligat pârâta la acordarea în favoarea reclamantei a sporului de vechime în procent de 5% din salariul de bază începând cu 12 octombrie 2007 până în luna decembrie 2008 inclusiv, sumă actualizată cu coeficienţii ratei inflaţiei de la data scadenţei fiecărei sume şi până la cea a plăţii.

A obligat pârâta să consemneze în carnetul de muncă al reclamantei sporul de vechime de mai sus, a respins cererea având ca obiect obligarea pârâtei la plata unui salariu lunar în conformitate cu prevederile art. 78 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2008, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că deşi pârâta a respectat etapele premergătoare emiterii deciziei de concediere, însă nu a emis decizia de concediere conform art. 74 Codul muncii, care impune comunicarea deciziei de concediere salariatului în scris; că acordarea ajutorului de şomaj nu înlătură consecinţele nerespectării procedurii de concediere, în speţă prin finalizarea acesteia prin emiterea deciziei de concediere şi a comunicării acesteia reclamantei, fapt de natură a atrage nulitatea.

A apreciat că contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional ar avea prevalenţă faţă de cel la nivel de unitate şi că potrivit contractului individual de muncă, reclamanta s-a angajat în muncă la societatea pârâtă la 12 octombrie 2004, reclamanta fiind îndreptăţită la acordarea sporului de vechime de 5% prevăzut de art. 41 alin. 3 lit. d din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe 2007-2010.

In termen legal, împotriva sentinţei civile menţionate mai sus, a declarat recurs pârâta SC U. Export Import H. SRL, recurs înregistrat la Curtea de A p e l T i m i ş o a r a sub nr(...).

Solicită în principal admiterea recursului, casarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la T r i b u n a l u l A r a d, iar în subsidiar modificarea în parte a sentinţei recurate în sensul respingerii în totalitate a acţiunii reclamantei, cu cheltuieli de judecată.

Recursul este întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 cod procedură civilă.

Arată că prima instanţă a soluţionat în mod greşit cauza pe excepţia nulităţii absolute pentru necomunicarea deciziei de concediere, fără a pune acest aspect în discuţia părţilor, în condiţiile în care probele administrate au vizat oportunitatea concedierii; că dacă s-ar fi pus în discuţie excepţia, ar fi putut face dovada că a comunicat reclamantei decizia de concediere, aceasta semnând de primire în registrul societăţii la poziţia 99; că prin modul de a proceda au fost vătămaţi în dreptul la apărare; că măsura concedierii a fost legală, chiar instanţa de fond constatând că au fost respectate etapele premergătoare concedierii colective; că în cazul reclamantei sporul de vechime a fost inclus în salariul de bază încă de la încheierea contractului individual de muncă; că instanţa a ignorat prevederile alin. 1 şi 2 ale art. 41 din D. şi s-a substituit voinţei părţilor pentru a determina schimbarea termenilor convenţiei ori de ai repudia efectele juridice; că hotărârea instanţei ed fond nu a fost executată deoarece începând cu 1 martie 2009, societatea şi-a suspendat activitatea pe durată nedeterminată conform încheierii T r i b u n a l u l u i A r a d în dosarul nr. 31978/2009 şi a menţiunilor din certificatul constatator eliberat de ORC de pe lângă T r i b u n a l u l A r a d.

Reclamanta intimată, deşi legal citată, nu a depus întâmpinare prin care să-şi exprime punctul de vedere faţă de recurs.

Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor art. 304 pct. 5 cod procedură civilă, instanţa a apreciat recursul întemeiat, urmând a-l admite cu următoarea motivare:

In mod greşit, prima instanţă a soluţionat cauza pe excepţia nulităţii absolute cu motivarea că pârâta nu a finalizat procedura concedierii prin emiterea unei decizii de concediere pe care s-o comunice reclamantei.

Prin acţiune, reclamanta a solicitat constatarea nulităţii măsurii concedierii pentru nemotivarea în fapt, nerespectarea procedurii concedierii, nerespectarea duratei preavizului, probatoriul în cauză fiind administrat pe aceste aspecte.

La termenul de judecată din data de 23 aprilie 2009, termen la care au avut loc dezbaterile în fond, reprezentanta reclamantei a pus concluzii de admitere a contestaţiei şi de anulare a concedierii, cu motivarea că nu au fost respectate condiţiile legale concedierii şi durata preavizului, concluziile pârâtei raportându-se şi ele la aceleaşi susţineri.

Instanţa nu a invocat din oficiu şi nici nu a pus în discuţia părţilor nulitatea concedierii pe motiv că nu a fost emisă decizie de concediere în scris care să fie comunicată reclamantei.

Cu toate acestea, prin hotărârea recurată a dispus anularea concedierii pe motiv că nu ar fi fost emisă decizie de concediere conform art. 74 Codul muncii.

Procedând astfel, prima instanţă i-a încălcat pârâtei dreptul la apărare, privând-o de posibilitatea de a se apăra şi de a face dovada emiterii deciziei de concediere în conformitate cu prevederile art. 74 Codul muncii şi a comunicării ei reclamantei.

Încălcarea dreptului la apărare prin nepunerea în discuţia părţilor a excepţiei reţinute ca temei pentru admiterea acţiunii atrage incidenţa dispoziţiilor art. 105 alin. 2 cod procedură civilă, în cauză fiind îndeplinite condiţiile casării conform art. 304 pct. 5 cod procedură civilă.

În recurs, pârâta a depus decizia de desfacere a contractului de muncă nr. 218 din 23 decembrie 2008 şi copia registrului societăţii din care rezultă la poziţia 114 că reclamanta a ridicat sub semnătură în data de 14 ianuarie 2009 decizia de concediere.

Raportat şi la acest aspect, în mod greşit instanţa de fond a soluţionat cauza pe excepţia nulităţii concedierii.

Instanţa de fond a reţinut că a fost respectată procedura premergătoare concedierii,însă nu a analizat şi celelalte motive invocate de reclamantă care ţin de nemotivarea şi nedovedirea cauzelor care au determinat luarea măsurii.

Faţă de cele de mai sus, având în vedere că în mod greşit prima instanţă a soluţionat cauza pe excepţie şi cu încălcarea dreptului la apărare al pârâtei, în baza art. 304 pct. 5 coroborat cu art. 312 alin. 5 cod procedură civilă va admite recursul pârâtei şi va dispune casarea sentinţei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la T r i b u n a l u l A r a d.

Cu ocazia rejudecării cauzei, prima instanţă va verifica susţinerile reclamantei în raport de conţinutul deciziei de concediere nr. 218 din 23 decembrie 2008.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de către pârâta SC U. EXPORT-IMPORT H. SRL A împotriva sentinţei civile nr. 699 pronunţată la23 aprilie 2009 de către T r i b u n a l u l A r a d în dosarul nr(...), în contradictoriu cu reclamanta intimată S. F..

Casează sentinţa civilă menţionată mai sus cu trimiterea cauzei spre rejudecare la T r i b u n a l u l A r a d.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 20 august 2009.

Preşedinte, Judecător, Judecător,

N. B. E. E. T. E. E.

Grefier,

E. J.

Red. MB/dact. MB

2 ex.

25.09.2009

Primă instanţă:

N. B., M. K.- T r i b u n a l u l A r a d